Eterniseed › Curriculum › Exodul
Ieș 35-36 — cu Matthew Henry
Deschidere
În ceasurile liniștite ale reflecției, ne întoarcem din nou la perspectivele durabile ale lui Matthew Henry, pe măsură ce el descifrează reînnoirea instrucțiunilor de închinare din Ieșirea. Comentariul său arată cum Dumnezeu restabilește ordinea după tulburare și își invită poporul la slujire de bunăvoie și pricepută. Prin expunerea atentă a lui Henry întrevedem frumusețea odihnei de sabat, a inimilor generoase și a meșteșugului împuternicit de Duhul. Fie ca aceste tipare străvechi să ne modeleze propria devoțiune astăzi, atrăgându-ne mai aproape de Domnul care încă își cheamă poporul să zidească ceea ce Îl cinstește.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să întâlnească capitolele 35 și 36 din Ieșirea. Pe măsură ce citești, observă chemarea reînnoită la păzirea sabatului, darurile de bunăvoie aduse cu inimi vesele și mâinile pricepute rânduite să zidească cortul întâlnirii. Lasă ca narațiunea să trezească recunoștință pentru închinarea rânduielnică a lui Dumnezeu și pentru privilegiul de a participa la lucrarea Sa.
Studiu
Henry începe cu instrucțiunile reînnoite pe care Moise le-a dat adunării.
III. Începe cu legea sabatului, pentru că aceasta fusese mult insistată în instrucțiunile primite (v. 2, 3): Șase zile se va lucra, lucrare pentru cortul întâlnirii, lucrarea zilei care trebuia acum împlinită în ziua ei; și nu aveau altceva de făcut aici în pustiu, unde nu aveau nici agricultură, nici negoț, nici hrană de dobândit, nici haine de făcut: dar în ziua a șaptea nu trebuie să lovești nicio lovitură, nici măcar la lucrarea cortului întâlnirii; cinstea sabatului era mai presus de cea a sanctuarului, mai veche și mai durabilă; aceea trebuie să fie pentru voi o zi sfântă, închinată lui Dumnezeu și nu petrecută în treburi obișnuite. Este un sabat de odihnă. Este un sabat al sabatelor (așa citesc unii), mai cinstit și mai ales decât oricare dintre celelalte sărbători și trebuie să le supraviețuiască pe toate. Un sabat de sabatism, așa citesc alții, fiind tipic pentru acel sabatism sau odihnă, atât spirituală cât și veșnică, care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, Evrei 4:9. Este un sabat de odihnă, adică în care odihna de toată munca lumească trebuie păzită cu mare grijă și strictețe. Este un sabat și un mic sabat, așa ar vrea unii evrei să se citească; nu numai păzind întreaga zi ca sabat, ci și o oră înainte de începerea lui și o oră după încheierea lui, pe care le adaugă din timpul lor propriu și îl numesc un mic sabat, ca să arate cât de bucuroși sunt de apropierea sabatului și cât de nevoiți să se despartă de el. Este un sabat de odihnă, dar este odihnă pentru Domnul, căruia trebuie închinat. O pedeapsă este alipită aici la încălcarea lui: Oricine va lucra în el va fi omorât. De asemenea, o interdicție deosebită de aprindere a focurilor în ziua de sabat pentru orice lucrare de slugărnicie, ca lucrarea fierarului sau a tinichigiului etc.Henry dezvoltă apoi principiul contribuțiilor de bunăvoie pentru sanctuar.
1. Toți cei în stare trebuie să contribuie: Luați dintre voi o jertfă, v. 5. Cortul întâlnirii trebuia închinat cinstei lui Dumnezeu și folosit în slujba Lui; și de aceea ceea ce era adus pentru ridicarea și înzestrarea acestuia era o jertfă Domnului. Bunătatea noastră nu se întinde până la Dumnezeu, dar ceea ce este cheltuit pentru susținerea împărăției și a interesului Său printre oameni, El primește cu plăcere ca o jertfă adusă Lui; și cere astfel de mărturisiri ale primirii tuturor de la El și astfel de dovezi ale închinării tuturor către El. Regula este: Oricine este cu inimă de bunăvoie să aducă. Nu trebuia să fie o taxă impusă asupra lor, ci o dărnicie sau contribuție de bunăvoie, ca să ne arate (1.) Că Dumnezeu nu ne-a făcut jugul greu. El este un stăpânitor care nu-și împovărează supușii cu taxe și nu-i face să slujească cu o jertfă, ci trage cu funiile omului și ne lasă nouă să judecăm ce este drept; guvernarea Lui este una de care nu este pricină de plângere, căci nu stăpânește cu asprime. (2.) Că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie și este cel mai mulțumit de jertfa de bunăvoie. Acele slujbe Îi sunt plăcute care vin din inima de bunăvoie a unui popor de bunăvoie, Ps. 110:3.Henry prezintă apoi rânduiala dumnezeiască și înzestrarea meșterilor principali.
Aici este rânduiala dumnezeiască a meșterilor principali, ca să nu fie ceartă pentru slujbă și ca toți cei angajați în lucrare să primească îndrumare de la acești inspectori generali și să le dea socoteală; căci Dumnezeu este Dumnezeul rânduielii și nu al tulburării. Observă, 1. Pe cei pe care Dumnezeu i-a chemat pe nume la această slujbă i-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, ca să-i califice pentru ea, v. 30, 31. Priceperea în îndeletnicirile lumești este darul lui Dumnezeu și vine de sus, Iacov 1:17. De la El este facultatea și desăvârșirea ei. Spre cinstea Lui trebuie deci închinată toată cunoștința și trebuie să ne străduim cum să-L slujim cu ea. Lucrarea era extraordinară pentru care era destinat Bețaleel și de aceea a fost calificat într-un mod extraordinar pentru ea; astfel, când apostolii au fost rânduiți să fie ziditori principali în ridicarea cortului întâlnirii evangheliei, au fost umpluți cu Duhul lui Dumnezeu în înțelepciune și pricepere. 2. Au fost rânduiți nu numai să născocească, ci și să lucreze (v. 32), să lucreze tot felul de lucrări, v. 35. Cei cu daruri de seamă, capabili să îndrumeze pe alții, nu trebuie să creadă că acestea îi vor scuti de lene. Mulți sunt destul de ingenioși în a tăia lucru pentru alții și pot spune ce trebuie să facă cutare și cutare, dar sarcinile pe care le pun pe alții nu le vor atinge nici cu un deget. Aceștia vor cădea sub caracterul slugilor leneșe. 3. Nu numai să născocească și să lucreze ei înșiși, ci să învețe și pe alții, v. 34. Nu numai că Bețaleel avea putere să poruncească, ci trebuia să se ostenească să instruiască. Cei ce stăpânesc trebuie să învețe; și cei cărora Dumnezeu le-a dat cunoștință trebuie să fie dornici să o împărtășească spre folosul altora, fără să caute să o monopolizeze.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea observând cum dărnicia poporului a cerut o oprire plină de har.
II. Contribuțiile oprite. Poporul continua să aducă daruri de bunăvoie în fiecare dimineață, v. 3. Observă, Trebuie să facem întotdeauna lucrarea dimineții noastre să aducem jertfele noastre Domnului; chiar jertfele duhovnicești ale rugăciunii și laudelor și o inimă zdrobită predată cu totul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce cere datoria fiecărei zile. Îndurările lui Dumnezeu sunt noi în fiecare dimineață și tot așa trebuie să fie și datoria noastră față de El. Probabil că erau unii care la început erau înapoiați să-și aducă jertfa, dar înaintea vecinilor i-a stârnit și i-a făcut de rușine. Râvna unora a provocat pe mulți. Sunt unii care se mulțumesc să urmeze, dar nu le place să conducă într-o lucrare bună. Este mai bine să fii înainte, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sau poate unii care au oferit la început, având plăcere să reflecteze asupra ei, au oferit mai mult; atât de departe erau de a se uita cu ciudă la ceea ce contribuiseră, încât și-au dublat contribuția. Astfel, în milostenie, dă o parte la șapte și de asemenea la opt; după ce ai dat mult, dă mai mult. Acum observă, 1. Cinstea lucrătorilor. Când și-au tăiat lucrul și au văzut cum le ținea materialul și că poporul era încă înainte să aducă mai mult, s-au dus în trup la Moise să-i spună că nu mai era nevoie de alte contribuții, v. 4, 5. Dacă ar fi căutat lucrurile lor, aveau acum o ocazie frumoasă de a se îmbogăți prin darurile poporului; căci ar fi putut să-și termine lucrul și să convertească surplusul în folosul lor, ca percheziții ale locului lor. Dar erau oameni de integritate, care disprețuiau să facă un lucru atât de josnic ca să se hrănească din popor și să se îmbogățească cu ceea ce era oferit Domnului. Cei mai mari înșelători sunt cei ce înșală publicul. Dacă a ucide pe mulți este mai rău decât a ucide pe unul, prin aceeași regulă a defrauda comunitățile și a jefui biserica sau statul este o crimă mult mai mare decât a fura buzunarul unei singure persoane. Dar acești lucrători nu erau numai gata să dea socoteală de tot ce au primit, ci nu erau dispuși să primească mai mult decât aveau nevoie, ca nu cumva să cadă fie în ispită, fie sub bănuiala de a-l lua pentru ei. Aceștia erau oameni care știau când aveau destul. 2. Dărnicia poporului. Deși au văzut ce abundență s-a contribuit, totuși au continuat să ofere până când au fost opriți prin proclamație, v. 6, 7. Un exemplu rar! Cei mai mulți au nevoie de un îndemn ca să-și grăbească milostenia; puțini au nevoie de o frână ca să o oprească, totuși aceștia au avut. Dacă Moise ar fi urmărit să se îmbogățească, le-ar fi permis să continue să-și aducă darurile; și când lucrarea era terminată, ar fi putut lua restul pentru sine: dar și el a preferat binele public înaintea interesului său privat și a fost astfel un bun exemplu pentru toți cei în sarcini publice. Se spune (v. 6) că poporul a fost oprit să aducă; au privit ca o oprire asupra lor faptul de a nu li se permite să facă mai mult pentru cortul întâlnirii; așa era râvna acelor oameni, care au dat după puterea lor, ba chiar peste puterea lor, rugând pe cei ce strângeau cu multă stăruință să primească darul, 2 Corinteni 8:3, 4. Acestea au fost roadele unei iubiri dintâi; în aceste zile de pe urmă milostenia s-a răcit prea mult ca să ne așteptăm la astfel de lucruri de la ea.
Răspunde
1. Cum ar putea o accentuare reînnoită a odihnei de sabat să-ți reordoneze prioritățile săptămânale? 2. În ce moduri concrete poți cultiva o inimă mai de bunăvoie față de lucrarea lui Dumnezeu? 3. Unde a așezat Dumnezeu atât pricepere cât și ocazie pentru tine ca să slujești poporului Său?
Roagă-te
Părinte îndurător, în lumina Cuvântului Tău din Exod 35 și 36, Te rugăm să pui deoparte Sabatul ca odihnă sfântă în prezența Ta și să stârnești inimile noastre prin Duhul Tău ca să aducem daruri de bunăvoie pentru ca locuința Ta să fie în mijlocul nostru. Înzestrează fiecare viață predată Ție cu priceperea și smerenia care vin numai de la Tine, ca să zidim ceea ce Îți este plăcut și să înfrânăm orice exces prin dragostea lui Hristos. Fă din viețile noastre sanctuare vii unde odihnește slava Ta, până vom vedea împlinirea cortului mai mare în Fiul Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →