← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Macabei

2 Macabei 5-6 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)

2 Macabei 5-6Eterniseed Original — Vocea Catolică22 min
Deschidere
Capitolele cinci și șase din 2 Macabei prezintă catastrofa pe care corupția preoțească din capitolul anterior o pregătise. Antioh al IV-lea Epifanes, întorcându-se din a doua sa campanie egipteană și informat de Menelau despre tulburările din Ierusalim, atacă cetatea, ucide mii de oameni, jefuiește templul de vasele sale sfinte și inaugurează suprimarea sistematică a religiei evreiești. Dedicarea templului lui Zeus Olimpianul, încetarea jertfei zilnice, interzicerea circumciziei și a respectării sabatului, arderea cărților Legii — toate elementele pe care 1 Macabei le-a consemnat cu o cronică sobră, 2 Macabei le prezintă cu accent teologic. Capitolul al șaselea relatează apoi martiriul scribului Eleazar, primul dintre marii martiri macabeeni a cărui mărturie Biserica a păstrat-o în martirologiul ei. Biserica primește acest text ca premisă imediată pentru cei șapte fii și mama lor din capitolul următor și ca mărturie scripturală fundamentală a mărturisirii statornice care preferă moartea apostaziei.
Citește

Citire

Citiți 2 Macabei capitolele 5 și 6, cu atenție la catastrofă și la primul martiriu. În capitolul cinci, observați aparițiile din ceruri care au precedat catastrofa — călăreți care străbăteau văzduhul, trupe așezate în ordine de luptă, fluturări de arme; zvonul fals despre moartea lui Antioh care l-a determinat pe Iason să atace Ierusalimul pentru a recăpăta preoția supremă; întoarcerea lui Antioh din Egipt în furie; măcelul a patruzeci de mii de oameni în trei zile, vânzarea a patruzeci de mii în sclavie; jefuirea templului de vasele sale sfinte; trimiterea lui Apoloniu cu douăzeci și două de mii de soldați care au ucis neînarmații în ziua de sabat. În capitolul șase, observați decretul regelui ca templul să fie dedicat lui Zeus Olimpianul, interzicerea oricărei practici religioase evreiești, apostazia forțată la sărbătoarea zilei de naștere a regelui, pângărirea templului de către neamuri și martiriul scribului Eleazar la vârsta de nouăzeci de ani, care a refuzat chiar să prefere că mănâncă carnea necurată și și-a dat viața într-o mărturisire liber consimțită.
Studiu
Capitolul cinci se deschide cu un pasaj impresionant despre apariții în ceruri — călăreți care străbăteau văzduhul timp de patruzeci de zile cu harnașamente de aur, trupe în ordine de luptă, fluturări de arme, scoaterea săbiilor. Textul descrie acestea ca un semn divin care precede catastrofa ce urma să cadă asupra Ierusalimului. Tradiția catolică a interpretat astfel de prevestiri cerești din 2 Macabei și din pasaje similare din Daniel și Apocalipsă ca aparținând categoriei mai largi a avertismentului teofanic prin care providența divină pregătește poporul lui Dumnezeu să primească încercările ce vor veni. Sfântul Augustin în Cetatea lui Dumnezeu, Cartea XXII, a tratat problema semnelor miraculoase și caracterul lor providențial. Capitolul relatează apoi calculul politic greșit al lui Iason și răspunsul catastrofal al lui Antioh. Iason, marele preot depus, auzind zvonul fals despre moartea lui Antioh, a încercat să recâștige preoția prin forță; Antioh, întorcându-se viu și în furie din dezamăgirea egipteană, a interpretat tulburările ca o răscoală evreiască și a dezlănțuit un măcel pe care textul îl descrie cu precizie teologică: patruzeci de mii uciși, patruzeci de mii vânduți în sclavie, totul în trei zile. Jefuirea templului — cele o mie opt sute de talanți de argint și aur pe care Antioh i-a luat, vasele sfinte ale sanctuarului, altarul de aur al tămâierii, sfeșnicul, masa pâinii punerii înainte, cupele și blidele — a fost cea mai adâncă pângărire suferită până atunci de al doilea templu, iar Biserica o citește ca ocazie imediată a persecuției religioase care a urmat. Decretul din capitolul șase care interzice practica religioasă evreiască și dedică templul lui Zeus Olimpianul este actul culminant al programului imperial de asimilare religioasă forțată. Textul descrie cu dureroasă detaliere pângăririle: altarul neamurilor ridicat pe altarul arderilor de tot, porci oferiți pe el, desfrânate aduse în incintele sfinte, sărbătoarea toamnei Corturilor forțată să fie celebrată ca Bacanaliile grecești, femei arse de vii cu pruncii lor circumciși atârnați de gât, familii ucise pentru că păzeau sabatul în peșteri. Tradiția catolică a citit aceste capitole ca narațiunea veterotestamentară fundamentală a persecuției religioase imperiale, prototipul la care vor corespunde mai târziu persecuțiile romane ale Bisericii creștine și împotriva căruia martirii creștini din epoca patristică și-au tras curajul. Martiriul scribului Eleazar din capitolul șase este printre cele mai dense teologic pasaje de martiriu din întreg Vechiul Testament. Textul îl prezintă pe Eleazar ca unul dintre scribii principali, un om de vârstă înaintată (nouăzeci de ani) și cu înfățișare nobilă, care era silit să-și deschidă gura ca să mănânce carne de porc. Când prietenii lui, având milă de vârsta lui, s-au oferit să înlocuiască carnea cu carne îngăduită pe care el să prefere că o mănâncă ca și cum ar fi fost carnea de porc a jertfei, Eleazar a refuzat cu cuvinte pe care Biserica le-a păstrat în martirologiul ei: o astfel de prefăcătorie nu s-ar potrivi bătrâneții mele, i-ar duce pe tineri la apostazie, m-ar face o ofensă pentru cei vii și o ipocrizie în moarte. A scuipat carnea de porc forțată în gură, a înaintat de bunăvoie spre roata de tortură și, în clipa morții, a spus cu glas tare: 'Domnul, care are cunoștința sfântă, știe limpede că, deși aș putea fi izbăvit de la moarte, sufăr dureri grele în trup fiind bătut, dar în suflet sunt mulțumit să îndur acestea pentru că mă tem de El'. Sfântul Ioan Gură de Aur, în omiliile sale despre martirii macabeeni, pe care tradiția catolică le-a păstrat ca text fundamental al teologiei martiriului, a acordat o atenție susținută figurii lui Eleazar. Hrisostom a subliniat că refuzul lui Eleazar de a accepta carnea simulată nu era scrupulozitate pedantă, ci înțelepciune pastorală profundă: bătrânul comunității datorează comunității exemplul integrității neîntrerupte, pentru că tinerii vor urma ceea ce văd că face bătrânul, iar dacă bătrânul este văzut mâncând ceea ce pare a fi carne necurată, tinerii nu vor percepe substituția și vor concluziona că bătrânul a apostaziat. Biserica Catolică a primit de mult martirii macabeeni în martirologiul ei — Martirologiul Roman și alte cărți liturgice păstrează pomenirea lor la 1 august, iar bisericile creștine timpurii din Antiohia și Constantinopol posedau moaște ale celor șapte frați și ale mamei lor și ale preotului Eleazar care atrăgeau pelerinaje importante. Sfântul Augustin a predicat cel puțin două predici despre martirii macabeeni; Sfântul Grigore de Nazianz a compus o predică pentru sărbătoarea lor care s-a păstrat; Sfântul Ambrozie s-a inspirat din mărturia lor în tratatele sale despre feciorie și în consolările adresate comunității creștine persecutate din Milano. Teologia catolică a martiriului — doctrina că moartea martirului este ea însăși un botez (baptismus sanguinis) suficient pentru mântuire chiar și în afara botezului sacramental cu apă, că martirul intră imediat în viziunea beatifică fără purgatoriu intermediar, că sângele martirului este sămânța Bisericii după faimoasa expresie a lui Tertulian — este printre doctrinele a căror temelie veterotestamentară se sprijină tocmai pe materialul macabean pe care 2 Macabei capitolul șase îl începe.
Considerați

Considerare

Consideră-l pe scribul Eleazar ca martor veterotestamentar fundamental al principiului că bătrânul datorează comunității exemplul integrității neîntrerupte. Tradiția catolică a fost statornică în aceasta: persoanele aflate în poziții de responsabilitate religioasă publică — episcopi, preoți, superiori religioși, părinți, nași, învățători ai credinței — poartă o obligație deosebită față de vizibilitatea fidelității lor tocmai pentru că tinerii vor urma ceea ce văd că fac ei. În propria ta poziție de responsabilitate (părinte, naș, mentor, enoriaș, angajator, vecin cu vizibilitate publică) unde ai fost ispitit spre carnea de substituție — prefăcătoria fidelității pe care o știi în particular că este o substituție? Consideră de asemenea oferta prietenilor lui Eleazar. Ei au propus substituția din milă pentru vârsta lui, nu din răutate; ispita acomodării apostatice vine adesea tocmai de la cei care ne iubesc. Tradiția catolică a cultivat disciplina de a deosebi mila care susține integritatea de mila care o erodează, iar discernământul este printre lucrările substanțiale ale fiecărei vieți creștine. Al cui sfat milostiv ai acceptat care a tins spre substituție mai degrabă decât spre sprijin? Consideră în cele din urmă teologia martiriului. Martirii macabeeni au intrat în comuniunea sfinților cu secole înainte de Întrupare, iar Biserica primește mărturia lor ca parte a companiei neîntrerupte pe care martirii ei aveau s-o desăvârșească mai târziu. Predicile Sfântului Augustin despre Macabei subliniază tocmai acest punct: mărturia adusă Legii lui Dumnezeu care costă viața este aceeași mărturie fie că este purtată sub cultul imperial al lui Antioh, sub cultul imperial al lui Dioclețian, sub regimurile totalitare ale secolului al XX-lea sau sub persecuțiile blânde ale prezentului. Ai cultivat disciplina spirituală de a primi mărturia macabeeană ca temelie substanțială a propriei tale pregătiri pentru orice mărturisire publică pe care timpul tău ar putea-o cere încă?
Răspunde

Răspuns

Citește în această săptămână scurta relatare despre martirii macabeeni din Martirologiul Roman pentru 1 august, sau predica patristică a Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Grigore de Nazianz despre martirii macabeeni (disponibilă în colecții standard ale Părinților Bisericii). Petrece zece minute în reflecție tăcută asupra mărturiei pe care Eleazar a oferit-o la nouăzeci de ani și cere sfinților martiri să obțină pentru tine harul integrității în micile decizii vizibile prin care mărturisirea mai mare se pregătește zilnic.
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic și veșnic, care în zilele când Antioh pângărise templul tău cel sfânt și interzisese respectarea legământului tău nu ai lăsat poporul tău fără mărturia sfinților martiri, dă-ne nouă, prin mijlocirea scribului Eleazar și a celor șapte frați și a mamei lor al căror martiriu această carte îl va relata, aceeași integritate în micile decizii vizibile prin care mărturisirea mai mare se pregătește zilnic. Prin rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur ale cărui omilii despre martirii macabeeni Biserica le-a păstrat și prin rugăciunile Fericitei Fecioare Maria, regina tuturor martirilor, susține în noi înțelepciunea bătrânului care refuză chiar și substituția aparentă și răbdarea celui persecutat care poartă în trup ceea ce nu poate fi purtat în suflet. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Catolică · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.