Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 7-8 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matthew Henry asupra Leviticului deschide o fereastră spre închinarea ordonată a vechiului Israel. Comentariul său la capitolele 7 și 8 urmărește instrucțiunile finale pentru diferitele jertfe și apoi consemnează sfințirea publică a lui Aaron și a fiilor săi. Prin ochii lui Henry vedem cum fiecare detaliu al jertfei și al preoției arăta înainte spre Hristos, modelând totodată evlavia zilnică a poporului lui Dumnezeu. Rămânând astăzi asupra paragrafelor sale, suntem invitați să reflectăm atât la sfințenia cerută celor ce se apropie de Dumnezeu, cât și la generoasa purtare de grijă pe care Dumnezeu o face pentru slujitorii Săi. Să lăsăm glasul statornic și saturat de Scriptură al lui Henry să ne călăuzească meditația.
Citește
Citire
Acordă acum timp pentru a citi Leviticul capitolele 7 și 8 în propria ta Biblie. Observă distincțiile atente dintre jertfa pentru vină, jertfa de pace și jertfa de sfințire și remarcă cum întreaga adunare se strânge pentru a fi martoră la hirotonia preoților. Lasă accentul repetat al textului asupra sfințeniei, ordinii și poruncii dumnezeiești să se așeze în inima ta înainte de a te întoarce la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a trece în revistă reglementările rămase pentru jertfa pentru vină și părțile preoțești aferente.
Observă aici, 1. Cu privire la jertfa pentru vină, că, fiind de aceeași natură cu jertfa pentru păcat, trebuia condusă după aceleași reguli, v. 6. Când sângele și grăsimea erau aduse lui Dumnezeu pentru ispășire, preoții trebuiau să mănânce carnea, ca pe cea a jertfei pentru păcat, în locul sfânt. Evreii au o tradiție (așa cum o avem de la învățatul episcop Patrick) cu privire la stropirea sângelui jertfei pentru vină în jurul altarului: 'Că era o linie stacojie care înconjura altarul exact la mijloc, iar sângele jertfelor arse era stropit în jurul deasupra liniei, dar cel al jertfelor pentru vină și al jertfelor de pace în jurul dedesubtul liniei.' Cât despre carnea jertfei pentru vină, dreptul la ea aparținea preotului care o aducea, v. 7. Cel ce făcea lucrarea trebuia să aibă plata. Aceasta era o încurajare pentru preoți să dea o slujire atentă la altar; cu cât erau mai gata și mai ocupați, cu atât primeau mai mult. Observă, cu cât suntem mai sârguincioși în slujbele religiei, cu atât vom culege mai mult din avantajele ei. Dar oricare dintre preoți și bărbații din familiile lor puteau fi invitați de cel căruia îi aparținea să ia parte cu el: 'Orice bărbat dintre preoți să mănânce din ea', adică poate mânca din ea, în locul sfânt, v. 6. Și, fără îndoială, era obiceiul să se trateze unii pe alții cu aceste avantaje ale slujbei lor, prin care prietenia și comuniunea erau menținute între preoți. În mod gratuit primiseră și trebuiau să dea în mod gratuit. Se pare că aducătorul însuși nu trebuia să aibă nicio parte din jertfa sa pentru vină, așa cum avea din jertfa sa de pace; ci totul era împărțit între altar și preot. Ei aduceau jertfe de pace în mulțumire pentru îndurare și atunci era potrivit să se ospăteze; dar aduceau jertfe pentru vină în întristare pentru păcat și atunci postul era mai potrivit, ca semn al bocetului sfânt și al hotărârii de a se abține de la păcat. 2. Cu privire la jertfa arsă este rânduit aici ca preotul care o aducea să aibă pielea (v. 8), din care fără îndoială putea face bani. 'Aceasta' (spun evreii) 'este menită doar pentru jertfele arse aduse de persoane particulare; căci profitul din pieile jertfelor arse zilnice pentru adunare mergea la repararea sanctuarului.' Unii sugerează că această rânduială ne va ajuta să înțelegem îmbrăcarea de către Dumnezeu a primilor noștri părinți cu haine de piele, Facerea iii, 21. Este probabil ca animalele ale căror piei erau acestea să fi fost aduse ca jertfe arse întregi și ca Adam să fi fost preotul care le aducea; și atunci Dumnezeu i-a dat lui pieile, ca plată a sa, să-și facă haine pentru sine și pentru soția sa, în amintirea cărui fapt pieile au aparținut de atunci preotului; și vezi Facerea xxvii, 16. 3. Cu privire la jertfa de mâncare, dacă era gătită, era potrivită să fie mâncată imediat; și de aceea preotul care o aducea trebuia să o aibă, v. 9. Dacă era uscată, nu era atât de mare nevoie de grabă în folosirea ei; și de aceea trebuia făcută o împărțire egală între toți preoții care erau atunci de serviciu, v. 10.Henry trece apoi la natura și intențiile variate ale jertfelor de pace.
I. Natura și intenția jertfelor de pace sunt aici deschise mai distinct. Ele erau aduse fie, 1. În mulțumire pentru vreo îndurare specială primită, cum ar fi vindecarea de boală, păstrarea într-o călătorie, izbăvirea pe mare, răscumpărarea din robie, toate acestea fiind specificate în Psalmul 107 și pentru ele oamenii sunt chemați să aducă jertfa de mulțumire, v. 22. Sau, 2. În împlinirea vreunui jurământ pe care un om îl făcuse când era în necaz (v. 16), și aceasta era mai puțin cinstită decât cea dintâi, deși omiterea ei ar fi fost mai vinovată. Sau, 3. În cerere pentru vreo îndurare specială pe care un om o urmărea și o aștepta, numită aici jertfă de bunăvoie. Aceasta însoțea rugăciunile unui om, așa cum cea dintâi însoțea laudele sale. Nu aflăm că oamenii erau legați de lege, decât dacă se legaseră singuri prin jurământ, să aducă aceste jertfe de pace cu asemenea prilejuri, așa cum trebuiau să-și aducă jertfele de ispășire în caz de păcat săvârșit. Nu că rugăciunea și lauda nu ar fi la fel de mult datoria noastră ca pocăința; dar aici, în expresiile simțământului lor față de îndurare, Dumnezeu i-a lăsat mai mult la libertatea lor decât în expresiile simțământului lor față de păcat — pentru a încerca generozitatea evlaviei lor și ca jertfele lor, fiind jertfe de bunăvoie, să fie mai lăudabile și mai primite; și, obligându-i să aducă jertfele de ispășire, Dumnezeu ar arăta necesitatea marii ispășiri.Henry detaliază apoi partea prescrisă care aparținea preoților din fiecare jertfă de pace.
5. Partea preotului din jertfele de pace este aici prescrisă. Din fiecare animal adus ca jertfă de pace, preotul care o aducea trebuia să aibă pentru sine pieptul și umărul drept, v. 30-34. Observă aici, (1.) Că atunci când jertfa era înjunghiată, aducătorul însuși trebuia, cu propriile sale mâini, să prezinte partea lui Dumnezeu din ea, ca să arate astfel că o dă cu bucurie lui Dumnezeu și dorința ca ea să fie primită. El trebuia cu propriile sale mâini s-o ridice, în semn de respect față de Dumnezeu ca Dumnezeul cerului, și apoi s-o legene înainte și înapoi, în semn de respect față de Dumnezeu ca Domn al întregului pământ, căruia astfel, pe cât putea ajunge, i-o oferea, arătându-și promptitudinea și dorința de a-i aduce cinste. Ceea ce era astfel ridicat și legănat era grăsimea, pieptul și umărul drept; totul era adus lui Dumnezeu; și apoi El a rânduit grăsimea altarului Său și pieptul și umărul preotului Său, amândoi fiind primitorii Săi. (2.) Că atunci când grăsimea era arsă, preotul își lua partea sa, din care el și familia sa trebuiau să se ospăteze, la fel ca aducătorul și familia sa. În bucuria și mulțumirea sfântă, este bine să avem slujitorii noștri să meargă înaintea noastră și să fie gura noastră către Dumnezeu. Melodia este dulce când cel ce seamănă și cei ce seceră se bucură împreună. Unii observă o semnificație în părțile atribuite preoților: pieptul și umărul sugerează afecțiunile și acțiunile, care trebuie închinate cinstei lui Dumnezeu de către tot poporul Său și slujirii Bisericii de către toți preoții Săi. Hristos, marea noastră jertfă de pace, ospătează pe toți preoții Săi spirituali cu pieptul și umărul, cu dragostea cea mai scumpă și cu sprijinele cele mai dulci și mai tari; căci a Lui este înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu. Când Saul a fost ales rege, Samuel a poruncit ca umărul jertfei de pace să fie pus înaintea lui (1 Samuel 9, 24), ceea ce i-a dat un indiciu despre ceva mare și sfânt destinat lui. Isus Hristos este marea noastră jertfă de pace; căci S-a făcut jertfă nu numai ca să ispășească păcatul și astfel să ne mântuiască de blestem, ci ca să cumpere pentru noi o binecuvântare și tot binele. Prin participarea noastră cu bucurie la beneficiile răscumpărării ne ospătăm din jertfă, pentru a arăta care a fost instituită Cina Domnului.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea reflectând asupra rânduielii veșnice date atât preoților, cât și poporului.
Aici este încheierea acestor legi privitoare la jertfe, deși unele dintre ele sunt repetate și explicate mai târziu. Acestea trebuie privite, 1. Ca o danie pentru preoți, v. 35, 36. În ziua în care au fost hirotoniți pentru acea lucrare și slujbă, această prevedere a fost făcută pentru întreținerea lor confortabilă. Observă, Dumnezeu va avea grijă ca cei ce sunt angajați pentru El să fie bine plătiți și bine îngrijiți. Cei ce primesc ungerea Duhului ca să slujească Domnului vor avea partea lor și va fi o parte vrednică, din jertfele Domnului; căci lucrarea lui Dumnezeu este propria sa plată și există o răsplată prezentă a ascultării în ascultare. 2. Ca o rânduială veșnică pentru popor, ca ei să aducă aceste jertfe după regulile prescrise și să dea cu bucurie preoților partea lor din ele. Dumnezeu a poruncit copiilor lui Israel să-și aducă darurile, v. 38. Observă, actele solemne ale închinării religioase sunt poruncite. Ele nu sunt lucruri în care suntem lăsați la libertatea noastră și pe care le putem face sau nu după plăcere; ci suntem sub obligații indispensabile de a le împlini la timpul lor și este spre primejdia noastră dacă le omitem. Păzirea legilor lui Hristos nu poate fi mai puțin necesară decât a fost păzirea legilor lui Moise.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea tratez îndatoririle sfinte ca opționale mai degrabă decât poruncite? 2. Cum aș putea prezenta mai deliberat atât afecțiunile, cât și acțiunile mele Domnului ca jertfe vii? 3. În ce feluri îi sprijin acum pe cei pe care Dumnezeu i-a pus deoparte pentru slujire?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte Ceresc, Te înălțăm pentru sfintele jertfe pe care le-ai poruncit, care descoperă atât cerințele Tale drepte cât și îndurarea Ta plină de har pentru ca păcătoșii să se apropie. Prin Duhul Tău, dă-ne putere să aducem mulțumirile și juruințele noastre cu mâini curate și inimi curate, încrezându-ne cu totul în jertfa împlinită a lui Hristos, Marele nostru Preot. Sfințește-ne din nou pentru slujirea Ta, ca fiecare act de închinare să fie primit în El și să aducă slavă Numelui Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →