Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 25-26 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra instrucțiunilor despre tabernacol din Exod. Comentariul lui Calvin dezvăluie cum Dumnezeu și-a acomodat prezența poporului său prin semne vizibile, indicând întotdeauna dincolo de ele către realități spirituale mai profunde. Perspectivele sale ne ajută să vedem ordinea și scopul atent din spatele fiecărui detaliu al chivotului, al scaunului îndurării și al sanctuarului. Pe măsură ce studiem, suntem invitați să considerăm cum aceste modele antice încă instruiesc biserica astăzi. Precizia pastorală și teologică a lui Calvin ne ghidează lectura acestor capitole cu atât reverență cât și claritate.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculți Cuvântul lui Dumnezeu în capitolele 25 și 26 din Exod. Aceste pasaje descriu materialele, proiectul și scopul tabernacolului și al obiectelor sale. Citește încet, observând accentul repetat pe instrucțiunile lui Dumnezeu și promisiunea prezenței sale în mijlocul poporului său. Lasă textul să trezească atât uimire față de sfințenia lui Dumnezeu cât și recunoștință pentru dorința sa de a locui cu noi.
Studiu
Calvin își începe tratarea sanctuarului abordând construcția sa.
8 Și să-mi facă un sanctuar. Punând mai întâi înaintea lor o răsplată neprețuită, Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să dea cu dărnicie; căci, deși dărnicia este lăudată de toți ca o virtute preastrălucită, totuși nimeni nu se desparte de bunăvoie de ale sale ca să le dăruiască altora, deoarece toți socotesc că este pierdut pentru ei, dacă nu au în vedere vreo compensație. De aceea, ca să cheltuiască cu bucurie, Dumnezeu promite că va locui în mijlocul lor, lucru mai de dorit decât oricare altul. Dar trebuie să ne ferim de a ne închipui ceva nepotrivit cu firea lui Dumnezeu, căci Cel care șade deasupra cerurilor și al cărui așternut al picioarelor este pământul nu putea fi închis în tabernacol; însă, din pricina îngăduinței sale față de slăbiciunile unui popor neștiutor, a voit să mărturisească prezența harului și a ajutorului său printr-un semn vizibil, astfel că sanctuarul pământesc este numit locuința sa printre oameni, întrucât acolo nu era închinat în zadar. Și trebuie să ne aducem aminte de ceea ce am văzut de curând, anume că nu esența infinită a lui Dumnezeu, ci numele său sau pomenirea numelui său locuia acolo. Acesta era scopul expresiilor: israeliții nu trebuiau să fie înceți sau leneși în ridicarea tabernacolului, deoarece prin aceste mijloace își vor dobândi un avantaj neprețuit. Urmează o altă frază, anume că meșteșugarii trebuiau să copieze modelul arătat lui Moise și să nu îndrăznească să inventeze ceva, deoarece ar fi o profanare să amestece ceva omenesc cu poruncile lui Dumnezeu; despre această chestiune vom trata mai pe larg când vom vorbi în general despre tipuri. Acum este descrisă forma Chivotului și a acoperământului său: căci alcătuirea tabernacolului și părțile sale felurite, la care Moise face acum doar o scurtă referire, vor fi repetate mai pe larg în capitolul 32. Dar, deși tabernacolul era numit casa lui Dumnezeu, totuși o imagine mai expresă a slavei sale se afla în Chivotul Legământului; căci Legea, prin care Dumnezeu îl lega pe popor de sine, era depusă acolo. Materialul era lemn de salcâm, acoperit sau poleit cu plăci de aur. Cât despre specia copacului, nici evreii nu sunt de acord între ei, deși putem presupune că era frumos și costisitor; totuși Dumnezeu a voit aur peste toată suprafața sa și chiar strălucind pe drugii săi, pentru ca demnitatea Legii să fie sporită. Dar aici poate apărea o întrebare, care introduce multe altele, anume cum a contribuit strălucirea somptuoasă atât a Chivotului, cât și a tabernacolului și a tuturor uneltelor sale, la închinarea adusă lui Dumnezeu? căci este sigur că Dumnezeu nu ar fi fost închinat niciodată decât în acord cu firea sa; de unde rezultă că adevărata sa închinare a fost întotdeauna spirituală și deci nicidecum cuprinsă în fastul exterior.Despre scaunul îndurării și acoperământul său, Calvin scrie:
17 Și să faci un scaun al îndurării. Rădăcina primară a verbului kphr, caphar, de la care derivă acest substantiv, este folosită pentru 'a unge cu smoală', dar în conjugarea Hiphil înseamnă fie a ispăși, fie a curăți, fie a primi în favoare; de unde kphr, copher, este ispășire, după cum am văzut în altă parte; și kphrt, caphoreth, un acoperământ sau un capac. Totuși nu mă îndoiesc că Moise face aluzie în acest cuvânt la un înțeles metaforic, căci legea cere un acoperământ care să ascundă fărădelegile noastre. Și este probabil ca, atunci când Pavel îl numește pe Hristos hilasterion (Romani 3:25), iar Ioan hilasmon (1 Ioan 2:2), amândoi să se refere la această figură, deoarece Dumnezeu a fost înduplecat față de credincioși prin acoperământul Legii, astfel încât să se arate binevoitor față de ei ascultându-le jurămintele și rugăciunile. Căci atâta vreme cât legea stă în fața feței lui Dumnezeu, ea ne supune mâniei și blestemului său; și de aceea este necesar ca ștergerea vinei noastre să fie interpusă, ca Dumnezeu să se împace cu noi. Nici nu este fără motiv că David strigă, după ce a proclamat dreptatea legii: 'Cine își poate înțelege greșelile?' (Psalmul 19:12). De aici înțelegem că, fără o ispășire, legea nu ne apropie de Dumnezeu, ci ne acuză înaintea lui. Și, cu siguranță, când iau în considerare toate lucrurile, mi se pare o explicație slabă aceea că Moise a vorbit literal despre capac, când a voit ca heruvimii să-și întoarcă fețele spre el, iar Dumnezeu promite că va da răspunsurile sale de acolo. Prin aceste distincții de cinste este înălțat deasupra Chivotului.Calvin se îndreaptă apoi spre promisiunea comuniunii divine deasupra chivotului.
22. Și acolo mă voi întâlni cu tine și voi vorbi cu tine de deasupra scaunului îndurării, dintre cei doi heruvimi care sunt pe chivotul mărturiei, despre toate lucrurile pe care ți le voi da în poruncă copiilor lui Israel.
Considerați
Considerare
Calvin leagă darurile de bunăvoie de zidirea templului spiritual al lui Dumnezeu.
Dar ca nu cumva cineva să obiecteze că mă bazez doar pe presupuneri, Moise însuși arată limpede că, înainte de a primi tablele, Dumnezeu i-a dat instrucțiuni cu privire la facerea tabernacolului; căci de două ori în capitolul 25 se spune: 'Să pui în Chivot mărturia pe care ți-o voi da', versetele 16 și 21; de unde este clar că tablele nu fuseseră încă date, când din porunca lui Dumnezeu a descris întreaga structură; și de aici deducem din nou că, atunci când tabernacolul a fost ridicat, el s-a suit pe munte ca să coboare tablele care urmau să fie așezate în Chivot. Dar, înainte de a începe să trateze despre construcția tabernacolului, el impune poporului o contribuție, ca fiecare, după mijloacele sale, să aducă materiale atât pentru tabernacolul însuși cât și pentru toate mobilele sale. Ridicarea, sau trvmh, therumah, este pusă aici pur și simplu pentru o jertfă; și nu este, ca în alte pasaje, deosebită de un alt fel de jertfă, care se numește tnvphh, thenuphah. Ci israeliților li se poruncește pur și simplu să dăruiască din belșugul lor ceea ce este de ajuns pentru închinarea adusă lui Dumnezeu. Este într-adevăr sigur că tot ce avem este al lui Dumnezeu și că tot ce ne dă cu dărnicie este pângărit dacă nu-l închinăm slavei sale. Totuși, în îngăduința sa, ne îngăduie folosirea liberă a tuturor lucrurilor, dacă doar mărturisim că rămân sub puterea sa și suntem gata să le cheltuim după cum va porunci el. Astfel aducem cuvenit milostenii, ca jertfe de miros plăcut; deși bogatul nu trebuie să se epuizeze până la sărăcie, ci, în timp ce îi ajută pe săraci, se bucură de bunurile pe care le posedă. În rezumat, tot ce oferim lui Dumnezeu este ca primele roade, prin care mărturisim că tot ce avem este închinat slavei sale. Acum, deși el nu cerea niciun ajutor de la popor pentru zidirea și împodobirea tabernacolului său, deoarece el era cel care, pentru întreținerea tuturor, ploua zilnic mană din cer; totuși a voit ca fiecare, de la cel mai mic până la cel mai mare, să aducă împreună, în mărturie a evlaviei lor, tot ce era necesar pentru lucrarea sfântă. Dar ceea ce a voit atunci să fie cheltuit pentru sanctuarul vizibil, cere acum pentru zidirea templului său spiritual. În mod propriu, el singur își zidește Biserica; totuși folosește lucrarea oamenilor și va avea mulți ziditori asociați cu el, ca edificiul Bisericii sale să se ridice într-o anumită măsură prin munca oamenilor; tot așa le atribuie și lauda prosperității și a succesului său. Între timp nu oferim nimic pe care el însuși să nu-l fi dăruit; tot așa cum israeliții nu au dat nimic decât ceea ce fusese primit doar din bunătatea sa. De aceea, el împarte darurile Duhului său în anumite măsuri (1 Corinteni 12:7); ca, după cum fiecare a primit mai mult sau mai puțin, să-l folosească la zidirea Bisericii. Dar acesta ar trebui să fie cel mai bun îndemn la activitate, că nimeni nu este atât de sărac sau de umil încât jertfa sa să nu fie primită și plăcută, oricât de mică ar fi și aproape fără valoare în ochii oamenilor. Mai mult, trebuie observat că tributul nu este cerut cu autoritate, ci se declară că fiecare să ofere de bunăvoie ceea ce dorește; căci, de la început, cuvântul lui Pavel era adevărat, că 'Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie' (2 Corinteni 9:7); și toată Scriptura ne învață că nicio ascultare nu este plăcută lui Dumnezeu decât cea voluntară; căci, deși cuvântul ydvnv, yidbenu, este tradus în mod diferit de traducători, esențialul este că darul fiecăruia va fi plăcut lui Dumnezeu după voioșia minții sale. Vechiul interpret (adică Vulgata) are 'qui offert ultroneus' (cel ce oferă de bunăvoie); dar aceasta este mai degrabă parafrază decât literal. Alții diferă între ei: unii înțeleg relativul ca referindu-se la ofrandă și îl traduc 'a cărui inimă o va fi dat de bunăvoie'; alții 'Cel ce își va fi arătat inima darnică sau voitoare'. A doua traducere este cea corectă.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează promisiunea locului de întâlnire al lui Dumnezeu înțelegerea ta despre închinare astăzi? În ce feluri ai putea oferi propriile tale daruri mai liber pentru edificarea bisericii? Unde vezi pe Hristos ca împlinirea adevărată a scaunului îndurării în umblarea ta zilnică cu Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Tu ai poruncit în mod suveran cortul și scaunul îndurării ca slava Ta să locuiască printre poporul legământului Tău. Prin harul Tău, fixează inimile noastre asupra lui Hristos, adevărata jertfă de ispășire, ca să aducem darurile noastre cu bucurie și să nu ne încredem în forme exterioare, ci în lucrarea Sa împlinită. Prin Duhul Tău, zidește-ne împreună ca un templu viu unde prezența Ta să rămână veșnic. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →