Eterniseed › Curriculum › Iudita
Iudita 9-10 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
Capitolul al nouălea din Iudita este capitolul rugăciunii ei, iar al zecelea este capitolul plecării ei. Între cele două, întreaga carte se întoarce pe axa sa. Biserica primește rugăciunea Iuditei ca una dintre marile compoziții liturgice ale Vechiului Testament, alături de rugăciunea Annei, cântarea Deborei, cantica lui Habacuc și Magnificatul Mariei însuși. Este oferită în ceasul în care tămâia de seară era înălțată înaintea altarului din Ierusalim, iar autorul inspirat vrea ca cititorul să vadă că rugăciunea văduvei de pe acoperișul din Betulia este unită cu însăși liturghia templului. Biserica citește această sincronizare ca o prefigurare a unirii fiecărui creștin cu liturghia veșnică a lui Hristos Marele Preot, a cărui mijlocire la dreapta Tatălui este izvorul oricărui har dat Bisericii Sale. Apoi, în capitolul al zecelea, Iudita se ridică, își scoate sacul, se spală, se unge, se îmbracă în hainele de sărbătoare ale zilelor ei mai fericite și coboară cu slujnica ei la poarta cetății. Bătrânii, uimiți de frumusețea ei, văd în plecarea ei sfințirea unei victime și trimiterea unui eliberator. Ea trece prin tabăra asirienilor și este adusă înaintea lui Olofern. Biserica citește în această coborâre coborârea femeii sfințite în tabăra vrăjmașului, prefigurând coborârea Fiului Mariei în tabăra morții înseși și, în cele din urmă, coborârea fiecărui misionar creștin care duce Evanghelia în teritoriu ostil.
Citește
Citire
Citiți cu evlavie capitolele 9 și 10 din Iudita. În capitolul al nouălea, luați aminte la structura rugăciunii Iuditei: amintirea lui Simeon, strămoșul ei, și a zelului său împotriva abuzului asupra fiicelor lui Israel; mărturisirea că Domnul este Dumnezeul celor smeriți și ajutorul celor asupriți; cererea puterii brațului și statorniciei sufletului pentru a încurca pe cei mândri și a doborî săbiile celor violenți; profunda recunoaștere că mântuirea lui Israel este lucrarea Domnului și nu a Iuditei înseși. În capitolul al zecelea, luați aminte la ritualul deliberat al pregătirii ei: se ridică din prosternare, își scoate sacul de văduvă, își spală trupul, se unge cu untdelemn bogat, își aranjează părul, își pune o tiară, se îmbracă în hainele purtate în timpul vieții soțului ei, își încalță sandalele și se împodobește cu brățări de gleznă, brățări, inele, cercei și podoabe — toate acestea cu atenție. Observați cum bătrânii o binecuvântează la poartă și cum pleacă cu slujnica ei purtând provizii de hrană suficiente pentru a o feri de carnea necurată din tabăra păgână. Țineți minte sosirea ei înaintea avanposturilor asiriene, primirea de către gărzile lui Olofern și cumpătarea ei când este condusă în cortul generalului.
Studiu
Rugăciunea Iuditei din capitolul al nouălea merită atenția lentă a Bisericii. Ea începe prin a-l aminti pe Simeon, fiul lui Iacov, care a răzbunat încălcarea surorii sale Dina de către sihemiți, și o face nu pentru a lăuda vărsarea de sânge a lui Simeon ca atare, ci pentru a recunoaște că Domnul a ridicat în trecut instrumente neașteptate pentru a apăra fiicele lui Israel de încălcare. Ea îl pregătește pe Domnul și pe ea însăși pentru ceea ce este pe cale să încerce. Rugăciunea se desfășoară apoi ca o meditație asupra preferinței lui Dumnezeu pentru cei smeriți: Dumnezeul tatălui meu Simeon, se roagă ea, Dumnezeul celor smeriți, ajutorul celor asupriți, susținătorul celor slabi, protectorul celor părăsiți, mântuitorul celor deznădăjduiți — dă văduvei Tale puterea de a face această lucrare. Structura acestor epitete este structura Magnificatului: marea răsturnare în care cei mândri sunt risipiți, cei puternici sunt coborâți de pe tronuri și cei smeriți sunt înălțați. Sfântul Ambrozie, în tratatul său despre văduve, arată această rugăciune ca model al mijlocirii văduvelor în Biserică, unde femeia lipsită de soț devine mijlocitoare pentru întregul popor. Sfântul Ieronim, în prefața sa la cartea Iuditei, o numește tip al Bisericii care prin rugăciune și castitate biruiește pe regii neamurilor. Petiția însăși este izbitoare prin specificitatea ei. Iudita nu cere victoria în abstract, ci un har specific: ca cuvintele ei rostite în tabăra lui Olofern să-i fie o cursă și o laț, ca înfățișarea ei să arunce o vrajă asupra lui și a principilor săi, ca cei mândri să fie zdrobiți de mâna unei femei. Biserica citește această petiție ca o temelie teologică pentru întreaga scenă care urmează. Înșelarea lui Olofern de către Iudita nu va fi păcat pentru că ea a așezat-o în ordinea eliberării lui Dumnezeu și a cerut lui Dumnezeu să o împlinească prin ea. Întrebarea moralmente serioasă dacă înșelarea vrăjmașului rău poate fi întreprinsă în apărarea celor nevinovați a fost tratată în tradiția morală catolică cu grijă susținută, iar învățătura constantă a fost că rezerva mentală, echivocul și chiar înșelarea activă în circumstanțele limitate ale conflictului armat împotriva unui agresor nedrept nu sunt minciuna interzisă de porunca a opta. Rugăciunea Iuditei face explicită arhitectura morală: ea nu afirmă falsitatea pentru avantaj personal; ea, în ordinea providenței și la cererea întregii comunități din Betulia, împlinește lucrarea de eliberare pe care Domnul a pus-o la îndemâna ei. Capitolul al zecelea este atunci capitolul pregătirii ei sacramentale. Fiecare detaliu al îmbrăcării ei este descris cu deliberarea unei acțiuni liturgice. Ea se ridică, își scoate sacul de doliu, se spală, se unge, se îmbracă, se împodobește. Biserica recunoaște în acest ritual forma fiecărei sfințiri: curățirea botezului, ungerea mirului, îmbrăcarea preotului înainte de Liturghie, împodobirea miresei înainte de nunta ei. Iudita se îmbracă pentru marea lucrare de eliberare, iar autorul inspirat vrea ca cititorul să vadă în pregătirea ei chipul fiecărui creștin care trebuie să îmbrace pe Hristos ca armură înainte de a ieși în lupta duhovnicească. Plecarea ei cu slujnica este plecarea femeii sfințite în tabăra vrăjmașului. Biserica citește această coborâre în lumina coborârii lui Hristos însuși în împărăția morții — pogorârea la iad — și în cele din urmă în lumina coborârii fiecărui misionar în teritoriul necredinței. Frumusețea Iuditei, cumpătarea ei, vorbirea ei măsurată către santinelele asiriene, primirea ei la cortul lui Olofern — toate acestea prefigurează Biserica ieșind în frumusețea ei sacramentală la convertirea neamurilor, înarmată nu cu sabia, ci cu adevărul.
Considerați
Considerare
Luați în considerare rugăciunea Iuditei ca o școală a mijlocirii. Ea nu se roagă pentru victorie în abstract; se roagă pentru harul specific cerut de lucrarea specifică la care a fost chemată. Biserica învață că rugăciunea de mijlocire este cea mai eficace atunci când este cea mai concretă, când cere nu doar ca Domnul să ne ajute, ci dispozițiile, cuvintele și deschiderile particulare de care vom avea nevoie. Când vă rugați data viitoare pentru o conversație dificilă, o decizie dificilă, o sarcină dificilă, luați în considerare dacă rugăciunea voastră are specificitatea rugăciunii Iuditei sau dacă se dizolvă în petiții generale de ajutor. Luați în considerare de asemenea pregătirea sacramentală deliberată din capitolul al zecelea. Iudita nu iese clătinându-se din cortul ei de pe acoperiș în sacul și cenușa ei. Se pregătește cu grijă, îndepărtând semnele doliului și îmbrăcând semnele zilei de sărbătoare. Biserica recunoaște aici înțelepciunea pregătirii trupești și rituale pentru fiecare lucrare importantă, iar sacramentele ei sunt însăși marile pregătiri sacramentale ale sufletului pentru lucrările la care Dumnezeu îl cheamă. Când vă apropiați de Euharistie, când mergeți la spovedanie, când porniți într-o zi dificilă la birou sau acasă, faceți vreun pas vizibil de pregătire sau tratați trupul ca irelevant pentru suflet? Luați în considerare în cele din urmă întrebarea adevărului moral. Iudita va rosti cuvinte către Olofern care îi ascund adevăratul scop. Biserica învață că minciuna este intrinsec rău, dar a recunoscut de mult că înșelarea unui agresor nedrept în apărarea vieții nevinovate nu este minciuna interzisă. Cât de atent socotiți arhitectura morală a propriului adevăr-rostit și ce temelie de rugăciune stă la baza discursului vostru zilnic?
Răspunde
Răspuns
Înainte de orice conversație sau sarcină din această săptămână pe care o anticipați ca fiind moralmente grea sau spiritual contestată, luați cinci minute pentru pregătire sacramentală: o rugăciune verbală de intenție, semnul crucii, poate o vizită rapidă la o capelă apropiată sau o mică acțiune de curățire cum ar fi spălarea mâinilor cu atenție. Lăsați trupul să fie adus vizibil sub ordinea sufletului, după felul Iuditei care se pregătește să coboare în tabără.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule al tatălui meu Simeon și Doamne al celor smeriți, care ai dat Iuditei din Betulia puterea propriei ei rugăciuni și harul propriei ei coborâri în tabăra vrăjmașului, dă-ne și nouă curajul de a întreprinde lucrările la care ne chemi în puterea ajutorului Tău ascuns. Acolo unde trebuie să ne înfruntăm cu puterile acestei lumi, dă-ne răbdarea pregătirii ei și specificitatea mijlocirii ei. Prin rugăciunile Fericitei Fecioare Maria, al cărei Magnificat a dus mai departe rugăciunea Iuditei în noul legământ, susține în Biserica Ta duhul mijlocitorului smerit a cărui petiție ascunsă ține înapoi sfaturile mândre ale neamurilor. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.