Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 33-34 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Geneza 33-34 oferă o perspectivă profundă asupra tensiunilor reconcilierii, onoarei familiei și închinării credincioase într-o lume ostilă. Pe măsură ce Iacov îl întâlnește pe Esau și apoi se confruntă cu criza legată de Dina, Calvin urmărește interacțiunea dintre frică, providența divină și fragilitatea umană cu o claritate remarcabilă. Reflecțiile sale ne amintesc că promisiunile lui Dumnezeu susțin poporul său chiar și atunci când circumstanțele par amenințătoare și nesigure. Prin atenția atentă la text, Calvin arată cum răspunsurile lui Iacov dezvăluie atât credința autentică, cât și slăbiciunea persistentă. Această lecție ne invită să stăm cu expunerea lui Calvin și să o lăsăm să ne modeleze înțelegerea grijii statornice a lui Dumnezeu.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Geneza capitolele 33 și 34 încet și cu rugăciune. Observă apropierea atentă a lui Iacov față de Esau, căldura neașteptată a întâlnirii lor și violența bruscă care izbucnește după întâlnirea Dinei cu Sihem. Observă cum narațiunea trece de la reconciliere la conflict și cum răspunde Iacov la fiecare întorsătură a evenimentelor. Permite textului să evidențieze atât protecția lui Dumnezeu, cât și consecințele alegerilor umane.
Studiu
Studiază
Calvin își începe tratarea Genezei 33 analizând pregătirile lui Iacov pe măsură ce Esau se apropie.
1. Și Iacov și-a ridicat ochii. Am spus cât de mult se temea Iacov pentru sine de fratele său; dar acum, când Esau însuși se apropie, teroarea lui nu numai că se reînnoiește, ci și crește. Căci, deși iese ca un luptător curajos și plin de spirit în această confruntare, el nu este totuși scutit de un sentiment de pericol; de unde rezultă că nu este liber, nici de neliniște, nici de frică. Căci fratele său crud avea încă aceeași cauză de ură împotriva lui ca înainte. Și nu era probabil ca, după ce părăsise casa tatălui său și trăise cum dorea, să fi devenit mai blând. Așadar, ca într-o afacere îndoielnică și de mare pericol, Iacov și-a așezat soțiile și copiii în ordinea descrisă; ca, dacă Esau ar încerca ceva ostil, întreaga seminție să nu piară, ci o parte să aibă timp de fugă. Singurul lucru care pare făcut de el în mod greșit este că o preferă pe Rahela și pe fiul ei Iosif mai presus de toate celelalte; în timp ce substanța binecuvântării este cu adevărat în Iuda. Dar scuza lui în legătură cu Iuda este că oracolul nu fusese încă descoperit; nici, de fapt, nu a fost făcut cunoscut decât cu puțin timp înainte de moartea sa, pentru ca el să devină deodată martorul și vestitorul său. Între timp, nu se poate nega că era excesiv de indulgent față de Rahela. Este, într-adevăr, o dovadă de curaj distins faptul că, din dorința de a păstra o parte din seminția sa, el își precede companiile și se oferă ca victimă, dacă necesitatea o cerea. Căci nu există nicio îndoială că promisiunea lui Dumnezeu a fost autoritatea și călăuza lui în acest plan; nici nu ar fi putut, dacă nu ar fi fost susținut de așteptarea încrezătoare a vieții cerești, să înfrunte astfel cu curaj moartea. Se întâmplă, într-adevăr, uneori ca un tată, indiferent față de sine, să-și expună viața în pericol pentru copiii săi: dar rațiunea sfântului Iacov a fost diferită; căci promisiunea lui Dumnezeu era atât de adânc înrădăcinată în mintea lui, încât el, disprețuind pământul, privea spre cer. Dar, în timp ce urmează cuvântul lui Dumnezeu, totuși, prin afecțiunea cărnii, este ușor abătut de la calea dreaptă. Căci credința sfinților părinți nu era atât de pură, în toate privințele, încât să nu fie susceptibili de a devia într-o parte sau alta. Cu toate acestea, Duhul a prevalat întotdeauna atât de mult, încât slăbiciunea cărnii să nu-i abată de la țelul lor, ci să-și țină cursul. Cu atât mai mult ar trebui fiecare dintre noi să fie suspicios față de sine, ca nu cumva să se considere perfect pur, pentru că intenționează să acționeze corect; căci carnea se amestecă întotdeauna cu scopul nostru sfânt și multe greșeli și corupții se strecoară asupra noastră. Dar Dumnezeu ne tratează cu bunătate și nu ne impută greșeli de acest fel.Despre întâlnirea dintre frați, Calvin scrie:
4. Și Esau a alergat să-l întâmpine. Faptul că Esau își întâmpină fratele cu o bunătate și o amabilitate neașteptate este efectul favorii speciale a lui Dumnezeu. Așadar, prin această metodă, Dumnezeu a dovedit că are inimile oamenilor în mâna sa, pentru a le înmuia asprimea și a le potoli cruzimea ori de câte ori dorește: pe scurt, că îi îmblânzește așa cum se obișnuiește să fie îmblânzite fiarele sălbatice; și apoi, că a ascultat rugăciunile slujitorului său Iacov. De aceea, dacă vreodată amenințările dușmanilor ne alarmează, să învățăm să recurgem la această ancoră sfântă. Dumnezeu, într-adevăr, lucrează în moduri variate și nu înclină întotdeauna mințile crude spre umanitate; dar, în timp ce ele se înfurie, le restrânge de la a face rău prin propria sa putere: dar, dacă este drept, le poate la fel de ușor face blânde față de noi; și vedem aici că Esau a devenit astfel față de fratele său Iacov. Este, de asemenea, posibil ca, chiar dacă cruzimea era închisă înăuntru, sentimentul de umanitate să fi avut o ascendență temporară. Și așa cum vedem că egiptenii au fost constrânși, pentru o clipă, la exercitarea umanității, deși nu au devenit cu nimic mai buni decât înainte, așa cum mărturisește nebunia lor, care a izbucnit curând după aceea: tot așa este credibil că răutatea lui Esau era acum sub constrângere; și nu numai atât, ci că mintea lui a fost mișcată divin să îmbrace afecțiune frățească. Căci chiar și în cei reprobați, ordinea stabilită a naturii de Dumnezeu prevalează, nu într-adevăr într-un ritm egal, ci atât cât îi restrânge, pentru ca ei să nu amestece toate lucrurile într-un singur măcel comun. Și acest lucru este cel mai necesar pentru păstrarea rasei umane. Căci puțini sunt atât de guvernați de spiritul înfierii, încât să cultive cu sinceritate caritatea reciprocă între ei, ca frați. Așadar, faptul că oamenii se cruță unii pe alții și nu se aruncă cu furie spre distrugerea reciprocă, nu izvorăște din nicio altă cauză decât din providența secretă a lui Dumnezeu, care veghează pentru protecția omenirii. Dar pentru Dumnezeu viața propriului său popor credincios este și mai prețioasă, astfel încât le acordă o grijă deosebită. De aceea nu este de mirare că, de dragul slujitorului său Iacov, el a potolit mintea aprigă a lui Esau spre blândețe.Trecând la evenimentele din capitolul 34, Calvin examinează reacția fiilor lui Iacov.
7. Și fiii lui Iacov au ieșit din câmp când au auzit aceasta: și bărbații s-au întristat și s-au mâniat foarte tare, pentru că el săvârșise o nebunie în Israel culcându-se cu fiica lui Iacov; lucru care nu trebuia făcut.
Considerați
Consideră
Calvin reflectează asupra stabilirii închinării de către Iacov după așezarea în țară.
20. Și a ridicat acolo un altar. Iacov, după ce a obținut un loc în care să poată îngriji de familia sa, a instituit slujba solemnă a lui Dumnezeu; așa cum a mărturisit mai înainte Moise despre Avraam și Isaac. Căci, deși, în orice loc, se dădeau închinării curate a lui Dumnezeu în rugăciuni și alte acte de devoțiune; totuși nu au neglijat mărturisirea externă a evlaviei, ori de câte ori Domnul le acorda vreun loc fix în care să poată rămâne. Căci (așa cum am declarat în altă parte) ori de câte ori citim că un altar a fost construit de ei, trebuie să luăm în considerare scopul și folosirea lui: și anume, ca să poată oferi jertfe și să poată invoca numele lui Dumnezeu cu un rit curat; astfel încât, prin această metodă, religia și credința lor să fie făcute cunoscute. Spun aceasta, ca nu cumva cineva să creadă că au tratat cu ușurință închinarea lui Dumnezeu; căci le-a stat în grijă să-și îndrepte acțiunile conform regulii prescrise divin care le fusese transmisă de la Noe și Sem. De aceea, sub cuvântul 'altar', să înțeleagă cititorul, prin sinecdocă, mărturia externă a evlaviei. Mai mult, de aici se poate percepe clar cât de mult a prevalat dragostea pentru închinarea divină în omul sfânt; pentru că, deși zdrobit de diverse necazuri, totuși nu a uitat de altar. Și nu numai că se închină lui Dumnezeu în mod privat în sentimentul secret al minții sale; ci se exercită în ceremonii care sunt utile și poruncite de Dumnezeu. Căci știa că oamenii au nevoie de ajutoare, atâta timp cât sunt în carne, și că jertfele nu au fost instituite fără motiv. Avea și un alt scop; și anume, ca întreaga sa familie să se închine lui Dumnezeu cu același sentiment de evlavie. Căci se cuvine ca un tată pios al unei familii să aibă grijă cu sârguință ca el să nu aibă o casă profană, ci mai degrabă ca Dumnezeu să domnească acolo ca într-un sanctuar. În plus, deoarece locuitorii acelei regiuni căzuseră în multe superstiții și corupseseră adevărata închinare a lui Dumnezeu, Iacov a dorit să facă o distincție între el și ei. Sihemiții și alte națiuni vecine aveau cu siguranță altare ale lor. Așadar Iacov, stabilind o metodă diferită de închinare pentru gospodăria sa, declară astfel că are un Dumnezeu deosebit pentru sine și nu a degenerat de la sfinții părinți, de la care a purces religia perfectă și autentică. Acest curs nu putea decât să-l supună reproșului, pentru că sihemiții și alți locuitori ar simți că sunt disprețuiți: dar omul sfânt a considerat orice preferabil amestecării cu idolatrii.
Răspunde
Unde vezi providența lui Dumnezeu la lucru chiar și în mijlocul temerilor lui Iacov și al crizei ulterioare a familiei? Cum ar putea accentul lui Calvin pe credința lui Iacov în mijlocul slăbiciunii să te încurajeze în propriile tale lupte? În ce feluri cheamarea la o închinare distinctă îți provoacă viața de zi cu zi și angajamentele?
Roagă-te
O Dumnezeule suveran, care ții legământul cu poporul Tău și întorci inimile oamenilor după buna Ta plăcere, dă-ne aceeași credință care l-a susținut pe Iacov, ca să ne odihnim în providența Ta când se ivesc frica și conflictul. Prin harul lui Hristos și puterea Duhului Tău, păzește-ne casele și inimile de orice cale pripită și consacră-le doar închinării Tale. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →