Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni
1 Corinteni 5 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
În inima primelor generații ale Bisericii, adunarea din Corint s-a confruntat cu o rană care îi amenința însăși viața ca Trup al lui Hristos. Sfântul Pavel scrie nu ca un învățător îndepărtat, ci ca un tată prezent în duh, chemând pe credincioși să recunoască faptul că sfințenia Euharistiei cere o puritate corespunzătoare din partea celor care o primesc. Scandalul incestului din comunitate nu era doar o greșeală privată; el profana ospățul sfânt unde este oferit adevăratul Miel Pascal. De la început Biserica a înțeles că împărtășania sacramentală și împărtășania morală sunt inseparabile. Când păcatul grav este tolerat fără pocăință, aluatul stricăciunii se răspândește prin toată pâinea. Acest capitol cheamă deci pe cei botezați să redobândească disciplina antică prin care credincioșii țin sărbătoarea în sinceritate și adevăr, păzind altarul de orice întinare care i-ar despărți pe membri de Capul lor.
Citește
Citire
Citiți capitolul cu încetineală, ascultând glasul apostolic care judecă în numele Domnului. Observați cum Pavel trece de la ofensa particulară la principiul că puțin aluat dospește toată frământătura. Luați aminte la limbajul Paștelui și la porunca de a curăța aluatul vechi. Observați deosebirea dintre cei dinlăuntrul Bisericii, care sunt supuși disciplinei ei, și cei din afară, care rămân sub judecata lui Dumnezeu. Lăsați textul să trezească în voi simțul antic al Bisericii că adunarea euharistică trebuie păstrată liberă de scandal public, pentru ca jertfa lui Hristos să poarte rod deplin în viețile credincioșilor.
Studiu
Pavel deschide capitolul confruntând un păcat atât de grav încât până și păgânii din jurul Corintului îl socoteau șocant: un bărbat care trăia cu soția tatălui său. Apostolul nu zăbovește asupra detaliilor obscene; el îndreaptă atenția asupra răspunsului comunității. Corintenii continuaseră să se laude cu darurile lor spirituale în timp ce tolerau această ofensă publică. Lăudăroșenia lor dezvăluia o tulburare mai adâncă: ei despărțiseră darurile Duhului de sfințenia pe care Duhul o cere. Pavel declară deci că a judecat deja chestiunea, acționând în puterea Domnului Isus pentru a-l preda pe cel vinovat lui Satan spre pieirea trupului. Această predare este sentința antică a Bisericii de excomunicare, prin care păcătosul este îndepărtat de la taine, de la rugăciuni și de la viața comună a credincioșilor. Scopul este vindecător: trupul este chinuit pentru ca duhul să fie mântuit în ziua Domnului. Comunitatea însăși trebuie să acționeze. Ea trebuie să se adune în numele lui Isus și, prin consimțământul ei solemn, să ratifice judecata apostolică. În acest fel Biserica exercită autoritatea pe care Hristos i-a dat-o de a lega și a dezlega, ocrotind turma și păstrând totodată deschisă posibilitatea pocăinței viitoare. Pavel lărgește apoi perspectiva. Prezența unui asemenea păcat funcționează ca aluatul în aluat. O cantitate mică lucrează prin toată frământătura până când întregul este afectat. Imaginea este luată din ritualul Paștelui în care lui Israel i s-a poruncit să îndepărteze orice urmă de aluat din casele lor înainte de a mânca mielul. Pentru creștini adevăratul Miel a fost jertfit; de aceea sărbătoarea trebuie ținută neîncetat. Aluatul vechi al răutății și al vicleniei trebuie curățat pentru ca aluatul nou al sincerității și al adevărului să fie oferit. Sărbătorirea săptămânală a Zilei Domnului și ținerea anuală a Paștelui devin astfel ritmul prin care cei botezați își examinează conștiințele și îndepărtează tot ce ar face nevrednică participarea lor la tainele sfinte. Pavel lămurește că această disciplină se aplică înlăuntrul casei credinței. Creștinii nu sunt chemați să judece pe cei din afară; Dumnezeu îi va judeca. Înlăuntrul Bisericii însă, prezența păcatului public nepocăit cere acțiune, ca nu cumva întregul trup să fie compromis. Împărtășirea la masă a Euharistiei nu este o masă privată, ci semnul sacramental al comuniunii în unicul Trup. Când acest semn este contrazis de o purtare gravă și nepocăită, Biserica trebuie să intervină de dragul atât al păcătosului cât și al adunării.
Considerați
Considerare
Acest capitol răsună cu mărturia mai largă a Scripturii că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt pentru că Dumnezeul lui este sfânt. Aceeași imagine a aluatului apare în Evanghelii când Isus avertizează împotriva aluatului fariseilor și al lui Irod. Cerința din Vechiul Testament ca niciun aluat să nu rămână în casele israelite în timpul celor șapte zile ale Azimelor își găsește împlinirea în sărbătoarea perpetuă a vieții creștine. Anul liturgic al Bisericii, mai ales Veghea Pascală și cele cincizeci de zile care urmează, păstrează vie această taină. Disciplina pe care Pavel o poruncește anticipează de asemenea dezvoltarea ulterioară a tainei Pocăinței, în care păcătosul este readus la comuniunea deplină după o perioadă de despărțire. Părinții au înțeles excomunicarea nu ca pe o respingere, ci ca pe o îndurare severă menită vindecării. În același duh Biserica de astăzi continuă să deosebească între cei care rămân în comuniune vizibilă și cei a căror purtare îi așază în afara ei, totdeauna cu speranța împăcării. Pasajul stă astfel ca o amintire permanentă că frumusețea liturgiei și integritatea vieții creștine sunt menite să se întărească reciproc.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea prezentă aș putea tolera o contradicție cunoscută între participarea mea la taine și purtarea pe care o las neexaminată? Cum mă invită chemarea Bisericii de a ține sărbătoarea în sinceritate și adevăr să mă apropii de următoarea mea primire a Sfintei Împărtășanii cu mai mare evlavie și pregătire? În ce fel concret pot sprijini responsabilitatea comunității de a păzi sfințenia altarului fără a cădea în judecata de sine dreptnică a altora?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Isuse Hristoase, adevărat Miel Pascal jertfit odată pentru totdeauna, curățește Biserica Ta de orice aluat al răutății. Dăruiește ca cei care se apropie de altarul Tău să o facă în sinceritate și adevăr, cu conștiințele curățite prin harul pocăinței. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Maica Bisericii, și a tuturor sfinților care au ținut sărbătoarea cu inimi neprihănite, întărește autoritatea apostolică pe care ai așezat-o în episcopii și preoții Tăi. Fie ca disciplina Bisericii să slujească totdeauna mântuirea sufletelor și slava numelui Tău. Păstrează-ne în comuniunea Trupului și Sângelui Tău până vom ospăta cu Tine în împărăția unde nu mai este păcat. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.