Eterniseed › Curriculum › Geneza
Gen 29-30 — cu Matei Henry
Deschidere
Pe măsură ce continuăm explorarea cărții Genezei, comentariul atemporal al lui Matei Henry oferă o bogată perspectivă spirituală asupra providențelor de fiecare zi care modelează viețile poporului lui Dumnezeu. Atenția sa atentă la povestea lui Iacov dezvăluie cum evenimentele obișnuite poartă un sens extraordinar atunci când sunt privite prin lentila credinței. Astăzi ascultăm cum Henry ne călăuzește prin capitolele douăzeci și nouă și treizeci, evidențiind credincioșia lui Dumnezeu în mijlocul fragilității umane și al complexităților familiale. Cuvintele sale ne invită să încetinim și să observăm modurile liniștite în care Domnul îndrumă, oferă și împlinește promisiunile sale chiar și în anotimpuri de așteptare și dezamăgire.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești Geneza capitolele douăzeci și nouă și treizeci încet și cu rugăciune. Observă călătoriile, întâlnirile la fântână, căsătoriile și nașterile care se desfășoară. Permite narațiunii să-ți miște inima pe măsură ce reflectezi cum Dumnezeu își țese scopurile prin circumstanțe atât vesele cât și dureroase în gospodăria lui Iacov.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a recunoaște îndrumarea divină în călătoria lui Iacov.
Toate etapele marșului lui Israel spre Canaan sunt menționate distinct, dar nu se ține un jurnal particular al expediției lui Iacov dincolo de Betel; nu, el nu a mai avut nopți atât de fericite ca cele de la Betel, nici viziuni atât de clare ale Celui Atotputernic. Aceasta a fost menită ca o sărbătoare; el nu trebuie să aștepte ca ea să fie pâinea sa zilnică. Dar, 1. Ni se spune aici cât de vesel a continuat în călătoria sa după dulcea comuniune pe care a avut-o cu Dumnezeu la Betel: Atunci Iacov și-a ridicat picioarele; așa sună nota de la margine, v. 1. Atunci a mers mai departe cu veselie și promptitudine, neîmpovărat de grijile sale, nici strâns de temerile sale, fiind sigur de prezența plină de har a lui Dumnezeu cu el. Observă, După viziunile pe care le-am avut despre Dumnezeu și jurămintele pe care le-am făcut Lui în rânduieli solemne, ar trebui să alergăm pe calea poruncilor Sale cu inimi lărgite, Evrei xii. 1. 2. Cât de fericit a ajuns la capătul călătoriei sale. Providența l-a adus chiar în câmpul unde trebuiau adăpate turmele unchiului său și acolo s-a întâlnit cu Rahela, care urma să-i fie soție. Observă, (1.) Providența divină trebuie recunoscută în toate micile circumstanțe care concură pentru a face o călătorie sau o altă întreprindere confortabilă și de succes. Dacă, atunci când suntem pierduți, întâlnim la timp pe cei care ne pot îndruma — dacă întâlnim un dezastru și sunt la îndemână cei care ne vor ajuta — nu trebuie să spunem că a fost întâmplare, nici că norocul ne-a favorizat în aceasta, ci că a fost prin Providență și că Dumnezeu ne-a favorizat în aceasta. Căile noastre sunt căi de plăcere, dacă Îl recunoaștem continuu pe Dumnezeu în ele. (2.) Cei care au turme trebuie să le supravegheze bine și să fie sârguincioși să le cunoască starea, Prov. xxvii. 23. Ceea ce se spune aici despre grija constantă a păstorilor față de oile lor (v. 2, 3, 7, 8) poate servi la ilustrarea preocupării tandre pe care Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, o are pentru turma Sa, Biserica; căci El este Păstorul cel bun, care își cunoaște oile și este cunoscut de ele, Ioan x. 14. Piatra de la gura fântânii, care este menționată atât de des aici, era fie pentru a le asigura proprietatea asupra ei (căci apa era rară, nu era acolo usus communis aquarum — pentru folosul fiecăruia), fie pentru a salva fântâna de a primi daune de la căldura soarelui sau de la vreo mână răuvoitoare, sau pentru a împiedica mieii turmei să se înece în ea. (3.) Interesele separate nu ar trebui să ne îndepărteze de ajutorul comun și reciproc; când toți păstorii s-au adunat cu turmele lor, atunci, ca niște vecini iubitori, la vremea adăpării, și-au adăpat turmele împreună. (4.) Ni se cuvine să vorbim civilizat și respectuos cu străinii. Deși Iacov nu era un curtean, ci un om simplu, locuind în corturi și străin de complimente, totuși se adresează foarte amabil oamenilor pe care i-a întâlnit și îi numește frații săi, v. 4. Legea bunătății în limbă are o putere de comandă, Prov. xxxi. 26. Unii cred că îi numește frați pentru că erau de aceeași meserie, păstori ca el. Deși era acum pe calea înaintării sale, nu s-a rușinat de ocupația sa. (5.) Cei care arată respect au de obicei respect arătat lor. Așa cum Iacov a fost civil cu acești străini, tot așa i-a găsit civilizați cu el. Când s-a angajat să-i învețe cum să-și expedieze afacerile (v. 7), ei nu i-au spus să se ocupe de propriile sale preocupări și să-i lase în pace; ci, deși era un străin, i-au dat motivul întârzierii lor, v. 8. Cei care sunt prietenoși și amabili vor avea parte de tratament prietenos și amabil.Apoi reflectă asupra afecțiunilor tandre arătate la fântână.
Aici vedem, 1. Umilința și hărnicia Rahelei: Ea păzea oile tatălui ei (v. 9), adică avea grijă de ele, având slujitori sub ea care erau angajați cu ele. Numele Rahela înseamnă oaie. Observă, Munca cinstită și utilă este aceea de care nimeni nu trebuie să se rușineze și nici nu ar trebui să fie un obstacol în calea înaintării cuiva. 2. Tandrețea și afecțiunea lui Iacov. Când a înțeles că aceasta era rudă cu el (probabil auzise de numele ei înainte), știind care era misiunea sa în acea țară, putem presupune că i-a venit imediat în minte că aceasta trebuie să fie soția sa. Fiind deja lovit de chipul ei ingenuu și frumos (deși era probabil ars de soare și era în îmbrăcămintea simplă a unei păstorițe), este minunat de serviabil și dornic să o servească (v. 10) și se adresează ei cu lacrimi de bucurie și sărutări de dragoste, v. 11. Ea aleargă cu toată graba să-i spună tatălui ei; căci ea nu va primi în niciun caz adresa rudei sale fără cunoștința și aprobarea tatălui ei, v. 12. Aceste respecturi reciproce, la prima lor întâlnire, au fost prevestiri bune că vor fi un cuplu fericit. 3. Providența a făcut ca ceea ce părea contingent și fortuit să dea satisfacție rapidă minții lui Iacov, de îndată ce a ajuns la locul spre care era îndreptat. Slujitorul lui Avraam, când a venit cu o misiune similară, a întâlnit încurajare similară. Astfel Dumnezeu își călăuzește poporul cu ochiul Său, Ps. xxxii. 8. Este o concepție nefondată pe care unii scriitori evrei o au, că Iacov, când a sărutat-o pe Rahela, a plâns pentru că fusese atacat în călătoria sa de Elifaz, fiul cel mai mare al lui Esau, la porunca tatălui său, și jefuit de toți banii și bijuteriile sale, pe care mama sa i le dăduse când l-a trimis plecat. Era clar că era pasiunea lui pentru Rahela și surpriza acestei întâlniri fericite care au scos aceste lacrimi din ochii săi. 4. Laban, deși nu era dintre oamenii cu cel mai bun temperament, l-a primit binevenit, a fost mulțumit de relatarea pe care i-a dat-o despre sine și despre motivul venirii sale în astfel de circumstanțe sărace. În timp ce evităm extrema, pe de o parte, de a fi prostește creduli, trebuie să ne ferim de cealaltă extremă, de a fi necaritabil de geloși și suspicioși. Laban l-a recunoscut ca rudă: Tu ești os din oasele mele și carne din carnea mea, v. 14. Observă, Cei care sunt cu adevărat cu inima împietrită sunt cei care sunt neamabili cu rudele lor și care se ascund de propria lor carne, Isa. lviii. 7.În cele din urmă, Henry examinează semnificația numelor date fiilor Leii.
Avem aici nașterea a patru fii ai lui Iacov, toți de la Lea. Observă, 1. Că Lea, care era mai puțin iubită, a fost binecuvântată cu copii, când Rahela a fost lipsită de acea binecuvântare, v. 31. Vezi cum Providența, în distribuirea darurilor sale, observă o proporție, pentru a menține echilibrul, punând cruci și mângâieri una peste alta, astfel încât nimeni să nu fie nici prea mult înălțat, nici prea mult deprimat. Rahela dorește copii, dar este binecuvântată cu dragostea soțului ei; Lea dorește aceasta, dar este roditoare. Astfel a fost între cele două soții ale lui Elcana (1 Sam. i. 5); căci Domnul este înțelept și drept. Când Domnul a văzut că Lea era urâtă, adică iubită mai puțin decât Rahela, în sensul în care ni se cere să urâm tatăl și mama, în comparație cu Hristos (Luca xiv. 26), atunci Domnul i-a acordat un copil, care a fost o mustrare pentru Iacov, pentru că a făcut o diferență atât de mare între cele cu care era egal legat, — o verificare pentru Rahela, care poate că a insultat-o pe sora ei din acest motiv, — și o mângâiere pentru Lea, ca să nu fie copleșită de disprețul pus asupra ei: astfel Dumnezeu dă cinste abundentă celui care lipsea, 1 Cor. xii. 24. 2. Numele pe care le-a dat copiilor ei erau expresive ale respectului ei atât față de Dumnezeu, cât și față de soțul ei. (1.) Ea apare foarte ambițioasă de dragostea soțului ei: a socotit lipsa acesteia ca fiind necazul ei (v. 32); nu mustrându-l cu aceasta ca fiind vina lui, nici reproșându-i pentru aceasta și făcându-se astfel neplăcută pentru el, ci luând-o la inimă ca durerea ei, pe care totuși avea motive să o poarte cu mai multă răbdare pentru că ea însăși consimțise la frauda prin care a devenit soția lui; și putem purta cu răbdare acea necaz pe care ni-l aducem prin propriul nostru păcat și nebunie. Și-a promis că copiii pe care i-a născut îi vor câștiga interesul dorit în afecțiunile lui. Și-a numit primul născut Ruben (vezi un fiu), cu acest gând plăcut, Acum soțul meu mă va iubi; și al treilea fiu Levi (alăturat), cu această așteptare, Acum soțul meu va fi alăturat mie, v. 34. Afecțiunea reciprocă este atât datoria, cât și mângâierea acelei relații; și tovarășii de jug ar trebui să studieze să se recomande unul altuia, 1 Cor. vii. 33, 34. (2.) Ea recunoaște cu recunoștință providența bună a lui Dumnezeu în aceasta: Domnul a privit la necazul meu, v. 32. 'Domnul a auzit, adică a luat seama la el, că eram urâtă (căci necazurile noastre, așa cum sunt înaintea ochilor lui Dumnezeu, au și un strigăt în urechile Lui), de aceea mi-a dat acest fiu.' Observă, Orice avem care contribuie fie la sprijinul și mângâierea noastră sub necazurile noastre, fie la eliberarea noastră din ele, Dumnezeu trebuie recunoscut în aceasta, mai ales mila și îndurarea Sa tandră. Al patrulea l-a numit Iuda (laudă), spunând, Acum voi lăuda pe Domnul, v. 35. Și acesta a fost cel din care, în ce privește trupul, a venit Hristos. Observă, [1.] Orice este materia bucuriei noastre trebuie să fie materia mulțumirii noastre. Favorurile proaspete ar trebui să ne grăbească să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru favorurile anterioare. Acum voi lăuda pe Domnul mai mult și mai bine decât am făcut-o. [2.] Toate laudele noastre trebuie să se centreze în Hristos, atât ca materie a lor, cât și ca Mediator al lor. El a coborât din cel al cărui nume era laudă, căci El este lauda noastră. Este Hristos format în inima mea? Acum voi lăuda pe Domnul.
Considerați
Reflectează
Henry mai reflectă asupra conflictului care apare din invidie în familie.
1. Rahela se frământă. A invidiat-o pe sora ei, v. 1. Invidia este a te întrista de binele altuia, decât care niciun păcat nu este mai ofensator pentru Dumnezeu, nici mai vătămător pentru aproapele nostru și pentru noi înșine. Ea nu a considerat că Dumnezeu a făcut diferența și că, deși în acest singur caz sora ei a fost preferată înaintea ei, totuși în alte lucruri ea avea avantajul. Să ne ferim cu grijă de toate ridicările și lucrările acestei patimi în mințile noastre. Să nu fie ochiul nostru rău față de vreunul dintre semenii noștri slujitori pentru că al stăpânului nostru este bun. Dar nu a fost totul; i-a spus lui Iacov: Dă-mi copii, altfel mor. Observă, Suntem foarte predispuși să greșim în dorințele noastre de îndurări temporare, ca Rahela aici. (1.) Un copil nu ar mulțumi-o; dar, pentru că Lea are mai mult de unul, ea trebuie să aibă și ea mai mulți: Dă-mi copii. (2.) Inima ei este pusă în mod dezordonat pe aceasta și, dacă nu are ceea ce ar vrea, va arunca viața ei și toate mângâierile ei. 'Dă-mi-i, altfel mor', adică 'Mă voi frământa până la moarte; lipsa acestei satisfacții îmi va scurta zilele.' Unii cred că ea îl amenință pe Iacov că va pune mâna violentă pe ea însăși, dacă nu ar putea obține această îndurare. (3.) Ea nu s-a adresat lui Dumnezeu prin rugăciune, ci doar lui Iacov, uitând că copiii sunt o moștenire de la Domnul, Ps. cxxvii. 3. Greșim și pe Dumnezeu și pe noi înșine când ochiul nostru este mai mult la oameni, instrumentele crucii și mângâierilor noastre, decât la Dumnezeu, autorul. Observă o diferență între cererea Rahelei pentru această îndurare și cea a Hannei, 1 Sam. i. 10, etc. Rahela a invidiat; Hanna a plâns. Rahela trebuie să aibă copii și a murit de al doilea; Hanna s-a rugat pentru un copil și a avut încă patru. Rahela este insistentă și peremptorie; Hanna este supusă și devotată. Dacă îmi vei da un copil, Ți-l voi da Domnului. Să fie imitată Hanna și nu Rahela; și să fie dorințele noastre întotdeauna sub direcția și controlul rațiunii și religiei.
Răspunde
1. Unde ai văzut recent mâna lui Dumnezeu în ceea ce păreau a fi circumstanțe obișnuite?
2. Cum ar putea invidia să-ți afecteze relațiile sau mulțumirea chiar acum?
3. În ce moduri poți alege să ai încredere în timpul lui Dumnezeu în loc să te străduiești pentru rezultate imediate?
Roagă-te
Doamne, așa cum ai vegheat asupra lui Iacov prin anii de trudă și încercări familiale într-o țară străină, descoperă-ne providența Ta neschimbătoare care lucrează toate lucrurile spre bine. Păzește inimile noastre de invidie și învață-ne să ne încredem în timpul Tău, slujind cu credincioșie oriunde ne așezi, în timp ce depindem de Duhul Tău să umple casele noastre cu răbdare și dragoste. Fie ca speranța evangheliei a scopurilor Tale răscumpărătoare să ne susțină până la împlinirea fiecărei făgăduințe. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →