← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel

2 Samuel 3-4 — cu Matei Henry

2 Samuel 3-4Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea statornică a lui Matei Henry din 2 Samuel 3-4 ne invită să observăm cum înaintează scopurile lui Dumnezeu chiar și atunci când inimile omenești sunt împărțite și ambițiile se ciocnesc. În aceste capitole, lunga confruntare dintre casa lui Saul și casa lui David ajunge la un punct de cotitură marcat atât de credincioșia legământului cât și de violență bruscă. Notele atente ale lui Henry ne ajută să urmărim întărirea lentă a cauzei lui David, expunând totodată mândria și răzbunarea care mai acționează printre cei mai apropiați de tron. Pe măsură ce ascultăm, ni se reamintește că împărăția lui Dumnezeu crește mai puternică iar forțele mai slabe se estompează, totuși fiecare pas cere încredere răbdătoare. Lecția de astăzi plantează aceste observații străvechi ca niște semințe în pământul propriei noastre umblări zilnice cu Domnul.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește 2 Samuel capitolele 3 și 4 încet, lăsând narațiunea despre loialități schimbătoare și pierderi subite să se desfășoare. Observă cum David caută pacea în timp ce alții urmăresc puterea și cum durerea urmează după trădare. Lasă textul să vorbească mai întâi; apoi întoarce-te la comentariul lui Matei Henry pentru a vedea ce subliniază Duhul prin pana sa.
Studiu
Henry începe prin a examina lupta prelungită dintre casele lui Saul și David. Iată, I. Lupta pe care a avut-o David cu casa lui Saul înainte ca așezarea sa pe tron să fie desăvârșită, v. 1. 1. Ambele părți s-au înfruntat. Casa lui Saul, deși decapitată și micșorată, nu a căzut fără împotrivire. Nu este de mirare între ei, dar ne-am întreba de ce a fost un război lung, când casa lui David avea dreptate de partea ei și deci Dumnezeu de partea ei; totuși, deși adevărul și dreptatea vor triumfa la urmă, Dumnezeu a prelungit conflictul pentru scopuri înțelepte și sfinte. Lungimea acestui război a încercat credința și răbdarea lui David și a făcut ca așezarea sa finală să fie cu atât mai binevenită pentru el. 2. Partea lui David a câștigat teren. Casa lui Saul s-a slăbit din ce în ce mai mult, a pierdut locuri, a pierdut oameni, s-a scufundat în reputație, a devenit mai puțin considerabilă și a fost învinsă în fiecare angajament. Dar casa lui David a crescut din ce în ce mai puternică. Mulți au părăsit cauza în declin a casei lui Saul și au venit cu înțelepciune în interesul lui David, fiind convinși că el va câștiga cu siguranță ziua. Lupta dintre har și stricăciune în inimile credincioșilor, care sunt sfințiți doar în parte, poate fi comparată pe bună dreptate cu aceasta consemnată aici. Există un război lung între ele, carnea a poftit împotriva duhului și duhul împotriva cărnii; dar, pe măsură ce lucrarea sfințirii este dusă mai departe, stricăciunea, asemenea casei lui Saul, se slăbește din ce în ce mai mult; în timp ce harul, asemenea casei lui David, crește din ce în ce mai puternic, până ajunge la omul desăvârșit și judecata este adusă la biruință. Henry detaliază apoi ruptura lui Abner cu Isboșet din cauza unei ofense personale. Aici, I. Abner rupe legătura cu Isboșet și își părăsește interesul, din cauza unei mici provocări pe care Isboșet i-a dat-o fără chibzuință. Dumnezeu își poate împlini propriile scopuri prin păcatele și nebuniile oamenilor. 1. Isboșet l-a acuzat pe Abner de o crimă nu mai mică decât coruperea uneia dintre concubinele tatălui său, v. 7. Dacă a fost așa sau nu nu apare, nici ce temei avea pentru bănuială: dar, oricum ar fi fost, ar fi fost prudența lui Isboșet să tacă, ținând cont cât de mult era în interesul său să nu-l supere pe Abner. Dacă lucrul era fals și gelozia lui neîntemeiată, a fost foarte nedemn și nerecunoscător să aibă bănuieli nedrepte despre unul care și-a riscat totul pentru el și era cu siguranță cel mai bun prieten pe care îl avea în lume. 2. Abner a resimțit acuzația foarte puternic. Dacă a fost vinovat de greșeala cu privire la această femeie sau nu nu spune 'v. 8', dar bănuim că a fost vinovat, căci nu neagă expres; și, deși a fost, îi face cunoscut lui Isboșet, '1.' Că disprețuia să fie mustrat pentru aceasta de el și nu ar accepta mustrare din mâinile lui. 'Ce!' spune Abner, 'Sunt eu cap de câine, un animal josnic și disprețuit, ca să mă expui astfel? v. 8. Este aceasta răsplata mea pentru bunătatea pe care am arătat-o ție și casei tatălui tău și pentru serviciile bune pe care ți le-am făcut?' El mărește serviciul cu aceasta, că a fost împotriva lui Iuda, seminția pe care s-a așezat coroana și care o va avea cu siguranță la urmă, astfel încât, susținând casa lui Saul, a acționat atât împotriva conștiinței sale cât și împotriva interesului său, pentru care merita o răsplată mai bună decât aceasta: și totuși, poate că nu ar fi fost atât de zelos pentru casa lui Saul dacă nu și-ar fi satisfăcut astfel propria ambiție și nu ar fi sperat să-și găsească propriul cont în aceasta. Notă, Oamenii mândri nu vor suporta să fie mustrați, mai ales de cei pe care cred că i-au obligat. '2.' Că se va răzbuna cu siguranță pe el, v. 9, 10. Cu cel mai înalt grad de aroganță și insolență îi face cunoscut că, așa cum l-a ridicat, tot așa îl poate doborî din nou și va face aceasta. El știa că Dumnezeu jurase lui David să-i dea împărăția și totuși s-a opus cu toată puterea dintr-un principiu de ambiție; dar acum se conformează cu aceasta dintr-un principiu de răzbunare, sub pretextul unei anumite considerații față de voia lui Dumnezeu, care nu era decât o prefăcătorie. Cei care sunt sclavi ai poftelor lor au mulți stăpâni, care îi mână, unii într-o direcție și alții în alta, și, după cum își fac capul, oamenii sunt târâți cu violență în contradicții de sine. Ambiția lui Abner l-a făcut zelos pentru Isboșet, iar acum răzbunarea lui l-a făcut la fel de zelos pentru David. Dacă ar fi privit cu sinceritate promisiunea lui Dumnezeu către David și ar fi acționat cu ochiul la aceasta, ar fi fost statornic și uniform în sfaturile sale și ar fi acționat în consistență cu sine. Dar, în timp ce Abner își slujește propriile pofte, Dumnezeu prin el își slujește propriile scopuri, face ca chiar și mânia și răzbunarea lui să-L laude și rânduiesc putere lui David prin aceasta. În cele din urmă, vezi cum Isboșet a fost trăsnit de insolența lui Abner: Nu i-a putut răspunde din nou, v. 11. Dacă Isboșet ar fi avut spiritul unui om, mai ales al unui prinț, i-ar fi putut răspunde că meritele sale erau agravarea crimelor sale, că nu ar fi servit de un om atât de josnic și nu se îndoia că se va descurca suficient de bine fără el. Dar era conștient de propria slăbiciune și de aceea nu a spus nici un cuvânt, ca să nu înrăutățească lucrurile. Inima i-a slăbit și el a devenit acum, așa cum David prezisese despre dușmanii săi, ca un zid care se înclină și un gard care se clatină, Ps. 62,3. Apoi, Henry expune uciderea trădătoare săvârșită de Ioab. II. El a trimis foarte trădător după Abner înapoi și, sub pretextul unei conferințe private cu el, l-a ucis cu propria mână în mod barbar. Că a folosit numele lui David, sub pretextul de a-i da alte instrucțiuni, este sugerat în aceea, dar David nu a știut, v. 26. Abner, neintenționând nici un rău, nu se temea de nici unul, dar s-a întors foarte inocent la Hebron și, când l-a găsit pe Ioab așteptându-l la poartă, s-a întors cu el pentru a vorbi în particular, uitând ce spusese el însuși când l-a ucis pe Asael, Cum îmi voi ridica fața la Ioab, fratele tău? 'cap. ii. 22', și acolo Ioab l-a ucis 'v. 27', și se sugerează 'v. 30' că Abișai era părtaș la plan și ajuta și încuraja și ar fi venit în ajutorul fratelui său dacă ar fi fost nevoie; el este deci acuzat ca complice: Ioab și Abișai l-au ucis pe Abner, deși poate că doar Cel care cunoaște gândurile și intențiile inimilor oamenilor știa. Acum în aceasta, 1. Este sigur că Domnul a fost drept. Abner se opusese lui David cu răutate și împotriva convingerilor conștiinței sale. El îl părăsise acum pe Isboșet în mod josnic și îl trădase, sub pretextul respectului față de Dumnezeu și Israel, dar cu adevărat dintr-un principiu de mândrie, răzbunare și nerăbdare de control. Dumnezeu nu va folosi deci un om atât de rău, deși David ar fi putut, într-o lucrare atât de bună ca unirea lui Israel. Judecățile sunt pregătite pentru astfel de disprețuitori cum a fost Abner. Dar, 2. Este la fel de sigur că Ioab a fost nedrept și, în ceea ce a făcut, a acționat rău. David era un om după inima lui Dumnezeu, dar nu putea avea pe cei din jurul său, nu, nici în locuri de cea mai mare încredere, după inima sa. Mulți prinți buni și mulți stăpâni buni au fost forțați să angajeze oameni răi. '1.' Chiar și pretextul pentru a face aceasta a fost foarte nedrept. Abner îl ucisese într-adevăr pe fratele său Asael și Ioab și Abișai s-au prefăcut aici a fi răzbunătorii sângelui său 'v. 27, 30'; dar Abner l-a ucis pe Asael într-un război deschis, în care Abner dăduse într-adevăr provocarea, dar Ioab însuși o acceptase și ucisese pe mulți dintre prietenii lui Abner. A făcut-o de asemenea în propria apărare și nu până ce nu-i dăduse avertisment cinstit 'pe care nu l-a luat' și a făcut-o cu reticență; dar Ioab a vărsat aici sângele războiului în pace, 1 Împărați ii. 5. '2.' Ceea ce avem motive să credem că era la baza dușmăniei lui Ioab față de Abner a făcut-o mult mai rea. Ioab era acum generalul forțelor lui David; dar, dacă Abner ar fi venit în interesul său, ar fi fost posibil să fie preferat înaintea lui, fiind un ofițer mai vechi și mai experimentat în arta războiului. Ioab era gelos de aceasta și putea suporta mai bine vina sângelui decât gândurile unui rival. '3.' A făcut-o cu trădare și sub pretextul de a vorbi pașnic cu el, Deut. xxvii. 24. Dacă l-ar fi provocat, ar fi acționat ca un soldat; dar să-l asasineze a fost făcut cu ticăloșie și ca un laș. Cuvintele sale erau mai moi decât uleiul, totuși erau săbii trase, Ps. lv. 21. Astfel l-a ucis cu josnicie pe Amasa, cap. xx. 9, 10. '4.' Făcând aceasta a fost un mare afront și prejudiciu adus lui David, care era acum în tratative cu Abner, așa cum știa Ioab. Abner era acum de fapt în slujba stăpânului său, astfel încât, prin partea sa, a lovit la David însuși. '5.' A fost o mare agravare a crimei că a făcut-o la poartă, deschis și declarat, ca unul care nu se rușina și nu putea roși. Poarta era locul judecății și locul de adunare, astfel încât a făcut-o în sfidarea dreptății, atât a sentinței drepte a magistraților cât și a resentimentului drept al mulțimii, ca unul care nu se temea de Dumnezeu și nu respecta pe oameni, dar se credea deasupra oricărui control: și Hebron era o cetate a leviților și o cetate de refugiu.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a reflecta asupra tratatului înțelept al lui David cu Abner. V. David încheie tratatul cu Abner; și a făcut cu înțelepciune și bine în aceasta; căci, oricare ar fi fost motivul care l-a determinat pe Abner la aceasta, a fost o lucrare bună să pună capăt războiului și să așeze pe Unsul Domnului pe tron; și a fost la fel de legitim pentru David să folosească agenția sa cum este pentru un om sărac să primească milostenie de la un fariseu, care o dă în mândrie și ipocrizie. Abner i-a raportat lui David părerea poporului și succesul comunicărilor sale cu ei, v. 19. A venit acum, nu ca la început în particular, ci cu o suită de douăzeci de oameni, și David i-a ospătat cu un ospăț 'v. 20' în semn de împăcare și bucurie și ca un angajament al acordului dintre ei: a fost un ospăț pe un legământ, asemenea celui din Gen. xxvi. 30. Dacă dușmanul tău flămânzește, hrănește-l; dar, dacă se supune, ospătează-l. Abner, mulțumit de ospătarea sa, de prevenirea căderii sale cu casa lui Saul 'care ar fi fost inevitabilă dacă nu ar fi luat această cale' și mult mai mult de perspectiva pe care o avea de preferință sub David, se angajează într-un timp scurt să desăvârșească revoluția și să aducă pe tot Israelul în ascultare de David, v. 21. El îi spune lui David că va domni peste tot ce a dorit inima sa. El știa că înălțarea lui David a luat naștere din rânduiala lui Dumnezeu, totuși sugerează că a izvorât din propria sa ambiție și dorință de a conduce; astfel 'cum fac adesea oamenii răi' l-a măsurat pe acel om bun după sine. Totuși, David și el s-au despărțit foarte buni prieteni și afacerea dintre ei a fost bine așezată. Astfel se cuvine ca toți cei care se tem de Dumnezeu și păzesc poruncile Lui să evite certurile, chiar și cu cei răi, să trăiască în pace cu toți oamenii și să arate lumii că sunt copii ai luminii.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria ta viață simți că harul crește mai puternic în timp ce vechile tipare slăbesc? Cum ai putea răspunde când alții acționează din mândrie sau răzbunare mai degrabă decât din Cuvântul clar al lui Dumnezeu? În ce relații te invită Domnul să urmărești pacea chiar când costul pare ridicat?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne credincios, plantează aceste lecții străvechi adânc în inimile noastre astfel încât să creștem mai puternici în har în timp ce iubirile mai mici se estompează. Ferește-ne de mândria care transformă aliații în dușmani și de răzbunarea care pătează chiar și cauzele bune. Învață-ne să căutăm pacea așa cum a căutat-o David, totuși să ne încredem în Tine când trădarea încă rănește. Fie ca fiecare legământ pe care îl facem să reflecte dragostea Ta statornică și fie ca durerea noastră pentru păcat să ne apropie mai mult de tronul milei. Crește în noi tăria liniștită care aparține celor care așteaptă ca împărăția Ta să vină în plinătate. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →