Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 10 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 10 din Romani ne invită în inima apostolului pentru Israel și dreptatea surprinzătoare care vine numai prin credință. Cu căldură pastorală, Calvin arată cum un zel sincer poate totuși să rateze ținta atunci când ocolește pe Hristos. Comentariul său descoperă adevărata destinație a legii și cuvântul care aduce mântuirea aproape. Pe măsură ce ascultăm, suntem atrași să ne examinăm propria încredere și să ne odihnim din nou în evanghelia pe care Pavel o proclamă. Perspectivele lui Calvin continuă să călăuzească credincioșii care doresc să înțeleagă atât dreptatea lui Dumnezeu, cât și mila sa.
Citește
Citire
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi capitolul 10 din Romani în traducerea preferată. Ascultă contrastul dintre strădania omenească și apropierea cuvântului credinței. Observă dorul lui Pavel pentru poporul său și mărturisirea simplă care aduce mântuirea. Lasă pasajul să se așeze în inima ta înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a-și exprima dragostea continuă pentru Israel.
1. Vedem aici cu ce solicitudine omul sfânt a prevenit ofensele; căci, pentru a atenua orice asprime care ar fi putut exista în modul său de a explica lepădarea evreilor, el mărturisește încă, ca și mai înainte, bunăvoința sa față de ei și o dovedește prin efect; căci mântuirea lor era un obiect de preocupare pentru el înaintea Domnului, iar un astfel de sentiment izvorăște numai din dragoste autentică. Se poate ca în același timp să fi fost determinat și de un alt motiv să-și mărturisească dragostea față de națiunea din care se trăgea; căci doctrina sa nu ar fi fost niciodată primită de evrei dacă aceștia ar fi crezut că le este în mod declarat dușmănos; iar apostazia sa ar fi fost de asemenea suspectată de neamuri, căci aceștia ar fi crezut, așa cum am spus în capitolul precedent, că a devenit apostat de la lege prin ura față de oameni. [319]Despre versetul 2, Calvin scrie:
2. Căci le dau mărturie, etc. Aceasta era menită să asigure credibilitate dragostei sale. Exista într-adevăr un motiv întemeiat pentru care să-i privească mai degrabă cu milă decât cu ură, deoarece vedea că au căzut doar prin neștiință și nu prin răutate a minții, și mai ales când vedea că nu sunt conduși decât de o anumită considerație față de Dumnezeu să persecute împărăția lui Hristos. Să învățăm de aici unde ne pot călăuzi intențiile noastre bune, dacă ne supunem lor. Se consideră în mod obișnuit o scuză bună și foarte potrivită atunci când cel care este mustrat pretinde că nu a intenționat niciun rău. Iar acest pretext este considerat bun de mulți și astăzi, astfel încât nu-și aplică mințile să descopere adevărul lui Dumnezeu, pentru că cred că tot ceea ce greșesc prin neștiință, fără nicio răutate intenționată, ci cu intenție bună, este scuzabil. Dar niciunul dintre noi nu i-ar scuza pe evrei pentru că l-au răstignit pe Hristos, pentru că au înfuriat cu cruzime împotriva apostolilor și pentru că au încercat să distrugă și să stingă evanghelia; și totuși aveau aceeași apărare ca aceea în care ne lăudăm cu încredere. Departe deci aceste evaziuni deșarte cu privire la intenția bună; dacă îl căutăm pe Dumnezeu cu sinceritate, să urmăm calea prin care singuri putem ajunge la el. Căci este mai bine, după cum spune Augustin, să mergi șchiopătând pe calea cea dreaptă decât să alergi cu toată puterea în afara căii. Dacă vrem să fim cu adevărat religioși, să ne amintim că ceea ce învață Lactantius este adevărat, anume că adevărata religie este singura care este legată de cuvântul lui Dumnezeu. [320]Trecând la versetul 3, Calvin scrie:
3. Căci, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu, etc. Vedeți cum s-au rătăcit prin zel necugetat! Căci au căutat să-și stabilească propria dreptate; iar această încredere nebunească a izvorât din necunoașterea dreptății lui Dumnezeu. Observați contrastul dintre dreptatea lui Dumnezeu și cea a oamenilor. Vedem mai întâi că sunt opuse una alteia, ca lucruri cu totul contrare și care nu pot sta împreună. De aici rezultă că dreptatea lui Dumnezeu este subminată de îndată ce oamenii își stabilesc pe a lor. Și din nou, deoarece există o corespondență între lucrurile contrastate, dreptatea lui Dumnezeu este fără îndoială darul său; și în același mod, dreptatea oamenilor este aceea pe care o derivă din ei înșiși sau cred că o aduc înaintea lui Dumnezeu. Așadar, cel care caută să fie îndreptățit prin sine însuși nu se supune dreptății lui Dumnezeu; căci primul pas spre obținerea dreptății lui Dumnezeu este să renunțăm la propria noastră dreptate: căci de ce căutăm dreptate de la altul, dacă nu pentru că necesitatea ne constrânge?Despre versetul 4, Calvin scrie:
Apostolul previne aici o obiecție care ar fi putut fi adusă împotriva sa; căci evreii ar fi putut părea că au păstrat calea cea dreaptă depinzând de dreptatea legii. Era necesar ca el să respingă această opinie falsă; și acesta este ceea ce face aici. El arată că este un interpret fals al legii cel care caută să fie îndreptățit prin propriile sale fapte; pentru că legea fusese dată în acest scop — să ne conducă ca de mână la o altă dreptate: ba mai mult, orice învață legea, orice poruncește, orice promite, are întotdeauna o referire la Hristos ca obiect principal; și de aceea toate părțile ei trebuie aplicate la el. Dar aceasta nu se poate face decât dacă noi, fiind dezbrăcați de orice dreptate și tulburați de cunoașterea păcatului nostru, căutăm dreptatea gratuită numai de la el.
Considerați
Considerare
Calvin arată apoi cum legea însăși arată spre Hristos.
De aici rezultă că abuzul rău al legii a fost pe drept mustrat la evrei, care au făcut în mod absurd un obstacol din ceea ce trebuia să fie ajutorul lor: ba chiar se pare că au mutilat în mod rușinos legea lui Dumnezeu; căci au respins sufletul ei și au pus mâna pe corpul mort al literei. Căci, deși legea promite răsplată celor care păzesc dreptatea ei, totuși, după ce a dovedit pe toți vinovați, substituie o altă dreptate în Hristos, care nu se dobândește prin fapte, ci se primește prin credință ca un dar gratuit. Astfel, dreptatea credinței (așa cum am văzut în primul capitol) primește o mărturie de la lege. Avem deci aici un pasaj remarcabil, care dovedește că legea în toate părțile ei avea o referire la Hristos; și de aceea nimeni nu o poate înțelege în mod corect dacă nu țintește continuu spre acest scop.
Răspunde
Răspuns
Unde ar putea zelul sincer să te țină încă de la a te supune dreptății lui Dumnezeu? Cum schimbă vederea lui Hristos ca sfârșit al legii modul în care citești Scriptura? În ce feluri ești invitat să mărturisești cu gura ceea ce crezi deja în inima ta?
Roagă-te
Rugăciune
O Tată Suveran, care ai apropiat cuvântul credinței pe care îl mărturisim cu gurile noastre că Isus este Domn și credem în inimile noastre că Tu L-ai înviat din morți, dăruiește-ne dreptatea care vine numai prin credință. Prin Duhul Tău, păzește-ne de orice zel care Îl ratează pe Hristosul Tău și susține-ne în îndurarea legământului Tău, ca să chemăm numele Lui și să fim mântuiți. Prin același Domn Isus, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →