Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 49-50 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor ne invită la o încredere mai adâncă ce se ridică deasupra puterilor trecătoare ale acestei lumi. În capitolele 49 și 50 auzim chemarea de a asculta, de a cântări adevăratele bogății și de a ne odihni în Dumnezeu care judecă și răscumpără. Glasul lui Calvin, modelat de Scriptură însăși, întărește inima pentru orice ar aduce ziua. Cuvintele sale trezesc o atenție proaspătă la perspectiva veșnică ce susține pe fiecare credincios.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi Psalmii 49 și 50 cu glas tare sau în tăcere. Observați chemarea universală de a auzi înțelepciunea, contrastul dintre bogăția trecătoare și răscumpărarea durabilă, precum și judecata dreaptă a Domnului. Lăsați Duhul să vă pregătească mintea pentru perspectivele pe care Calvin le dezvăluie din aceste capitole.
Studiu
Calvin începe prin a așeza introducerea înaltă a psalmului înaintea cititorului.
1. Ascultați acestea, voi, toate popoarele. Oricine ar fi autorul acestui psalm, el discută unul dintre cele mai importante principii ale filosofiei divine și este potrivit ca termenii înalți, menționați pentru a trezi și a asigura atenția, cu care psalmistul își anunță scopul de a vorbi despre lucruri de natură adâncă și importantă. La o privire superficială, subiectul ar putea părea obișnuit și comun, tratând, așa cum face, despre scurtimea vieții omenești și deșertăciunea acelor lucruri în care oamenii lumești își pun încrederea. Dar scopul real al psalmului este de a mângâia poporul lui Dumnezeu sub suferințele la care este expus, învățându-l să aștepte o schimbare fericită în starea sa, atunci când Dumnezeu, la timpul Său, va interveni pentru a îndrepta dezordinile sistemului prezent. Există o lecție și mai înaltă încă înfățișată de psalmist — că, deoarece providența lui Dumnezeu asupra lumii nu este acum evidentă, trebuie să exercităm răbdarea și să ne ridicăm deasupra sugestiilor simțului carnal anticipând rezultatul favorabil. Că este datoria noastră să menținem o luptă hotărâtă cu necazurile noastre, oricât de severe ar fi acestea, și că ar fi nebunesc să așezăm fericirea în bucuria unor posesiuni atât de trecătoare precum bogățiile, onorurile sau plăcerile acestei lumi, pot fi precepte pe care chiar filosofii păgâni le-au impus, dar ei au eșuat uniform în a ne arăta adevărata sursă a mângâierii. Oricât de admirabil vorbesc ei despre o viață fericită, ei se limitează în întregime la laude asupra virtuții și nu aduc în prim-plan pe Dumnezeu, care guvernează lumea și la care singur putem alerga cu încredere în circumstanțele cele mai disperate. Dar o mângâiere slabă poate fi derivată din acest subiect din învățătura filosofiei. Dacă, așadar, Duhul Sfânt în acest psalm ne introduce în atenție adevăruri care sunt suficient de familiare experienței, este pentru ca El să ne ridice mințile de la ele la adevărul mai înalt al guvernării divine a lumii, asigurându-ne de faptul că Dumnezeu stă suprem, chiar când cei răi triumfă cel mai mult în succesul lor, sau când cei drepți sunt călcați sub piciorul disprețului, și că vine o zi când El va smulge paharul plăcerii din mâinile vrăjmașilor Săi și va bucura inimile prietenilor Săi, eliberându-i din necazurile lor cele mai severe. Aceasta este singura considerație care poate da mângâiere solidă sub necazurile noastre. Formidabile și teribile în ele însele, ele ne-ar copleși sufletele, dacă Domnul nu ar ridica asupra noastră lumina feței Sale. Dacă nu am fi siguri că El veghează asupra siguranței noastre, nu am putea găsi niciun remediu pentru relele noastre și niciun loc la care să putem recurge sub ele.Calvin continuă prin a clarifica adresa universală către toate clasele de oameni.
Remarcile care au fost făcute pot explica modul în care scriitorul inspirat introduce psalmul, solicitând atenția noastră, ca și cum ar urma să vorbească despre o temă neobișnuit de înaltă și importantă. Două lucruri sunt implicate în acest verset: că subiectul asupra căruia propune să intre este de aplicare universală și că avem nevoie să fim avertizați și treziți înainte de a fi aduși la o măsură cuvenită de considerație. Cuvintele pe care le-am tradus, locuitori ai lumii, sunt traduse de alții, locuitori ai timpului; dar acesta este un mod aspru de exprimare, oricât de mult ar fi de acord cu scopul psalmului. El cheamă pe toți oamenii fără deosebire, deoarece toți erau la fel de implicați în adevărurile pe care intenționa să le anunțe. Prin fiii lui Adam, putem înțelege clasa mai de jos sau mai umilă a omenirii; și prin fiii oamenilor, [212] cei înalți, nobilii sau cei care susțin vreo preeminență în viață. Astfel, de la început, el afirmă că este scopul său să instruiască pe cei înalți și pe cei de jos fără excepție; subiectul său fiind unul în care întreaga familie umană era interesată și în care fiecare individ aparținând ei avea nevoie să fie instruit.Despre versetul 3, Calvin scrie despre abordarea umilă a profetului față de instruire.
3. Gura mea va vorbi despre înțelepciune. Profetul era îndreptățit să aplice acești termeni de laudă doctrinei pe care era pe cale să o comunice. Fără îndoială, prin apeluri simple la observație îl găsim mustrând nebunia omenească; dar principiul general pe care se bazează instruirea sa nu este deloc evident simțului comun al omenirii, ca să nu mai spunem că scopul său în folosirea unor astfel de termeni este mai puțin de a afirma demnitatea subiectului său decât pur și simplu de a trezi atenția. El face acest lucru cu atât mai eficient vorbind ca unul care și-ar aplica propria minte la instruire mai degrabă decât să-și asume oficiul de îndemnare. El se prezintă ca un elev umil, unul care, jucând rolul de învățător, are în vedere în același timp propria sa îmbunătățire. Ar fi de dorit ca toți slujitorii lui Dumnezeu să fie animați de un spirit similar, dispunându-i să-L considere pe Dumnezeu ca fiind în același timp propriul lor învățător și al poporului de rând și să îmbrățișeze în primul rând ei înșiși acel cuvânt divin pe care îl predică altora. [213] Psalmistul avea un alt obiectiv în vedere. El ar asigura o greutate și o deferență mai mare doctrinei sale anunțând că nu avea intenția de a vinde fantezii proprii, ci de a înainta ceea ce învățase în școala lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata metodă de instruire care trebuie urmată în Biserică. Omul care deține oficiul de învățător trebuie să se aplice la primirea adevărului înainte de a încerca să-l comunice și în acest mod să devină mijlocul de a transmite în mâinile altora ceea ce Dumnezeu a încredințat propriului său. Înțelepciunea nu este rodul geniului uman. Ea trebuie căutată de sus și este imposibil ca vreunul să vorbească cu proprietatea și cunoștințele necesare pentru edificarea Bisericii, care nu a fost, în primul rând, învățat la picioarele Domnului. Pentru a coborî asupra cuvintelor, unii citesc în al treilea verset, Iar meditația inimii mele va vorbi despre înțelegere. Dar deoarece ar fi o expresie aspră și nepotrivită să spunem că meditația inimii vorbește, am adoptat lectura mai simplă.Calvin se îndreaptă apoi spre întrebarea de deschidere a versetului 5 și contextul său înconjurător.
5. De ce să mă tem în zilele răului? Psalmistul intră acum în punctul asupra căruia a propus să vorbească, Că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să cedeze descurajării chiar și în circumstanțele cele mai tulburătoare, când vrăjmașii lor pot părea că i-au închis din toate părțile, ci trebuie să fie siguri că Dumnezeu, deși îngăduie pentru un timp, este treaz la starea lor și doar așteaptă cel mai bun moment pentru a-Și executa judecățile. Acest mod de a introduce subiectul prin interogație este mult mai emfatic decât dacă ar fi afirmat pur și simplu hotărârea sa de a-și păstra mintea netulburată în mijlocul adversității. În a doua parte a versetului el particularizează cea mai grea și mai amară dintre toate necazurile, acelea experimentate de cei drepți când vrăjmașii lor triumfă în îngăduința neîngrădită a răutății lor. Când, adverbul de timp, trebuie deci înțeles — Când nelegiuirea călcâiului meu mă va înconjura. Există un sens diferit pe care unii interpreți l-au atașat cuvintelor, și anume, Dacă ar trebui să mă tem în zilele răului și să fiu vinovat de anxietățile excesive ale necredinciosului, — în acel caz, când ar veni ceasul morții mele, nelegiuirea mea m-ar înconjura. Călcâiul ei îl iau ca fiind sfârșitul vieții. Dar această interpretare trebuie respinsă imediat ca fiind cea mai nenaturală. Nici nu văd ce motiv au alții pentru a raporta acest cuvânt la gânduri, căci cred că în nicio altă parte a Scripturii nu poate fi găsită o astfel de metaforă sau similitudine. Alții, cu mai multă plauzibilitate, au redat cuvântul original pânditori, [217] deoarece verbul ebraic qv, akab, înseamnă a înșela; și ei consideră că psalmistul indică faptul că nu s-ar teme deși oameni vicleni și perfizi i-ar întinde capcane. În opinia mea, nu este nicio figură intenționată; și el vrea să spună că nu ar avea nicio teamă când vrăjmașii săi l-ar înconjura și, urmărindu-l, ar călca, ca să zicem așa, pe călcâiul său. Francezii au o expresie similară, "Poursuyvre jusques aux talons." [218] Sunt de acord cu ei că vorbește despre vrăjmași, dar este despre persecuția lor rea când îl apasă în culmea puterii lor și cu intenția de a-l distruge, se țin aproape de el și calcă, ca să zicem așa, chiar pe călcâiul său.
Considerați
Considerare
Calvin examinează apoi falsa încredere a celor bogați și consecințele ei.
6. Ei își pun încrederea în bogăția lor. Acum suntem înzestrați cu motivul pentru care copiii suferinzi ai lui Dumnezeu ar trebui să-și alunge temerile și să se ferească de descurajare, chiar când sunt reduși la extremitate de violența și trădarea vrăjmașilor lor. Orice putere lăudată pe care o posedă este trecătoare și efemeră. Psalmistul ar vrea să ne convingă că teama de om este nejustificată; că ea indică ignoranța a ceea ce este omul chiar și în cea mai bună stare a sa; și că ar fi la fel de rezonabil să tresari la o umbră sau la un spectru. Ei se laudă, adaugă el, în mulțimea bogățiilor lor, și aceasta este o greșeală în care suntem dispuși să cădem, uitând că starea omului în această lume este fluctuantă și trecătoare. Nu doar din insuficiența intrinsecă a bogăției, onoarelor sau plăcerilor de a conferi fericire adevărată, psalmistul dovedește nenorocirea oamenilor lumești, ci din incapacitatea lor manifestă și totală de a forma o judecată corectă asupra unor astfel de posesiuni. Fericirea este legată de starea minții acelui om care o bucură și nimeni nu i-ar numi fericiți pe aceia care sunt cufundați în prostie și siguranță și sunt lipsiți de înțelegere. Psalmistul dovedește satisfăcător infatuarea celor răi din încrederea pe care o pun în puterea și bogăția lor și din dispoziția lor de a se lăuda cu ele. Este un semn convingător de nebunie când cineva nu poate discerne ceea ce este înaintea ochilor săi. Nu trece o zi fără a forța faptul evident asupra atenției lor, că nimeni nu poate răscumpăra viața altuia; astfel încât conduita lor nu este nimic mai puțin decât nebunie. Unii citesc, Un om nu va putea răscumpăra pe fratele său; ceea ce revine la același sens, iar textul admite această traducere. Cuvântul ebraic 'ch, ach, pe care l-am redat frate, este tradus de alții unul; dar nu aprob, deși nu aș respinge absolut, această lectură. Psalmistul adaugă că nimeni nu poate da un preț lui Dumnezeu pentru răscumpărarea altuia, unde face aluzie la adevărul că viețile oamenilor sunt absolut la dispoziția lui Dumnezeu și că ele nu pot fi niciodată extinse de nicio aranjare umană cu o clipă dincolo de perioada pe care Dumnezeu a fixat-o.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră sunteți tentați să măsurați securitatea prin bogăție sau statut vizibil? Cum remodelează certitudinea morții prioritățile voastre zilnice? În ce fel accentul lui Calvin pe timpul suveran al lui Dumnezeu vă întărește speranța astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, care singur poți răscumpăra un suflet din puterea mormântului, dă-ne har să ne numărăm zilele cu înțelepciune și să nu ne punem încrederea în bogății care pier odată cu folosirea. Fixează inimile noastre asupra răscumpărării pe care ai promis-o în legământul Tău, ca să umblăm în înțelepciunea care dăinuiește veșnic și să nu ne temem nici de moarte, nici de mormânt. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →