Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 5-6 — cu Matei Henry
Deschidere
Notele atente verset cu verset ale lui Matei Henry despre Psalmii 5 și 6 ne invită în ritmul constant al rugăciunii care l-a susținut pe David prin anotimpuri de opoziție și suferință interioară. Reflecțiile sale evidențiază atât sfințenia Dumnezeului căruia ne adresăm, cât și lamentarea sinceră care deschide calea spre încredere reînnoită. Urmând îndrumarea lui Henry, descoperim tipare practice pentru a ne îndrepta propriile strigăte de dimineață către Domnul și a ne odihni în îndurarea Sa când noaptea aduce lacrimi. Această lecție adună observațiile sale cheie astfel încât lectura de astăzi să poată modela atât cererile, cât și laudele noastre.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește Psalmii 5 și 6 încet, permițând apelurilor încrezătoare și gemetelor sincere ale psalmistului să răsune în propria ta inimă. Observă mișcarea de la hotărârea statornică din dimineață la lacrimile obosite din noapte și întoarcerea repetată către Domnul ca Rege și vindecător. Lasă cuvintele să te pregătească să primești perspectivele lui Matei Henry despre felul în care astfel de rugăciuni sunt modelate de caracterul lui Dumnezeu și întâmpinate cu bunăvoința Sa.
Studiu
Henry începe prin a examina adresarea lui David către Dumnezeu ca un Rege care ascultă rugăciunile.
I. Ca un Dumnezeu care ascultă rugăciunile; astfel a fost El întotdeauna de când oamenii au început să cheme numele Domnului și totuși este încă la fel de gata să asculte rugăciunea ca oricând. Observă cum David Îl numește aici: O, Doamne (v. 1, 3), Iehova, o Ființă autoexistentă, autosuficientă, pe care suntem datori să o adorăm și „Împăratul meu și Dumnezeul meu (v. 2), pe care L-am recunoscut ca Dumnezeul meu, față de care mi-am jurat credință și sub a cărui protecție m-am pus ca Împărat al meu”. Credem că Dumnezeul căruia ne rugăm este un Împărat și un Dumnezeu. Împărat al împăraților și Dumnezeu al zeilor; dar asta nu este de ajuns: principiul cel mai poruncitor și încurajator al rugăciunii și cea mai puternică sau convingătoare cerere în rugăciune este să-L privim ca Împăratul nostru și Dumnezeul nostru, față de care stăm sub obligații deosebite și de la care avem așteptări deosebite. Acum observă,Henry consideră apoi același Dumnezeu ca fiind Cel care urăște tot păcatul.
II. Ca un Dumnezeu care urăște păcatul, v. 4-6. David observă acest lucru, 1. Ca un avertisment pentru sine și pentru toți ceilalți oameni care se roagă, să-și amintească faptul că, așa cum Dumnezeu cu care avem de-a face este milostiv și îndurător, tot așa este curat și sfânt; deși este gata să asculte rugăciunea, totuși, dacă privim nelegiuirea în inima noastră, El nu va asculta rugăciunile noastre, Ps. lxvi. 18. 2. Ca o încurajare a rugăciunilor sale împotriva dușmanilor săi; aceștia erau oameni răi și deci dușmani ai lui Dumnezeu și unii în care El nu găsea plăcere. Vezi aici. (1.) Sfințenia firii lui Dumnezeu. Când spune: Tu nu ești un Dumnezeu care are plăcere în nelegiuire, El înseamnă: „Tu ești un Dumnezeu care o urăște, ca fiind direct contrară purității și dreptății Tale infinite și voii sfinte”. Deși lucrătorii nelegiuirii prosperă, nimeni să nu deducă de aici că Dumnezeu are plăcere în nelegiuire, nici măcar în aceea prin care oamenii pretind că-L cinstesc, ca aceia care își urăsc frații, îi alungă și spun: Să fie slăvit Domnul. Dumnezeu nu are plăcere în nelegiuire, chiar dacă este acoperită cu un văl al religiei. Să știe deci cei care se bucură de păcat că Dumnezeu nu se bucură de ei; nici să nu spună nimeni, când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu, căci Dumnezeu nu este autorul păcatului, nici răul nu va locui cu El, adică nu va fi întotdeauna încurajat și lăsat să prospere. Dr. Hammond crede că aceasta se referă la acea lege a lui Moise care nu permitea străinilor, care persistau în idolatrie, să locuiască în țara lui Israel. (2.) Dreptatea guvernării Sale. Nebunii nu vor sta în prezența Sa, adică nu vor fi zâmbiți de El, nici admiși să-L slujească, nici nu vor fi achitați în judecata zilei celei mari. Lucrătorii nelegiuirii sunt foarte nebuni. Păcatul este nebunie, iar păcătoșii sunt cei mai mari dintre toți nebunii; nu nebuni făcuți de Dumnezeu (aceia trebuie compătimiți), căci El nu urăște nimic din ceea ce a făcut, ci nebuni făcuți de ei înșiși, iar pe aceia îi urăște. Oamenii răi Îl urăsc pe Dumnezeu; pe bună dreptate sunt deci urâți de El și aceasta va fi nenorocirea și ruina lor fără sfârșit. „Pe cei pe care îi urăști îi vei nimici;” în special două feluri de păcătoși, care sunt aici marcați pentru nimicire:—[1.] Cei care sunt nebuni, care vorbesc minciuni sau înșelăciuni și care sunt înșelători. Se pune un accent deosebit pe acești păcătoși (Apoc. xxi. 8), Toți mincinoșii și (Ps. xxii. 15), Oricine iubește și face o minciună; nimic nu este mai contrar decât aceasta și deci nimic mai urât Dumnezeului adevărului. [2.] Cei care sunt cruzi: Tu vei urî pe omul sângeros; căci inumanitatea nu este mai puțin contrară, nu este mai puțin urâtă Dumnezeului milei, căruia îi place mila. Mincinoșii și ucigașii sunt într-un mod deosebit spuși că seamănă cu diavolul și că sunt copiii lui și de aceea se poate aștepta pe bună dreptate ca Dumnezeu să-i urască. Acestea erau caracterele dușmanilor lui David; și astfel sunt încă dușmanii lui Hristos și ai Bisericii Sale, oameni pierduți complet pentru orice virtute și onoare; și cu cât sunt mai răi, cu atât mai siguri putem fi de ruina lor la timpul cuvenit.Henry arată apoi hotărârea fermă a lui David de a se apropia în închinarea publică.
1. El este hotărât cu statornicie să rămână aproape de Dumnezeu și de închinarea Sa. Păcătoșii se îndepărtează de Dumnezeu și astfel se fac urâți sfințeniei Sale și supuși dreptății Sale: „Dar, cât despre mine, aceasta nu mă va ține departe de Tine”. Sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu sunt atât de departe de a fi o teroare pentru cei cu inima dreaptă, încât să-i alunge de la Dumnezeu, încât mai degrabă prin ele sunt invitați să se alipească de El. David se hotărăște, (1.) Să se închine lui Dumnezeu, să-I aducă omagiul său și să dea lui Dumnezeu slava cuvenită numelui Său. (2.) Să I se închine în mod public: „Voi intra în casa Ta, curțile casei Tale, ca să mă închin acolo cu alți închinători credincioși”. David era mult în închinarea tainică, se ruga adesea singur (v. 2, 3) și totuși era foarte constant și devotat în frecventarea sanctuarului. Îndatoririle cămăruței sunt menite să ne pregătească pentru rânduielile publice, nu să ne scutească de ele. (3.) Să I se închine cu evlavie și cu un simț cuvenit al distanței infinite dintre Dumnezeu și om: „În frica Ta mă voi închina, cu o sfântă teamă de Dumnezeu asupra duhului meu”, Evr. xii. 28. Dumnezeu trebuie să fie mult temut de toți închinătorii Săi. (4.) Să-și ia încurajarea, în închinare, numai de la Dumnezeu Însuși. [1.] Din mila Sa infinită. În mulțimea milei lui Dumnezeu (comorile inepuizabile ale milei care sunt în Dumnezeu și nenumăratele dovezi și exemple ale ei pe care le primim de la El) David își pune încrederea, nu în vreun merit sau dreptate a sa, în apropierea sa de Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna atât temelia speranțelor noastre, cât și izvorul bucuriei noastre în tot ceea ce avem de-a face cu El. [2.] Din mijlocul instituit al închinării, care era atunci templul, numit aici templul sfințeniei Sale, ca un tip al lui Hristos, marele și singurul Mijlocitor, care sfințește slujba așa cum templul sfințea aurul și la care trebuie să avem un ochi în toate devoțiunile noastre așa cum aveau atunci închinătorii la templu.
Considerați
Considerare
Henry descrie mai târziu bucuria promisă tuturor celor care se încred în Domnul.
III. El dă o socoteală despre poporul lui Dumnezeu și se roagă pentru ei, încheind cu o asigurare a fericirii lor, în care nu se îndoia de propriul său interes. Observă, 1. Descrierea pe care o face despre poporul lui Dumnezeu. Ei sunt cei drepți (v. 12); căci ei își pun încrederea în Dumnezeu, sunt bine asigurați de puterea și atotsuficiența Sa, își pun totul pe promisiunea Sa și sunt încrezători în protecția Sa în calea datoriei lor; și ei iubesc numele Său, sunt mulțumiți de tot ceea ce prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut și se bucură de cunoașterea lor cu El. Aceasta este religia adevărată și curată, a trăi o viață de mulțumire în Dumnezeu și de dependență de El. 2. Rugăciunea sa pentru ei: „Să se bucure; să aibă motiv să se bucure și inimi să se bucure; umple-i de bucurie, cu mare bucurie și nespusă; să strige de bucurie, cu bucurie constantă și perpetuă; să strige mereu de bucurie, cu bucurie sfântă și care se termină în Dumnezeu; să fie bucuroși în Tine, în favoarea Ta, în mântuirea Ta, nu în vreo creatură. Să se bucure pentru că îi aperi, îi acoperi sau îi umbrești, locuiești printre ei”. Poate aici este o aluzie la stâlpul de nor și de foc, care era pentru Israel un semn vizibil al prezenței speciale a lui Dumnezeu cu ei și al protecției speciale sub care se aflau. Să învățăm de la David să ne rugăm, nu numai pentru noi înșine, ci și pentru alții, pentru toți oamenii buni, pentru toți cei care se încred în Dumnezeu și iubesc numele Său, chiar dacă nu în toate privințele minții noastre sau în interesul nostru. Toți cei îndreptățiți la promisiunile lui Dumnezeu să aibă o parte în rugăciunile noastre; harul să fie cu toți cei care iubesc pe Hristos cu sinceritate. Aceasta înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. 3. Mângâierea sa cu privire la ei, v. 12. El îi ia în rugăciunile sale pentru că sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu; de aceea nu se îndoiește că rugăciunile sale vor fi ascultate și ei se vor bucura întotdeauna; căci, (1.) Ei sunt fericiți în asigurarea binecuvântării lui Dumnezeu: „Tu, Doamne, vei binecuvânta pe cel drept, vei porunci o binecuvântare peste ei. Tu ai rostit în Cuvântul Tău că sunt binecuvântați și de aceea îi vei face cu adevărat așa. Cei pe care îi binecuvântezi sunt cu adevărat binecuvântați”. (2.) „Ei sunt în siguranță sub protecția favorii Tale; cu aceea îl vei încorona” (așa citesc unii); „este onoarea lui, va fi pentru el o diademă de frumusețe și îl va face cu adevărat mare: cu aceea îl vei înconjura, îl vei înconjura din toate părțile, ca cu un scut”. Un scut, în război, apără doar o parte, dar favoarea lui Dumnezeu este pentru sfinți o apărare din toate părțile; ca gardul din jurul lui Iov, de jur împrejur, astfel încât, în timp ce se țin sub protecția divină, sunt în întregime în siguranță și trebuie să fie în întregime mulțumiți.Trecând la psalmul următor, Henry notează cum lamentarea face loc asigurării.
David a fost un profet plângător la fel ca Ieremia, iar acest psalm este una dintre lamentațiile sale: fie a fost scris într-un timp, fie cel puțin calculat pentru un timp de mare necaz, atât exterior, cât și interior. Este cineva întristat? Este cineva bolnav? Să cânte acest psalm. Metoda acestui psalm este foarte observabilă și ceea ce vom întâlni adesea. El începe cu plângeri jalnice, dar se termină cu laude vesele; ca Ana, care a mers la rugăciune cu un duh întristat, dar, după ce s-a rugat, și-a văzut de drum și chipul ei nu mai era trist. Trei lucruri se plânge psalmistul aici:—1. Boală a trupului. 2. Necaz al minții, izvorât din simțământul păcatului, cauza meritată a durerii și a bolii. 3. Insultele dușmanilor săi cu ocazia ambelor. Acum aici, I. El își varsă plângerile înaintea lui Dumnezeu, respinge mânia Sa și cere cu ardoare întoarcerea favorii Sale, ver. 1-7. II. Se asigură de un răspuns de pace, în curând, spre deplina sa mulțumire, ver. 8-10. Acest psalm este ca cartea lui Iov.
Răspunde
Unde în circumstanțele tale actuale ai nevoie cel mai mult să-ți îndrepți rugăciunea de dimineață cu aceeași concentrare statornică pe care a modelat-o David? Cum te smerește și te încurajează amintirea urii lui Dumnezeu față de păcat atunci când îți aduci propriile lupte înaintea Lui? În ce feluri ar putea lamentarea sinceră, ca aceea din Psalmul 6, să-ți pregătească inima să primească bucuria despre care spune Henry că aparține celor care se încred în Domnul?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, așa cum psalmistul a strigat către Tine dimineața, tot așa și noi ne înălțăm acum glasurile către Tine, cerând ca Tu să ne conduci în dreptatea Ta și să îndreptezi calea noastră înaintea Ta. Păzește-ne inimile de înșelăciunea celor răi și lasă dragostea Ta neclintită să ne înconjoare pe când ne adăpostim în numele Tău. Prin Duhul Tău, umple-ne de bucuria care vine din a ne încrede în mila Ta și din a ne bucura în mântuirea Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →