Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul
Ecl 3-4 — cu Matthew Henry
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din capitolele 3 și 4 ale Eclesiastului. Matthew Henry ne călăuzește prin reflecțiile lui Solomon despre anotimpurile vieții și mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu în spatele fiecărei schimbări. Comentariul său ne amintește că adevărata înțelepciune nu constă în a rezista fluxului timpului, ci în a avea încredere în Cel care rându iește fiecare scop sub cer. Pe măsură ce deschidem aceste cuvinte antice împreună, fie ca perspectivele lui Henry să ne ajute să îmbrățișăm atât frumusețea cât și scurtimea zilelor noastre cu credință smerită.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la Eclesiastul 3 și 4 și citiți textul încet și cu rugăciune. Ascultați ritmul timpurilor rânduite și recunoașterea sinceră a nesiguranțelor vieții. Lăsați cuvintele să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la expunerea atentă a lui Matthew Henry, care ne va ajuta să vedem planul suveran al lui Dumnezeu țesut prin fiecare anotimp.
Studiu
Henry începe prin a descrie lumea schimbărilor și propunerea generală că fiecare eveniment are anotimpul său fix.
Scopul acestor versete este de a arăta, 1. Că trăim într-o lume a schimbărilor, că diversele evenimente ale timpului și condițiile vieții omenești sunt foarte diferite unele de altele și totuși apar în mod amestecat, iar noi trecem și trecem continuu între ele, ca în revoluțiile fiecărei zile și fiecărui an. În roata firii (Iacov 3:6) uneori o spiță este deasupra și îndată cealaltă; există un flux și reflux constant, creștere și descreștere; de la o extremă la alta se schimbă moda acestei lumi, s-a schimbat mereu și se va schimba mereu. 2. Că fiecare schimbare care ne privește, cu timpul și anotimpul ei, este fixată și hotărâtă în mod inalterabil de o putere supremă; și trebuie să luăm lucrurile așa cum vin, căci nu este în puterea noastră să schimbăm ceea ce este rânduit pentru noi. Și aceasta vine aici ca un motiv pentru care, atunci când suntem în prosperitate, ar trebui să fim liniștiți, și totuși nu siguri — nu să fim siguri pentru că trăim într-o lume a schimbărilor și de aceea nu avem motiv să spunem: Mâine va fi ca ziua aceasta (văile cele mai joase se alătură munților cei mai înalți), și totuși să fim liniștiți și, așa cum a sfătuit (cap. 2:24), să ne bucurăm de binele muncii noastre, într-o dependență smerită de Dumnezeu și de providența Sa, nici înălțați de speranțe, nici doborâți de temeri, ci cu o minte egală așteptând fiecare eveniment. Aici avem,Henry continuă ilustrând propunerea prin inducția a douăzeci și opt de exemple specifice.
II. Dovada și ilustrarea ei prin inducția particularităților, douăzeci și opt la număr, potrivit zilelor revoluției lunii, care crește sau scade mereu între plin și schimbare. Unele dintre aceste schimbări sunt pur și simplu actul lui Dumnezeu, altele depind mai mult de voința omului, dar toate sunt hotărâte de sfatul divin. Tot ce este sub cer este astfel schimbător, dar în cer există o stare neschimbătoare și un sfat neschimbător cu privire la aceste lucruri. 1. Este un timp să te naști și un timp să mori. Acestea sunt hotărâte de sfatul divin; și, așa cum ne-am născut, tot așa trebuie să murim, la timpul rânduit, Faptele Apostolilor 17:26. Unii observă că aici este un timp să te naști și un timp să mori, dar niciun timp să trăiești; acesta este atât de scurt încât nu merită menționat; de îndată ce ne naștem începem să murim. Dar, așa cum există un timp să te naști și un timp să mori, tot așa va exista un timp să învii din nou, un timp hotărât când cei ce zac în mormânt vor fi amintiți, Iov 14:13. 2. Un timp pentru Dumnezeu să planteze o națiune, ca aceea a lui Israel în Canaan, și, pentru aceasta, să smulgă cele șapte națiuni care erau plantate acolo, ca să le facă loc; și la urmă a fost un timp când Dumnezeu a vorbit despre Israel, să smulgă și să distrugă, când măsura nelegiuirii lor s-a împlinit, Ieremia 18:7, 9. Este un timp pentru oameni să planteze, un timp al anului, un timp al vieții lor; dar, când ceea ce a fost plantat a devenit neroditor și inutil, este timpul să-l smulgă. 3. Un timp să ucizi, când judecățile lui Dumnezeu sunt răspândite într-o țară și pustiesc totul; dar, când El se întoarce în căi de milă, atunci este un timp să vindeci ceea ce a rupt (Osea 6:1, 2), să mângâi un popor după timpul în care l-a necăjit, Psalmul 90:15. Este un timp când este înțelepciunea conducătorilor să folosească metode severe, dar este un timp când este la fel de mult înțelepciunea lor să ia o cale mai blândă și să se aplice la lenitive, nu la corozive. 4. Un timp să dărâme o familie, o moșie, o împărăție, când s-a copt pentru distrugere; dar Dumnezeu va găsi un timp, dacă se întorc și se pocăiesc, să zidească din nou ceea ce a dărâmat; este un timp, un timp hotărât, pentru Domnul să zidească Sionul, Psalmul 102:13, 16. Este un timp pentru oameni să-și strice casa și să-și întrerupă comerțul și astfel să dărâme, ceea ce cei ce sunt ocupați să zidească amândouă trebuie să aștepte și să se pregătească. 5. Un timp când providența lui Dumnezeu cheamă la plâns și bocet, și când înțelepciunea și harul omului se vor conforma chemării și vor plânge și se vor boci, ca în timpurile de nenorocire și primejdie comună, și acolo este foarte absurd să râzi, să dansezi și să te veselești (Isaia 22:12, 13; Ezechiel 21:10); dar apoi, pe de altă parte, este un timp când Dumnezeu cheamă la veselie, un timp să râzi și să dansezi, și atunci El așteaptă să-I slujim cu bucurie și veselie a inimii. Observați, Timpul bocetului și al plânsului este pus primul, înaintea celui al râsului și al dansului, căci trebuie mai întâi să semănăm în lacrimi și apoi să secerăm în bucurie. 6. Un timp să arunci pietre, dărâmând și demolând fortificații, când Dumnezeu dă pace la hotare și nu mai este nevoie de ele; dar este un timp să aduni pietre laolaltă, pentru a face cetăți tari, v. 5. Un timp pentru turnurile vechi să cadă, ca acela din Siloam (Luca 13:4), și pentru templul însuși să fie atât de ruinat încât să nu rămână o piatră peste alta; dar și un timp pentru turnuri și trofee să fie ridicate, când treburile naționale prosperă. 7. Un timp să îmbrățișezi un prieten când îl găsești credincios, dar un timp să te reții de la îmbrățișare când îl găsești nedrept sau necredincios și ai motive să-l suspectezi; atunci este prudența noastră să fim sfioși și să păstrăm distanța. Este aplicat de obicei la îmbrățișările conjugale și explicat de 1 Corinteni 7:3-5; Ioel 2:16. 8. Un timp să dobândești, să dobândești bani, să dobândești preferință, să dobândești chilipiruri bune și un interes bun, când ocazia zâmbește, un timp când un om înțelept va căuta (așa este cuvântul); când își începe viața în lume și are o familie în creștere, când este în puterea lui, când prosperă și are un șir de afaceri, atunci este timpul să fie ocupat și să facă fân când soarele strălucește. Este un timp să dobândești înțelepciune, cunoștință și har, când un om are un preț pus în mână; dar apoi să aștepte că va veni un timp să cheltuiască, când tot ce are va fi de ajuns pentru nevoile lui. Ba chiar va veni un timp să piardă, când ceea ce a fost dobândit repede va fi risipit repede și nu poate fi ținut. 9. Un timp să păstrezi, când ai nevoie de ceea ce ai dobândit și poți să-l păstrezi fără a risca o conștiință bună; dar poate veni un timp să arunci, când dragostea de Dumnezeu ne poate obliga să aruncăm ceea ce avem, pentru că trebuie să-L tăgăduim pe Hristos și să ne rănim conștiința dacă îl păstrăm (Matei 10:37, 38), și mai degrabă să facem naufragiu de toate decât de credință; ba chiar când dragostea de noi înșine ne poate obliga să-l aruncăm, când este pentru salvarea vieților noastre, ca atunci când marinarii lui Iona au aruncat încărcătura în mare. 10. Un timp să rupi hainele, ca la un mare necaz, și un timp să le coși din nou, în semn că necazul a trecut. Un timp să desfaci ceea ce ai făcut și un timp să faci din nou ceea ce ai desfăcut. Ieronim aplică aceasta la ruperea bisericii evreiești și la coaserea și alcătuirea bisericii evanghelice pe temeiul ei. 11. Un timp când ni se cuvine și este înțelepciunea și datoria noastră să păstrăm tăcerea, când este un timp rău (Amos 5:13), când vorbirea noastră ar fi aruncarea mărgăritarelor înaintea porcilor, sau când suntem în pericol să vorbim greșit (Psalmul 39:2); dar este și un timp să vorbim pentru slava lui Dumnezeu și edificarea altora, când tăcerea ar fi trădarea unei cauze drepte, și când cu gura se face mărturisirea spre mântuire; și este o mare parte a prudenței creștine să știm când să vorbim și când să păstrăm tăcerea. 12. Un timp să iubești și să te arăți prietenos, să fii liber și vesel, și este un timp plăcut; dar poate veni un timp să urăști, când vom vedea motive să rupem toată familiaritatea cu unii de care am fost îndrăgostiți și să fim rezervați, având motive de suspiciune, pe care dragostea ezită să le admită. 13. Un timp de război, când Dumnezeu scoate sabia pentru judecată și îi dă poruncă să devoreze, când oamenii scot sabia pentru dreptate și apărarea drepturilor lor, când există în națiuni o dispoziție spre război; dar putem spera un timp de pace, când sabia Domnului va fi în teacă și El va face războaiele să înceteze (Psalmul 46:9), când scopul războiului este atins și când există de toate părțile o dispoziție spre pace. Războiul nu va dura veșnic, nici nu există vreo pace care să poată fi numită durabilă dincolo de pacea veșnică. Astfel, în toate aceste schimbări Dumnezeu a pus una împotriva celeilalte, ca să ne bucurăm ca și cum nu ne-am bucura și să plângem ca și cum nu am plânge.Henry trage apoi deducții practice pentru a trăi cu înțelepciune în mijlocul unei astfel de vicisitudini constante.
III. Deductiile trase din această observație. Dacă starea noastră prezentă este supusă unei astfel de vicisitudini, 1. Atunci nu trebuie să ne așteptăm la partea noastră în ea, căci lucrurile bune ale ei nu au nicio certitudine, nicio continuitate (v. 9): Ce folos are cel ce lucrează? Ce poate promite un om de la plantare și construcție, când ceea ce crede el că a fost adus la desăvârșire poate fi atât de curând și va fi cu siguranță smuls și dărâmat? Toată osteneala și grija noastră nu vor schimba nici natura schimbătoare a lucrurilor înseși, nici sfatul imuabil al lui Dumnezeu cu privire la ele. 2. Atunci trebuie să ne privim pe noi înșine ca fiind la probă în ea. Nu există într-adevăr niciun folos în ceea ce muncim; lucrul însuși, când îl avem, ne va face puțin bine; dar, dacă facem un uz corect de rânduielile providenței cu privire la el, va exista folos în aceea (v. 10): Am văzut osteneala pe care Dumnezeu a dat-o fiilor oamenilor, nu ca să facă din ea o fericire, ci ca să fie exersați în ea, ca diverse haruri să fie exersate prin varietatea evenimentelor, ca dependența lor de Dumnezeu să fie încercată prin fiecare schimbare, și să fie antrenați în ea și învățați atât cum să ducă lipsă cât și cum să aibă din belșug, Filipeni 4:12. Observați, (1.) Există multă trudă și necaz de văzut printre copiii oamenilor. Munca și durerea umplu lumea. (2.) Această trudă și acest necaz sunt ceea ce Dumnezeu ne-a hărăzit. El nu a intenționat niciodată ca această lume să fie odihna noastră și de aceea nu ne-a rânduit să ne odihnim în ea. (3.) Pentru mulți se dovedește un dar. Dumnezeu li-l dă oamenilor, așa cum medicul dă un medicament pacientului său, ca să-i facă bine. Această osteneală ne este dată ca să ne facă obosiți de lume și dornici de odihna care rămâne. Ne este dată ca să fim ținuți în acțiune și să avem mereu ceva de făcut; căci niciunul dintre noi nu a fost trimis în lume ca să fie leneș. Fiecare schimbare ne pregătește o lucrare nouă, de care ar trebui să ne îngrijim mai mult decât de eveniment.
Considerați
Considerare
Henry reflectă asupra deșertăciunii puterii omenești când este exercitată fără frica de Dumnezeu.
Solomon arată în continuare că tot ce este în această lume, fără evlavie și frica de Dumnezeu, este deșertăciune. Dacă se îndepărtează religia, nu mai rămâne nimic de valoare printre oameni, nimic pentru care un om înțelept ar crede că merită să trăiască în această lume. În aceste versete el arată că puterea (decât care nu există nimic de care oamenii să fie mai ambițioși) și viața însăși (decât care nu există nimic de care oamenii să fie mai îndrăgostiți, mai geloși) nu sunt nimic fără frica de Dumnezeu.Henry încheie secțiunea arătând cum până și cei mai puternici sunt reduși la nivelul fiarelor în afara adevăratei religii.
I. Aici este deșertăciunea omului ca puternic, omul în starea sa cea mai bună, omul pe tron, unde autoritatea lui este supusă, omul pe scaunul de judecată, unde înțelepciunea și dreptatea lui sunt apelate și unde, dacă este guvernat de legile religiei, este locțiitorul lui Dumnezeu; ba chiar este dintre aceia cărora li se spune: Voi sunteți dumnezei; dar fără frica de Dumnezeu este deșertăciune, căci, dacă se lasă deoparte aceasta, și,
Răspunde
Răspuns
1. Care anotimp actual al vieții vi se pare cel mai nesigur și cum v-ar putea invita cuvintele lui Henry să vă odihniți în timpul lui Dumnezeu? 2. Unde ați văzut puterea folosită greșit în propriile cercuri și ce dezvăluie aceasta despre nevoia de frică de Dumnezeu? 3. Cum puteți practica bucuria în propriile lucrări astăzi, ținându-le totuși cu ușurință înaintea Domnului?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Tu ai hotărât o vreme pentru fiecare lucru sub ceruri și ai pus veșnicia în inimile noastre, ca să ne încredem în sfatul Tău neschimbător în orice vreme. Învață-ne să ne numărăm zilele cu înțelepciune, să facem binele în partea pe care ne-ai dat-o și să ne temem de Tine mai presus de toate deșertăciunile. Prin Duhul Tău, atrage inimile noastre să se odihnească în Hristos până vom vedea frumusețea deplină a planului Tău veșnic. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →