Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni
1 Corinteni 3 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi îl ascultăm pe Ioan Calvin în timp ce deschide bogățiile din Prima Epistolă către Corinteni, capitolul trei, pentru biserică. Comentariul precis și pastoral al lui Calvin ne călăuzește prin mustrarea lui Pavel față de dezbinările trupești și prin înălțarea slujirii centrate pe Hristos. Cuvintele sale ne amintesc că adevărata înțelepciune începe cu smerenie înaintea crucii și continuă pe măsură ce Îl cinstim pe Dumnezeu singur pentru orice creștere spirituală. În aceste pagini, Calvin oferă un model de atenție atentă atât la text, cât și la inimă, invitându-ne să ne examinăm propriile afecțiuni și ambiții. Fie ca expunerea sa să ne apropie de simplitatea evangheliei și de unitatea care aparține celor ce sunt ai lui Hristos.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculți cuvântul viu al lui Dumnezeu din Prima Epistolă către Corinteni, capitolul trei. Citește capitolul încet, observând mustrarea blândă, dar fermă a lui Pavel față de mândria și facțiunile corintenilor. Ascultă chemarea de a trece dincolo de lapte la hrană tare și de a primi amintirea clară că slujitorii sunt doar niște robi prin care vine credința. Lasă pasajul să-ți cerceteze propriile motive pe măsură ce te gândești ce înseamnă să fii duhovnicesc mai degrabă decât trupesc. Ia un moment de tăcere după citire pentru a-L invita pe Duhul să aplice aceste adevăruri.
Studiu
Calvin începe prin a aplica observațiile sale despre oamenii trupești direct corintenilor înșiși.
1. Iar eu, fraților, El începe să aplice corintenilor înșiși ceea ce spusese despre oamenii trupești, ca să înțeleagă că vina era a lor — că învățătura crucii nu avea mai multă atracție pentru ei. Este probabil ca în mințile lor mercantile să fi persistat prea multă încredere și aroganță, astfel încât nu fără multă trudă și mare dificultate puteau să se aducă la a îmbrățișa simplitatea evangheliei. De aceea, subestimându-l pe Apostol și eficacitatea dumnezeiască a propovăduirii sale, erau mai pregătiți să asculte de acei învățători subtili și strălucitori, dar lipsiți de Duhul. [145] De aceea, cu scopul de a le doborî cu atât mai bine insolenta, declară că ei aparțin cetei celor care, împietriți de simțurile trupești, nu sunt pregătiți să primească înțelepciunea spirituală a lui Dumnezeu. El atenuează, ce-i drept, asprimea mustrării numindu-i frați, dar în același timp o aduce înainte în mod expres ca o mustrare împotriva lor, că mințile lor erau sufocate de întunericul cărnii într-o asemenea măsură încât aceasta forma o piedică propovăduirii sale printre ei. Ce fel de judecată sănătoasă trebuie să aibă atunci, când nu sunt încă potriviți și pregătiți nici măcar pentru a auzi! El nu înseamnă, totuși, că erau cu totul trupești, astfel încât să nu aibă nici o scânteie din Duhul lui Dumnezeu — ci că mai aveau încă mult prea mult simț trupesc, astfel încât carnea prevalează asupra Duhului și, ca să zicem așa, îi îneca lumina. De aceea, deși nu erau cu totul lipsiți de har, totuși, deoarece aveau mai mult din carne decât din Duh, din această cauză sunt numiți trupești. Aceasta apare suficient din ceea ce adaugă imediat — că erau prunci în Hristos; căci nu ar fi fost prunci dacă nu ar fi fost născuți, iar nașterea aceea este de la Duhul lui Dumnezeu.Apoi, Calvin abordează imaginea hrănirii cu lapte.
2. V-am hrănit cu lapte Aici se întreabă dacă Pavel L-a transformat pe Hristos pentru a se potrivi diversității ascultătorilor săi. Răspund că aceasta se referă la felul și forma învățăturilor sale, mai degrabă decât la substanța doctrinei. Căci Hristos este deopotrivă lapte pentru prunci și hrană tare pentru cei ce sunt de vârstă deplină (Evrei 5:13, 14), același adevăr al evangheliei este administrat ambilor, dar astfel încât să se potrivească capacității lor. De aceea, este datoria unui învățător înțelept să se adapteze la capacitatea celor pe care și-a asumat sarcina de a-i instrui, astfel încât, în relația cu cei slabi și neștiutori, să înceapă cu principiile de bază și să nu meargă mai sus decât pot ei urma (Marcu 4:33), și astfel încât, pe scurt, să le picure învățăturile picătură cu picătură, [147] ca nu cumva să se reverse, dacă ar fi turnate mai din abundență. În același timp, aceste principii de bază vor conține tot ce este necesar să fie cunoscut, nu mai puțin decât lecțiile mai avansate care sunt comunicate celor mai tari. Despre acest punct, citește omilia 98 a lui Augustin la Ioan. Aceasta tinde să respingă pretextul specios al unora care, în timp ce nu fac decât să bolborosească, de frica pericolului, ceva din evanghelie într-un mod nedeslușit, [148] pretind că au aici exemplul lui Pavel. Între timp, Îl prezintă pe Hristos la o asemenea distanță și, în plus, acoperit cu atâtea deghizări, încât își țin constant urmașii în ignoranță distrugătoare. Nu voi spune nimic despre amestecarea multor corupții, despre prezentarea lui Hristos nu pur și simplu pe jumătate, ci sfâșiat în bucăți, [149] despre faptul că nu doar ascund o idolatrie atât de grosolană, ci o și confirmă prin propriul lor exemplu și, dacă au spus ceva bun, îl poluează imediat cu numeroase minciuni. Cât de diferiți sunt de Pavel este suficient de evident; căci laptele este hrană și nu otravă, și hrană potrivită și folositoare pentru creșterea copiilor până când sunt mai avansați.La versetul 5, Calvin trece la întrebarea cine sunt cu adevărat Pavel și Apolo.
5. Cine este deci Pavel? Aici începe să trateze despre stima în care trebuie să fie ținuți slujitorii și scopul pentru care au fost puși deoparte de Domnul. Se numește pe sine și pe Apolo mai degrabă decât pe alții, ca să evite orice aparență de invidie. [156] „Ce altceva”, spune el, „sunt rânduiți toți slujitorii, decât să vă aducă la credință prin mijlocul propovăduirii lor?” Din aceasta Pavel deduce că niciun om nu trebuie să fie lăudat, căci credința nu îngăduie nicio laudă decât în Hristos singur. De aceea, cei ce înalță pe oameni peste măsură îi deposedează de adevărata lor demnitate. Căci marea deosebire a tuturor este că sunt slujitori ai credinței sau, cu alte cuvinte, că câștigă ucenici pentru Hristos, nu pentru ei înșiși. Acum, deși pare în acest fel să deprecieze demnitatea slujitorilor, totuși nu îi atribuie un loc mai jos decât ar trebui să aibă. Căci spune mult când spune că primim credința prin slujirea lor. Ba mai mult, eficacitatea doctrinei exterioare primește aici o laudă extraordinară, când este vorbită ca instrument al Duhului Sfânt; și păstorii sunt onorați cu un titlu de distincție deloc obișnuit, când se spune că Dumnezeu Se folosește de ei ca slujitori ai Săi, pentru a împărți comoara neprețuită a credinței.
Considerați
Considerare
Calvin leagă mai departe aceasta de unitatea slujitorilor ca împreună-lucrători cu Dumnezeu.
9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Aici este cel mai bun argument. Este lucrarea Domnului aceea în care suntem angajați și Lui I-am închinat ostenelile noastre: de aceea, deoarece El este credincios și drept, nu ne va lipsi de răsplata noastră. Omul acela, prin urmare, se înșală care privește la oameni sau depinde doar de răsplata lor. Aici avem o laudă admirabilă a slujirii — că, în timp ce Dumnezeu ar putea împlini lucrarea în întregime El Însuși, ne cheamă pe noi, niște muritori neînsemnați, [165] să fim ca niște împreună-lucrători ai Săi și Se folosește de noi ca instrumente. Cât despre pervertirea acestei afirmații de către papistași, pentru a-și susține sistemul liberului arbitru, este dincolo de orice măsură prostească, căci Pavel arată aici nu ce pot face oamenii prin puterile lor naturale, ci ce împlinește Domnul prin mijlocul lor prin harul Său. Cât despre expunerea dată de unii — că Pavel, fiind lucrătorul lui Dumnezeu, era un împreună-lucrător cu colegii săi, adică cu ceilalți învățători — mi se pare aspră și forțată, și nu este nimic în caz care să ne oblige să recurgem la acea subtilitate. Căci corespunde admirabil cu scopul Apostolului să înțelegem că el înseamnă că, în timp ce este în mod deosebit lucrarea lui Dumnezeu să zidească templul Său sau să cultive via Sa, El cheamă slujitori să fie împreună-lucrători, prin mijlocul cărora El singur lucrează; dar, în același timp, într-un asemenea fel, încât ei, la rândul lor, să lucreze în comun cu El. Cât despre răsplata lucrărilor, consultă Instituțiile mele [166]
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea mai mă agăț de tipare trupești care împiedică primirea mai adâncă a cuvântului lui Dumnezeu? Cum sunt ispitit să înalț conducători omenești mai presus de Domnul care singur dă creșterea? În ce feluri pot sluji mai credincios ca împreună-lucrător cu Dumnezeu mai degrabă decât căutând propria mea recunoaștere?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, prin harul Duhului Tău fă-ne să primim Cuvântul Tău cu umilință copilărească și să creștem de la laptele prunciei la tăria deplină care se zidește numai pe Hristos. Dă-ne să sădim și să udăm cu sârguință, încredințându-ne doar Ție să dea creșterea, și păzește-ne de mândria care dezbină Biserica Ta. Fă-ne temple vii locuite de Duhul Tău cel Sfânt, spre lauda credincioșiei legământului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →