Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 29-30 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Explicații ale Sfintei Scripturi. În tratarea sa a capitolelor 29-30 din Exod, Maclaren dezvăluie adâncimile spirituale ale altarului tămâierii din Cort, arătând cum riturile sale antice luminează viața creștină de rugăciune. Expunerea sa atentă trece de la aranjamentul fizic al sanctuarului la realitățile interioare ale comuniunii cu Dumnezeu, reamintindu-ne că fiecare detaliu poartă lecții durabile pentru cei care Îl caută pe Domnul astăzi.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la capitolele 29 și 30 din Exod. Citiți cu încetineală instrucțiunile pentru sfințirea preoților și poruncile detaliate privind altarul tămâierii, taxa de recensământ și untdelemnul sfânt. Lăsați cadența măsurată a legii să se așeze în mintea voastră, pregătind inima să primească adevărurile mai adânci pe care Maclaren le extrage din aceste capitole.
Studiu
Maclaren începe prin a localiza altarul tămâierii în curtea a doua a Cortului.
La un element dintre acestea, acest altar al tămâierii, îmi îndrept acum atenția, pentru că este bogat în sugestii și ne duce în regiuni foarte sfinte ale vieții creștine care nu ne sunt atât de familiare multora dintre noi pe cât ar trebui să fie. Lăsați-mă doar pentru o clipă să enunț faptele cu care doresc să mă ocup. Cortul evreiesc și, ulterior, Templul, erau aranjate în trei compartimente: curtea cea mai exterioară, accesibilă tuturor poporului; a doua, călcată numai de preoți; și a treia, unde locuia Șechina în singurătate, întreruptă doar o dată pe an de piciorul marelui preot. Cu acea a doua curte ne ocupăm acum. Sunt trei piese de mobilier bisericesc în ea: un altar în centru, flancat de o parte și de alta de un mare sfeșnic și o masă pe care erau așezate pâini. La acea piesă centrală de mobilier vă rog acum atenția și la gândurile care stau la baza ei și la lecțiile pe care le învață.El identifică apoi tămâia care se ridică drept simbolul rugăciunii ce se înalță la Dumnezeu.
Să presupunem că am fi fost în acea curte când dimineața sau seara preotul venea cu tigaia înroșită de cărbuni de la un alt altar din curtea exterioară și o punea pe acest altar și punea peste ea bețișoarele de tămâie, am fi văzut buclele încolăcite, mirositoare, ridicându-se până când „Casa s-a umplut de fum”, așa cum a văzut-o odată un profet. Nu am fi avut nevoie de niciun interpret ca să ne spună ce însemna asta. Ce altceva putea însemna acel nor în creștere de miresme dulci decât înălțarea sufletului către Dumnezeu? Puneți asta în cuvinte mai abstracte și este doar vechea, uzata banalitate pe care caut să o învior puțin acum, că tămâia este simbolul rugăciunii. Că așa este, este destul de clar, nu numai din potrivirea firească a cazului, ci pentru că găsiți identificarea enunțată distinct în mai multe locuri din Scriptură, dintre care citez doar două exemple.Maclaren arată apoi că o astfel de rugăciune trebuie mai întâi aprinsă de focul de la altarul jertfei.
Un alt gând pe care acest altar al tămâierii ni-l poate învăța este că rugăciunea care se înalță trebuie să fie aprinsă. Nu este nicio mireasmă într-un bețișor de tămâie care stă acolo. Nu vin din el bucle de fum care se ridică. Trebuie aprins înainte ca mireasma sa dulce să poată fi eliberată și să se înalțe. De aceea atât de multă rugăciune a noastră nu este de nicio plăcere pentru Dumnezeu și de nicio folos pentru noi, pentru că nu este aprinsă cu flacăra unei inimi aprinse de dragoste și mulțumire prin marea jertfă a lui Isus Hristos. Vaporii reci stau ca un giulgiu în văi până când soarele îi lovește, îi încălzește și îi trage în sus. Iar dorințele noastre vor pluti la niveluri joase și vor fi umede și reci până când vor fi trase în sus la înălțimi de căldura Soarelui dreptății. O, fraților, formalismul și răceala, ca să nu mai vorbim de discontinuitate și de întreruperea prin gânduri rătăcitoare pe care le cunoaștem cu toții în cererile noastre, în aspirațiile noastre, pot fi vindecate într-un singur fel:-
Considerați
Considerare
Maclaren încheie prin a plasa altarul tămâierii chiar în centrul vieții creștine.
Dar între cele două, central pentru ambele, stătea altarul tămâierii. Ce spune asta despre locul rugăciunii, definită așa cum am definit-o, în viața creștină? Spune asta, că lumina va arde slab și se va stinge, iar pâinile, expresia și consecințele activităților noastre, vor deveni mucegăite și uscate, dacă ambele nu sunt sfințite și susținute prin rugăciune. Iar acea lecție este una de care avem cu toții nevoie și de care presupun că această generație are nevoie tot atât de mult, dacă nu mai mult, decât oricare alta care a trecut înaintea ei. Căci viața a devenit atât de rapidă și grăbită, iar din toate părțile, Biserica, lumea, societatea, vin astfel de ispite și îndemnuri și necesități pentru muncă intensă și continuă, încât temelia oricărei munci sănătoase și viguroase, comuniunea cu Dumnezeu, este prea aptă să fie pusă deoparte și relegată într-o poziție inferioară. Punctele de carbon ale luminii electrice cu arc sunt mâncate cu o rapiditate teribilă chiar în actul de a da luminarea lor și trebuie să fie continuu apropiate și frecvent reînnoite. Uleiul este ars în actul de a lumina și lampa trebuie reîncărcată. Dacă trebuie să ne facem lucrarea în lume ca lumini ale ei și dacă trebuie să avem activități potrivite să fie consacrate lui Dumnezeu și așezate pe Masă înaintea Vălului, aceasta se poate face numai prin a face altarul tămâierii centrul, iar pe celelalte subsidiare.
Răspunde
Răspuns
Unde în ritmul meu zilnic permit tămâia rugăciunii să se ridice cel mai liber? Cum ar putea focul lucrării împlinite a lui Hristos să aprindă astăzi propriile mele cereri? Ce s-ar schimba dacă aș trata rugăciunea ca actul central care susține tot restul slujirii mele?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Ceresc, prin jertfa odată pentru totdeauna a Fiului Tău ne apropiem de tronul harului. Lasă focul Duhului Tău să aprindă inimile noastre, ca rugăciunile noastre să se înalțe neîncetat înaintea Ta asemenea tămâii de pe altarul de aur, dulce și plăcută în ochii Tăi. Consacră-ne din nou să umblăm în sfințenie și comuniune bucuroasă cu Tine, pentru ca viețile noastre să mărturisească Evanghelia. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →