Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul
Eclesiastul 11-12 — Eterniseed (Ortodoxă Răsăriteană)
Deschidere
În liniștea dinaintea Sfintei Liturghii, glasul lui Qohelet se ridică asemenea tămâiei, atrăgându-ne în taina unei vieți închinate lui Dumnezeu. Eclesiastul 11 și 12 nu se mulțumesc să jelească deșertăciunea; ele cheamă inima să-și aducă aminte de Făcătorul ei cât timp lumina încă strălucește. În tradiția răsăriteană această aducere-aminte nu este o datorie mohorâtă, ci însăși calea theosis-ului, transfigurarea treptată a chipului în asemănare. Capitolele finale ale cărții stau sub candela pascală, unde fiecare sfârșit este deja străpuns de nădejdea învierii. Aici predicatorul nu vorbește ca filosof, ci ca bătrân al Bisericii, îndemnându-ne să semănăm dimineața și seara zilelor noastre, să umblăm în lumina tinereții înainte ca umbrele să se lungească. Același Duh care plutea peste ape acum plutește peste aceste cuvinte, invitându-ne să gustăm tristețea luminoasă care întoarce orice deșertăciune spre Dumnezeul cel viu. În această lumină porunca finală de a-L teme pe Dumnezeu și de a păzi poruncile Lui devine un strigăt euharistic, adus înlăuntrul comuniunii sfinților care au trecut deja prin aceeași vale și au aflat-o plină de lumina pascală.
Citește
Citire
Cititorul să se apropie de aceste capitole așa cum se apropie de ușile împărătești la vecernie, cu liniște atentă. Să observe cum textul trece de la semănatul darnic dimineața și seara la portretul solemn al îmbătrânirii și al descompunerii. Să urmărească împletirea luminii și a întunericului, a tinereții și a zilelor rele, precum și chemarea subită de a-L aduce aminte pe Făcător înainte ca funia de argint să se dezlege. Să observe verdictul final că toate se întorc în țărână, totuși Dumnezeu va aduce fiecare lucrare la judecată. Să citească îndeajuns de încet pentru a simți greutatea templului trupului descris în decăderea sa, dar să asculte și nota liniștită de bucurie care refuză să fie stinsă. Pasajul este menit să fie auzit înlăuntrul ciclului de sărbători al Bisericii, unde fiecare aducere-aminte a morții primește deja răspunsul lui Hristos cel înviat.
Studiu
Qohelet începe prin a îndemna la aruncarea pâinii pe ape și la darea de porții la șapte sau opt, căci nu se știe ce nenorocire poate veni. Acest sfat nu este calcul, ci participare la dărnicia dumnezeiască ce susține creația. Cel ce seamănă dimineața și nu-și oprește mâna seara trăiește în ritmul propriei aduceri a Bisericii, unde fiecare faptă de milostenie este deja cuprinsă în liturghia veșnică. Lumina este dulce, continuă textul, și este plăcut ochilor să vadă soarele; totuși zilele de întuneric vor fi multe. Inima ortodoxă aude aici atât darul luminii create, cât și lumina mai adâncă a Taborului pe care nici un întuneric nu o poate birui. Chemarea de a se bucura în tinerețe aducându-și aminte că Dumnezeu va aduce toate la judecată nu este o amenințare, ci o invitație de a trăi fiecare clipă ca și cum ar fi deja judecată și deja răscumpărată. Capitolul doisprezece adâncește taina. Porunca de a-L aduce aminte pe Făcător în zilele tinereții este rostită înaintea descrierii trupului care îmbătrânește: păzitorii casei tremură, măcinătorii încetează, dorința piere. Aceste chipuri înfățișează templul persoanei umane întorcându-se în țărână, totuși aceeași țărână a fost odinioară suflată de Duhul. Funia de argint și vasul de aur se frâng, ulciorul se sfarmă la izvor; totuși predicatorul nu sfârșește în deznădejde. Toate au fost auzite, încheie el: teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este toată datoria omului. În tradiția răsăriteană această frică este începutul înțelepciunii care înflorește în dragoste, iar poruncile sunt însăși forma noii creații gustate deja în taine. Astfel cartea care a început cu deșertăciunea sfârșește prin a așeza fiecare lucrare omenească înlăuntrul judecății care este totodată milă, aceeași milă care L-a înviat pe Hristos din morți și făgăduiește să-i învieze pe cei ce-și aduc aminte de Făcătorul lor.
Considerați
Considerare
Aceste capitole stau într-o vie convorbire cu restul Scripturii așa cum este ea cântată în Biserica Ortodoxă. Același glas care cheamă la aducere-aminte răsună strigătul psalmistului că tot trupul este iarbă, dar cuvântul Domnului rămâne. El anticipează avertismentul Evangheliei de a veghea și a ne ruga și își află împlinirea în învățătura apostolică că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt destinate învierii. Părinții au auzit în portretul decăderii zugrăvit de Qohelet o icoană a lumii căzute care acum este transfigurată de cruce și de mormântul gol. Anul liturgic însuși înfăptuiește această mișcare: aducerea-aminte a morții din Postul Mare face loc nopții strălucitoare a Paștilor, unde porunca finală a predicatorului primește răspunsul Domnului celui înviat care păzește fiecare poruncă în propriul Său trup. Astfel Eclesiastul 11–12 nu este citit niciodată izolat, ci totdeauna înlăuntrul comuniunii sfinților care au trecut deja de la deșertăciune la viața pe care moartea nu o poate atinge.
Răspunde
Răspuns
Cum ai putea semăna milostenie atât dimineața cât și seara astăzi, astfel încât mâinile tale să participe deja la aducerea veșnică a Bisericii? În ce mic chip poți practica aducerea-aminte de Făcător cât timp puterea și lumina mai rămân, prefăcând clipele obișnuite în rugăciune liniștită? Unde simți tristețea luminoasă a morții invitându-te nu la deznădejde, ci la o bucurie mai adâncă în Hristos cel înviat care ține fiecare lucrare în judecata și în mila Sa?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al luminii și al tainei, care ai plăsmuit țărâna noastră și ai suflat în ea Duhul vieții, dă-ne să ne aducem aminte de Tine în dimineața puterii noastre și în seara zilelor noastre. Fă ca cuvintele predicatorului Tău să devină pâine vie înlăuntrul nostru, astfel încât fiecare faptă de dărnicie și fiecare clipă de bucurie să-Ți fie aduse Ție. Când păzitorii casei vor tremura și funia de argint se va apropia de rupere, ține-ne statornici în nădejdea învierii Tale. Prin rugăciunile tuturor sfinților care au mers înaintea noastră în aceeași aducere-aminte, transfigurează deșertăciunea noastră în asemănarea Fiului Tău, ca să ne temem de Tine cu dragoste și să păzim poruncile Tale în bucuria Duhului Sfânt. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.