← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 11-12 — cu Ioan Calvin

Ieremia 11-12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 11 și 12 din Ieremia ne atrage în greutatea solemnă a legământului lui Dumnezeu cu poporul său. Prin expunere atentă, Calvin arată cum profetul confruntă o națiune care pretinde numele lui Dumnezeu în timp ce încalcă credința cu legea sa. Cuvintele sale ne cheamă să examinăm propria noastră ascultare a Scripturii și răspunsul nostru la glasul Domnului. Pe măsură ce îl urmăm pe Calvin prin aceste capitole, suntem invitați să vedem atât severitatea blestemului pentru neascultare, cât și promisiunile tandre care însoțesc adevărata ascultare. Fie ca acest studiu să ne întărească hotărârea de a umbla cu credincioșie cu Dumnezeul care răscumpără și poruncește.
Citește

Citire

Acordă-ți timp acum să citești capitolele 11 și 12 din Ieremia cu încetineală și rugăciune. Ascultă chemarea repetată de a auzi cuvintele legământului și avertismentele care urmează necredincioșiei lui Israel. Observă cum profetul revine iar și iar la porunca Domnului dată la ieșirea din Egipt. Lasă textul să-ți cerceteze propria inimă pe măsură ce te gândești ce înseamnă să fii poporul lui Dumnezeu care ascultă cu adevărat glasul său.
Studiu
Calvin începe prin a expune însemnătatea discursului. Aici profetul ne învață că iudeii, deși continuau să mărturisească numele sfânt al lui Dumnezeu, erau totuși cu totul perfizi și se abătuseră cu desăvârșire de la lege. Înțelesul acestui discurs este că iudeii se lăudau cu numele lui Dumnezeu și totuși erau călcători ai legământului său, căci își încălcaseră credința față de Dumnezeu și lepădaseră cu totul învățătura legii. Fără îndoială, iudeii se înfuriau adesea împotriva lui Ieremia, ca și cum acesta și-ar fi pledat propria cauză: de aceea era necesar să le pună înaintea ochilor abaterile de la lege, ca să înțeleagă că disputa lor nu era cu Ieremia, ci cu Moise și cu Dumnezeu însuși, autorul legii. Fără îndoială, erau iritați de învățătura sa; dar Ieremia nu putea să-i cruțe când vedea că sunt atât de îndărătnici. Calvin arată apoi de ce blestemul este așezat la început. Dar, referindu-se la blestem, scopul său era, fără îndoială, să îndoaie încăpățânarea poporului. Dacă iudeii ar fi fost docili și supuși, Dumnezeu ar fi folosit un ton mai blând și i-ar fi atras prin cuvinte de bunătate și dragoste: dar, deoarece avea de-a face cu minți perverse, a fost nevoit să le vorbească în acest fel, ca să-i lovească cu groază, să-i facă mai atenți și, de asemenea, să-i determine să asculte cu mai multă evlavie, deoarece de obicei tratau cu dispreț ceea ce spusese mai înainte. De aceea vedem de ce a început prin a aminti blestemul. Dumnezeu a urmat în lege o altă ordine; căci a introdus mai întâi regula vieții și a adăugat și promisiuni pentru a face poporul dornic să asculte; apoi a adăugat blestemele. Dar Ieremia începe aici spunând: Blestemați sunt toți cei care nu ascultă cuvintele acestui legământ. De ce s-a făcut aceasta? Pentru că descoperise deja împietrirea și răutatea îndărătnică a poporului. Prin urmare, nu propune o învățătură simplă, ci mai întâi le pune înainte blestemul lui Dumnezeu; ca și cum ar fi spus: „Este foarte ciudat că nu ați fost mișcați până acum, de vreme ce blestemul lui Dumnezeu a fost atât de des rostit asupra voastră: deoarece sunteți atât de împietriți, înainte de a începe să vorbesc despre poruncile lui Dumnezeu, blestemul său va fi menționat pentru a vă trezi toropeala.” Calvin continuă să dezvolte promisiunea care urmează poruncii. El adaugă apoi o promisiune, care ar fi trebuit să le înmoaie inimile de piatră: Veți fi, zice el, pentru mine un popor, și eu voi fi pentru voi un Dumnezeu. Dumnezeu ar fi putut cere cu autoritate iudeilor ceea ce este sădit în toți prin natură; căci cei care nu au fost niciodată învățați recunosc că Dumnezeu trebuie să fie închinat; iar calea dreaptă de a-l închina este atunci când ascultăm poruncile sale. Dumnezeu ar fi putut deci să le poruncească astfel, potrivit autorității sale supreme. Poruncile regilor, se spune, sunt scurte, căci nu sunt expresii mângâietoare, nici nu raționează, nici nu folosesc vreun limbaj persuasiv. Cu cât mai mare este autoritatea lui Dumnezeu, care poate indica printr-un semn ceea ce dorește și ceea ce cere? Dar, ca și cum ar coborî din înalta sa poziție, el caută prin promisiuni să atașeze poporul de sine, ca să-i asculte de bunăvoie. Astfel, Dumnezeu își recomandă legea prin manifestarea favorii sale și nu își afirmă doar propria autoritate. Deoarece Dumnezeu se adresează astfel cu bunătate poporului său și promite o răsplată atât de mare ascultării, cât de josnică și abominabilă este împotrivirea oamenilor când resping legea sa. De aceea profetul arată aici mai clar de ce a început spunând: Blestemat este oricine nu ascultă etc.: căci bunătatea nu a folosit la nimic; cuvintele prietenoase și duioase, invitația părintească a lui Dumnezeu, nu au produs niciun efect; ca și cum ar fi spus: „Dumnezeu nu ar fi putut, fără îndoială, să vă trateze mai blând și mai cu bunătate decât amintindu-vă într-un mod părintesc de datoria voastră și adăugând promisiuni suficiente pentru a înmuia chiar și cele mai împietrite inimi; dar, deoarece aceasta s-a făcut fără efect, ce mai rămâne pentru Dumnezeu de făcut decât să tună și să vestească doar blestemele sale?”
Considerați

Reflectare

Calvin se îndreaptă spre lucrarea mai adâncă a Duhului în inimă. Acum înțelegem ce avea în vedere profetul. Dar aici se poate obiecta: că toate acestea au fost inutile și fără niciun folos, căci iudeii nu ar fi putut lua jugul legii până când acesta nu a fost înscris pe inimile lor. La aceasta răspund că tocmai de acest lucru li se amintea aici în același timp: căci, deși învățătura literei nu putea face altceva decât să condamne poporul și de aceea este numită de Pavel ceea ce aduce moartea (2 Corinteni 3:6), totuși credincioșii știau că Duhul regenerării nu le va fi refuzat, dacă îl vor căuta de la Dumnezeu. Așadar, în primul rând, era vina lor că legea nu era înscrisă pe inimile lor; și, în al doilea rând, se adăuga o promisiune liberă a iertării; căci de ce erau acele jertfe și ispășiri sub lege și atâtea ceremonii, care aveau în vedere împăcarea lor cu Dumnezeu, dacă nu pentru ca poporul să fie sigur că Dumnezeu le va fi milostiv și îndurător, deși nu puteau împlini legea? Această învățătură nu a fost deci inutilă pentru credincioși; căci Dumnezeu, când cerea de la israeliți ceea ce trebuiau să facă, era în același timp gata să înscrie legea pe inimile lor și, de asemenea, să le ierte păcatele. Dar când, prin răutatea lor îndărătnică, au respins întreaga lege, profetul declară aici cu dreptate că blestemul lui Dumnezeu era asupra lor; pentru că au respins cu josnicie promisiunile lui Dumnezeu, prin care el își mărturisea bunătatea părintească față de ei.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea pretind numele lui Dumnezeu în timp ce rezist poruncilor sale clare? Cum mă mișcă realitatea blestemului legământului spre o mai mare evlavie față de cuvântul lui Dumnezeu? Ce pași pot face astăzi pentru a răspunde cu o inimă binevoitoare chemării Domnului de a asculta și a asculta?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai încheiat legământul Tău cu poporul Tău și îi chemi în mod suveran să umble în căile Tale, dă-ne har să ascultăm de glasul Tău din inimă și să nu ne abatem după încăpățânarea voințelor noastre. Prin Duhul Tău cel Sfânt, leagă inimile noastre de promisiunile Tale credincioase, ca să ne încredem în Tine atât în judecată cât și în binecuvântare, și să trăim ca unii care suntem ai Tăi prin Isus Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →