Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 9-10 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra capitolelor 9 și 10 din Iosua ne invită să observăm cum poporul lui Dumnezeu navighează alianțe neașteptate și promisiuni solemne. Reflecțiile sale evidențiază atât pericolele acționării fără sfatul divin, cât și greutatea durabilă a unui jurământ odată dat. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset, descoperim principii care încă modelează viața credincioasă astăzi. Perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să vedem povestea gabaoniților nu doar ca istorie antică, ci ca o oglindă pentru propriile noastre decizii privind adevărul, mila și credincioșia legământului. Cuvintele sale să ne călăuzească meditația asupra acestor capitole cruciale.
Citește
Citire
Începe prin a citi capitolele 9 și 10 din Iosua încet și cu rugăciune. Observă contrastul dintre regii canaaniți care se adună pentru război și gabaoniții care caută pacea prin deghizare. Observă cum Iosua și conducătorii răspund fără a căuta sfatul Domnului. Permite narațiunii să ridice întrebări despre integritate, jurăminte și căile surprinzătoare ale lui Dumnezeu de a păstra viața. Revino la text adesea pe măsură ce comentariul lui Henry dezvăluie lecțiile sale mai profunde.
Studiu
Henry începe prin a schița mișcările principale ale capitolului.
Aici este în acest capitol, I. Confederația nepoliticoasă a regilor Canaanului împotriva lui Israel, ver. 1, 2. II. Confederația politicoasă a locuitorilor din Gabaon cu Israel, 1. Cum a fost propusă și cerută cu viclenie de gabaoniți, prefăcându-se că vin dintr-o țară îndepărtată, ver. 3-13. 2. Cum a fost consimțită fără precauție de Iosua și israeliți, spre dezgustul adunării când frauda a fost descoperită, ver. 14-18. 3. Cum a fost rezolvată chestiunea spre satisfacția tuturor părților, dându-le acestor gabaoniți viața pentru că au încheiat legământ cu ei, dar lipsindu-i de libertățile lor deoarece legământul nu a fost obținut cinstit, ver. 19-27.Henry examinează apoi poziția unită a regilor împotriva lui Israel.
Până acum canaaniții au acționat defensiv; israeliții au fost agresorii asupra Ierihonului și Ai. Dar aici regii Canaanului sunt în consultare pentru a ataca pe Israel și a stabili măsuri pentru un efort viguros al forțelor lor unite pentru a opri progresul armelor lor victorioase. Acum, 1. Era ciudat că nu au făcut asta mai devreme. Aveau de mult timp veste despre apropierea lor; planul lui Israel asupra Canaanului nu era secret; ne-am fi așteptat ca o preocupare prudentă pentru siguranța lor comună să-i determine să ia măsuri pentru a se opune trecerii lor peste Iordan și a menține acea trecere împotriva lor, sau să le dea o primire caldă imediat ce au trecut. Era ciudat că nu au încercat să ridice asediul Ierihonului, sau cel puțin să se alăture oamenilor din Ai, când le-au dat o înfrângere. Dar erau, fie prin prezumție, fie prin disperare, minunați de înfundați și la capătul minții. Mulți nu cunosc lucrurile care țin de pacea lor până când sunt ascunse de ochii lor. 2. Era și mai ciudat că au făcut-o acum. Acum, când cucerirea Ierihonului dăduse o dovadă atât de pregnantă a puterii lui Dumnezeu, iar cea a lui Ai a politicii lui Israel, ne-am fi gândit că scopul consultării lor ar trebui să fie, nu să lupte cu Israel, ci să facă pace cu ei și să obțină cei mai buni termeni posibili pentru ei înșiși. Aceasta ar fi fost înțelepciunea lor (Luca xiv. 32), dar mințile lor erau orbite și inimile lor împietrite spre distrugerea lor. Observă, (1.) Ce i-a determinat acum în cele din urmă să intre în această consultare. Când au auzit de aceasta (v. 1), nu doar de cucerirea Ierihonului și Ai, ci de convenția statelor de pe Muntele Ebal, despre care avem un cont imediat înainte, când au auzit că Iosua, ca și cum s-ar fi gândit deja stăpân complet al țării, și-a adunat tot poporul și le-a citit legile după care trebuie guvernați și le-a luat promisiunile de a se supune acelor legi, atunci au perceput că israeliții erau serioși și au crezut că era timpul să se agite. Devotamentul pios al poporului lui Dumnezeu provoacă uneori și exasperează dușmanii mai mult decât orice altceva. (2.) Cât de unanim au fost în hotărârile lor. Deși erau mulți regi din națiuni diferite, hitiți, amoriți, periziți etc., fără îndoială de interese diferite și care fuseseră adesea în dezacord unul cu altul, totuși au determinat, nemine contradicente, unanim, să se unească împotriva lui Israel. O, dacă Israel ar învăța asta de la canaaniți, să sacrifice interesele private bunăstării publice și să lase deoparte toate animozitățile dintre ei, ca să se poată uni cordial împotriva dușmanilor comuni ai împărăției lui Dumnezeu printre oameni!Henry cântărește apoi amestecul de înșelăciune și credință în conduita gabaoniților.
2. Există un amestec de bine și rău în conduita lor. (1.) Falsitatea lor nu poate fi justificată, nici nu trebuie trasă într-un precedent. Nu trebuie să facem rău ca să vină bine. Dacă și-ar fi recunoscut țara dar ar fi renunțat la idolatriile ei, cedând posesiunea ei lui Israel și ei înșiși Dumnezeului lui Israel, avem motive să credem că Iosua ar fi fost îndrumat de oracolul lui Dumnezeu să le cruțe viața și nu ar fi trebuit să facă aceste pretenții. Este observabil că odată ce au spus 'Am venit dintr-o țară îndepărtată' (v. 6), s-au găsit nevoiți să o spună din nou (v. 9) și să spună ceea ce era complet fals despre pâinea lor, sticlele lor și hainele lor (v. 12, 13), căci o minciună este o intrare pentru alta și aceea pentru a treia și așa mai departe. Calea acelui păcat este în jos. Dar (2.) Credința și prudența lor trebuie să fie mult lăudate. Domnul nostru a lăudat chiar și pe administratorul nedrept, pentru că a acționat înțelept și bine pentru sine, Luca xvi. 8. Supunându-se lui Israel, s-au supus Dumnezeului lui Israel, ceea ce implica o renunțare la zeul pe care îl slujiseră, o predare legilor adevăratei religii. Au auzit suficient pentru a-i convinge de puterea infinită a Dumnezeului lui Israel și de acolo puteau deduce celelalte perfecțiuni ale sale de înțelepciune și bunătate; și cum putem face mai bine pentru noi înșine decât să ne predăm la discreție înțelepciunii infinite și să ne aruncăm asupra milei unui Dumnezeu al bunătății infinite. Supunerea acestor gabaoniți a fost cu atât mai lăudabilă cu cât a fost [1.] Singulară. Vecinii lor au luat o altă cale și se așteptau să li se alăture. [2.] Rapidă. Nu au așteptat până când Israel le-a asediat cetățile; atunci ar fi fost prea târziu să capituleze; dar când erau la oarecare distanță au dorit condiții de pace. Calea ta de a evita o judecată este să o întâmpini prin pocăință. Să-i imităm pe acești gabaoniți și să ne facem pace cu Dumnezeu în zdrențele umilinței, întristării evlavioase și mortificării, astfel încât nelegiuirea noastră să nu fie ruina noastră. Să fim slujitori ai lui Isus, binecuvântatul nostru Iosua, și să încheiem un legământ cu el și cu Israelul lui Dumnezeu și vom trăi.Henry procedează apoi la descrierea încheierii rapide a tratatului.
Aici este, I. Tratatul încheiat curând cu gabaoniții, v. 15. Lucrul nu a fost făcut cu multă formalitate, ci pe scurt, 1. Au fost de acord să-i lase să trăiască și mai mult gabaoniții nu au cerut. Într-un război obișnuit aceasta ar fi fost doar o chestiune mică de acordat; dar în războaiele Canaanului, care erau pentru a face o distrugere generală, a fost o mare favoare pentru un canaanit să i se dea viața ca pradă, Ier. xlv. 5. 2. Acest acord a fost făcut nu doar de Iosua, ci de prinții adunării în conjuncție cu el. Deși Iosua avea o chemare extraordinară la guvernare și calificări extraordinare pentru ea, totuși nu ar fi acționat într-o afacere de această natură fără sfatul și concursul prinților, care nu au fost ținuți în întuneric nici sub picioare, ci au fost tratați de el ca împărțitori în guvernare. 3. A fost ratificat printr-un jurământ; au jurat pe ei, nu pe vreunul dintre zeii Canaanului, ci doar pe Dumnezeul lui Israel, v. 19. Cei care intenționează cinstit nu tresar la asigurări, ci satisfac pe cei cu care tratează și îl slăvesc pe Dumnezeu chemându-l ca martor la sinceritatea intențiilor lor. 4. Nimic nu pare a fi culpabil în toate acestea decât că a fost făcut pripit; au luat din hrana lor, prin care s-au convins că era într-adevăr veche și uscată, dar nu au considerat că aceasta nu era o dovadă că o aduceau proaspătă de acasă; astfel, folosind doar simțurile, dar nu rațiunea, au primit oamenii (cum citește marginea) din cauza hranei lor, percepând poate, la vederea și gustul pâinii lor, nu doar că acum era veche, ci că fusese fină și foarte bună la început, de unde au dedus că erau persoane de oarecare calitate și deci prietenia țării lor nu trebuia disprețuită. Dar nu au cerut sfat la gura Domnului. Aveau Urim și Tumim cu ei, cu care ar fi putut consulta în acest caz dificil și care nu le-ar fi spus nicio minciună, nu i-ar fi condus în nicio eroare; dar s-au bazat atât de mult pe propriile politici încât au crezut că este inutil să aducă chestiunea la oracol. Iosua însuși nu era cu totul fără vină în aceasta. Notă, Facem mai multă grabă decât viteză bună în orice afacere când nu stăm să-l luăm pe Dumnezeu cu noi și prin cuvânt și rugăciune să-l consultăm. De multe ori vedem motiv să reflectăm asupra ei cu regret că o astfel de și o astfel de afacere a eșuat, pentru că nu am cerut sfat la gura Domnului; dacă l-am recunoaște în toate căile noastre, le-am găsi mai sigure, ușoare și de succes.
Considerați
Considerare
Henry reflectă mai târziu asupra forței obligatorii a jurământului odată depus.
1. Au hotărât să cruțe viețile gabaoniților, căci așa juraseră explicit să facă (v. 15), să-i lase să trăiască. (1.) Jurământul era legal, altfel nu i-ar fi legat mai mult decât jurământul lui Irod l-a legat să taie capul lui Ioan Botezătorul; este adevărat că Dumnezeu îi numise să distrugă pe toți canaaniții, dar legea trebuie interpretată, în favorem vitae, cu o oarecare îngăduință tandră, să însemne doar pe cei care au rezistat și nu ar fi cedat țara lor, și nu să-i oblige atât de departe încât să pună deoparte simțul onoarei și umanității ca să ucidă pe cei care nu ridicaseră niciodată o mână împotriva lor și nici nu ar fi făcut-o vreodată, dar înainte de a fi reduși la vreo extremitate sau de a încerca vreun act de ostilitate, cu un singur consimțământ s-au umilit; regii lui Israel erau cu siguranță regi mai milostivi decât să facă așa (1 Împărați xx. 31), și Dumnezeul lui Israel un Dumnezeu mai milostiv decât să ordone așa. Satis est prostrasse leoni, Este suficient să fi culcat leul. Și pe lângă aceasta, rațiunea legii este legea; răul destinat a fi prevenit de acea lege era infectarea israeliților cu idolatria lor, Deut. vii. 4. Dar dacă gabaoniții renunță la idolatria lor și devin prieteni și slujitori ai casei lui Dumnezeu, pericolul este prevenit efectiv, rațiunea legii încetează și în consecință obligația ei, mai ales la un lucru de această natură. Convertirea păcătoșilor va preveni ruina lor. (2.) Jurământul fiind legal, atât prinții cât și poporul pentru care au tranzacționat au fost legați de el, legați în conștiință, legați în onoare de Dumnezeul lui Israel, prin care juraseră și al cărui nume ar fi fost blasfemiat de canaaniți dacă ar fi încălcat acest jurământ. Ei vorbesc ca cei care se tem de un jurământ (Ecl. ix. 2), când au argumentat astfel: Îi vom lăsa să trăiască, ca nu cumva mânia să fie peste noi, din cauza jurământului pe care l-am depus, v. 20. Cel care ratifică o promisiune cu un jurământ invocă răzbunarea divină dacă își încalcă cu voință promisiunea și are motive să aștepte ca dreptatea divină să-l ia la cuvânt. Dumnezeu nu este batjocorit și de aceea jurămintele nu trebuie luate în glumă. Prinții și-ar ține cuvântul, [1.] Deși ar pierde prin el. Un cetățean al Sionului jură spre propria sa vătămare și nu se schimbă, Ps. xv. 4. Iosua și prinții, când au aflat că era spre prejudiciul lor că se legaseră astfel, nu au apelat la Eleazar pentru o dispensă, cu atât mai puțin au pretins că nicio credință nu trebuie ținută cu ereticii, cu canaaniții; nu, erau străini de artificiile moderne ale bisericii romane de a eluda cele mai sacre legături și chiar de a sfinți sperjururile [2.] Deși poporul era neliniștit din cauza asta și nemulțumirea lor ar fi putut sfârși într-o revoltă, totuși prinții nu ar fi încălcat angajamentul lor față de gabaoniți; nu trebuie să fim niciodată intimidați, fie de majestate fie de mulțime, să facem un lucru păcătos și să mergem împotriva conștiințelor noastre. [3.] Deși au fost atrași în această alianță printr-o viclenie și ar fi putut avea un pretext foarte plauzibil să o declare nulă și neavenită, totuși au aderat la ea. Ar fi putut pleda că deși aceia erau oamenii cu care au schimbat ratificările, totuși acestea nu erau cetățile intenționate în alianță; promiseseră să cruțe anumite cetăți, fără nume, care erau foarte îndepărtate și pe considerarea expresă că erau așa; dar acestea erau foarte aproape și deci nu cetățile cu care au legământ. Și mulți învățați au crezut că au fost atât de grosolan impuși de gabaoniți încât ar fi fost legal pentru ei să-și revoce promisiunea, dar pentru a-și păstra reputația și a menține în Israel o venerare a unui jurământ, au stat la el; dar este clar că s-au considerat indispensabil obligați de el și au fost îngrijorați că mânia lui Dumnezeu ar cădea peste ei dacă l-ar rupe. Și, oricât de neplăcută ar fi putut fi aderarea lor la el pentru adunare, este clar că a fost acceptabilă lui Dumnezeu; căci când, în urmărirea acestei alianțe, au întreprins protecția gabaoniților, Dumnezeu le-a dat cea mai glorioasă victorie pe care au avut-o vreodată în toate războaiele lor (cap. x) și mult timp după aceea a răzbunat sever nedreptatea pe care Saul a făcut-o gabaoniților în încălcarea acestei alianțe, 2 Sam. xxi. 1. Să ne convingă pe toți cât de religios trebuie să ne îndeplinim promisiunile și să ne respectăm înțelegerile; și ce conștiință trebuie să avem de cuvintele noastre odată date. Dacă un legământ obținut prin atâtea minciuni și înșelăciuni nu putea fi rupt, ne vom gândi să evităm obligația celor care au fost făcute cu toată onestitatea și corectitudinea posibilă? Dacă frauda altora nu va justifica sau scuza falsitatea noastră, cu siguranță onestitatea altora în relațiile cu noi va agrava și condamna necinstea noastră în relațiile cu ei.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea sunt tentat să merg înainte fără a căuta mai întâi sfatul Domnului?
2. Cât de serios tratez promisiunile pe care le-am făcut, chiar când ținerea lor se dovedește costisitoare?
3. Ce ne învață supunerea gabaoniților despre a ne apropia de Dumnezeu cu umilință mai degrabă decât cu rezistență?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, învață-ne să căutăm Fața Ta înainte de orice hotărâre, ca să nu repetăm graba poporului Tău din zilele lui Iosua, ci să umblăm în smerită dependență de Duhul Tău. Întărește-ne să ne ținem cuvântul cu integritate, chiar când împrejurările se schimbă, și îndeamnă-ne să ne aruncăm cu totul în mila lui Hristos, în loc să ne împotrivim planurilor Tale. Păzește-ne inimile de mândrie și umple-ne cu înțelepciunea Evangheliei, ca să ne încredem în Tine în toate lucrurile. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →