Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 5 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la clasicul lui Alexander Maclaren, Expositions of Holy Scripture, pentru o călătorie în șase bătăi prin capitolul 5 din Epistola către Evrei. Maclaren ne conduce pe terenul sfânt al preoției înalte a lui Hristos și al agoniei din Ghetsimani, unde supunerea, lacrimile și rugăciunea stăruitoare se întâlnesc. Expunerea sa atentă luminează modul în care Fiul a învățat ascultarea prin suferință și cum exemplul Său modelează propria noastră umblare în credință. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să sădească aceste adevăruri străvechi ca sămânță vie în inimile noastre, atrăgându-ne mai aproape de tronul harului.
Citește
Oprește-te acum și citește capitolul 5 din Epistola către Evrei încet și cu rugăciune. Lasă cuvintele despre numirea Fiului, preoția Sa plină de milă și strigătele Sale pline de evlavie să se așeze adânc. Observă mișcarea de la chemarea dumnezeiască la slăbiciunea omenească și de la suferință la mântuirea veșnică. Cere Domnului să-ți deschidă urechile ca să auzi ce spune Duhul prin această bogată porțiune din Scriptură.
Studiu
Studiază
Maclaren începe prin a-L prezenta pe Hristos ca tovarăș al nostru în durere și în rugăciune.
Dar valoarea unor astfel de cuvinte ca acestea stă în legătura lor cu lucruri mult mai adânci decât atât. Ele arată spre Ghetsimani ca fiind locul unde ni-L descoperă pe Hristos ca tovarăș al durerilor și al rugăciunilor noastre, ca model al supunerii noastre evlavioase și supuse, și ca o lecție pentru noi toți despre felul în care rugăciunea este cu adevărat ascultată. În primul rând, deci, ia gândul acesta mare din textul meu: Hristos ca fiind tovarășul nostru în durere și în rugăciune. 'În zilele trupului Său - când a purtat ceea ce port și eu - în zilele trupului Său a adus rugăciuni și cereri cu strigăte puternice și cu lacrimi către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte.Maclaren explorează apoi tovărășia care nu ne părăsește niciodată în luptă și în lacrimi.
Și astfel, sub povara păcatelor și a durerilor lumii, a început să se întristeze și să se îngreuneze foarte. Și apoi, mergând mai departe, îngăduie-mi să tratez problema dintr-un alt punct de vedere și să-ți reamintesc că, oricare ar fi cele ce sunt ale Sale și dincolo de atingerea omenirii obișnuite, trăite în ceasul acela solemn și înfricoșător, totuși este și descoperirea unei tovărășii care nu ne părăsește niciodată în toate luptele, lacrimile și rugăciunile noastre. O, cât de diferită face aceasta trecerea noastră prin experiența singuratică a vieții omenești! Sunt clipe în fiecare viață când toată afecțiunea omenească și toate glasurile omenești dau greș în fața unei mari dureri și când simți că trebuie să calci această cale singur.Maclaren se îndreaptă apoi spre Hristos ca model al nostru al supunerii evlavioase.
El este preotul nostru pentru că a mers înaintea noastră pe orice drum al durerii și al pierderii și este gata să ne susțină când vine rândul nostru să-l străbatem. Și astfel, întoarce-te o clipă la cealaltă înțelegere care se află aici, anume că aceeași scenă solemnă ni-L arată pe Hristos nu doar ca tovarăș al nostru în durere și în rugăciune, ci și ca model al supunerii evlavioase. Limbajul textului meu are nevoie de o singură explicație pentru a arăta unde se află aceasta. Observi că se spune: 'Și a fost ascultat pentru evlavia Sa.' Acum, aceste ultime cuvinte, 'pentru evlavia Sa', au primit întotdeauna două interpretări diferite și, presupun, le vor primi mereu. Textul permite în mod echitabil una sau cealaltă.Maclaren continuă să dezvolte lecțiile unei voințe care stăpânește trupul.
Ele pot însemna fie: 'A fost ascultat sau eliberat de lucrul de care se temea' - ceea ce știi că nu este adevărat - fie pot însemna că a fost ascultat din pricina evlaviei și a supunerii Sale, sau, dacă putem folosi un asemenea cuvânt - un cuvânt care nu este scriptural și foarte modern - a fost ascultat din pricina evlaviei Sale. Și presupun că acesta din urmă era în mod clar sensul avut în minte de scriitor. Rugăciunea lui Hristos a fost: 'Dacă este cu putință', iar a doua Sa rugăciune a fost: 'Dacă nu poate să treacă acest pahar de la Mine, facă-se voia Ta.' El a simțit repulsia trupului de a intra pe calea suferinței, acea sfâșiere omenească perfect naturală față de tot ce stătea înaintea Sa. Dar acea sfâșiere nu I-a făcut niciodată scopul să șovăie, nici nu L-a făcut să-și piardă dependența de fiu față de voia Tatălui și supunerea față de voia Tatălui. Și astfel ies de aici lecții mari pe care nu le pot decât atinge o clipă.
Considerați
Cugetă
Maclaren încheie arătând adevăratul răspuns la rugăciune.
Iar ultimul punct pe care îl ating este acesta: potrivit învățăturii acestui comentariu asupra acelei scene solemne, Domnul nostru ne pune înainte, în ea, lecția a ceea ce este adevăratul răspuns la rugăciune. 'S-a rugat către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte', și spune textul meu: 'A fost ascultat.' A fost? Cum a fost ascultat? A fost ascultat în aceasta: I s-a arătat un înger din cer care Îl întărea. A fost ascultat în aceasta pentru că rugăciunea Sa nu a fost 'Să treacă acest pahar', ci rugăciunea Sa a fost: 'Facă-se voia Ta', și voia lui Dumnezeu s-a făcut. Și astfel iese la iveală inima adevărată a oricărei rugăciuni adevărate: 'Facă-se voia Ta.' Iar adevăratul răspuns pe care îl primim nu este ridicarea poverii, ci suflarea în inimile noastre a puterii de a o purta, astfel încât ea să înceteze a mai fi o povară. Să ne facem rugăciunile nu dorințe capricioase de a ne face voia noastră, ci eforturi smerite de a intra în calea lui Dumnezeu și de a face voia Sa a noastră, așa încât să vină la noi pace și putere și o putere potrivită nevoii noastre. Paharul va fi îndulcit, iar buzele noastre vor fi făcute de bunăvoie să-l bea. Hristos a fost ascultat, și Hristos a fost răstignit. Învață lecția că dacă, în toate lucrurile, prin rugăciune și cerere cu mulțumire, facem cunoscute cererile noastre lui Dumnezeu, oricare alt răspuns ar putea fi trimis sau nu, adevăratul și cel mai înalt răspuns va fi cu siguranță trimis, și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, va păzi inimile și mințile noastre în Hristos Isus.
Răspunde
În ce durere din prezentul tău ai cea mai mare nevoie să-ți amintești că Hristos a mers deja pe această cale? Cum ar putea exemplul Său de supunere evlavioasă să schimbe felul în care aduci propriile tale lupte înaintea Tatălui? În ce domeniu al rugăciunii ceri ca paharul să fie îndepărtat mai degrabă decât putere ca să-l bei?
Roagă-te
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru Marele Preot desăvârșit care a învățat ascultarea prin ceea ce a suferit. Îți mulțumim că a mers înaintea noastră pe orice drum al durerii și încă mijlocește cu strigăte puternice și cu lacrimi pentru noi. Învață-ne să ne rugăm cum S-a rugat El, nu insistând pe calea noastră, ci supunându-ne Ție. Când paharul este amar, întărește-ne să spunem: 'Facă-se voia Ta.' Lasă pacea care întrece orice pricepere să păzească inimile noastre pe măsură ce Îl urmăm pe Cel ce a fost ascultat din pricina supunerii Sale evlavioase. În numele Său ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →