← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Iosua 17-18 — cu Ioan Calvin

Iosua 17-18Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ascultăm vocea lui Ioan Calvin în timp ce el explică împărțirile finale ale pământului către semințiile lui Manase și Efraim. Atenția atentă a lui Calvin la text dezvăluie atât credincioșia lui Dumnezeu în împlinirea promisiunilor Sale, cât și lenevia care adesea împiedică poporul Său să primească moștenirea lor. Prin comentariul său suntem invitați să considerăm cum cuvântul Domnului încă ne îndrumă și ne testează pașii astăzi. Fie ca aceste cuvinte antice să trezească credință și curaj proaspăt în noi în timp ce umblăm cu același Dumnezeu care a condus Israelul.
Citește

Citire

Acordă-ți timp acum să citești capitolele 17 și 18 din Iosua încet și cu rugăciune. Observă granițele atent trasate pentru Manase și Efraim, cererea fiicelor lui Selofhad și blânda mustrare pe care Iosua o dă semințiilor care se plâng. Lasă narațiunea să se așeze în inima ta înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a reveni la seminția lui Manase pentru a confirma moștenirea fiicelor lui Selofhad. Istoricul revine la seminția lui Manase cu scopul de a confirma ceea ce am văzut mai înainte cu privire la fiicele lui Selofhad. Căci deși era o noutate ca femeile să moștenească în mod nediscriminatoriu împreună cu bărbații, totuși, deoarece cinci dintre ele supraviețuiseră tatălui lor, au dovedit că este drept ca ele să fie admise la o parte, ca nu cumva, în timp ce el era nevinovat, să rămână sub reproșul de a fi murit fără copii. Dumnezeu răspunsese lui Moise prin oracolul Său că, în privința succesiunii, ele să fie socotite ca un singur cap. Ele cer acum ca hotărârea astfel dată prin gura Domnului să fie dusă la îndeplinire. Cât despre numele de întâi-născut, încă dat lui Manase, trebuie înțeles astfel încât să nu fie în contradicție cu profeția lui Iacov; sau mai degrabă întâietatea lui este aici într-un fel îngropată, iar demnitatea lui restrânsă la trecut. Aici, totuși, trebuie observat că oamenii sunt atât de stăpâni pe ei și atât de devotați propriilor interese, încât rareori le vine în minte să le dea altora ceea ce li se cuvine. Fiicele lui Selofhad obținuseră o parte printr-un decret ceresc; nici nu îndrăznise cineva să rostească un cuvânt împotriva acestuia; și totuși, dacă ele ar fi rămas tăcute, nu li s-ar fi acordat nici o atenție. De aceea, ca nu cumva întârzierea să le fie vătămătoare, ele se adresează lui Iosua și lui Eleazar și insistă ca să nu fie lipsite de succesiunea lor legitimă. Iosua nu intercalează nici o întârziere care să le împiedice să obțină imediat ceea ce este drept, nici nu există vreo murmurare din partea poporului. De aici deducem că toți erau dispuși să acționeze cu dreptate; dar fiecare este ocupat cu propriul interes și prea înclinat să treacă cu vederea cu nepăsare pe cel al altora. El continuă să examineze cum au căzut zece părți lui Manase. 5. Și au căzut zece părți lui Manase, etc. Copiii lui Manase sunt în acest pasaj împărțiți în șapte tulpini. Machir, întâiul-născut, este pus deoparte; ceilalți șase urmează. Aici se ridică întrebarea: Cum a fost împărțită moștenirea în zece părți? Unii exegeți ascund cu viclenie dificultatea; [155] alții, pentru că nu sunt în stare să o rezolve, se dedau la cele mai neînsemnate fleacuri. Este cu siguranță foarte absurd ca patru părți să fie date la cinci fiice; și nu este cu nimic mai potrivit ca partea lor să fie dublată pentru că tatăl lor era întâiul-născut. Este dincolo de orice controversă că Galaad, fiul lui Machir și străbunicul femeilor despre care vorbim acum, și-a ales așezarea în muntele Galaad și Basan. Așadar, văzând că el obținuse deja o moștenire prin privilegiu fără sorți, nu ar fi trebuit să obțină una prin sorți în pământul Canaanului, dacă nu cumva a așezat doar o parte din familia sa dincolo de Iordan. Căci Hefer era unul dintre fiii săi, dar nu singurul; și de asemenea, odrasla celorlalți cinci frați putea fi distinsă în mai multe capete după numărul cărora s-ar fi putut face alocarea prin sorți. Căci nu se știe în ce grad au fost luate familiile a căror parte a căzut în pământul Canaanului. Și tot ce citim aici este că zece sorți au fost aruncate printre fiii lui Manase în plus față de țara pe care și-o dobândiseră ei înșiși mai înainte dincolo de Iordan. Este astfel zadarnic să dezbatem despre număr, care nu poate fi stabilit cu certitudine din narațiunea de față, deoarece primul lucru necesar de știut este numărul exact al familiilor cărora le era comună împărțirea. Ba chiar nu este imposibil ca fiicele lui Selofhad să-și fi obținut acolo patrimoniul. Se spune, într-adevăr, că ele locuiau printre frații tatălui lor; dar locul nu este dat. Oricum ar fi, nu am nici o îndoială că s-a respectat dreptatea reciprocă și că, după ce s-a făcut provizie pentru alții, pământul care fusese supus sorții a fost distribuit printre zece familii ale căror nume sunt omise aici. Calvin consideră apoi plângerea copiilor lui Iosif cu privire la moștenirea lor. Suntem așadar conduși să concluzionăm că, atunci când sorții au fost aruncați pentru cele două seminții, sfatul admirabil al lui Dumnezeu a aranjat ca frații, care aveau un tată comun, să fie contigui și vecini unul cu altul. Este nedemn din partea lor, așadar, să se plângă și să pledeze că li s-a dat doar o singură moștenire, pentru că Iosua nu avea nici atâta inimă rea, nici atâta răutate încât să-i fraudeze de un drept clar fie prin nepăsare, fie prin invidie. [160] Dar aici stă falsitatea plângerii lor cu privire la granițe înguste, că ei socoteau ca nimic tot ceea ce mai trebuia dobândit prin vitejie războinică; ca și cum sorțul ar fi atribuit porțiuni celorlalte seminții doar în teritoriu supus. Iosua, în consecință, printr-o singură propoziție, respinge și îndepărtează argumentul lor și le întoarce o acuzație prin care ei încercau să arunce oprobriu asupra lui. Dacă resursele și numărul vostru sunt atât de mari, de ce, întreabă el, nu faceți o incursiune asupra dușmanului, a cărui țară v-a fost dată? Nici evenimentul nu vă va dezamăgi, dacă, încrezându-vă în promisiunea lui Dumnezeu, veți merge cu îndrăzneală la moștenirea pe care El v-a dăruit-o. Vedem cum, deși li se făcuse o provizie potrivită, ei erau atât de orbiți de lene încât să se plângă că sunt strâmtorați de spațiu, pentru că nu erau dispuși să-și miște degetul ca să caute deplina posesie a moștenirii lor. De aceea, acest pasaj ne învață că, dacă în vreun moment ni se pare că ni se face mai puțin decât ni se cuvine, trebuie să ne scuturăm cu grijă de toate întârzierile și să nu aruncăm cu ușurință asupra altora vina care ne aparține nouă.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra adunării de la Silo unde au fost aruncați sorții rămași. 1. Și toată adunarea copiilor lui Israel, etc. Aici avem o narațiune a convenției celebre ținute în Silo, unde s-a deliberat cu privire la aruncarea sorților rămași. Căci deși cu zel pios încercaseră aruncarea sorților, totuși procedura fusese întreruptă, ca și cum victoria trebuia să preceadă distribuirea care depindea doar de gura lui Dumnezeu. Ei se adună, așadar, în Silo pentru a hotărî ce era necesar să se facă în viitor. Și nu este nici o îndoială că Iosua a convocat această întâlnire pentru a-i ridica din letargia lor. Căci ei nu vin de bunăvoie cu vreo propunere, ci el începe prin a-i mustra că au fost leneși și nepăsători în a intra în moștenirea pe care Dumnezeu le-o dăruise. Este ușor de dedus din cuvântarea lui că ei arătaseră mare promptitudine la început, dar că nu existase perseverență.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai fost lent în a revendica moștenirea pe care Dumnezeu ți-a promis-o deja? Cum te încurajează exemplul fiicelor lui Selofhad să vorbești pentru ceea ce este pe drept al tău în Hristos? Ce pas practic de credință ar putea să te îndemne mustrarea lui Iosua să-l faci în această săptămână?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care prin legământul Tău suveran ai împărțit poporului Tău moștenirea și ai trasat fiecare hotar după înțelepciunea Ta, dă-ne harul să ne ridicăm și să luăm în stăpânire țara pe care ai făgăduit-o, lepădând toată lenevia care ne-ar ține departe de plinătatea odihnei în Hristos. Întărește inimile noastre cu aceeași credință pe care ai dat-o fiicelor lui Zelofhad, ca să ne încredem în Cuvântul Tău și să mergem înainte fără teamă, știind că făgăduințele Tale nu pot da greș. Păstrează-ne pururea cu mintea la faptul că țara în care intrăm este numai a Ta și fă-ne să locuim în ea spre lauda harului Tău preaslăvit. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →