← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 29-30 — cu Ioan Calvin

Geneza 29-30Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre Ioan Calvin pentru îndrumare prin poveștile de familie intricate din Geneza 29 și 30. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie atât fragilitatea umană, cât și mâna statornică a providenței divine la lucru în viața lui Iacov. Reflecțiile sale ne invită să ne examinăm propriile răspunsuri la întârziere, înșelăciune și binecuvântare neașteptată. Pe măsură ce ascultăm tratamentul său verset cu verset, descoperim cum evenimentele obișnuite devin prilejuri pentru o încredere mai profundă în guvernarea ascunsă a lui Dumnezeu. Fie ca perspectivele lui Calvin să ne întărească inimile și să ne ascută vederea pe măsură ce parcurgem aceste capitole împreună.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Geneza capitolele 29 și 30 încet. Observă întâlnirile la fântână, noaptea de nuntă surprinzătoare, nașterile care urmează și negocierile tăcute dintre Iacov și Laban. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă. Cere Duhului să-ți pregătească mintea pentru observațiile pe care Ioan Calvin le va aduce acestor aceleași versete.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a considera sosirea lui Iacov în Mesopotamia. 1. Atunci Iacov și-a continuat călătoria [62] Moise relatează acum sosirea lui Iacov în Mesopotamia și felul în care a fost primit de unchiul său; și deși narațiunea poate părea de prisos, totuși nu conține nimic decât ceea ce este folositor de știut; căci el laudă puterea extraordinară a credinței lui Iacov, când spune că și-a ridicat picioarele ca să vină într-o țară necunoscută. Din nou, ne-ar dori să luăm în considerare providența lui Dumnezeu, care l-a făcut pe Iacov să întâlnească păstorii, prin care a fost condus la casa pe care o căuta; căci aceasta nu s-a întâmplat accidental, ci a fost condus de mâna ascunsă a lui Dumnezeu la acel loc; și păstorii, care trebuiau să-l instruiască și să-l întărească cu privire la toate lucrurile, au fost aduși acolo în același timp. De aceea, ori de câte ori am putea rătăci în incertitudine prin cotituri complicate, trebuie să contemplăm, cu ochii credinței, providența secretă a lui Dumnezeu care ne guvernează pe noi și treburile noastre și ne conduce la rezultate neașteptate. Despre întâlnirea cu păstorii, Calvin scrie: 4. Frații mei, de unde sunteți? Marea sinceritate a acelei epoci apare în acest mod de întâlnire; căci, deși numele frățesc este adesea abuzat de bărbați necinstiți și răi, totuși nu trebuie îndoit că relațiile prietenești erau atunci cultivate mai fidel decât sunt acum. Aceasta a fost rațiunea pentru care Iacov salută bărbați necunoscuți ca frați, fără îndoială conform obiceiului primit. Frugalitatea este de asemenea evidentă, în faptul că Rahela uneori acordă atenție turmei; căci, deoarece Laban abundă de slujitori, cum se întâmplă că își folosește propria fiică într-un serviciu josnic și sordid, decât că se considera rușinos să educi copiii în lene, moliciune și îngăduință? Pe când, dimpotrivă, în ziua de azi, deoarece ambiția, mândria și rafinamentul au făcut manierele efeminate, grija treburilor domestice este ținută în atâta dispreț, încât femeile, în cea mai mare parte, se rușinează de funcția lor proprie. A urmat, din aceeași puritate a manierelor care a fost menționată, că Iacov a îndrăznit să-și sărute verisoara atât de neprotocolar; căci o libertate mult mai mare era permisă în modul lor cast și modest de viață. [63] În timpurile noastre, impuritatea și poftele nestăpânite sunt cauza pentru care nu numai sărutările sunt suspectate, dar chiar privirile sunt temute; și nu pe nedrept, deoarece lumea este plină de tot felul de corupție și o astfel de perfidie prevalează, încât relațiile dintre bărbați și femei sunt rareori conduse cu modestie: [64] de aceea, acea simplitate antică ar trebui să ne facă să jelim profund; astfel încât această corupție josnică în care a căzut lumea să ne fie dezgustătoare și ca contagiunea ei să nu ne afecteze pe noi și familiile noastre. Ordinea evenimentelor, totuși, este inversată în narațiunea lui Moise; căci Iacov nu a sărutat-o pe Rahela până nu i-a spus că era rudă cu ea. De aici și plânsul său; căci, parțial din bucurie, parțial din amintirea casei tatălui său și din afecțiune naturală, a izbucnit în lacrimi. Calvin se îndreaptă apoi spre acordul lui Iacov de a sluji șapte ani pentru Rahela. 18. Îți voi sluji șapte ani. Nedreptatea lui Laban se trădează într-o clipă; căci este o barbarie rușinoasă să-și dea fiica, ca răsplată, în schimbul serviciilor lui Iacov, făcând-o subiectul unui fel de troc. El ar fi trebuit, pe de altă parte, nu numai să fi atribuit o zestre fiicei sale, dar și să fi acționat mai generos față de viitorul său ginere. Dar sub pretextul afinității, îl fraudează de răsplata muncii sale, chiar lucrul pe care îl recunoscuse anterior ca fiind nedrept. [65] Percepem deci și mai clar ceea ce am menționat anterior, că deși din pântecele mamelor lor oamenii au o noțiune generală de dreptate, totuși de îndată ce propriul avantaj se prezintă, ei devin de fapt nedrepți, dacă Domnul nu îi reformează prin Duhul Său. Moise nu relatează aici ceva rar sau neobișnuit, ci ceea ce este de cea mai comună apariție. Căci deși oamenii nu-și pun fiicele la vânzare, totuși dorința de câștig îi grăbește pe cei mai mulți atât de departe, încât își prostituează onoarea și își vând sufletele. Mai mult, nu este deloc de considerat o greșeală că Iacov era mai înclinat să o iubească pe Rahela; fie că Lea, din cauza ochilor ei tandri, era mai puțin frumoasă, fie că era plăcută doar prin frumusețea ochilor ei, [66] în timp ce Rahela o întrecea cu totul în eleganță a formei. Căci vedem cum în mod natural un fel secret de afecțiune produce dragoste reciprocă. Doar excesul trebuie păzit, și cu atât mai diligent, deoarece este greu să reții astfel de afecțiuni, încât să nu prevaleze până la sufocarea rațiunii. De aceea, cel care va fi îndemnat să aleagă o soție din cauza eleganței formei ei, nu va păcătui neapărat, cu condiția ca rațiunea să mențină întotdeauna ascendența și să țină în subjugare voioșia pasiunii. Totuși poate că Iacov a păcătuit fiind prea îngăduitor cu sine, când a dorit ca Rahela, sora mai mică, să-i fie dată, în detrimentul celei mai mari; și de asemenea, cedând dorinței ochilor săi, a subestimat virtuțile Leei: căci aceasta este o lipsă de autocontrol foarte condamnabilă, când cineva alege o soție doar din cauza frumuseții ei, pe când excelența dispoziției ar trebui considerată de primă importanță. Dar puterea și ardoarea atașamentului său se manifestă în aceasta, că nu a simțit oboseală în munca de șapte ani: dar castitatea era de asemenea alăturată, astfel încât a perseverat, în această perioadă lungă, cu o minte răbdătoare și liniștită în mijlocul atâtor munci. Și aici din nou integritatea și continența acelei epoci sunt evidente, deoarece, deși locuind sub același acoperiș și obișnuit cu relații familiare, Iacov totuși s-a purtat cu modestie și s-a abținut de la orice necuviință. De aceea, la încheierea timpului stabilit a spus: 'Dă-mi soția mea, ca să intru la ea', prin care implică că ea fusese până atunci o fecioară pură.
Considerați

Consideră

Calvin reflectează apoi asupra răspunsului Domnului față de Lea. 31. Și când a văzut Domnul. Moise arată aici că dragostea extravagantă a lui Iacov a fost corectată de Domnul; așa cum afecțiunile credincioșilor, când devin dezordonate, sunt de obicei îmblânzite prin toiag. Rahela este iubită, nu fără nedreptate față de sora ei, căreia nu i se dă onoarea cuvenită. Domnul, prin urmare, intervine ca apărătorul ei și, printr-un remediu potrivit, întoarce mintea lui Iacov în acea direcție, spre care fusese cel mai potrivnic. Acest pasaj ne învață că odrasla este un dar special al lui Dumnezeu; deoarece puterea de a face una fertilă și de a blestema pântecele celeilalte cu sterilitate îi este atribuită în mod expres. Trebuie să observăm mai departe că nașterea odraslei tinde să-i împace pe soți cu soțiile lor. De unde și anticii au numit copiii cu numele de zăloage; deoarece ei ajută, într-o măsură nu mică, la creșterea și la prețuirea dragostei reciproce. Când Moise afirmă că Lea a fost urâtă, sensul său este că nu a fost iubită atât de mult cât ar fi trebuit. Căci ea nu era intolerabilă pentru Iacov, nici nu o urmărea cu ură; dar Moise, prin folosirea acestui cuvânt, amplifică greșeala lui, în a nu fi împlinit datoria de soț și în a nu o trata pe cea care era prima sa soție cu bunătate și onoare adecvate. Este important să observăm cu atenție acest lucru, deoarece mulți cred că își împlinesc datoria dacă nu izbucnesc în ură mortală. Dar vedem că Duhul Sfânt îi pronunță ca urâți pe cei care nu sunt suficient de iubiți; și știm că oamenii au fost creați cu acest scop, ca să se iubească unii pe alții. De aceea, niciunul nu va fi socotit nevinovat de crima urii înaintea lui Dumnezeu, decât cel care își îmbrățișează semenii cu dragoste. Căci nu numai o nemulțumire secretă va fi socotită ca ură, ci chiar acea neglijare a fraților și acea caritate rece care domnește întotdeauna în lume. Dar în măsura în care cineva este mai strâns legat de altul, trebuie să fie efortul de a adera unul la altul într-o legătură mai sfântă de afecțiune. Mai mult, în ceea ce privește persoanele căsătorite, deși s-ar putea să nu fie în dezacord deschis, totuși dacă sunt reci în afecțiunea lor unul față de altul, acest dezgust nu este departe de ură.
Răspunde
Unde în circumstanțele tale prezente simți îndrumarea ascunsă a lui Dumnezeu similară cu călătoria lui Iacov? Cum ar putea accentul lui Calvin pe echitate să provoace felul în care negociezi relațiile sau așteptările astăzi? În ce domeniu te invită Domnul să eliberezi afecțiunea dezordonată și să primești în schimb grija Sa corectivă?
Roagă-te
Doamne Suveran, care rânduiești toate lucrurile după sfatul voii Tale, vedem în pribegia lui Iacov credincioșia legământului Tău, care întoarce chiar și înșelăciunea și durerea omenească spre împlinirea promisiunii Tale. Dă-ne har să umblăm prin credință când calea este nesigură, să iubim fără târg egoist și să primim fiecare dar al relației și al purtării de grijă ca semne ale îndurării Tale statornice. Formează în noi, prin Duhul Tău, răbdarea care se odihnește numai în Hristos până la împlinirea scopurilor Tale. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →