← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 2 — cu Whedon

Romani 2Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul moștenirii noastre wesleyene ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. Cu o claritate reverentă, exegetul urmărește argumentul în desfășurare al apostolului că toți stau sub judecata dreaptă și că adevărata speranță stă doar în pocăință și răspunsul liber al credinței. Convingerile arminiene ale lui Whedon strălucesc pe măsură ce el insistă asupra responsabilității umane și a ofertei universale a harului. Cuvintele sale măsurate ne invită să ne examinăm propriile inimi chiar și atunci când privim dreptatea imparțială a lui Dumnezeu. Să ascultăm cu rugăciune, ca Duhul să aplice aceste adevăruri la mersul nostru zilnic.
Citește

Citire

Cu Bibliile deschise citim acum integral capitolul doi din Romani. Să lase textul sacru să vorbească mai întâi, ca fiecare reflecție ulterioară să se sprijine pe cuvintele Scripturii. Citiți încet, permițând conștiinței să răspundă fiecărei acuzații aduse de apostol. Observați mișcarea atentă de la moralistul care condamnă pe alții la Judecătorul imparțial care răsplătește fiecărui om după faptele sale. Primiți pasajul ca pe o oglindă ținută în fața sufletului de mâna milei divine.
Studiu
Whedon începe prin a expune ruina morală a claselor mai bune ale păgânilor. Versetele 2-10. (b.) Ruina morală a claselor mai bune ale păgânilor, Romani 2:2-10. Demonstrația apostolului privind ruina până acum este extrasă în principal din extremele degradării umane deschise. Se poate răspunde că există o clasă morală superioară numeroasă care condamnă aceste extreme și trăiește vieți decente și virtuoase. În replică, apostolul acuză că această clasă, deși mai bună în grad, este la fel de rea în fel, și că singura ei speranță nu stă în condamnarea viciului extrem al altora, ci în pocăința pentru propriile lor fapte. Apoi expune principiul că Dumnezeu va răsplăti fiecărui om după faptele sale. Versetul 6. 6. Fiecare om Din rasa umană în ziua unică a judecății. Potrivit faptelor sale Considerate corect, toată credința adevărată este o lucrare acceptabilă prin har, și toate lucrările adevărate sunt acte acceptabile ale credinței. Lucrările care nu sunt din credință sunt lucrări moarte și păcat, și deloc lucrări adevărate. În formă, credința și lucrările sunt permanent distincte; în esență sunt una. De aceea, cele două doctrine că mântuirea este numai prin credință și totuși că suntem răsplătiți potrivit lucrărilor noastre nu sunt doar două doctrine ci și una. Acele lucrări prin care omul nu poate fi niciodată justificat sunt fapte fără credință și deloc lucrări adevărate. Dar cum poate fi atribuită credința păgânilor incluși de Pavel în pasajul prezent? Răspundem că nimeni nu poate înțelege ideea lui Pavel despre credință dacă nu a studiat bine capitolul al unsprezecelea din Epistola sa către Evrei. Whedon afirmă apoi stricta imparțialitate a Judecătorului divin care nu arată respect de persoane. Versetul 11. 11. Respect de persoane Când un judecător pe bancă decide nu potrivit meritelor stricte ale cazului, ci cu un ochi la rangul sau altă calitate a uneia dintre părți, el arată respect nu dreptății ci persoanei. Sub Dumnezeu ca judecător nu există o astfel de nedreptate. Demeritul strict al păcatului și meritul sfințeniei ghidează decizia.
Considerați

Considerare

Whedon subliniază realitatea probării umane sub o voință liberă și responsabilă. Versetul 9. 9. Necaz și strâmtorare Nominative la va fi, subînțeles. După cum indignarea și mânia sunt temperamente în mintea Divină, tot așa necazul și strâmtorarea sunt rezultatele produse în persoanele celor vinovați. Iudeu mai întâi Prioritate a ofertei, nu superioritate a răsplății sau pedepsei. Din acest paragraf este clar că în sistemul sub Hristos Capul oamenii se nasc într-o scenă de probare. Adică, sistemul nostru uman este un sistem de agenți liberi asupra cărora voința și determinarea depind dacă ating fericirea veșnică sau nenorocirea veșnică. Aceasta presupune în om o voință liberă responsabilă, cu puterea deplină în alternativele morale date de a decide în ambele sensuri. El decide pentru dreptate cu puterea deplină de a decide în schimb pentru greșit, și de aceea este demn de laudă. Sau decide pentru greșit, în timp ce posedă puterea de a fi decis în schimb pentru dreptate, și de aceea este responsabil și condamnabil. El încheie prin a respinge orice noțiune de o voință făcută care ar distruge probarea autentică. Există un teren de mijloc între persuasiunea morală și constrângere. Dumnezeu înlătură necesitatea forțării, făcându-ne voitori în ziua puterii sale.” Răspunsul nostru este: În actul păcătosului de acceptare a harului mântuitor al lui Dumnezeu, negăm prompt orice „voință făcută” din partea lui Dumnezeu care exclude puterea omului de a nu voi sau de a refuza. Dumnezeu cere o acceptare liberă. El nu face o farsă din probarea noastră cerând mai întâi voința noastră liberă și apoi impunându-ne o „voință făcută”. Voirea liberă și „voința făcută” sunt incompatibile. Din toate acestea rezultă de asemenea că dacă omul este creat, sau dacă se naște în existență, fără puterea (fie prin natură fie prin prevedere supranaturală) de a face bine și de a-L plăcea pe Dumnezeu, el nu este responsabil sau pedepsibil pe drept. Și dacă prin întreaga sa existență nu a avut niciodată puterea de a voi binele, Dreptatea Divină nu-l poate condamna niciodată pentru vreun voință rea.
Răspunde

Răspuns

1. Unde mi-am scuzat propriile greșeli arătând spre păcatele mai mari ale altora? 2. Tezaurizez bogățiile bunătății lui Dumnezeu sau le presupun? 3. Dezvăluie purtarea mea zilnică o continuare răbdătoare în facerea binelui care caută slavă, cinste și nemurire?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule milostiv și imparțial, Îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a lui Daniel D. Whedon, care ne-a deschis adevărurile cercetătoare ale acestui capitol. Dă-ne har să încetăm de a-i judeca pe alții și să aducem propriile noastre inimi sub scrutarea Ta dreaptă. Fie ca bogățiile bunătății Tale să ne conducă la pocăință mai degrabă decât la împietrire. Întărește voințele noastre ca să alegem binele cu libertate deplină și să continuăm în el spre viața veșnică. Prin Hristos Domnul nostru, care singur îndreptățește pe cel nelegiuit, ne rugăm. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →