Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 13 — cu Simeon
Deschidere
În spiritul căii de mijloc, ne îndreptăm astăzi spre Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de expunere anglicană care a hrănit generații în citirea atentă a Sfintei Scripturi. Cu reverență față de cuvânt și față de sufletele celor ce îl aud, intrăm în capitolul al treisprezecelea din Luca, unde chemarea urgentă a Domnului nostru la pocăință răsună cu putere neștirbită. Tratamentul măsurat, dar pătrunzător al lui Simeon ne invită să ne cercetăm pe noi înșine mai degrabă decât pe alții și să căutăm harul care singur pregătește inima pentru judecata ce vine. Același Duh care l-a călăuzit pe predicator să ne călăuzească meditația.
Citește
Citire
Să ascultăm acum capitolul al treisprezecelea din Evanghelia Sfântului Luca, luând aminte la glasul lui Hristos care își cheamă ascultătorii, și pe noi, la pocăință. Citiți capitolul încet și cu rugăciune, lăsând avertismentele și făgăduințele sale să cerceteze conștiința înainte de a ne întoarce la expunerea lui Simeon.
Studiu
Simeon începe prin a expune natura pocăinței.
Domnul nostru, văzând că ei intenționau să sugereze că această nenorocire era o judecată de la Dumnezeu din pricina vreunei răutăți uriașe, le-a îndreptat greșeala și i-a învățat să se uite la ei înșiși în loc să judece și să condamne pe alții. Astfel de nenorociri, observa el, cădeau fără deosebire peste cei drepți și peste cei răi: dar venea o zi când avea să se facă o deosebire dreaptă, iar cei nepocăiți aveau să fie supuși celor mai grele judecăți ale lui Dumnezeu. După ce vedem ce accent a pus Domnul nostru binecuvântat pe aceste adevăruri, nu putem fi socotiți lipsiți de dragoste dacă vi le deschidem potrivit înțelesului lor adevărat. În acest scop vom arăta, I. Natura pocăinței — Toți sunt gata să creadă că știu ce este pocăința; deși, în adevăr, foarte puțini au noțiuni juste despre ea. Ea constă în, 1.El dezvăluie apoi primul semn al pocăinței în smerirea înaintea lui Dumnezeu.
O smerire înaintea lui Dumnezeu din pricina păcatului — [Deși aceasta nu va fi contestată, puțini sunt conștienți ce fel de smerire se cere. Trebuie să fie adâncă. Nu este de ajuns o durere ușoară, superficială. Păcatul este un rău înspăimântător și trebuie plâns într-un chip potrivit cu enormitatea lui. Ascultați în ce chip ne învață Dumnezeu însuși să deplângem săvârșirea lui: 'Fiți întristați și jeliți și plângeți; râsul vostru să se prefacă în jale și bucuria voastră în mâhnire: smeriți-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu [Nota: Iacov 4:8-10].' Astfel a fost mustrarea de cuget simțită de cei trei mii în ziua Cincizecimii [Nota: Faptele Apostolilor 2:37]: astfel a fost și covârșitoarea simțire a vinovăției pe care a simțit-o David [Nota: Psalmii 38:4; Psalmii 51:3]: și astfel, în orice privință, a fost căința lui Ezra când și-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu nelegiuirile sale și ale poporului său [Nota: Ezra 9:5-6].El insistă apoi asupra necesității indispensabile a pocăinței.
Dar, deoarece ne privește mai mult ceea ce se referă la noi înșine, vom lua mai degrabă o privire generală asupra subiectului decât să încercăm o paralelă care ar fi mai curioasă decât folositoare. Spunem deci, cu privire la pocăință, că necesitatea ei este, 1. Indispensabilă — [De aceasta depind fericirea veșnică și nenorocirea veșnică; 'dacă nu ne pocăim, vom pieri cu toții'. Nu ne revine nouă să spunem ce ar putea face Dumnezeu: este de ajuns să știm ce va face. El a rânduit pocăința ca mijloc de a dobândi împăcarea cu el: și și-a dat propriul Fiu să moară pentru noi, pentru ca, vinovăția păcatului fiind ispășită prin sângele crucii, să poată primi pe păcătoșii care se întorc într-o desăvârșită potrivire cu cerințele legii și ale dreptății. Să înțelegem limpede acest lucru.
Considerați
Considerare
Simeon apasă necesitatea indispensabilă asupra fiecărei conștiințe.
El nu a rânduit pocăința ca să ispășească păcatul; căci chiar dacă am vărsa râuri de lacrimi, ele nu ar putea șterge niciodată cel mai mic păcat: numai sângele lui Hristos poate curăți de păcat: nici o altă fântână nu a fost sau nu poate fi vreodată deschisă pentru păcat și necurăție, decât aceea care a izvorât din rănile scumpului nostru Răscumpărător. Dar pocăința este necesară pentru a pregăti sufletele noastre pentru o vrednică primire a îndurărilor dumnezeiești și pentru o folosire potrivită a lor. Deși deci ea nu poate ispăși păcatul sau merita ceva din mâinile lui Dumnezeu, este indispensabil necesară; și, dacă nu ne pocăim, vom rămâne veșnic în lațul diavolului, iar porțile cerului ni se vor închide cu siguranță [Nota: 2 Timotei 2:25-26]. Declarația din textul nostru se va împlini cu siguranță: și mai curând vor trece cerul și pământul decât să cadă o iotă sau o frântură din ea.El afirmă chemarea universală la pocăință pentru toți.
Cei ce vor susține un asemenea sentiment nebiblic să ia aminte la avertismentul Celui Atotputernic: 'Tu zici: Pentru că sunt nevinovat, cu siguranță mânia lui se va abate de la mine: iată, mă voi judeca cu tine, pentru că ai zis: Nu am păcătuit [Nota: Ieremia 2:35]' Dacă nu se vor smeri acum, să se pregătească să-și susțină propria cauză împotriva lui Dumnezeu în ziua judecății. Spunem deci că necesitatea pocăinței este universală: și rugăm pe fiecare să aplice declarația la propriul suflet: 'Dacă nu vă pocăiți, veți pieri cu toții la fel.' ] Adresare — 1. Celor ce se socotesc pocăiți — [Cele spuse despre natura pocăinței ne pot îndemna să ne cercetăm și să ne temem ca nu cumva să ne înșelăm propriile suflete. Vă rugăm deci pe toți să țineți minte amănuntele pe care le-ați auzit și să vă încercați prin ele.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea am fost grabnic să judec pe alții în timp ce am fost încet să mă judec pe mine? Ce semne ale unei smeriri autentice și ale întoarcerii la Dumnezeu aduce acum Duhul la atenția mea? Cum voi face, prin har, ca pocăința să nu fie o emoție trecătoare, ci temperamentul statornic al sufletului meu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Care de două ori ai declarat că, dacă nu ne pocăim, vom pieri cu toții la fel, dă-ne har ca să primim Cuvântul Tău astfel încât să aducem roade vrednice de pocăință și să intrăm pe poarta cea strâmtă. Mai cruță-ne puțină vreme, Doamne bun, ca cu inimi smerite și zdrobite să ne întoarcem la Tine și să nu fim tăiați, ci să rămânem în mila Ta spre viața veșnică. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →