← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 51-52 — cu Simeon

Psalmii 51-52Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În paginile operei Horae Homileticae a lui Charles Simeon, Biserica este invitată să zăbovească asupra psalmilor penitențiali cu o bucurie sobră. În discursurile despre Psalmii 51 și 52, Simeon urmărește calea de la conștiința condamnată la copilul iertat al lui Dumnezeu, îndreptând mereu inima spre bogățiile harului mântuitor. Metoda sa rămâne aceea a căii de mijloc: cercetătoare, dar mângâietoare, riguroasă în expunerea păcatului, dar blândă în aplicarea promisiunilor lui Hristos. Pe măsură ce intrăm în aceste capitole, cerem Duhului Sfânt să ne acorde același duh zdrobit și smerit care l-a marcat pe psalmistul regal.
Citește

Citire

Să dăm acum o ureche atentă textului sacru însuși. Într-un loc liniștit, să citim încet Psalmii 51 și 52, lăsând cuvintele de mărturisire, tânguire și încredere reînnoită să se așeze în inimă. Să observăm mai ales mișcarea de la păcatul personal la speranța mai largă a iubirii statornice a lui Dumnezeu și certitudinea judecății sale drepte.
Studiu
Simeon începe prin a descrie adevăratul penitent. Versetele 1-3. DISCURS: 585 ADEVĂRATA POCĂINȚĂ DESCRISĂ Psalmii 51:1-3. Ai milă de mine, Dumnezeule, după bunătatea Ta; după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegile mele! Spală-mă desăvârșit de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu. Căci îmi recunosc fărădelegile; și păcatul meu este mereu înaintea mea. PĂCATUL este, în cea mai mare parte, considerat un rău ușor și venial, mai ales în rândurile superioare ale societății: ca și cum restricțiile religiei ar fi fost concepute doar pentru cei săraci; iar cei bogați ar avea o dispensă acordată să trăiască după voia lor. Dar păcatul, de oricine ar fi comis, va fi, mai devreme sau mai târziu, ca fierea aspidelor în noi; nici toate farmecurile regalității nu pot reduce la tăcere mustrările unei conștiințe vinovate. Priviți-l pe psalmist. Apoi se îndreaptă spre păcat ca o ofensă adusă lui Dumnezeu. Versetul 4. DISCURS: 586 PĂCATUL, O OFENSĂ ADUSĂ LUI DUMNEZEU Psalmii 51:4. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut acest rău înaintea ochilor Tăi; pentru ca Tu să fii îndreptățit când vorbești și curat când judeci. OCASIA acestui psalm este bine cunoscută: se referă la una dintre cele mai melancolice fapte care au avut loc vreodată în lume. Prin enormitate, fapta este aproape fără egal; pentru că a fost săvârșită de un om care până atunci făcuse cele mai înalte mărturisiri de religie și fusese caracterizat chiar de Dumnezeu însuși ca 'omul după inima lui Dumnezeu [Notă: Dacă acesta ar fi subiectul unei predici pentru Magdalena, ar fi potrivit să se extindă într-un mod delicat asupra crimei în sine.].' Dar nu crima pe care a comis-o David este subiectul considerației noastre prezente, ci doar pocăința care a urmat. Apoi dezvăluie doctrina păcatului originar. Versetul 5. DISCURS: 587 PĂCATUL ORIGINAR Psalmii 51:5. Iată, am fost zămislit în nelegiuire; și în păcat m-a conceput mama mea. UNUL dintre cele mai esențiale semne ale pocăinței reale este dispoziția de a vedea păcatele noastre așa cum le vede Dumnezeu: fără a le diminua vina prin scuze deșarte și frivole, ci marcând fiecare circumstanță care tinde să le agraveze enormitatea. În timpul impenitenței lor, primii noștri părinți au aruncat vina pentru fărădelegea lor asupra altora; bărbatul asupra soției sale; iar femeia asupra șarpelui care o amăgise: dar, când li s-a dat adevărata pocăință, ei au privit fără îndoială purtarea lor într-o lumină foarte diferită și și-au asumat toată rușinea pe care o merita pe drept. Păcatul lui David în chestiunea lui Urie a fost mare, dincolo de puterea limbajului de a exprima. Totuși, au existat puncte de vedere în care doar un adevărat penitent ar observa și în care enormitatea sa a fost agravată de o sută de ori.
Considerați

Considerare

Simeon încheie prin a numi constituenții principali ai pocăinței. ];' un monument izbitor al vinei conștiente și un specimen înfricoșător al unui suflet condamnat [Notă: Romani 3:19.].] În această recunoaștere a lui David putem vedea, 1. Constituénții principali ai pocăinței— [Mulți pot fi triști că s-au supus pedepsei, la fel ca un criminal care și-a pierdut viața în fața legilor țării sale: dar niciun om nu poate cu adevărat să se pocăiască până nu vede că întreaga sa viață a fost o stare continuă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu; și că 'distrugerea veșnică din prezența Domnului' este meritul său drept. Până când un om are această viziune despre sine, el nu va fi niciodată cu adevărat zdrobit și smerit; el nu se va dezgusta și nu se va urî niciodată pentru fărădelegile sale; el nu va avea niciodată acea 'pocăință care duce la viață, acea pocăință de care nu trebuie să ne pocăim'. Vă rugăm pe toți atunci să vă judecați pocăința după aceste semne.
Răspunde

Răspuns

Unde minimizez cel mai ușor gravitatea propriului meu păcat înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea o recunoaștere mai profundă a păcatului împotriva Domnului însuși să-mi remodeleze rugăciunile zilnice? În ce feluri mă bazez doar pe mila lui Hristos mai degrabă decât pe vreun merit al meu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care ne-ai dat în David un model de adevărată pocăință, acordă-ne să venim înaintea Ta cu aceeași durere nefățarnică și aceeași încredere sigură în bunătatea Ta. Curățește-ne de orice pată prin sângele Fiului Tău preaiubit și lasă simțământul vinei noastre să nu părăsească niciodată amintirea noastră. Păzește-ne de primele răsăriri ale răului și ține-ne mereu conștienți că împotriva Ta numai am păcătuit. Fie ca același Duh care l-a convins pe psalmist să lucreze acum în noi o inimă smerită și o speranță vie, prin Isus Hristos Mântuitorul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →