Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 19-20 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la înțelepciunea lui Ioan Calvin în timp ce el explică capitolele 19 și 20 din Numeri. Calvin urmărește cu atenție rânduielile de curățire și lecțiile trase din eșecurile lui Israel în pustie. Comentariul său ne invită să vedem cum Dumnezeu oferă curățire poporului Său și cheamă conducătorii la credință statornică. Prin aceste texte antice Calvin arată nevoia continuă de sfințenie și pericolele necredinței. Fie ca perspectivele sale să ne ghideze citirea și rugăciunea de astăzi.
Citește
Citire
Pregătește-te să auzi Cuvântul lui Dumnezeu în Numeri 19 și 20. Aceste capitole prezintă ritualul vacii roșii pentru curățirea de întinarea morții și relatarea apei din stâncă la Cades. În timp ce citești, observă chemarea repetată la curăție și consecințele îndoielii. Lasă textul să se așeze în inima ta înainte de a studia împreună reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin își începe tratarea vacii roșii examinând însăși rânduiala.
2 Aceasta este rânduiala legii. Deoarece nu se putea întâmpla altfel decât ca, în timp ce credincioșii erau angajați în lume, ei să contracteze adesea oarecare întinare prin contactul cu multele ei necurății, aici este descrisă compoziția apei, prin stropirea căreia ei puteau spăla și ispăși necurăția lor: și apoi sunt specificate anumite feluri de întinare, pentru care se cere curățirea. Dumnezeu poruncește ca o vacă roșie să fie înjunghiată, care nu fusese niciodată supusă jugului; și ca ea să fie arsă în afara taberei, împreună cu pielea și gunoiul ei; ca cenușa să fie adunată de un om curat și pusă în afara taberei pentru folosul comun al poporului. Dar, pentru ca apa, care era amestecată cu aceste cenuși, să aibă puterea împăcării, Dumnezeu poruncește în același timp ca sângele să fie stropit de șapte ori înaintea altarului cu degetul preotului. Obiectul acestei ceremonii era îndoit: căci Dumnezeu voia să trezească atenția poporului ca să reflecteze mai îndeaproape asupra necurăției lor; și, deși ei puteau fi curați înăuntru, totuși îi îndemna să privească cu grijă în jurul lor, ca nu cumva să fie întinați din afară; și îi învăța de asemenea că, ori de câte ori erau infectați de vreo întinare, ispășirea trebuia căutată din altă parte, adică din jertfă și stropire; și astfel îi avertiza că oamenii cercetează în zadar în ei înșiși remediile cerute pentru curățirea lor, deoarece curăția poate veni numai din sanctuar. Cei care speculează subtil asupra detaliilor înaintează unele chestiuni îndoielnice. Îi las, așadar, să se bucure de conceptele lor; să ne fie de ajuns să considerăm în general la ce se referea Dumnezeu în această ceremonie și ce avantaj a dobândit poporul din ea. Prin culoarea roșie, ei presupun că este semnificat păcatul. Între timp, ca nu cumva să cadă într-o contradicție evidentă, sunt obligați să interpreteze în mod absurd ceea ce urmează, că El cerea o vacă desăvârșită și fără pată, ca și cum s-ar fi spus că nu trebuie să fie nicio diferență de culoare în părul ei; pe când Dumnezeu cere același lucru ca și în celelalte jertfe, care erau respinse ca defectuoase dacă exista în ele vreun semn de diformitate. Și în acest sens se adaugă că ea nu purtase niciodată jug. De aceea nu mă îndoiesc că Dumnezeu a poruncit ca o vacă curată, nici mutilată, nici șchioapă, să fie aleasă; și, ca desăvârșirea ei să fie mai evidentă, încă neînvățată să poarte jugul. Care este, atunci, înțelesul culorii roșii? Mai întâi de toate, prefer să-mi mărturisesc ignoranța decât să înaintez ceva îndoielnic; dar se poate presupune că a fost aleasă mai degrabă o culoare comună și obișnuită, ca să nu fie prea vizibilă, cum ar fi fost dacă ar fi fost fie albă, fie neagră. Dar aceasta trebuie socotită sigură, că o vacă desăvârșită și liberă de orice pată trebuia oferită, și una care nu fusese încă ruptă la jug de mâinile oamenilor, ca purificarea să nu aibă nimic omenesc în ea. Dar porunca de a o oferi a fost dată întregului popor; deoarece, pentru ca noi să fim părtași ai spălării, este necesar ca fiecare dintre noi să-L ofere pe Hristos Tatălui. Căci, deși El singur, și aceea o singură dată, S-a oferit pe Sine, totuși o oferire zilnică a Lui, care se împlinește prin credință și rugăciuni, ne este poruncită nouă, nu una precum [22] au inventat-o papistașii, prin care, în nelegiuirea și perversitatea lor, Cina Domnului a fost transformată greșit într-o jertfă, deoarece își închipuiau că Hristos trebuie înjunghiat zilnic, pentru ca moartea Lui să ne fie de folos. Oferirea, totuși, a credinței și a rugăciunilor, despre care vorbesc, este cu totul diferită, și prin ea singură aplicăm nouă virtutea și rodul morții lui Hristos.Calvin distinge apoi rolul preoțesc în prezentarea vacii.
3 Și s-o dați lui Eleazar. Aici se face o distincție clară între două ofrande; căci poporului nu i se permite să înjunghie vaca, ci aceasta este slujba deosebită a preotului. Astfel poporul oferea prin mâna preotului; și în acest fel și acum, deși Îl punem pe Hristos înaintea feței lui Dumnezeu ca să-L îmblânzim, totuși este necesar ca Hristos Însuși să intervină și să exercite slujba de preot. Din nou, vaca trebuia dusă în afara taberei, ca semn că era blestemată, deoarece era o ispășire. Din această cauză, de asemenea, victimele ispășitoare, al căror sânge era dus în Sfânta Sfintelor, erau arse în afara taberei; adevărul acestei figuri s-a împlinit în Hristos, care de aceea a suferit în afara porților cetății, după cum mărturisește Apostolul. (Evrei 13:11-12.) Dar, deoarece aceasta era o specie de respingere, ca nu cumva vaca să fie socotită mai puțin, sau ca nu cumva israeliții să creadă că ea este întinată de blestem, Dumnezeu arată că sângele ei era sfânt și de un miros plăcut, poruncind ca el să fie stropit de șapte ori pe altar, care nu putea fi profanat de nimic necurat. Același lucru se vede cel mai clar în Hristos; căci deși El a fost făcut blestem pentru noi și este numit 'păcat', deoarece purtând păcatele noastre blestemate pe cruce, El a fost victima noastră ispășitoare, totuși nimic nu a fost luat din curăția Lui, ca să nu permită sfințeniei Lui să fie sfințirea întregii lumi. Căci El S-a oferit prin Duhul și prin sângele Său a intrat în locul sfânt, iar moartea Lui este numită în altă parte de Pavel 'o jertfă de miros plăcut'. (Evrei 9:11-12; Efeseni 5:2; Filipeni 4:18).Calvin se îndreaptă apoi spre formele de întinare care cer curățire.
11. Cel ce atinge trupul mort. El enumeră acum anumite forme de întinare în care spălarea era necesară; toate, totuși, ajung la punctul că oamenii sunt întinați prin atingerea unui cadavru sau a oaselor sau a unui mormânt. Nici aici nu este nicio distincție între trupul unei persoane ucise sau al uneia care a murit în pat; de unde rezultă că moartea este prezentată aici ca o oglindă a blestemului lui Dumnezeu: Și desigur, dacă luăm în considerare originea și cauza ei, corupția firii, prin care chipul lui Dumnezeu este șters, se prezintă în fiecare om mort; căci, dacă nu am fi cu totul stricați, nu ne-am naște ca să pierim. Dar Dumnezeu i-a învățat pe poporul Său și printr-un alt mod de a semnifica, că întinarea se contractă prin comunicarea noastră cu lucrările neroditoare ale întunericului. Căci Apostolul (Evrei 6:1) le numește 'lucrări moarte', fie din consecințele lor, fie pentru că, precum credința este viața sufletului, tot așa necredința o ține în moarte. Deoarece, atunci, cadavrul, oasele, mormântul desemnează tot ce aducem din pântece, pentru că, până nu ne naștem din nou și Dumnezeu ne înviorează prin Duhul și credința Sa, suntem morți în timp ce trăim; nu este nicio îndoială că copiilor lui Israel li s-a amintit că, pentru a se păstra curați înaintea lui Dumnezeu, trebuie să se abțină de la toată stricăciunea; întrucât, dacă erau întinați prin contactul cu un om mort, trebuiau imediat să recurgă la spălare. În fine, ceremonia nu avea alt obiect decât ca ei să slujească lui Dumnezeu în curăție de păcatele cărnii; și să se exercite în gânduri constante de pocăință, în timp ce, dacă cădeau din curăția lor, trebuiau să lucreze pentru a obține împăcarea cu Dumnezeu, prin mijlocul jertfei și al spălării.
Considerați
Considerare
Calvin leagă aceste teme de eșecul lui Moise și Aaron la stâncă.
12. Și Domnul a vorbit lui Moise și Aaron: Pentru că nu M-ați crezut, ca să Mă sfințiți în ochii copiilor lui Israel, de aceea nu veți aduce această adunare în țara pe care le-am dat-o.Calvin explorează mai departe natura necredinței lui Moise în acel moment.
10. Și Moise și Aaron au adunat adunarea. Nu este nicio îndoială că Moise era perplex între nădejde și îndoială, astfel încât, deși a încredințat evenimentul lui Dumnezeu, era totuși într-o anumită măsură apăsat de neliniște; căci el nu ar fi fost niciodată atât de gata și prompt în ascultare, și mai ales într-o astfel de materie neobișnuit de grea, dacă ar fi fost fără credință. Aaron și el însuși se ascunseseră recent în alarmă; era, așadar, o sarcină de nicio mică dificultate să cheme îndată poporul, de la care fugiseră, și să înfrunte de bunăvoie nebunia lor. Până aici, deci, nu vedem decât o promptitudine de a asculta, unită cu mărinimie, care merită o laudă deloc comună; dar întrucât necredința lui Moise este condamnată de Judecătorul ceresc, în ale cărui mâini este puterea suverană, și la al cărui cuvânt stăm sau cădem cu toții, trebuie să ne învoim cu sentința Sa. Abia percepem ceva de reproșat în această chestiune, totuși, deoarece Dumnezeu declară că căderea lui Moise I-a displăcut, trebuie să ne ținem de hotărârea Sa mai degrabă decât de a noastră. Și de aici, de asemenea, să învățăm că lucrările noastre, pe suprafața cărora nu apare decât virtute, sunt adesea pline de defecte ascunse, care scapă ochilor oamenilor, dar sunt vădite numai lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează chemarea la curăție din aceste capitole viziunea ta asupra sfințeniei zilnice? În ce feluri ar putea necredința să-ți mai împiedice încrederea în providența lui Dumnezeu? Unde vezi harul lui Dumnezeu întâlnind eșecul omenesc în propria ta viață?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, al cărui har suveran singur oferă apa curățitoare a purificării pentru un popor pângărit de păcat, dă-ne credință să privim la lucrarea împlinită a lui Hristos, adevărata Stâncă lovită pentru noi, mai degrabă decât la propria noastră putere. Păzește-ne de necredința care împiedică intrarea la promisiunile Tale și fă ca șuvoaiele de apă vie să curgă în inimile noastre prin puterea Duhului Tău, ca să umblăm în credincioșia legământului toate zilele noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →