Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 15-16 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 15 și 16 ne invită să examinăm ce înseamnă cu adevărat să locuiești în prezența lui Dumnezeu. Cu precizia sa caracteristică, Calvin ne îndreaptă atenția de la mărturisirea exterioară spre integritatea statornică ce marchează pe aceia pe care Domnul îi recunoaște ca ai Săi. În aceste capitole David întreabă cine poate să se apropie de cortul sfânt, iar Calvin arată cum răspunsul pătrunde în fiecare colț al vieții de fiecare zi. Cuvintele sale ne cheamă la o autoexaminare cinstită și la o încredere reînnoită în Dumnezeu care își păzește poporul legământului. Astăzi ascultăm cum Calvin deschide textul pentru noi.
Citește
Citire
Ia câteva clipe liniștite pentru a citi Psalmii 15 și 16 în traducerea preferată. Observă întrebările cercetătoare ce deschid Psalmul 15 și încrederea plină de siguranță ce umple Psalmul 16. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a te întoarce la comentariul lui Calvin. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru a primi învățătura pe care acești psalmi o oferă despre viața care Îl mulțumește pe Dumnezeu.
Studiu
Calvin deschide expunerea Psalmului 15 adresându-se direct lui Dumnezeu despre adevărata cetățenie în cortul Său.
1. Doamne, cine va locui în cortul Tău? Deoarece nimic nu este mai obișnuit în lume decât să-și asume în mod fals numele lui Dumnezeu sau să pretindă că sunt poporul Său, și deoarece o mare parte dintre oameni își permit să facă aceasta fără nicio teamă de primejdia pe care o implică, David, fără a se opri să vorbească oamenilor, se adresează lui Dumnezeu, ceea ce consideră a fi calea mai bună; și arată că, dacă oamenii își asumă titlul de popor al lui Dumnezeu fără a fi așa în fapt și în adevăr, nu câștigă nimic prin autoamăgirea lor, căci Dumnezeu rămâne mereu asemenea Sieși și, după cum El este credincios, tot așa ne va cere și nouă să păstrăm credincioșia față de El. Fără îndoială, l-a adoptat pe Avraam în mod liber, dar, în același timp, a stabilit cu el ca acesta să trăiască o viață sfântă și dreaptă, iar aceasta este regula generală a legământului pe care Dumnezeu l-a făcut, de la început, cu Biserica Sa. Rezumatul este că ipocriții, care ocupă un loc în templul lui Dumnezeu, pretind în zadar că sunt poporul Său, căci El nu recunoaște ca atare decât pe aceia care urmăresc dreptatea și cinstea pe tot parcursul vieții lor. David a văzut templul plin de o mare mulțime de oameni care toți mărturiseau aceeași religie și se înfățișau înaintea lui Dumnezeu prin ceremonia exterioară; și, prin urmare, asumându-și persoana unuia care se minunează de spectacol, își îndreaptă cuvântul către Dumnezeu, care, într-o asemenea confuzie și amestec de caractere, putea ușor să-și deosebească propriul popor de străini.Calvin examinează apoi virtuțile care îi deosebesc pe adevărații slujitori ai lui Dumnezeu de cei care doar mărturisesc numele Său.
2. Cel ce umblă în integritate. Aici trebuie să remarcăm că în cuvinte există un contrast implicit între lauda deșartă a celor care sunt popor al lui Dumnezeu doar cu numele sau care fac doar o simplă mărturisire exterioară, și această dovadă indubitabilă și autentică a adevăratei evlavii pe care David o laudă. Dar s-ar putea întreba: Deoarece slujirea lui Dumnezeu are întâietate față de îndatoririle de dragoste față de aproapele, de ce nu se face aici nicio mențiune despre credință și rugăciune; căci, cu siguranță, acestea sunt semnele prin care copiii adevărați ai lui Dumnezeu ar trebui să fie deosebiți de ipocriți? Răspunsul este ușor: David nu intenționează să excludă credința și rugăciunea și alte jertfe spirituale; dar, deoarece ipocriții, pentru a-și promova propriile interese, nu sunt zgârciți în atenția acordată unei multitudini de practici religioase exterioare, în timp ce neevlavia lor se manifestă totuși în mod vizibil în viață, fiind plini de mândrie, cruzime, violență și dedați la înșelăciune și extorcare, Psalmistul, cu scopul de a descoperi și a scoate la lumină pe toți cei de acest fel, ia semnele și dovezile adevăratei și sincerei credințe din a doua tablă a Legii. După grija pe care o are fiecare om de a practica dreptatea și echitatea față de aproapele său, tot așa arată de fapt că se teme de Dumnezeu. David, deci, nu trebuie înțeles aici ca mulțumindu-se cu dreptatea politică sau socială, ca și cum ar fi de ajuns să dăm aproapelui ce este al lui, în timp ce am putea în mod legitim să-l lipsim pe Dumnezeu de dreptul Său; ci descrie pe slujitorii aprobați ai lui Dumnezeu, deosebiți și cunoscuți prin roadele dreptății pe care le produc. În primul rând, cere sinceritate; cu alte cuvinte, ca oamenii să se poarte în toate treburile lor cu inimă curată și fără viclenie sau șiretenie păcătoasă. În al doilea rând, cere dreptate; adică să caute să facă bine aproapelui, să nu vatăme pe nimeni și să se abțină de la orice nedreptate. În al treilea rând, cere adevăr în vorbirea lor, astfel încât să nu spună nimic fals sau înșelător. A vorbi în inimă este o expresie figurativă puternică, dar exprimă mai puternic sensul lui David decât dacă ar fi spus din inimă. Ea denotă un asemenea acord și armonie între inimă și limbă, încât vorbirea este, ca să zicem așa, o reprezentare vie a afecțiunii sau sentimentului ascuns dinăuntru.Despre împlinirea jurămintelor, Calvin scrie despre statornicia cerută copiilor lui Dumnezeu.
Când a jurat spre propria sa pagubă. Traducerea LXX. s-ar potrivi foarte bine cu scopul pasajului, dacă nu ar fi că punctele de sub cuvinte în textul ebraic nu ar permite un asemenea sens. [297] Nu este, într-adevăr, o dovadă a inexactității traducerii lor faptul că nu se potrivește cu punctele; căci, deși evreii au folosit întotdeauna punctele în citire, este probabil că nu le-au exprimat întotdeauna în scris. Eu, totuși, prefer să urmez citirea comun acceptată. Iar sensul este că credincioșii vor prefera să sufere pierdere decât să-și încalce cuvântul. Când un om își ține promisiunile, în măsura în care vede că este spre propriul său avantaj, nu există în aceasta un argument care să dovedească cinstea și credincioșia sa. Dar când oamenii își fac promisiuni unii altora, nimic nu este mai obișnuit decât ca, din cauza unei pierderi ușoare pe care împlinirea ei ar cauza-o, să caute un pretext pentru a-și încălca angajamentele. Fiecare se gândește la ceea ce este spre propriul său avantaj și, dacă îi aduce neplăcere sau necaz să-și țină promisiunile, este suficient de ingenios să-și imagineze că va suferi o pierdere mult mai mare decât este cazul. Pare, într-adevăr, o scuză dreaptă când un om se plânge că, dacă nu se abate de la angajamentul său, va suferi o mare pierdere. De aici se vede că, în general, este atât de multă necredincioșie printre oameni, încât nu se consideră obligați să-și împlinească promisiunile pe care le-au făcut, decât în măsura în care le va promova propriul interes personal. David, deci, condamnând această nestatornicie, cere copiilor lui Dumnezeu să arate cea mai mare statornicie în împlinirea promisiunilor lor. Aici s-ar putea pune întrebarea: Dacă un om, căzând în mâinile unui tâlhar, îi promite o sumă de bani pentru a-și salva viața și, în consecință, este eliberat, ar trebui în acel caz să-și țină promisiunea? Din nou, dacă un om a fost înșelat în mod josnic la încheierea unui contract, îi este îngăduit să încalce jurământul pe care l-ar fi făcut într-un asemenea angajament? În privința tâlharului, cel care îi dă bani cade într-o altă greșeală, căci susține pe cheltuiala sa un dușman comun al omenirii spre detrimentul bunăstării publice. David nu impune credincioșilor o asemenea alternativă, ci doar le poruncește să arate mai mare respect promisiunilor lor decât propriilor interese personale și să facă aceasta mai ales când promisiunile lor au fost confirmate printr-un jurământ. În ce privește celălalt caz, și anume când o persoană a jurat fiind înșelată și impusă prin viclenie rea, ar trebui cu siguranță să țină numele sfânt al lui Dumnezeu într-o asemenea venerație, încât mai degrabă să sufere cu răbdare pierderea decât să-și încalce jurământul. Totuși, îi este perfect îngăduit să descopere sau să dezvăluie frauda care a fost practicată asupra sa, cu condiția să nu fie condus la aceasta de grija pentru propriul interes personal; și, în plus, nimic nu-l împiedică să încerce pașnic să rezolve problema cu adversarul său. Mulți dintre interpreții evrei restrâng acest pasaj la jurăminte, ca și cum David i-ar fi îndemnat pe credincioși să-și împlinească jurămintele când au promis să se umilească și să se chinuiască prin post. Dar în aceasta se înșală. Nimic nu este mai departe de sensul său decât aceasta, căci el vorbește aici doar despre a doua tablă a Legii și despre rectitudinea reciprocă pe care oamenii ar trebui să o mențină în relațiile lor unii cu alții.
Considerați
Considerare
Calvin extrage apoi folosirea triplă a acestei doctrine pentru viața Bisericii.
Există o folosire triplă a acestei doctrine. În primul rând, dacă dorim cu adevărat să fim socotiți printre numărul copiilor lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne învață că trebuie să ne arătăm ca atare printr-o viață sfântă și dreaptă; căci nu este de ajuns să slujim lui Dumnezeu prin ceremonii exterioare, dacă nu trăim de asemenea cu cinste și fără a face rău aproapelui nostru. În al doilea rând, deoarece vedem prea des Biserica lui Dumnezeu desfigurată de multă necurăție, pentru a ne împiedica să ne poticnim de ceea ce pare atât de ofensator, se face o deosebire între cei care sunt cetățeni permanenți ai Bisericii și străinii care sunt amestecați printre ei doar pentru un timp. Aceasta este, fără îndoială, o avertizare foarte necesară, pentru ca atunci când templul lui Dumnezeu se întâmplă să fie pătat de multe necurății, să nu contractăm o asemenea dezgust și supărare care să ne facă să ne retragem din el. Prin necurății înțeleg viciile unei vieți corupte și pătate. Cu condiția ca religia să rămână curată în ce privește doctrina și închinarea, nu trebuie să fim atât de poticniți de greșelile și păcatele pe care le comit oamenii, încât din această cauză să rupem unitatea Bisericii. Totuși, experiența tuturor veacurilor ne învață cât de primejdioasă este ispita când vedem Biserica lui Dumnezeu, care ar trebui să fie liberă de toate petele pângărătoare și să strălucească în puritate necoruptă, hrănind în sânul ei mulți ipocriți neevlavioși sau persoane rele. Din aceasta, catarii, novațienii și donatiștii au luat prilej în vremurile de odinioară să se despartă de părtășia celor evlavioși. Anabaptiștii, în zilele noastre, reînnoiesc aceleași schisme, deoarece nu li se pare că o biserică în care sunt tolerate vicii poate fi o biserică adevărată. Dar Hristos, în Matei 25:32, revendică pe drept ca fiind propria Sa slujbă deosebită să despartă oile de capre; și prin aceasta ne avertizează că trebuie să suportăm relele pe care nu le putem corecta, până când toate lucrurile devin coapte și sosește timpul potrivit pentru curățirea Bisericii. În același timp, credincioșii sunt aici îndemnați, fiecare în sfera sa, să-și folosească eforturile ca Biserica lui Dumnezeu să fie curățită de corupțiile care mai există în ea. Și aceasta este a treia folosire pe care ar trebui să o facem din această doctrină. Aria sfântă a lui Dumnezeu nu va fi curățită perfect înainte de ziua de pe urmă, când Hristos la venirea Sa va arunca pleava; dar El a început deja să facă aceasta prin doctrina Evangheliei Sale, pe care din această cauză o numește vânturătoare. Prin urmare, nu trebuie să fim deloc indiferenți în privința acestei chestiuni; dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să ne străduim cu seriozitate ca toți cei care se mărturisesc creștini să ducă o viață sfântă și neprihănită. Dar mai presus de toate, ceea ce Dumnezeu declară aici cu privire la toți cei nedrepți ar trebui să fie adânc întipărit în memoria noastră; și anume, că El le interzice să vină la sanctuarul Său și condamnă prezumția lor neevlavioasă de a se strecura fără respect în societatea celor evlavioși. David menționează cortul, deoarece templul nu fusese încă zidit. Sensul cuvântării sale, exprimat în puține cuvinte, este acesta: că numai aceia au acces la Dumnezeu care sunt slujitorii Săi adevărați și care trăiesc o viață sfântă.Trecând la Psalmul 16, Calvin prezintă rugăciunea lui David ca model al încrederii de o viață în protecția lui Dumnezeu.
Aceasta este o rugăciune în care David se încredințează protecției lui Dumnezeu. El nu cere aici ajutorul lui Dumnezeu într-o anumită situație de urgență, așa cum face adesea în alți psalmi, ci Îl roagă să Se arate protectorul său pe tot parcursul vieții sale și, într-adevăr, siguranța noastră atât în viață cât și în moarte depinde în întregime de faptul de a fi sub protecția lui Dumnezeu. Ceea ce urmează despre încredere înseamnă în mare parte același lucru ca și cum Duhul Sfânt ne-ar asigura prin gura lui David că Dumnezeu este gata să ne ajute pe toți, cu condiția să ne bizuim pe El cu o credință sigură și statornică; și că El nu ia sub protecția Sa decât pe aceia care se încredințează Lui cu toată inima. În același timp, trebuie să ne amintim că David, susținut de această încredere, a rămas ferm și neclintit în mijlocul tuturor furtunilor de necazuri cu care a fost lovit.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta simți un decalaj între mărturisirea exterioară și purtarea dreaptă pe care Calvin o subliniază? Cum ar putea statornicia pe care Calvin o descrie în ținerea promisiunilor să remodeleze o relație în această săptămână? În ce fel angajamentul încrezător al lui David față de grija lui Dumnezeu din Psalmul 16 te încurajează să te odihnești mai deplin în Domnul astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care singur cercetezi inima și ceri neprihănire de la cei ce vor locui în cortul Tău cel sfânt, dă-ne har să umblăm cu integritate, să grăim adevărul din inimă și să ne ținem de cuvânt chiar când ne costă. Păzește-ne după credincioșia legământului Tău, căci Tu ești partea noastră și paharul nostru; așază-ne pururea înaintea Ta, ca să nu fim clătinați și să cunoaștem cărarea vieții în prezența Ta. Plămădește în noi caracterul vrednic de cei ce poartă numele Tău, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →