← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 6 — cu Maclaren

Marcu 6Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Astăzi deschidem Expunerile clasice ale lui Alexander Maclaren asupra Sfintelor Scripturi pe capitolul 6 din Marcu. Tratamentul său atent verset cu verset ne ghidează prin întoarcerea lui Isus la Nazaret, limitele surprinzătoare puse puterii Sale de necredință și prima misiune a celor Doisprezece. Maclaren arată cum familiaritatea obișnuită poate orbi inimile la prezența divină în timp ce încrederea eliberează har proaspăt. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne examinăm propriile răspunsuri la Hristos și să ne pregătim pentru o ascultare mai profundă. Lăsați perspectivele sale măsurate să ne întărească credința și să ne lărgească așteptarea a ceea ce Domnul încă face printre poporul Său.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți capitolul 6 din Marcu încet și cu rugăciune. Observați contrastul dintre respingerea pe care Isus o întâmpină în cetatea Sa natală și autoritatea pe care El o dă celor Doisprezece când pleacă doi câte doi. Lăsați narațiunea să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a descrie scena din sinagogă la Nazaret. Observați evitarea caracteristică a oricărei demonstrații și respectul față de mijloacele existente de închinare, arătate prin faptul că El așteaptă până în ziua de Sabat și apoi merge la sinagogă. El și ascultătorii Săi își aminteau cu toții de ultima Sa apariție acolo; și El și ei își aminteau de multe ori înainte, când, ca tânăr, stătuse acolo. Furia care explodase la prima Sa predică a făcut loc unei opoziții mai calme, dar nu mai puțin amare. Marcu zugrăvește scena și îi înfățișează pe ascultători discutând despre Isus în timp ce El vorbea. Tăcerea cuviincioasă a sinagogii a fost întreruptă de un vacarm de întrebări reciproce. 'Mulți' vorbeau deodată și toți aveau același lucru de spus. Starea de spirit revelată este curioasă. Ei recunosc înțelepciunea lui Hristos în învățătura Sa și realitatea minunilor Sale, despre care auziseră evident; dar faptul că El era unul de-ai lor îi făcea să se mânie că El avea asemenea daruri și să fie suspicioși cu privire la locul de unde le primise. Păreau să aibă aceeași părere ca Natanael — că niciun 'lucru bun' nu putea 'ieși din Nazaret'. Vechiul lor tovarăș nu putea fi un proroc; asta era sigur. Dar El avea înțelepciune și putere minunată; asta era la fel de sigur. De unde veniseră? Nu mai era decât o singură altă sursă; și astfel, cu multe clătinări din cap, se pregăteau să creadă că Isus pe care îl cunoscuseră cu toții, trăind viața Sa liniștită de muncă printre ei, era în legătură cu diavolul, mai degrabă decât să creadă că El era un trimis de la Dumnezeu. El examinează apoi efectul familiarității îndelungate asupra ascultătorilor. Câte brațe obosite și-au apucat uneltele cu nouă vigoare și mulțumire când s-au gândit la El ca la Modelul lor în trudelile lor înguste! Dificultatea nazarenilor nu era decât un caz al unei tendințe universale. Nimeni nu găsește ușor să creadă că vreun copil de sat, care a crescut lângă el și a cărui viață exterioară neînsemnată o cunoaște, s-a dovedit a fi un geniu sau un om mare. Ultimii oameni care recunosc un proroc sunt întotdeauna rudele și compatrioții săi. 'Păsările de departe au pene frumoase.' Oamenii resimt ca un fel de ofensă adusă lor faptul că celălalt, care era unul de-ai lor până ieri, este astăzi atât de mult deasupra lor. Ei sunt în mare parte prea orbi ca să privească sub suprafață și trag concluzia că, deoarece au văzut atât de mult din viața exterioară, îl cunoșteau pe omul care o trăia. Bătrânii din Nazaret îl văzuseră pe Isus crescând și pentru ei El ar fi rămas 'fiul tâmplarului'. Maclaren urmărește apoi cele două rezultate directe ale acelei necredințe asupra lui Isus. Efectele acestei necredințe asupra Domnului nostru au fost două. I-a limitat puterea. Matei spune că 'n-a făcut multe minuni'. Marcu merge mai adânc și spune îndrăzneț 'nu putea'. Este o gelozie greșită pentru cinstea lui Hristos să încerci să diminuezi cuvintele tari. Atmosfera de necredință rece a înghețat curentul. Puterea era acolo, dar pentru exercitarea ei era nevoie de o anumită măsură de receptivitate morală. Energia Sa minunată urma, în general, aceeași lege ca și exercitarea mai înaltă a harului mântuitor; adică nu se putea impune cu forța unor oameni nevrednici. Hristos 'nu poate' mântui un om care nu se încrede în El. El era împiedicat în revărsarea puterii Sale vindecătoare de disprețul și necredința nesimțitoare. Omul poate zădărnici pe Dumnezeu. Credința deschide ușa, iar necredința o închide în fața Lui. El 'a vrut să adune', dar ei 'n-au vrut' și de aceea El 'n-a putut'.
Considerați

Considerare

Maclaren aplică același principiu la viața de credință de astăzi. Am spus că nu exista nicio legătură naturală între credință și minune, astfel încât minunea să fie absolut imposibilă în absența credinței. Dar când ridicăm gândul în regiunea mai înaltă a vieții noastre religioase și spirituale, întâlnim o imposibilitate absolută. Acolo, în ceea ce privește toată viața lăuntrică a unui suflet, Hristos nu poate face nicio lucrare puternică în absența credinței noastre. Prin credință înțeleg, desigur, nu simpla primire intelectuală a relatărilor creștine sau a doctrinelor creștine ca fiind adevărate, ci ceea ce Biblia înțelege întotdeauna prin ea, un proces ulterior acelei primiri intelectuale — adică mișcarea voinței și a inimii către Hristos. Credința este credință, dar credința nu este credință. Credința este credință plus încredere. Și aceasta este condiția ca toate darurile lui Hristos să fie primite de oricare dintre noi. El încheie secțiunea arătând cum măsura credinței determină măsura binecuvântării primite. Din nou, permiteți-mi să vă reamintesc că măsura credinței noastre este măsura stăpânirii noastre asupra acestor daruri. Domnul nostru a pus de mai multe ori întreaga doctrină a acestei chestiuni, totuși pe planul inferior al minunii, când a spus: 'După credința voastră să vi se facă', 'Deschide-ți gura larg și ți-o voi umple'. Avem o moștenire ca aceea a oamenilor care primesc o bucată de pământ într-un district minier: atât cât delimităm și revendicăm este al nostru și nu mai mult.
Răspunde

Răspuns

Unde a tocit familiaritatea simțul de uimire față de Isus? În ce domeniu al vieții Îl rugați să lucreze în timp ce rețineți în tăcere încrederea? Cum ar putea o deschidere mai mare față de Cuvântul Său să lărgească harul pe care îl primiți în această săptămână?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, Te lăudăm pentru răbdarea Ta cu necredința și pentru puterea care izvorăște din încrederea simplă în Cuvântul Tău. Iartă-ne că Te luăm de-a gata prin familiaritate și sporește credința noastră, ca să nu mai limităm lucrarea Ta prin îndoielile noastre. Trimite-ne ca mesagerii Tăi, ușor înzestrați, dar pe deplin dependenți de Duhul Tău, ca alții să poată întâlni harul Tău. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →