← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 135-136 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)

Psalmii 135-136Eterniseed Original — Vocea Reformată22 min
Deschidere
Psalmii 135 și 136 cheamă adunarea legământului să aducă laudă lui Iehova ca unic suveran peste toate lucrurile. Aceste cântări plasează dragostea aleasă a lui Dumnezeu față de Iacov în centrul închinării, arătând supremația sa peste orice idol și faptele sale hotărâtoare în creație și istorie ca temei al întregii mulțumiri. Poporul este adresat nu ca indivizi care caută mângâiere privată, ci ca cei legați împreună în promisiunile făcute lui Avraam și seminției sale. Psalmii funcționează deci în cadrul închinării publice din sanctuar, îndreptând atenția de la meritul omenesc spre scopul neschimbător al lui Dumnezeu care face tot ce îi place în cer și pe pământ. Prin repetarea eliberării din Egipt și a deposedării regilor canaaniți, psalmii arată particularitatea favorii divine, declarând totodată că nicio altă putere nu poate rezista voii Domnului. În acest fel cele două capitole întăresc împreună convingerea Reformei că mântuirea se întemeiază în întregime pe inițiativa suverană a lui Dumnezeu, nu pe vreo cooperare a făpturii.
Citește

Citire

Citește Psalmii 135 și 136 în ordine. Observă cum primul psalm stabilește măreția exclusivă a lui Iehova prin contrast cu idolii fără viață și apoi istorisește judecățile sale asupra Egiptului și a neamurilor. Notează chemările repetate de a binecuvânta pe Domnul care încadrează întregul. În al doilea psalm urmărește refrenul care urmează fiecărei declarații a acțiunii divine, subliniind că fiecare lucrare puternică izvorăște din îndurarea legământului care nu dă greș. Urmărește mișcarea de la creație la exod și la cucerire și gândește-te cum aceste amănunte istorice slujesc mărturisirii mai largi că Domnul singur este Dumnezeu din veșnicie în veșnicie.
Studiu
Psalmul 135 începe prin a îndrepta lauda spre numele Domnului în curțile casei sale, plasând astfel pe închinători în ordinea legământului stabilit la Sinai. Slujitorii care stau în sanctuar sunt chemați mai întâi, însă chemarea se extinde la toți cei ce se tem de Domnul, arătând că motivele laudei aparțin întregii națiuni alese. Psalmistul afirmă că Iehova l-a ales pe Iacov pentru sine, o afirmație care plasează alegerea la temelia identității lui Israel și exclude orice temei de laudă în popor însuși. Măreția acestui Dumnezeu este apoi arătată prin transcendența sa peste toate zeitățile presupuse; orice lucru pe care neamurile îl fac cu mâinile nu are suflare nici putere de a acționa. În contrast, Domnul face tot ce îi place în ceruri, pe pământ, în mări și în adâncuri, o suveranitate cuprinzătoare care nu lasă niciun tărâm în afara hotărârii sale. Psalmul trece apoi la istoria concretă a răscumpărării. Lovirea întâilor născuți ai Egiptului, lovirea neamurilor și dăruirea pământului lor lui Israel sunt prezentate nu ca minuni izolate, ci ca dovezi că același Domn care a întocmit lumea guvernează acum treburile oamenilor de dragul celor aleși. Idolii păgânilor sunt din nou expuși ca argint și aur, lucrarea mâinilor omenești, incapabili să vadă, să audă sau să vorbească, iar cei ce se încred în ei devin asemenea lor. Versetele de încheiere readuc adunarea la sarcina de a binecuvânta pe Domnul din Sion, pecetluind astfel psalmul cu asigurarea că Dumnezeu care alege și eliberează rămâne prezent cu poporul său. Psalmul 136 continuă aceeași linie de mărturisire, dar o extinde prin refrenul constant că îndurarea Domnului ține în veac. Psalmul începe cu chemarea de a mulțumi Dumnezeului dumnezeilor și Domnului domnilor, întemeind imediat toată lauda următoare pe unicitatea ființei lui Iehova. Creația însăși este istorisită ca prima mare faptă a acestei îndurări veșnice: facerea cerurilor, a pământului, a apelor de deasupra cerurilor, a luminilor care stăpânesc ziua și noaptea. Fiecare dintre aceste lucrări este atribuită numai Domnului, fără referire la cauze secundare sau cooperare a făpturii. Psalmul trece apoi la exod, repetând lovirea Egiptului, despărțirea Mării Roșii, răsturnarea oștirii lui Faraon și conducerea lui Israel prin pustie. Fiecare etapă este urmată de refren, astfel încât eliberarea este arătată ca odihnindu-se nu pe credincioșia lui Israel, ci pe dragostea statornică pe care Dumnezeu a promis-o părinților. Cucerirea lui Sihon și Og este de asemenea prezentată ca o pildă a aceleiași îndurări, căci Domnul le-a dat pământul ca moștenire slujitorului său Israel. Psalmul se încheie revenind la starea prezentă a închinătorilor, recunoscând că Domnul îi pomenește în starea lor de jos și îi scapă de potrivnici. Astfel amândoi psalmii arată împreună inseparabilitatea suveranității divine și a îndurării legământului: Dumnezeu care l-a ales pe Iacov este același Dumnezeu a cărui putere nimeni nu o poate rezista și a cărui dragoste față de cei aleși nu dă greș niciodată.
Considerați

Considerare

Acești psalmi stau în continuitate directă cu cărțile istorice care înregistrează evenimentele pe care le sărbătoresc, în special narațiunile Exodului și ale lui Iosua. Aceeași accentuare a alegerii libere a lui Dumnezeu a unui popor apare în expunerea Deuteronomului despre alegerea lui Israel, unde Moise insistă că Domnul și-a pus dragostea pe părinți nu din pricina numărului sau a dreptății lor. Scriitorii Noului Testament, mai ales Pavel în Romani 9, apelează la același tipar când afirmă că scopul lui Dumnezeu potrivit alegerii rămâne, nu din fapte, ci din cel ce cheamă. În tradiția Reformei psalmii au fost citiți ca confirmând că asigurarea bisericii se întemeiază pe decretul imuabil al lui Dumnezeu, nu pe răspunsul omenesc schimbător. Refrenul îndurării veșnice din Psalmul 136 își găsește expresia cea mai deplină în lucrarea împlinită a lui Hristos, prin care dragostea aleasă a Tatălui se extinde la cei aleși din fiecare neam, totuși structura laudei rămâne neschimbată: toată slava aparține Domnului suveran care își împlinește voia fără ajutor din partea făpturii.
Răspunde

Răspuns

În ce împrejurări concrete ale vieții tale de acum mărturisirea că Iehova face tot ce îi place aduce fie mângâiere, fie mustrare? Cum modelează accentul repetat pe alegerea lui Dumnezeu a lui Iacov mai degrabă decât pe vreun merit al lui Iacov felul în care înțelegi propria ta stare înaintea lui Dumnezeu? În ce mod ar putea pomenirea faptelor puternice ale lui Dumnezeu în Egipt și Canaan să informeze felul în care te rogi pentru păstrarea bisericii în mijlocul opoziției prezente?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne, care l-ai ales pe Iacov ca propria ta moștenire și ai declarat că faci toată plăcerea ta în cer și pe pământ, dă-ne har să-ți aducem lauda care aparține numai numelui tău. Recunoaștem că nu posedăm nimic ce nu am primit și că starea noastră se întemeiază numai pe îndurarea legământului care ține în veac. Păzește-ți biserica de orice idol născocit de om și de orice încredere în brațul de carne. După cum ai eliberat odinioară poporul tău din mâna lui Faraon și i-ai dat moștenirea neamurilor, tot așa continuă să aperi pe cei pe care i-ai chemat potrivit scopului tău veșnic. Fie ca pomenirea lucrărilor tale în creație și răscumpărare să ne întărească credința că niciun scop al tău nu poate fi oprit. Cerem acestea pentru numele lui Iisus Hristos, în care toate promisiunile tale sunt confirmate, și căruia împreună cu tine și cu Duhul Sfânt să i se atribuie toată stăpânirea și slava, în vecii vecilor. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Reformată · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.