Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 10 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Romani 10 deschide o fereastră către dorul profund al apostolului Pavel pentru poporul său și mila surprinzătoare care nivelează fiecare inimă înaintea lui Dumnezeu. În aceste versete, marile teme ale zelului fără cunoștință, dreptatea credinței și chemarea imparțială a evangheliei vin în prim-plan. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să urmărim cum legea indică dincolo de ea însăși către Hristos și cum același Domn extinde bogății tuturor celor care Îl cheamă. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele, suntem invitați să ne examinăm propria încredere și să ne bucurăm de apropierea cuvântului mântuirii. Această lecție ne atrage într-o reflecție rugătoare asupra lărgimii harului lui Dumnezeu.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 10 din Romani. Ascultați povara personală a lui Pavel, contrastul dintre dreptatea prin lege și dreptatea prin credință, și promisiunea universală extinsă tuturor celor care Îl cheamă pe Domnul. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a trece la observațiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a consemna dorința sinceră și rugăciunea lui Pavel pentru Israel.
1. O dorință bună (v. 1), dorința ca ei să fie mântuiți — mântuiți de la pieirea și distrugerea vremelnică ce urmau să vină peste ei — mântuiți de la mânia ce va veni, mânia veșnică, care atârna deasupra capetelor lor. În această dorință este implicat faptul că ei ar putea fi convinși și convertiți; el nu putea să se roage cu credință ca ei să fie mântuiți în necredința lor. Deși Pavel a propovăduit împotriva lor, totuși s-a rugat pentru ei. În aceasta el a fost milostiv, așa cum este Dumnezeu, care nu voiește ca vreunul să piară (2 Petru 3:9), nu dorește moartea păcătoșilor. Este datoria noastră să dorim cu adevărat și cu ardoare mântuirea celor ai noștri. Aceasta, spune el, era dorința inimii sale și rugăciunea sa, ceea ce arată (1.) Puterea și sinceritatea dorinței sale. Era dorința inimii sale; nu era un compliment formal, așa cum sunt dorințele bune la mulți doar din vârful buzelor, ci o dorință reală. Aceasta era înainte de a fi rugăciunea sa. Sufletul rugăciunii este dorința inimii. Dorințele reci nu fac decât să ceară refuzuri; trebuie să ne respirăm chiar sufletele în fiecare rugăciune. (2.) Înălțarea acestei dorințe către Dumnezeu. Nu era doar dorința inimii sale, ci era și rugăciunea sa. Pot exista dorințe în inimă și totuși fără rugăciune, dacă acele dorințe nu sunt înfățișate lui Dumnezeu. A dori și a voi, dacă asta e tot, nu înseamnă a te ruga.El oferă apoi o mărturie sinceră despre zelul lor pentru Dumnezeu.
2. O mărturie bună, ca motiv al dorinței sale bune (v. 2): Le dau mărturie că au râvnă pentru Dumnezeu. Iudeii necredincioși erau cei mai aprigi dușmani pe care îi avea Pavel în lume, și totuși Pavel le dă o caracterizare cât de bună permite adevărul. Trebuie să spunem ce e mai bun chiar și despre cei mai răi dușmani ai noștri; aceasta înseamnă a binecuvânta pe cei ce ne blestemă. Dragostea ne învață să avem cea mai bună părere despre persoane și să dăm cea mai bună interpretare cuvintelor și faptelor, pe cât le îngăduie. Trebuie să observăm ceea ce este lăudabil chiar și la oamenii răi. Ei au râvnă pentru Dumnezeu. Opoziția lor față de evanghelie izvorăște dintr-un principiu de respect față de lege, pe care o știu că vine de la Dumnezeu. Există un astfel de lucru ca o râvnă oarbă și rătăcită: așa era cea a iudeilor, care, atunci când urau pe poporul și slujitorii lui Hristos și îi alungau, spuneau: Să fie slăvit Domnul (Isaia 66:5); ba chiar îi ucideau și credeau că fac lui Dumnezeu un serviciu bun, Ioan 16:2.Henry dezvăluie apoi natura și cauzele necredinței lor.
1. Natura necredinței lor. Ei nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu, adică nu s-au învoit cu condițiile evangheliei, nici nu au primit oferta îndreptățirii prin credința în Hristos, care este făcută în evanghelie. Necredința este o nesupunere față de dreptatea lui Dumnezeu, o împotrivire la proclamarea evangheliei a iertării. Nu s-au supus. În credința adevărată este nevoie de multă supunere; de aceea prima lecție pe care o învață Hristos este să ne lepădăm de noi înșine. Este un mare act de smerire pentru o inimă mândră să fie mulțumită să fie îndatorată harului gratuit; ne este greu să cerșim sub forma săracului.
Considerați
Reflectare
Henry lărgește orizontul pentru a arăta că nu este nicio deosebire între iudeu și grec.
Primele cuvinte exprimă scopul apostolului prin aceste versete, anume că nu este nicio deosebire între iudei și neamuri, ci stau pe același nivel în ceea ce privește primirea de la Dumnezeu. În Isus Hristos nu este nici grec, nici iudeu, Coloseni 3:11. Dumnezeu nu mântuiește pe nimeni și nu respinge pe nimeni pentru că sunt iudei, nici pentru că sunt greci, ci îi primește pe amândoi în mod egal pe temeiurile evangheliei: Nu este nicio deosebire. Pentru a dovedi aceasta, el aduce două argumente:—
Răspunde
Răspuns
Unde ar putea zelul meu să depășească cunoștința autentică a dreptății lui Dumnezeu?
Cum răspund la apropierea cuvântului credinței în viața mea de fiecare zi?
În ce feluri pot primi adevărul că același Domn este bogat față de toți cei care Îl cheamă?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, te lăudăm pentru neprihănirea care vine prin credința în Hristos, dăruită cu dărnicie tuturor celor ce cheamă Numele Tău. Dă-ne inimi smerite care să renunțe la orice efort de a-și statornici propria dreptate și să se odihnească cu totul în lucrarea împlinită a Fiului Tău. Umple-ne cu Duhul Tău, ca gurile noastre să mărturisească pe Isus ca Domn și picioarele noastre să ducă vestea bună la toate neamurile. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →