← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Isaia

Isaia 11-12 — cu Maclaren

Isaia 11-12Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture. În tratarea sa a capitolelor 11 și 12 din Isaia, Maclaren urmărește promisiunea unui Rege uns de Duhul din tulpina lui Iese și bucuroasa scoatere a apei vii din fântânile mântuirii. Expunerea sa atentă ne invită să zăbovim asupra caracterului viitorului Mesia și a invitației extinse tuturor celor care însetează. Pe măsură ce parcurgem bătăile astăzi, urmăm secvența proprie de gândire a lui Maclaren, permițând perspectivele sale să ne modeleze meditația asupra acestor capitole.
Citește

Citire

Luați câteva clipe liniștite pentru a citi în întregime capitolele 11 și 12 din Isaia. Observați trecerea de la vlăstarul promis al lui Iese, înzestrat cu cele șapte daruri ale Duhului, la pacea universală care izvorăște din domnia Sa. Apoi ascultați cântarea din capitolul 12 care cheamă pe cei răscumpărați să scoată cu bucurie apă din fântânile mântuirii. Lăsați textul să vorbească înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a descrie coborârea Mesiei din neamul regal al lui Iese. Primul punct al profeției este coborârea Mesiei din neamul regal. Aceasta depășește ceea ce profețiile mesianice anterioare ale lui Isaia spuseseră. El va veni într-un timp când soarta casei lui David era la cel mai scăzut nivel. Nu va mai rămâne decât tulpina copacului, iar din ea va ieși un 'vlăstar', subțire și neînsemnat, în contrast ciudat cu grosimea trunchiului tăiat, impunător chiar și în mutilarea sa. Nu vorbim despre o creștere din tulpină ca fiind o 'ramură'; și 'vlăstar' ar reda mai bine înțelesul lui Isaia. Din vârful tulpinii, un vlăstar; din rădăcinile pe jumătate îngropate în pământ, o creștere — aceste două imagini înseamnă o singură persoană, un descendent al lui David, venind într-un timp de umilire și obscuritate. Dar acest vlăstar smerit va 'purta rod', ceea ce presupune creșterea sa. El examinează apoi odihna Duhului peste Rege. Punctul principal cu privire la caracterul Mesiei pe care această profeție îl prezintă este că, oricine ar fi El, El urma să fie astfel datorită odihnei Duhului lui Iehova peste El. Directitatea, plinătatea și continuitatea inspirației Sale sunt proclamate cu tărie în cuvântul 'se va odihni', care nu poate să nu amintească de mărturia lui Ioan: 'Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer; și a rămas peste El'. Omenirea peste care Duhul dumnezeiesc se odihnește neîntrerupt, fără a fi întristat sau limitat, trebuie să fie liberă de petele care alungă adesea acea vizită cerească din piepturile noastre. Porumbelul alb al lui Dumnezeu nu poate sălășlui peste necurăție. Nu a existat niciodată decât o singură omenire capabilă să primească și să păstreze întreaga plinătate a Duhului lui Dumnezeu. Maclaren dezvoltă apoi cele șapte daruri ale acelui Duh. Darurile acelui Duh, care devin calități ale Mesiei în care locuiește, sunt aranjate, dacă putem folosi un cuvânt atât de rece, în trei perechi; astfel încât, dacă includem desemnarea introductivă, avem o caracterizare în șapte feluri a Duhului, amintind de cele șapte candele dinaintea tronului și de cei șapte ochi ai Mielului din Apocalipsă, și simbolizând prin număr deplinătatea și sfințenia acelei inspirații. Caracterul rezultat al Mesiei este o imagine frumoasă a unuia care realizează idealul însuși al unui conducător puternic și drept al oamenilor. 'Înțelepciunea și priceperea' se referă în principal la claritatea perspectivei intelectuale și morale; 'sfatul și puterea', la calitățile care dau o direcție practică sănătoasă și vigoarea de a urma și de a duce la îndeplinire hotărârile înțelepciunii practice; în timp ce 'cunoașterea și teama de Domnul' definesc religia prin cele două părți ale sale: familiaritatea cu Dumnezeu întemeiată pe iubire și venerația reverențioasă care îndeamnă la ascultare. Împlinirea, și mult mai mult decât împlinirea, a acestui ideal este în Isus, în care erau 'ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței', căruia nicio împrejurare de dificultate nu i-a adus umbra nedumeririi, care a văzut întotdeauna limpede înaintea Sa calea de urmat și a avut întotdeauna 'putere' să o urmeze, oricât de aspră, care a trăit toate zilele Sale într-o comuniune neîntreruptă cu Tatăl și într-o ascultare smerită.
Considerați

Considerare

Maclaren încheie secțiunea capitolului 11 contemplând locul glorios de odihnă al stăpânirii Regelui. Scaunul stăpânirii Sale este totodată scaunul odihnei Sale. Activitatea binefăcătoare tocmai descrisă este exercitată dintr-un palat central liniștit și nu tulbură liniștea Regelui. Aceasta este o paradoxă, cu excepția celor care știu că Isus Hristos, șezând în odihnă netulburată la dreapta lui Dumnezeu, lucrează de acolo împreună cu și pentru slujitorii Săi. Odihna Sa este plină de energie activă; energia Sa activă este plină de odihnă. Iar acel loc al locuinței liniștite este 'glorios' sau, mai accentuat și literal, 'slavă'. El va locui în strălucirea slavei necreate a lui Dumnezeu — o profeție care își găsește împlinirea adevărată doar prin înălțarea lui Hristos și șederea Sa la dreapta lui Dumnezeu, în slava pe care o avea cu Tatăl înainte de a fi lumea, și în care a purtat acea omenire smerită pe care a luat-o din tulpina tăiată a lui Iese. Trecând la capitolul 12, el îndreaptă atenția spre izvorul mântuirii însuși. Acum, cu privire la primul punct, permiteți-mi să vă reamintesc de la început că ideea cuvântului de aici nu este aceea pe care o atașăm unei fântâni, ci aceea pe care o atașăm unui izvor. Nu descrie izvorul mântuirii ca fiind un simplu rezervor, și cu atât mai puțin ca fiind un lucru creat sau fabricat; ci se află în el ideea profundă a unui izvor din care apa țâșnește prin propria sa energie interioară. Apoi, când am înțeles această explicație și înțelesul profund, plin și bogat al cuvântului mântuire ca un lucru trecut, un lucru prezent, un lucru viitor, un lucru care eliberează negativ pe om de tot păcatul și suferința și un lucru care îl înzestrează pozitiv pe om cu frumusețe, fericire și sfințenie — când am înțeles acestea, atunci întrebarea strigă cu putere după răspuns — acest izvor al mântuirii, ce este? Cine? Iar primul răspuns și ultimul răspuns este DUMNEZEU — DUMNEZEU ÎNSUȘI.
Răspunde

Răspuns

Unde simțiți în propria viață nevoia ca cele șapte daruri ale Duhului să se odihnească peste voi? Cum modelează viziunea domniei neșovăielnice a Regelui felul în care tânjiți astăzi după dreptate? În ce domeniu sunteți invitați să scoateți apă cu bucurie mai degrabă decât să încercați să vă fabricați propria rezervă?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru vlăstarul care a răsărit din tulpina lui Iese și pentru Duhul care S-a odihnit peste El fără măsură. Dă-ne ochi să vedem judecata Sa neșovăielnică și inimi care să se bucure în frica de Domnul. Pe măsură ce ne apropiem de fântânile mântuirii, umple-ne cu bucuria care curge din prezența Ta. Lasă pacea domniei Sale să se întindă în fiecare colț neliniștit al vieților noastre și să trăim astăzi ca unii care au gustat apa vie. În numele lui Isus, rădăcina și odrasla lui David, Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →