← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Naum

Naum 1-2 — cu Ioan Calvin

Naum 1-2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în lumea aprigă dar tandră a lui Naum prin ochii lui Ioan Calvin. Comentariul lui Calvin asupra acestor capitole de început dezvăluie pe Dumnezeul sfânt care nu va tolera pentru totdeauna asuprirea poporului Său. Cuvintele sale ne amintesc că răbdarea divină nu este niciodată indiferență și că judecata, atunci când vine, curge din însăși natura Domnului. Pe măsură ce ascultăm, inimile noastre să fie întărite de același adevăr care a mângâiat Israelul antic: Dumnezeul care vorbește prin profetul Său încă domnește peste fiecare imperiu mândru. Să lăsăm expunerea atentă a lui Calvin să ne apropie de Cel care este atât încet la mânie cât și mare în putere.
Citește
Ia sulul lui Naum și citește capitolele unu și doi cu încetineală. Ascultă tunetul geloziei lui Dumnezeu și făgăduința izbăvirii pentru poporul Său necăjit. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin. Observă cum profetul întemeiază fiecare amenințare împotriva Ninevei pe caracterul neschimbător al Domnului. Cere Duhului să te pregătească să primești atât avertizare cât și mângâiere din text.
Studiu
Calvin începe prin a explica de ce Naum deschide cu o descriere generală a lui Dumnezeu. Naum începe cu firea lui Dumnezeu, pentru ca ceea ce adaugă apoi despre nimicirea Ninevei să fie mai greu și să producă o impresie mai mare asupra ascultătorilor. Prefața este generală, dar Profetul o aplică apoi unui scop special. Dacă ar fi vorbit doar despre căderea cetății Nineve, ar fi fost rece, sau cel puțin mai puțin eficace; dar când leagă amândouă, atunci doctrina sa își poartă propria forță și putere. Acum înțelegem scopul Profetului. Ar fi putut vorbi despre căderea cetății Nineve: dar dacă s-ar fi referit la aceasta brusc, oamenii profani l-ar fi privit cu dispreț; și chiar israeliții ar fi fost poate mai puțin mișcați. Aceasta este rațiunea pentru care arată, într-un mod general, ce fel de Ființă este Dumnezeu. Și își ia cuvintele de la Moise; iar Profeții obișnuiesc să împrumute de la el doctrina lor: [208] și este din acea viziune cea mai memorabilă, când Dumnezeu i s-a arătat lui Moise după sfărâmarea tablelor. De aceea nu am nici o îndoială că Naum a luat din Exod 34 ceea ce citim aici: el nu dă, într-adevăr, literal ceea ce se găsește acolo; dar este suficient de evident că pictează, ca să zicem așa, la viață, chipul lui Dumnezeu, prin care firea Sa poate fi văzută. Despre declarația repetată că Dumnezeu este gelos și răzbunător, Calvin scrie: El spune mai întâi că Dumnezeu este gelos; (amulus -- emul); căci verbul qn', kona, înseamnă a irita, și de asemenea a emula, și a invidia. Când Dumnezeu este spus a fi qnv', konua, grecii îl redau gelos, zeloten, iar latinii, emul (amulatorem). Dar înseamnă în mod propriu că Dumnezeu nu poate suferi nedreptăți sau ofense. Deși Dumnezeu atunci pentru o vreme trece cu vederea răutatea oamenilor, El va fi totuși apărătorul slavei Sale. Îl numește apoi răzbunătorul, și repetă aceasta de trei ori, Iehova răzbună, Iehova răzbună și posedă mânie, El va răzbuna. Când spune că Dumnezeu păstrează pentru vrăjmașii Săi, înseamnă că răzbunarea este rezervată pentru cei necredincioși și disprețuitorii lui Dumnezeu. Există același mod de vorbire în uz printre noi, Je lui garde, et il la garde a ses ennemis. Această frază, în limba noastră, arată ce înseamnă Profetul aici prin a spune că Dumnezeu păstrează pentru vrăjmașii Săi. Și această descriere înfricoșătoare a lui Dumnezeu trebuie aplicată la cazul prezent, căci spune că proclamă război împotriva nineviților, pentru că au necăjit pe nedrept Biserica lui Dumnezeu: din această pricină spune că Dumnezeu este gelos, că Dumnezeu este un răzbunător; și confirmă aceasta de trei ori, pentru ca israeliții să simtă siguranță că această nenorocire a fost vestită cu seriozitate; căci dacă această reprezentare nu le-ar fi fost pusă înainte, ar fi putut raționa astfel cu ei înșiși: 'Suntem într-adevăr hărțuiți cu cruzime de vrăjmașii noștri; dar cine poate crede că lui Dumnezeu îi pasă de nenorocirile noastre, de vreme ce le îngăduie atât de mult timp să rămână nerăzbunate?' De aceea a fost necesar ca Profetul să preîntâmpine astfel de gânduri, așa cum face aici. Acum înțelegem mai deplin de ce începe cu un limbaj atât de vehement și îl numește pe Dumnezeu un Dumnezeu gelos și un răzbunător. Calvin abordează apoi obiecția obișnuită la încetineala lui Dumnezeu la mânie. Profetul continuă cu același subiect; și prefața despre firea lui Dumnezeu este și mai lungă, care totuși trebuie aplicată, așa cum am spus, la obiectele speciale pe care le va enunța mai târziu. El spune aici că Dumnezeu este încet la mânie. Deși acest cuvânt este luat și de la Moise, totuși Profetul vorbește aici cu scopul de a preîntâmpina o obiecție; căci el preîntâmpină îndrăzneala celor nelegiuiți care îndrăzneau să-L batjocorească pe Dumnezeu, când li se vestea vreun rău: Unde este mila lui Dumnezeu? Poate Dumnezeu să se dezică de bunătatea Sa? El nu poate să Se tăgăduiască pe Sine. Astfel oamenii profani, sub pretextul de a-L onora pe Dumnezeu, aruncă asupra Lui cea mai atroce calomnie, căci Îi răpesc puterea și slujba Sa: și nu este nici o îndoială că aceasta se făcea în mod obișnuit de mulți dintre cei nelegiuiți în vremea Profetului nostru. De aceea el preîntâmpină această obiecție și recunoaște că Dumnezeu este încet la mânie. Este deci o recunoaștere aici; dar în același timp spune că Dumnezeu este mare în putere, și aceasta o spune pentru ca cei nelegiuiți să nu se măgulească și să se înșele pe ei înșiși, când aud aceste atribute înalte date lui Dumnezeu, că este răbdător, încet la mânie, milostiv, plin de bunătate. 'Să-și amintească', spune el, 'în același timp de mărimea puterii lui Dumnezeu, ca să nu creadă că au de-a face cu un copil.'
Considerați

Consideră

Calvin aplică adevărul că Dumnezeu curăță numai după ce condamnă la deosebirea dintre cei osândiți și cei credincioși. Pare a fi o oarecare neconcordanță în a spune: că Dumnezeu este împăcător și gata să ierte, și totuși că prin curățire nu va curăți. Dar aspectul lucrurilor este diferit. Am arătat deja ce avea în vedere Profetul: căci întrucât cei nelegiuiți făgăduiesc mereu impunitate pentru ei înșiși și în această încredere Îl batjocoresc cu îndrăzneală pe Dumnezeu Însuși, Profetul le răspunde și declară că nu era nici un motiv pentru care abuzau astfel de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, căci spune: Prin curățire nu va curăți, adică pe cei osândiți: căci mântuirea noastră constă într-o iertare liberă a păcatelor; și de unde vine dreptatea noastră, decât din imputarea lui Dumnezeu și din aceasta: că păcatele noastre sunt îngropate în uitare? da, toată curățirea noastră depinde de mila lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu exercită atunci și judecata Sa și prin curățire curăță, când le iartă credincioșilor păcatele; căci credincioșii prin pocăință preîntâmpină judecata Sa; și El cercetează inimile lor, ca să-i curățe. Căci ce este pocăința decât condamnare, care totuși se dovedește a fi mijlocul mântuirii? Deoarece Dumnezeu nu absolvă pe nimeni decât pe cei condamnați, Profetul nostru declară aici pe drept că prin curățire nu va curăți, adică nu le va ierta păcatele, decât dacă îi încearcă și Își îndeplinește slujba de judecător; în scurt, că nici un păcat nu este iertat de Dumnezeu pe care El nu-l condamnă mai întâi. Dar cu privire la cei osândiți, care sunt cu totul îndărătnici în răutatea lor, Profetul le declară pe drept aceasta: că nu au nici o nădejde de iertare, deoarece se țin cu îndărătnicie de propriile lor planuri și cred că pot scăpa de mâna lui Dumnezeu: Profetul le spune că sunt înșelați, căci Dumnezeu nu trece cu vederea nimic și nu va șterge un păcat până când toate vor fi aduse aminte.
Răspunde
Unde în viața ta ai confundat răbdarea lui Dumnezeu cu permisiunea de a continua în păcat? Cum modelează portretul lui Calvin despre Dumnezeu ca atât răzbunător cât și iertător vederea ta despre pocăință? Ce mângâiere găsești în a ști că același Domn care judecă Nineve apără și poporul Său?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care în mânia Ta suverană împotriva celor vinovați și în îndurarea Ta statornică față de cei ce își găsesc adăpost la Tine, Tu ești bun și o tărie în ziua necazului. Dă-ne har să ne pocăim cu adevărat, să tremurăm înaintea maiestății Tale și să ne odihnim în sângele lui Hristos, ca nu cumva să abuzăm de răbdarea Ta. Întărește speranța noastră că vei îndreptăți într-o zi pe toți cei ce se încred în credincioșia legământului Tău, până când Împărăția Ta va veni în plinătate. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →