Eterniseed › Curriculum › Marcu
Semănătorul și Potolirea Furtunii: Cuvântul și Împărăția
Deschidere
Lângă mare, Iisus învață în pilde: un semănător împrăștie sămânța pe patru feluri de pământ; o candelă nu este aprinsă ca să fie ascunsă sub obroc; sămânța crește în taină în timp ce plugarul doarme; cea mai mică dintre semințe devine cea mai mare dintre ierburi. Apoi se face seară, El zice 'Să trecem dincolo, pe malul celălalt' și adoarme în pupa — până când o furtună amenință să scufunde corabia și ucenicii înspăimântați Îl trezesc: 'Nu-Ți pasă că pierim?' El mustră vântul și marea, și se face liniște mare. Marcu 4 pune alături puterea liniștită și răbdătoare a Cuvântului și puterea bruscă și suverană a Cuvântului întrupat, și pune aceeași întrebare amândurora: unde este credința voastră?
Citește
Citire
Citește Marcu 4 — pilda semănătorului și tâlcuirea ei; candela și măsura; sămânța care crește în taină; bobul de muștar; și potolirea furtunii pe lac, încheindu-se cu uimirea ucenicilor: 'Cine este Acesta, de Îl ascultă și vântul și marea?' Urmărește cum capitolul trece de la sămânța împrăștiată pe pământ la un cuvânt rostit peste valuri.
Studiu
Pilda semănătorului este pilda despre pilde, iar Sf. Teofilact numește de îndată sămânța ei:
Și ca să trezească luarea-aminte a celor ce auzeau, prima pildă pe care o propune este despre sămânță, care este cuvântul lui Dumnezeu.Cele patru pământuri sunt patru inimi; dar Sf. Ioan Gură de Aur stăruie asupra răbdării Semănătorului, care nu este zgârcit nici cu pământul ce dă greș:
Căci deosebirea roadelor urmează calității pământului. Dar mare este dragostea Semănătorului pentru oameni, căci pe primul îl laudă, pe al doilea nu-l respinge și dă loc celui de-al treilea.Iar când Iisus vorbește despre cei ce 'văzând nu văd', Teofilact are grijă să pună orbirea acolo unde îi este locul — nu pe seama lui Dumnezeu, care le-a dat ochi, ci pe seama voinței lor:
Căci Dumnezeu i-a făcut să vadă, adică să înțeleagă ce este bun. Dar ei înșiși nu văd, făcându-se de bunăvoie să nu vadă, ca nu cumva să se întoarcă și să se îndrepte, ca și cum le-ar fi displăcut propria mântuire.
Considerați
Considerare
Două pilde despre sămânță urmează, iar Părinții găsesc în amândouă viața harului. Despre sămânța care crește în timp ce omul doarme, Sf. Grigore citește creșterea ascunsă a unei intenții sfinte:
Sau altfel, omul aruncă sămânța în pământ când pune o intenție bună în inima sa; și doarme când se odihnește deja în nădejdea ce însoțește o faptă bună.Despre bobul de muștar, Sf. Teofilact se minunează că cel mai scurt cuvânt al credinței ar trebui să acopere tot pământul:
Foarte scurt este într-adevăr cuvântul credinței: Crede în Dumnezeu și te vei mântui.Iar apoi același Cuvânt pe care L-a semănat Se ridică în corabie și potolește marea. Teofilact găsește chiar și o milostivire în spaima furtunii — Domnul i-a lăsat să ajungă la margine ca să cunoască, în propriile trupuri, puterea pe care o văzuseră doar lucrând asupra altora:
De aceea le-a îngăduit să cadă în frica primejdiei, ca să-și încerce puterea în ei înșiși, cei ce văzuseră pe alții folosindu-se de El.
Răspunde
Răspuns
De fiecare dată când cuvântul lui Dumnezeu este semănat în tine, devii unul dintre cele patru pământuri — și care anume nu este hotărât de soartă, ci ales de voință. Cărarea, stâncile, spinii au fiecare pricina lor: o inimă prea călcată ca să primească, prea superficială ca să prindă rădăcină, prea înghesuită ca să rodească. Întreabă-te ce pământ ești astăzi și lasă dragostea răbdătoare a Semănătorului, care 'nu respinge pe al doilea și dă loc celui de-al treilea', să te cheme să devii pământ bun. Iar când furtuna se ridică — când corabia se umple și Domnul pare că doarme — adu-ți aminte de cuvântul lui Teofilact: poate că te lasă să ajungi la margine ca să-I cunoști puterea nu din auzite, ci în tine însuți. Ucenicii au crezut că somnul Lui înseamnă că nu-I pasă; însemna că nu avea frică și îi învăța pe ei să nu aibă. 'De ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință?'
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Semănătorule al cuvântului viu, care împrăștii sămânța Ta chiar și pe pământul cel mai tare și nu respingi pe nimeni care se va întoarce și va rodi: sfărâmă cărarea călcată a inimii mele, îndepărtează stâncile și spinii și fă-mă pământ bun care să dea roadă însutită. Lasă sămânța mică a credinței pe care ai sădit-o în mine să crească în taină într-un copac unde păsările cerului să-și poată odihni. Iar când furtunile se ridică și Ți se pare că dormi, nu mă lăsa să strig ca și cum nu Ți-ar păsa, ci încredințează-mă puterii căreia Îi ascultă și vântul și marea. Ridică-Te în corabia sufletului meu și spune 'Liniștește-te, potolește-te', ca să cunosc puterea Ta în mine însumi și să nu mă mai tem. Căci Ție se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →