← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa

Apocalipsa 2 — cu Maclaren

Apocalipsa 2Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din clasicul Expuneri ale Sfintelor Scripturi al lui Alexander Maclaren. În acest studiu al Apocalipsei capitolul 2 urmărim desfășurarea atentă de către Maclaren a viziunii maiestuoase a lui Hristos și aplicarea ei directă la viața și chemarea Bisericilor Sale. Expunerea lui Maclaren trece de la revelația inițială a Domnului înviat la realitățile practice ale slujirii, purtării luminii și răbdării credincioase. Pe măsură ce îi urmăm paragrafele suntem invitați să vedem atât slava neschimbătoare a lui Hristos cât și responsabilitățile vii pe care El le pune asupra poporului Său. Pregătiți-vă inima să primească din nou aceste cuvinte străvechi.
Citește
Întoarceți-vă acum la Apocalipsa capitolul 2 și citiți cele șapte scrisori către Biserici încet și cu rugăciune. Lăsați cuvintele lui Hristos înviat către îngerul fiecărei Biserici să se așeze în duhul vostru. Observați chemarea repetată de a auzi ce spune Duhul și promisiunile date celor ce biruiesc. Lăsați pasajul să vorbească mai întâi înainte de a trece la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a prezenta viziunea grandioasă care introduce întreaga carte. Această viziune grandioasă, care formează introducerea întregii Cărți a Apocalipsei, ne arată într-adevăr pe Domnul Iisus îmbrăcat cu maiestate și exercitând putere supremă, dar ne arată și vechea iubire și gingășie. Era vechea voce care cădea pe urechea lui Ioan, în cuvinte auzite de la El mai înainte, 'Nu te teme.' Era aceeași mână pe care o strânsese adesea, așezată cu dragoste peste el ca să-l întărească. Asigurarea pe care o dă Apostolului Său declară deodată schimbarea în împrejurările Ființei Sale și în funcțiile pe care le împlinește, precum și identitatea substanțială a Ființei Sale prin toate schimbările: 'Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă. ... Eu sunt Cel Viu, care am fost mort, și iată Eu sunt viu în veci.' Această viziune și întreaga carte ne cheamă: 'Iată Leul din seminția lui Iuda'; și când privim, 'Iată, în mijlocul tronului, stă un Miel ca înjunghiat' 'Iisus cel cunoscut, blând și răbdător, Răscumpărătorul care a suferit' Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.' Maclaren examinează apoi simbolul celor șapte stele și al îngerilor Bisericilor. Cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici. Acum nu este nevoie să petrec timp enumerând toate interpretările ciudate și mistice care au fost date acestor îngeri ai Bisericilor. Nu văd nevoie să-i considerăm altceva decât oameni; capii recunoscuți și reprezentanții comunităților respective. Cuvântul 'înger' înseamnă mesager. Aceste ființe supranaturale care sunt de obicei desemnate prin el sunt numite astfel nu pentru a descrie natura lor, ci funcția lor. Ele sunt 'mesagerii lui Dumnezeu' și numele lor înseamnă doar atât. Apoi cuvântul este folosit cu siguranță, atât în formele sale ebraice cât și grecești, în referire la oameni. Este aplicat preoților și chiar într-un pasaj, după cum pare, unui slujitor al sinagogii. Dacă aici aflăm că fiecare Biserică avea îngerul ei, căruia i se adresa o scrisoare, care este vorbit în cuvinte de mustrare și îndemn, care putea păcătui și se pocăi, care putea fi prigonit și muri, care putea cădea în erezii și fi desăvârșit prin suferință, mi se pare o ipoteză violentă și inutilă că ar fi vorba de o ființă supranaturală. Iar numele prin care este chemat nu trebuie să implice mai mult decât funcția sa, aceea de a fi mesagerul și reprezentantul Bisericii. Maclaren arată apoi cum Bisericile și mesagerii lor împărtășesc o lucrare comună. Stelele strălucesc, la fel și candelele. Lumina vine de la amândouă, într-un mod diferit într-adevăr și de o calitate diferită, dar totuși amândouă sunt lumini. Acestea sunt în mâinile Mântuitorului, acelea sunt lângă El; dar fiecare este menit să reverse raze de strălucire peste o noapte întunecată. Astfel, în esență, toți oamenii creștini au aceeași lucrare de făcut. Modurile de a o face diferă, dar lucrul făcut este unul. Oricare ar fi diferența dintre cei ce dețin slujbe în Biserica lui Dumnezeu și grosul fraților lor, nu există diferență aici. Darurile cele mai înalte, poziția cea mai vizibilă, apropierea cea mai mare de soarele central nu au alt scop decât acela pe care puterile cele mai smerite, într-un colț obscur, sunt menite să-l slujească. Unul și același Duh care împarte dă fiecărui om în parte după cum voiește; și fie că îl înzestrează cu daruri asemenea stelelor, care se înalță deasupra și strălucesc peste jumătate din lume cu o lumină ce trăiește prin secole, fie că îl așază într-o fereastră de colibă ca să trimită un mic con de lumină, care pătrunde puțin în noapte pentru o oră sau două și apoi se stinge, este tot una. Manifestarea Duhului este dată fiecărui om cu același scop: să facă bine cu ea. Și toți avem o singură slujbă și funcție de împlinit de fiecare în felul său, anume să dăm lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu în fața lui Hristos Iisus.
Considerați

Consideră

Maclaren încheie descriind prezența susținătoare și păzitoare a lui Hristos. El este Cel ce ține stelele în mâna Sa dreaptă și umblă printre sfeșnice. Acea strângere puternică a acelei mâini atotputernice — căci cuvântul din original transmite mai mult decât 'ține', implică o strângere strânsă și puternică — susține și păzește pe slujitorii Săi, ale căror sarcini au nevoie de har special și a căror poziție îi expune la primejdii speciale. Ei pot fi cu inimă bună, căci nimeni nu-i va smulge din mâna Lui. Acea prezență întăritoare și veghetoare se mișcă printre Bisericile Sale și este activă în favoarea lor. Simbolurile sunt doar echivalentul pictural al propriei Sale promisiuni de despărțire: 'Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele!' În cele din urmă Maclaren subliniază rolul veghetor și curățitor al Domnului printre Bisericile Sale. Textul ne asigură că este ca să susțină și să binecuvânteze. Mâna Sa neobosită susține, activitatea Sa neîncetată se mișcă printre ele. Dar dincolo de aceste scopuri, sau mai degrabă incluse în ele, viziunea al cărei text este interpretarea aduce în prim-plan gândul că El este cu noi ca să observe, să judece și, dacă este nevoie, să pedepsească. Observați cum aproape toate atributele acelei figuri maiestuoase sugerează asemenea gânduri. Ochii ca flacăra de foc, picioarele arzând ca într-un cuptor, fierbinți ca să ardă, grele ca să calce tot răul pe unde umblă, din buze o sabie cu două tăișuri ca să lovească și, slavă lui Dumnezeu, ca să vindece, fața ca soarele care strălucește în puterea sa — acesta este Domnul Bisericilor. Da, și acesta este același Domn iubitor și îndelung răbdător pe care Apostolul învățase să-L încreadă pe pământ și pe care L-a regăsit descoperit din cer.
Răspunde
Cum modelează viziunea lui Hristos ținând stelele felul în care privești astăzi conducerea Bisericii? În ce feluri ar putea fi lumina ta proprie susținută mai deplin rămânând în mâna lui Hristos? Unde simți că Domnul umblă acum printre poporul Său ca să-l curățească și să-l întărească?
Roagă-te
Doamne Isuse, Tu ții bisericile Tale în dreapta Ta și umbli printre sfeșnice; cercetează-ne, îndreptează-ne și reaprinde prima noastră dragoste pentru Tine. Prin Duhul Tău vorbește inimilor noastre ceea ce ai spus bisericilor, ca să ne pocăim acolo unde am rătăcit și să biruim prin puterea Evangheliei Tale. Păstrează mărturia noastră arzând strălucitor până când vei veni. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →