← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Ruinarea Edenului și Sămânța Promisă

Geneza 3-4Ellen G. White — Conflictul veacurilor & Lucrări selectate20 min
Deschidere
În scrierile ei despre capitolele de început ale Genezei, Ellen G. White urmărește primele frământări ale marii controverse și zorii speranței răscumpărătoare. Ea arată cum căderea primilor noștri părinți a deschis un abis pe care niciun efort uman nu l-ar putea acoperi, totuși cum dragostea divină s-a mișcat imediat pentru a acoperi acel abis cu promisiunea unui Eliberator care va veni. Cuvintele ei ne invită să vedem atât tragedia păcatului cât și certitudinea victoriei lui Hristos, ținând crucea mereu în vedere ca răspuns la durerea Edenului. Prin aceste pagini strălucește speranța binecuvântată: Sămânța femeii va zdrobi șarpele și va restaura ceea ce s-a pierdut.
Citește
Întoarce-te acum la Geneza 3 și 4. Citește cu încetineală, lăsând narațiunea ispitei, neascultării, judecății și primelor jertfe să-ți vorbească inimii. Observă întrebările pe care le pune Dumnezeu, scuzele oferite și primele indicii ale milei care arată înainte spre Miel.
Studiu

Studiază

White expune mai întâi invidia care l-a mânat pe vrăjmaș în Eden: Oare putea exista cu adevărat ceva atât de rău în a mânca din rodul oprit? Ilustrație © Review and Herald Publ. Assoc. Nemaifiind liber să stârnească răzvrătire în cer, dușmănia lui Satana împotriva lui Dumnezeu a găsit un nou teren în complotarea ruinării rasei umane. În fericirea și pacea sfintei perechi din Eden el a văzut o viziune a fericirii care pentru el era pierdută pentru totdeauna. Mișcat de invidie, a hotărât să-i îndemne la neascultare și să aducă asupra lor vinovăția și pedeapsa păcatului. El avea să le schimbe dragostea în neîncredere și cântecele lor de laudă în reproșuri împotriva Făcătorului lor. Astfel nu numai că i-ar fi aruncat pe aceste ființe nevinovate în aceeași mizerie pe care o îndura el însuși, dar ar fi aruncat și ocară asupra lui Dumnezeu și ar fi pricinuit durere în cer. Ea ne atrage apoi atenția asupra singurei Persoane capabile să împlinească cerințele legii călcate: Fiul lui Dumnezeu, slăvitul Comandant al cerului, a fost mișcat de milă pentru rasa căzută. Inima Lui a fost mișcată de o compasiune nemărginită când nenorocirile lumii pierdute s-au ridicat înaintea Lui. Dar dragostea divină concepuse un plan prin care omul putea fi răscumpărat. Legea călcata a lui Dumnezeu cerea viața păcătosului. În tot universul nu era decât Unul care putea, în numele omului, să satisfacă cerințele ei. Deoarece legea divină este la fel de sfântă ca Dumnezeu Însuși, numai Unul egal cu Dumnezeu putea face ispășire pentru călcarea ei. Nimeni în afară de Hristos nu putea răscumpăra pe omul căzut de sub blestemul legii și să-l aducă din nou în armonie cu cerul. Hristos avea să ia asupra Sa vinovăția și rușinea păcatului - păcat atât de ofensator pentru un Dumnezeu sfânt încât trebuia să-L despartă pe Tatăl de Fiul Său. Hristos avea să ajungă la adâncurile mizeriei pentru a salva rasa ruinată. Despre înțelegerea lui Abel privind jertfa viitoare ea reflectează: 'Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.' Evrei 11:4. Abel a înțeles marile principii ale răscumpărării. S-a văzut pe sine însuși păcătos și a văzut păcatul și pedeapsa lui, moartea, stând între sufletul său și comuniunea cu Dumnezeu. A adus victima înjunghiată, viața jertfită, recunoscând astfel cerințele legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat a privit spre jertfa viitoare, Hristos murind pe crucea de la Calvar; și încrezându-se în ispășirea care urma să fie făcută acolo, a avut mărturia că era drept și că jertfa lui era primită.
Considerați

Consideră

White ne ridică privirile spre compasiunea nemărginită care a conceput planul răscumpărării: Dumnezeu urma să Se arate în Hristos, 'împăcând lumea cu Sine'. 2 Corinteni 5:19. Omul devenise atât de degradat de păcat încât îi era cu neputință, în sine, să vină în armonie cu Acela a cărui fire este curăție și bunătate. Dar Hristos, după ce l-a răscumpărat pe om de sub osânda legii, putea să-i împărtășească puterea divină ca să se unească cu efortul omenesc. Astfel, prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Hristos, copiii căzuți ai lui Adam puteau deveni din nou 'fii ai lui Dumnezeu'. 1 Ioan 3:2.
Răspunde
Unde am permis neîncrederii față de Cuvântul lui Dumnezeu să deschidă ușa vrăjmașului? În ce feluri sunt încă ispitit să ofer propriile mele fapte în loc să mă bizui cu totul pe sângele lui Hristos? Cum întărește promisiunea Sămânței care va veni speranța mea astăzi?
Roagă-te
Părinte milostiv, îți mulțumim că ne-ai descoperit prin slujitoarea Ta adâncimea căderii noastre și înălțimea dragostei Tale răscumpărătoare. Ferește-ne de înșelăciunile care au început în Eden și îndrumă-ne zilnic spre Mielul al cărui sânge singur poate curăți. Fie ca dușmănia pe care ai pus-o între șarpe și Sămânță să crească mai tare în inimile noastre, ca să stăm cu Hristos împotriva oricărei minciuni. Umple-ne cu aceeași credință care privea dincolo de prima jertfă spre Calvar. Până în ziua când toate lucrurile vor fi restaurate, ține-ne în speranța binecuvântată a celui de-al doilea Adam care recuperează ceea ce primul Adam a pierdut. În numele Lui ne rugăm, amin.

Ellen G. White — Conflictul veacurilor & Lucrări selectate · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →