Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 141-142 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În aceste pagini Maclaren aduce profunzimea și devoțiunea sa caracteristice Psalmilor 141 și 142, călăuzind cititorii dincolo de formele exterioare spre inima vie a rugăciunii și a predării. Reflecțiile sale ne invită să examinăm cum simbolurile antice mai vorbesc și astăzi în umblarea noastră cu Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, să se nască o foame proaspătă după o comuniune autentică și o dependență smerită de Domnul.
Citește
Luați un moment de liniște pentru a citi Psalmii 141 și 142 în întregime. Lăsați strigătele psalmistului după ajutor și dorul său după o închinare curată să se așeze în duhul vostru. Observați rugămințile sincere și încrederea care se ridică chiar și în mijlocul necazului. Cereți Duhului să vă pregătească inima pentru perspectivele pe care Maclaren le dezvăluie din aceste capitole.
Studiu
Studiază
Maclaren începe prin a enunța cererea psalmistului cu privire la rugăciune și tămâie.
I. Tămâia rugăciunii. 'Să ajungă rugăciunea mea înaintea Ta ca tămâia.'Maclaren examinează apoi cerințele ca rugăciunea să se ridice în chip plăcut înaintea lui Dumnezeu.
Nu este nevoie să insist asupra pregătirii atente și sârguincioase din mirodenii curate care intra în alcătuirea tămâii. Tot așa trebuie să ne pregătim și noi printr-o curăție sârguincioasă dacă vrem ca devoțiunile noastre să aibă viață sau putere. Dar trec peste aceasta și vă rog să cugetați la frumoasa imagine a adevăratei evlavii zugrăvită în acea tămâie aprinsă, încolăcindu-se în spirale de mireasmă spre ceruri. Rugăciunea este mai mult decât cerere. Ea este înălțarea întregului suflet spre Dumnezeu. Frate! cunoști tu ceva din acea ridicare instinctivă și spontană a dorinței, a aspirației, a credinței și a dragostei, tot mai sus și mai sus, până ajung la El? Îți dai seama că doar în măsura în care ne așezăm mintea și afecțiunile pe cele de sus, doar în acea măsură, și nu cu un fir de păr mai mult, avem dreptul să ne numim creștini? Mă tem că pentru marea masă a celor ce mărturisesc credința, cea mai mare parte a vieții lor se târăște pe nivelurile joase, ca negurile de iarnă ce se lipesc de mlaștini, în loc să se ridice, învârtindu-se ca un nor de tămâie, împinsă doar de focul din cădelniță, tot mai sus spre Dumnezeu. Să ne punem fiecare întrebarea: este rugăciunea mea 'îndreptată' – acesta fiind sensul adevărat al cuvântului ebraic – 'înaintea Ta ca tămâia'?Maclaren arată apoi cum focul pentru o asemenea rugăciune este aprins din jertfa lui Hristos.
De unde era aprinsă tămâia? Din cărbuni aduși de la Altarul Arderii de Tot din curtea din afară; adică aprinde focul în inima ta cu un cărbune adus de la jertfa lui Hristos și atunci va arde; și doar atunci dragostea se va înălța și dorințele se vor așeza pe cele de sus. Începutul râvnei creștine stă în obiceiul de a privi ca pe un fapt dragostea cea mare care 'm-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine'. Nu există o cale ușoară de a dobândi o experiență creștină vie decât vechea cale de a te alipi strâns de Isus Hristos Mântuitorul; iar ca să facem aceasta, trebuie să ne gândim la El, nu doar să simțim despre El, mult mai mult decât ne temem că o facem cei mai mulți dintre noi.
Considerați
Cugetă
Maclaren trece la al doilea gând, al jertfei cu mâinile goale.
'Înălțarea mâinilor mele ca jertfa de seară.' Potrivit geniului poeziei ebraice, aceeași idee generală este repetată în al doilea membru al paralelismului, dar cu modificări. Ce se implică prin asemănarea mâinilor goale ridicate cu jertfa de seară? Mai întâi, este o mărturisire a goliciunii neputincioase, o ridicare a mâinilor așteptătoare ca să fie umplute cu darul de la Dumnezeu. Și spune acest psalmist: 'Pentru că nu aduc nimic în mâna mea, Tu mă primești ca și cum aș fi venit încărcat cu daruri.' Aceasta este doar un mod pitoresc de a exprima un adevăr familiar și uzat, care, deși uzat, trebuie să ne fie pus la inimă mult mai mult, anume că adevărata noastră închinare și cea mai adevărată cinstire adusă lui Dumnezeu nu stă în a da, ci în a primi. 'El nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, El care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile.'Maclaren încheie subliniind că adevărata închinare constă în a primi de la Dumnezeu.
'Să fie înălțarea mâinilor mele ca jertfa de seară'; după cum spune psalmistul în alt loc: 'Ce voi întoarce Domnului pentru toate binefacerile Lui?' – nu este o chestiune de a întoarce, ci 'voi lua paharul mântuirii'. A primi este adevărata noastră închinare, iar ridicarea mâinilor goale și așteptătoare este, în ochii lui Dumnezeu, ca jertfa de seară.
Răspunde
Unde în viața ta de fiecare zi rugăciunea pare mai degrabă o obligație decât o înălțare? Cum ar putea amintirea jertfei lui Hristos să reaprindă flacăra devoțiunii tale? În ce fel încerci încă să aduci ceva în mâinile tale în loc să primești pur și simplu de la Dumnezeu?
Roagă-te
Tată Milostiv, lasă rugăciunile noastre să se înalțe înaintea Ta ca tămâia, pe când ridicăm mâinile goale în credință așteptătoare. Păzește buzele noastre de rău și îndreaptă ochii noștri numai spre Tine, ca să ne găsim refugiul în mila Ta și să umblăm prin puterea Duhului. Umple-ne cu plinătatea lui Hristos, ca viețile noastre să declare dragostea Ta statornică. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →