Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan
1Io 2 — cu Matthew Henry
Deschidere
În lecția de astăzi ne inspirăm din înțelepciunea durabilă a lui Matthew Henry, pe măsură ce el explică Prima Epistolă a lui Ioan, capitolul doi. Expunerea sa atentă ne călăuzește prin mângâierea credinciosului în vremuri de eșec, prin testele clare ale cunoașterii și iubirii autentice și prin chemarea de a rezista atracției lumii. Vocea pastorală a lui Henry ne reamintește că Evanghelia atât avertizează, cât și susține, invitând fiecare generație de ucenici să umble așa cum a umblat Hristos. Ascultăm cu atenție, lăsând perspectivele sale să ne adâncească părtășia cu Tatăl și unii cu alții.
Citește
Citire
Cităm acum textul complet al Primei Epistole a lui Ioan, capitolul doi. Lăsați cuvintele să se așeze încet în inimă și în minte. Observați adresarea blândă către 'copilași', asigurarea puternică a unui mijlocitor, testele cercetătoare ale luminii și iubirii și avertizarea urgentă împotriva iubirii lumii. Citiți cu rugăciune, cerând Duhului să deschidă ce înseamnă aceste adevăruri străvechi pentru umblarea voastră de astăzi.
Studiu
Henry începe prin a lega aceste versete de capitolul precedent și prin a oferi atât descurajare, cât și sprijin.
Aceste versete se leagă de subiectul final al capitolului precedent, în care apostolul pornește de la presupunerea păcatului adevăratului creștin. Și aici le oferă atât descurajare, cât și sprijin.Henry dezvăluie apoi sprijinul și alinarea credinciosului atunci când apare păcatul.
II. Sprijinul și alinarea credinciosului în caz de păcat: Și (sau dar) dacă cineva păcătuiește (oricare dintre noi sau din comuniunea noastră pomenită), Avem un Mijlocitor la Tatăl etc., v. 1. Credincioșii înșiși, cei înaintați într-o stare fericită a Evangheliei, au totuși păcatele lor. Există deci o mare deosebire între păcătoșii care sunt în lume. Sunt creștinați (cei înstăpâniți în privilegiile sacre și mântuitoare ale trupului mistic sau spiritual al lui Hristos) și necreștinați, convertiți și neconvertiți. Sunt unii care, deși păcătuiesc cu adevărat, totuși, în comparație cu alții, se spune că nu păcătuiesc, ca în cap. iii. 9. Credincioșii, așa cum au o ispășire aplicată lor la intrarea într-o stare de iertare și îndreptățire, au și un Mijlocitor în ceruri care să le continue acea stare și să le procure iertarea continuă. Iar acesta trebuie să fie sprijinul, mulțumirea și refugiul credincioșilor (sau al creștinilor adevărați) în sau asupra păcatelor lor: Avem un Mijlocitor. Numele original este uneori dat Duhului Sfânt și atunci este tradus Mângâietor. El acționează în noi; pune argumente și pledări în inimile și gurile noastre; și astfel este mijlocitorul nostru, învățându-ne să mijlocim pentru noi înșine. Dar aici este un mijlocitor fără noi, în ceruri și la Tatăl. Slujba și lucrarea proprie a unui mijlocitor este cu judecătorul; la el pledează cauza clientului. Judecătorul la care pledează mijlocitorul nostru este Tatăl, Tatăl Său și al nostru. Cel care a fost Judecătorul nostru în curtea legală (curtea legii încălcate) este Tatăl nostru în curtea Evangheliei, curtea cerului și a harului. Tronul sau tribunalul Său este scaunul milei. Iar Cel care este Tatăl nostru este și Judecătorul nostru, arbitrul suprem al stării și împrejurărilor noastre, fie pentru viață, fie pentru moarte, fie pentru timp, fie pentru veșnicie. Ați venit la Dumnezeu, Judecătorul tuturor, Evr. xii. 23. Ca credincioșii să fie încurajați să spere că cauza lor va merge bine, așa cum Judecătorul lor le este prezentat în relația de Tată, tot așa mijlocitorul lor le este recomandat prin aceste considerații: 1. Prin persoana și numele Sale personale. Este Isus Hristos Fiul Tatălui, unul uns de Tatăl pentru întreaga slujbă de mijlocire, întreaga lucrare a mântuirii și, în consecință, pentru cea de mijlocitor sau avocat. 2. Prin calificarea Sa pentru slujbă. Este Isus Hristos cel drept, cel drept în curtea și vederea Judecătorului. Aceasta nu este atât de necesară la un alt mijlocitor. Un alt mijlocitor (sau un mijlocitor într-o altă curte) poate fi o persoană nedreaptă el însuși și totuși poate avea o cauză dreaptă (și cauza unei persoane drepte în acel caz) de pledat și poate, în consecință, să-și ducă cauza. Dar aici clienții sunt vinovați; nevinovăția și dreptatea lor legală nu pot fi pledate; păcatul lor trebuie mărturisit sau presupus. Este propria dreptate a mijlocitorului pe care trebuie să o pledeze pentru criminali. El a fost drept până la moarte, drept pentru ei; a adus o dreptate veșnică. Judecătorul nu va nega aceasta. Pe acest temei pledează, ca păcatele clienților să nu le fie imputate. 3. Prin pledarea pe care o are de făcut, temelia și baza mijlocirii Sale: Și El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, v. 2. El este victima expiatoare, jertfa de ispășire care a fost oferită Judecătorului pentru toate ofensele noastre împotriva maiestății, legii și guvernării Sale. În zadar fac profesorii din Roma deosebire între un mijlocitor al răscumpărării și un mijlocitor al mijlocirii sau un mediator al unor slujbe atât de diferite. Mediator al mijlocirii, Mijlocitorul pentru noi, este Mediator al răscumpărării, jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. Este ispășirea Sa pe care o pledează. Și am fi înclinați să presupunem că sângele Său și-a pierdut valoarea și eficacitatea dacă nu s-ar fi făcut nicio mențiune despre el în ceruri de la vremea când a fost vărsat. Dar acum vedem că este prețuit acolo, deoarece este reprezentat continuu în mijlocirea marelui mijlocitor (procurorul general) pentru Biserica lui Dumnezeu. El trăiește veșnic ca să mijlocească pentru cei ce se apropie de Dumnezeu prin El. 4. Prin întinderea pledării Sale, latitudinea ispășirii Sale. Nu este limitată la o singură națiune; și nu în mod particular la vechiul Israel al lui Dumnezeu: El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre (nu numai pentru păcatele noastre, ale evreilor, ai seminției lui Avraam după trup), ci și pentru ale întregii lumi (v. 2); nu numai pentru trecut sau pentru noi, credincioșii de acum, ci pentru păcatele tuturor celor ce vor crede mai târziu în El sau se vor apropia de Dumnezeu prin El. Întinderea și intenția morții Mediatorului ajung la toate triburile, națiunile și țările. Așa cum El este singura, tot așa este și ispășirea și jertfa de ispășire universală pentru toți cei ce sunt mântuiți și aduși acasă la Dumnezeu și la favoarea și iertarea Sa.Henry trece apoi la încercarea luminii noastre prin ascultarea de porunci.
I. Încercarea luminii noastre: Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui, v. 3. Lumina și cunoștința dumnezeiască sunt frumusețea și desăvârșirea minții; se cuvine ca ucenicii Mediatorului să fie persoane de înțelepciune și pricepere. Tinerii creștini sunt înclinați să-și mărească noua lumină și să-și aplaude propria cunoștință, mai ales dacă le-a fost comunicată brusc sau într-un timp scurt; iar cei bătrâni sunt înclinați să suspecteze suficiența și plinătatea cunoștinței lor; deplâng faptul că nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe Hristos și bogatele conținuturi ale Evangheliei Sale mai mult: dar aici este dovada solidității cunoștinței noastre, dacă ne constrânge să păzim poruncile lui Dumnezeu. Fiecare perfecțiune a firii Sale întărește autoritatea Sa; înțelepciunea sfaturilor Sale, bogățiile harului Său, măreția lucrărilor Sale recomandă legea și guvernarea Sa. O ascultare atentă și conștiincioasă de poruncile Sale arată că înțelegerea și cunoașterea acestor lucruri sunt imprimate cu har asupra sufletului; și de aceea trebuie să urmeze în sens invers că cel ce zice: Îl cunosc, și nu păzește poruncile Lui, este mincinos și adevărul nu este în el, v. 4. Profesorii adevărului sunt adesea rușinați de ignoranța lor sau rușinați să o recunoască; ei pretind adesea mari realizări în cunoașterea tainelor dumnezeiești: Te lauzi cu Dumnezeu și cunoști voia Lui și aprobi (în judecata ta rațională) lucrurile mai alese, fiind instruit din Lege și ești încrezător că tu însuți ești (sau ești potrivit să fii) călăuză orbilor etc., Rom. ii. 17 etc. Dar ce cunoaștere a lui Dumnezeu poate fi aceea care nu vede că El este vrednic de cea mai deplină și intensă ascultare? Iar dacă aceasta este văzută și cunoscută, cât de zadarnică și superficială este chiar și această cunoaștere când nu influențează inima spre ascultare! O viață neascultătoare este confutarea și rușinea cunoștinței religioase prefăcute; dă minciună unor astfel de laude și pretenții și arată că nu este nici religie, nici cinste în ele.Henry continuă cu încercarea iubirii noastre prin păzirea Cuvântului lui Dumnezeu.
II. Încercarea iubirii noastre: Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită cu adevărat; prin aceasta știm că suntem în El, v. 5. A păzi Cuvântul lui Dumnezeu sau al lui Hristos înseamnă a-l respecta cu sfințenie în toată purtarea și mișcarea vieții; în cel ce face așa, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită. Posibil, unii pot înțelege aici dragostea lui Dumnezeu față de noi; și fără îndoială dragostea Sa față de noi nu poate fi desăvârșită (sau nu-și poate atinge scopul și rodul desăvârșit) fără observarea practică a Cuvântului Său de către noi. Suntem aleși să fim sfinți și fără pată înaintea Lui în dragoste; suntem răscumpărați să fim un popor deosebit, plin de râvnă pentru fapte bune; suntem iertați și îndreptățiți ca să fim părtași la măsuri mai mari ale Duhului dumnezeiesc pentru sfințire; suntem sfințiți ca să umblăm pe căile sfințeniei și ascultării: niciun act al dragostei dumnezeiești care se termină aici asupra noastră nu-și obține tendința, ieșirea și efectul propriu fără ascultarea noastră sfântă față de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar expresia denotă aici mai degrabă dragostea noastră față de Dumnezeu; așa v. 15, Dragostea (față de) Tatăl nu este în el; așa cap. iii. 17, Cum locuiește dragostea (față de) lui Dumnezeu în el? Acum lumina este să aprindă dragostea; iar dragostea trebuie și va păzi Cuvântul lui Dumnezeu; cercetează în ce fel poate fi plăcut și slujit Cel iubit și, aflând că va fi așa prin observarea voii Sale declarate, acolo se angajează și se exercită; acolo dragostea este demonstrată; acolo își are exercițiul, operația și desfătarea desăvârșită (sau completă); și prin aceasta (prin această ascultare cuvenită față de voia lui Dumnezeu sau a lui Hristos) știm că suntem în El (v. 5), știm că Îi aparținem și că suntem uniți cu El prin Duhul care ne înalță și ne ajută la această ascultare; iar dacă recunoaștem relația noastră cu El și unirea noastră cu El, aceasta trebuie să aibă această întărire continuă asupra noastră: Cel ce zice că rămâne în El trebuie să umble și el așa cum a umblat El, v. 6. Domnul Hristos a fost un locuitor al acestei lumi și a umblat aici jos; aici a dat un exemplu strălucit de ascultare absolută față de Dumnezeu. Cei ce mărturisesc că sunt de partea Lui și că rămân cu El trebuie să umble cu El, să umble după pilda și exemplul Său. Partizanii diferitelor secte de filosofi din vechime acordau mare respect dictatelor și practicii învățătorilor și conducătorilor de sectă respectivi; cu mult mai mult ar trebui creștinul, cel ce mărturisește că rămâne în și cu Hristos, să caute să semene cu Maestrul și Capul Său infailibil și să se conformeze cursului și prescripțiilor Sale: Atunci sunteți prietenii Mei dacă faceți tot ce vă poruncesc Eu, Ioan xv. 14.
Considerați
Considerare
Henry abordează mai târziu diferitele ranguri de ucenici și chemarea de a respinge iubirea lumească.
Această poruncă nouă a iubirii sfinte, cu stimulentele ei, poate fi îndreptată posibil către diferitele ranguri de ucenici care sunt aici abordați. Diferiții absolvenți ai universității creștine, Biserica catolică, trebuie să fie siguri că păstrează legătura iubirii sacre. Sau, fiind o dehortare și descurajare importantă care urmează, fără a cărei observare religia vie în dragostea de Dumnezeu și dragostea de frați nu poate subzista, apostolul poate părea pe drept să o prefațeze cu o adresare solemnă către diferitele forme sau ordine din școala lui Hristos: să știe pruncii sau minorii, adulții, seniorii (sau adepții, teleioi, cei mai desăvârșiți), în instituția creștină, că nu trebuie să iubească această lume; și astfel,
Răspunde
Răspuns
Unde aveți cea mai mare nevoie de mângâierea mijlocirii lui Hristos chiar acum? Cum confirmă sau pune la îndoială ascultarea voastră zilnică realitatea cunoașterii voastre despre Dumnezeu? În ce mod anume vă îndeamnă Duhul să eliberați iubirea față de lume?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, te lăudăm pentru Mijlocitorul pe care ni l-ai dat în Isus Hristos cel drept, care mijlocește pentru noi când păcătuim. Prin Duhul Tău, păzește-ne să nu iubim această lume trecătoare și dă-ne har să umblăm cum a umblat Hristos, ascultând poruncile Tale în dragoste sinceră față de Tine și unii față de alții. Ațintește-ne inimile asupra celor ce dăinuiesc veșnic, ca să rămânem în El până la sfârșit. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →