Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni
2 Corinteni 13 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra 2 Corinteni 13 ne invită să zăbovim asupra ultimelor cuvinte ale apostolului cu o bucurie sobră. În aceste versete Pavel echilibrează avertizarea și căldura, îndemnând biserica la autoexaminare în timp ce oferă o binecuvântare care încă răsună de-a lungul secolelor. Comentariul lui Henry ne ajută să auzim atât gravitatea cât și harul din tonul lui Pavel, reamintindu-ne că fiecare scrisoare de la un apostol poartă bătăile inimii preocupării lui Hristos pentru poporul Său. Pe măsură ce deschidem împreună acest capitol, același Duh care l-a inspirat pe Pavel să ne deschidă și nouă inimile pentru a primi atât îndreptare cât și mângâiere.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi 2 Corinteni 13 în întregime. Ascultați chemarea repetată a apostolului la examinarea inimii, dorul său ca biserica să stea tare și binecuvântarea trinitară tandră cu care își încheie rămas-bunul. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a urmări modelul deliberat al apostolului de a avertiza înainte de disciplină.
I. Apostolul amenință să fie aspru împotriva păcătoșilor încăpățânați când va veni la Corint, după ce le-a trimis acum o primă și a doua epistolă, cu îndemnuri și sfaturi potrivite, pentru a îndrepta ce era greșit printre ei. Despre aceasta putem observa, 1. Precauția cu care a procedat în mustrările sale: nu a fost grăbit să folosească asprimea, ci a dat un prim și un al doilea avertisment. Așa înțeleg unii cuvintele sale (v. 1): Aceasta este a treia oară când vin la voi, referindu-se la prima și a doua sa epistolă, prin care i-a avertizat, ca și cum ar fi fost prezent cu ei, deși în persoană era absent, v. 2. Potrivit acestei interpretări, aceste două epistole sunt martorii la care se referă în primul verset, referindu-se mai degrabă la îndrumarea Mântuitorului nostru (Matei 17:16) privind modul în care creștinii ar trebui să se ocupe de cei ce greșesc înainte de a merge la extremitate decât la legea lui Moise (Deuteronom 17:6; 19:15) pentru comportamentul judecătorilor în chestiuni penale. Ar trebui să mergem, sau să trimitem, la fratele nostru, o dată și din nou, pentru a-i spune de greșeala lui. Astfel apostolul le spusese acestor corinteni mai înainte, în epistola sa anterioară, și acum le spune, sau scrie celor ce mai înainte păcătuiseră, și tuturor celorlalți, dând avertizare tuturor înainte de a veni în persoană a treia oară, pentru a exercita asprimea împotriva celor ce dau scandal. Alții cred că apostolul intenționase și se pregătise de două ori deja pentru călătoria sa la Corint, dar fusese împiedicat providențial, și acum îi informează de intențiile sale de a veni la ei a treia oară. Oricum ar fi, este observabil că ținea socoteală de câte ori încerca și ce eforturi depunea cu acești corinteni pentru binele lor: și putem fi siguri că o socoteală este ținută în ceruri, și vom fi socotiți într-o altă zi pentru ajutoarele pe care le-am avut pentru sufletele noastre și cum le-am folosit. 2. Amenințarea însăși: Că dacă (sau când) va veni din nou (în persoană) nu va cruța pe păcătoșii încăpățânați și pe cei nepocăiți în enormitățile lor scandaloase. Le spusese mai înainte că se temea că Dumnezeu îl va umili printre ei, pentru că va găsi pe unii care păcătuiseră și nu se pocăiseră; și acum declară că nu va cruța pe astfel de, ci va aplica mustrări bisericești asupra lor, despre care se crede că au fost însoțite în acele timpuri timpurii de semne vizibile și extraordinare ale nemulțumirii divine. Observați, Deși este metoda plină de har a lui Dumnezeu să rabde mult cu păcătoșii, totuși nu va răbda întotdeauna; la urmă va veni și nu va cruța pe cei ce rămân încăpățânați și nepocăiți, în ciuda tuturor metodelor Sale de a-i revendica și reforma.Henry arată apoi cum chemarea la autoexaminare servește ca dovadă a prezenței lui Hristos în slujirea apostolului.
II. Apostolul atribuie un motiv pentru care ar fi astfel de aspru, și anume, pentru o dovadă că Hristos vorbește în el, pe care o căutau, v. 3. Dovada apostolatului său era necesară pentru credibilitatea, confirmarea și succesul evangheliei pe care o propovăduia; și de aceea cei ce negau aceasta trebuiau mustrați cu dreptate și asprime. Era scopul învățătorilor mincinoși să-i facă pe corinteni să pună la îndoială această chestiune, de care totuși nu aveau dovezi slabe, ci puternice și mari (v. 3), în ciuda figurii modeste pe care o făcea în lume și a disprețului aruncat asupra lui de unii. Așa cum Hristos Însuși a fost răstignit prin slăbiciune, sau a apărut în răstignirea Sa ca o persoană slabă și disprețuită, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu, sau în învierea și viața Sa își manifestă puterea divină (v. 4), tot așa apostolii, oricât de modești și disprețuiți ar fi apărut lumii, totuși, ca instrumente, au manifestat puterea lui Dumnezeu, și în special puterea harului Său, în convertirea lumii la creștinism. Și de aceea, ca o dovadă pentru cei dintre corinteni care căutau o dovadă că Hristos vorbește în apostol, îi îndeamnă să-și dovedească creștinismul (v. 5): Examinați-vă pe voi înșivă, etc. Prin aceasta sugerează că, dacă își puteau dovedi propriul creștinism, aceasta ar fi o dovadă a apostolatului său; căci dacă erau în credință, dacă Iisus Hristos era în ei, aceasta era o dovadă că Hristos vorbea în el, pentru că prin slujirea lui au crezut. El nu fusese doar un învățător, ci și un tată pentru ei. Îi născuse din nou prin evanghelia lui Hristos. Acum nu se putea imagina că o putere divină ar însoți slujirile sale dacă nu avea însărcinarea de sus. Dacă deci își puteau dovedi că nu sunt lepădați, nu sunt respinși de Hristos, avea încredere că vor ști că el nu era un lepădat (v. 6), nu era dezaprobat de Hristos. Ceea ce spune aici apostolul despre datoria corintenilor de a se examina pe ei înșiși, etc., cu perspectiva particulară deja menționată, se aplică marii datorii a tuturor celor ce se numesc creștini, de a se examina pe ei înșiși cu privire la starea lor spirituală. Ar trebui să examinăm dacă suntem în credință, pentru că este o chestiune în care putem fi ușor înșelați și în care o înșelăciune este extrem de periculoasă: suntem deci preocupați să ne dovedim pe noi înșine, să punem întrebarea propriilor noastre suflete, dacă Hristos este în noi sau nu; și Hristos este în noi, în afară de cazul în care suntem lepădați: astfel încât fie suntem creștini adevărați fie suntem mari înșelători; și ce lucru rușinos este pentru un om să nu se cunoască pe sine, să nu-și cunoască propria minte!Henry dezvăluie apoi rugăciunea apostolului și motivele care o modelează.
II. Motivele pentru care apostolul a înălțat această rugăciune către Dumnezeu în numele corintenilor, motive care au o referință specială la cazul lor și la subiectul despre care le scria. Observați, le spune, 1. Nu atât de mult pentru reputația sa personală cât pentru onoarea religiei: 'Nu ca să apărăm noi, ci ca voi să faceți ce este cinstit, sau decent, și pentru creditul religiei, chiar dacă noi am fi ocărâți și disprețuiți și socotiți ca lepădați', v. 7. Observați, (1.) Marea dorință a slujitorilor credincioși ai evangheliei este ca evanghelia pe care o propovăduiesc să fie cinstită, oricât de mult ar fi disprețuite persoanele lor. (2.) Cel mai bun mod de a împodobi sfânta noastră religie este să facem ce este cinstit și de bun renume, să umblăm cum se cuvine cu evanghelia lui Hristos. 2. Un alt motiv a fost acesta: ca ei să fie liberi de orice vină și mustrare când va veni la ei. Aceasta este sugerat în v. 8, Nu putem face nimic împotriva adevărului, ci pentru adevăr. Dacă deci nu făceau rău, nici nu acționau contrar profesiei lor de credință în evanghelie, apostolul nu avea putere sau autoritate să-i pedepsească. Spusese mai înainte (cap. 10:8) și spune aici (v. 10) că puterea pe care Domnul i-o dăduse era spre zidire, nu spre dărâmare; astfel încât, deși apostolul primise mari puteri pentru creditul și înaintarea evangheliei, totuși nu putea face nimic spre discreditarea adevărului, nici spre descurajarea celor ce i se supuneau. Nu putea, adică nu voia, nu îndrăznea, nu avea însărcinare să acționeze împotriva adevărului; și este remarcabil cum se bucura apostolul de această binecuvântată neputință: 'Ne bucurăm', spune el (v. 9), 'când suntem slabi și voi sunteți tari; adică, că nu avem putere să mustrăm pe cei tari în credință și roditori în fapte bune.' Unii înțeleg acest pasaj astfel: 'Deși suntem slabi prin persecuții și dispreț, răbdăm cu răbdare și de asemenea cu bucurie, în timp ce vedem că voi sunteți tari, că sunteți prosperi în sfințenie și perseverenți în a face binele.' Căci, 3. Dorea desăvârșirea lor (v. 9); adică, ca ei să fie sinceri și să țintească spre desăvârșire (sinceritatea este desăvârșirea noastră evanghelică), sau altfel dorea să fie o reformă deplină printre ei. Nu dorea doar ca ei să fie păziți de păcat, ci și ca ei să crească în har și să sporească în sfințenie, și ca tot ce era greșit printre ei să fie îndreptat și reformat. Acesta a fost marele scop al scrierii acestei epistole și acea libertate pe care a folosit-o cu ei scriind aceste lucruri (acele sfaturi și avertismente prietenești), fiind absent, ca astfel, fiind prezent, să nu folosească asprime (v. 10), adică, să nu meargă la extrema ultimă în exercitarea puterii pe care Domnul i-o dăduse ca apostol, pentru a răzbuna toată neascultarea, cap. 10:6.
Considerați
Considerare
Henry reflectă asupra îndemnurilor de încheiere care încurajează dragostea și pacea printre credincioși.
2. Îi încurajează cu promisiunea prezenței lui Dumnezeu printre ei: Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi, v. 11. Observați, (1.) Dumnezeu este Dumnezeul dragostei și al păcii. El este autorul păcii și iubitorul concordei. Ne-a iubit și este dispus să fie în pace cu noi; ne poruncește să-L iubim și să ne împăcăm cu El, și de asemenea să ne iubim unii pe alții și să fim în pace între noi. (2.) Dumnezeu va fi cu cei ce trăiesc în dragoste și pace. Va iubi pe cei ce iubesc pacea; va locui cu ei aici și ei vor locui cu El pentru totdeauna. Astfel de vor avea prezența plină de har a lui Dumnezeu aici și vor fi admiși la prezența Sa glorioasă în veșnicie.Henry încheie prin a explica binecuvântarea apostolică ce pecetluiește scrisoarea.
II. Binecuvântarea apostolică (v. 14): Harul Domnului Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh fie cu voi toți. Astfel încheie apostolul epistola sa și astfel este obișnuit și potrivit să se încheie adunările de închinare. Aceasta dovedește clar doctrina evangheliei și este o recunoaștere că Tatăl, Fiul și Duhul sunt trei persoane distincte, totuși un singur Dumnezeu; și aici același lucru, că ei sunt izvorul tuturor binecuvântărilor pentru oameni. De asemenea sugerează datoria noastră, care este să avem un ochi prin credință la Tatăl, Fiul și Sfântul Duh — să trăim într-o continuă privire la cele trei persoane din Treime, în al căror nume am fost botezați și în al cărui nume suntem binecuvântați. Aceasta este o binecuvântare foarte solemnă și ar trebui să dăm toată sârguința pentru a moșteni această binecuvântare. Harul lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea (sau comunicarea) Sfântului Duh: harul lui Hristos ca Răscumpărător, dragostea lui Dumnezeu care L-a trimis pe Răscumpărător și toate comunicările acestui har și dragoste, care vin la noi prin Sfântul Duh; comunicările Sfântului Duh ne califică pentru un interes în harul lui Hristos și dragostea lui Dumnezeu: și nu putem dori mai mult pentru a ne face fericiți decât harul lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh. Amin.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea rezist unui cuvânt de îndreptare necesar? Cât de regulat mă opresc să examinez dacă Hristos locuiește cu adevărat în mine? Cum ar arăta pentru mine să urmăresc atât adevărul cât și pacea în relațiile mele în această săptămână?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, cercetează inimile noastre prin Duhul Tău și descoperă orice loc unde am devenit nepăsători sau mândri. Păzește-ne de rău de dragul Evangheliei Tale și unește-ne în dragostea și unitatea care izvorăsc din Hristos. Harul Domnului Isus, dragostea lui Dumnezeu și părtășia Sfântului Duh să se odihnească peste noi și peste tot poporul Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →