Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 7 — cu Coke
Deschidere
În orele liniștite dedicate studiului sacru, ne întoarcem din nou la Comentariul lui Thomas Coke asupra Sfintei Biblii. Ca însoțitor de încredere al lui Wesley și primul episcop metodist, Coke scrie cu căldură pastorală și claritate evanghelică, ghidând credincioșii prin Cuvântul viu. Astăzi, expunerea sa asupra 2 Corinteni 7 ne invită să examinăm răspunsul inimii la harul divin și să prețuim pocăința care duce la viață.
Citește
Citire
Să acordăm acum o atenție cuvenită capitolului al șaptelea din a doua scrisoare a lui Pavel către Corinteni. Pe măsură ce cuvintele sunt citite cu glas tare, Duhul care le-a inspirat să ne pregătească inimile pentru a primi atât grija tandră a apostolului, cât și adevărurile cercetătoare care urmează.
Studiu
Coke începe prin a lega versetul întâi de promisiunile care îl preced.
Versetul 1. 2 Corinteni 7:1. Având deci aceste promisiuni, — Acest verset ar fi trebuit cu siguranță legat de cele ce precedă și nu să înceapă un nou capitol. Unii ar citi partea din urmă astfel: De toată întinarea cărnii și desăvârșind sfințenia Duhului în frica de Dumnezeu. Dacă îl înțelegem potrivit versiunii noastre, înțelesul este: 'Să ne străduim, prin harul divin, să ne curățim de orice întinare reală și exterioară, și de orice afecțiune senzuală lăuntrică care ne poate pângări inimile și le face neplăcute lui Dumnezeu.'Coke dezvoltă apoi deducțiile din versetele șase până la unsprezece.
Versetul 16. 2 Corinteni 7:16. Mă bucur deci, etc. — Adresarea întregii părți a epistolei este izbitoare și excelentă: acest verset în special introduce cu finețe ceea ce avea de spus în capitolul următor și este puternic ilustrat de 2 Corinteni 9:2-4. Deducții din 2 Corinteni 7:6-11. — Din considerarea efectelor diferite ale întristării lumești și religioase consemnate aici, Apostolul, cu tot atâta adevăr cât și artă sfântă, sugerează Corintenilor cât de real a jucat rolul de prieten față de ei, aducându-i prin harul divin la o dreaptă simțire a întristării pentru păcatele săvârșite. — Dar este datoria unui prieten să ne ușureze mintea de durere, să intervină între noi și întristare și să ne facă, pe cât posibil, să uităm nenorocirile.Coke distinge apoi întristarea după voia lui Dumnezeu de simpla remușcare.
Dar, dacă în întristarea după voia lui Dumnezeu efectele sunt tocmai contrare; dacă durerea pocăită ne aduce la cunoașterea de sine; dacă ne aduce la Isus Hristos, singurul refugiu pentru duhul rănit; și astfel suntem în pace cu Dumnezeu și cu noi înșine; dacă acum viața devine confortabilă, iar moartea nu mai este înfricoșătoare; dacă suntem eliberați de teamă pentru prezent și plini de nădejde pentru slava viitoare; cât de fericiți suntem noi, care prin convingerea și întristarea pentru păcat suntem astfel conduși la Hristos, la sfințenie și la fericire! Cum cresc aceste roade binecuvântate din întristarea după voia lui Dumnezeu, se va vedea din cuvintele în discuție; de unde putem observa, 1. Că întristarea se deosebește de pocăință; căci întristarea după voia lui Dumnezeu se spune că lucrează pocăință, — și de aceea se presupune că are aceeași relație cu ea, ca și cauza cu efectul ei. În vorbirea obișnuită suntem înclinați să vorbim despre întristarea pentru păcat sub numele de pocăință și să-i atribuim efectul care aparține numai pocăinței.
Considerați
Considerare
Coke încheie prin a contrasta rodul durabil al întristării după voia lui Dumnezeu cu moartea pricinuită de întristarea lumească.
Efectul natural al durerii, considerată ca atare, este să consume și să slăbească puterea, să amorțească facultățile minții și să facă pe om inutil sieși și prietenilor săi. Dar aici stă deosebirea dintre întristarea după voia lui Dumnezeu și întristarea lumească. Cea dintâi, în fiecare pas, tinde spre pace și bucurie; iar efectul ei cel mai evident, prin harul divin, este să se distrugă pe sine și să lase mintea, prin credința în Isus, într-o desăvârșită ușurare și liniște. Lacrimile păcătosului, deși izvorăsc din durere, fac, asemenea florilor în vară, să prevestească un aer mai răcoros și mai înviorător. Dar întristarea lumească nu cunoaște odihnă, nu are sfârșit; ea îi împinge mereu pe oameni la noi căutări după lume; iar lumea are noi dezamăgiri în rezervă pentru a zădărnici toată grija lor arzătoare. Fiecare dezamăgire este o nouă pricină de durere; iar câștigul întreg al acestei patimi pentru lume, calculat cu dreptate, se reduce la aceasta: — deșertăciune și necaz al duhului.
Răspunde
Răspuns
1. Unde simt în viața mea îndemnul Duhului spre o curățire mai adâncă de tot ce întinează carnea și duhul?
2. Cum a produs deja întristarea după voia lui Dumnezeu în mine rodul pocăinței și al devotamentului reînnoit?
3. În ce feluri mă feresc de atracția subtilă a întristării lumești care sfârșește doar în goliciune?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a slujitorului tău Thomas Coke. Prin expunerea sa atentă, dăruiește-ne o sfântă ură față de păcat și o îmbrățișare bucuroasă a pocăinței care duce la viață. Fie ca promisiunile Cuvântului tău să ne miște să ne curățim, desăvârșind sfințenia în frica ta. Mângâie fiecare inimă doborâtă așa cum l-ai mângâiat pe apostol și lasă ca întristarea care este după voia lui Dumnezeu să-și aducă rodul pașnic în noi. Ferește-ne de orice durere falsă care lucrează moartea și fixează-ne nădejdea numai pe Isus Hristos. În numele său ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →