← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 1-2 — cu Ioan Calvin

Exodul 1-2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la comentariul lui Ioan Calvin asupra capitolelor 1 și 2 din Exod. Calvin urmărește cu atenție cum promisiunea făcută lui Avraam a continuat să se desfășoare chiar și atunci când Israel a intrat într-o perioadă de greutăți crescânde în Egipt. Expunerea sa evidențiază credincioșia lui Dumnezeu în mijlocul uitării și cruzimii umane. Prin aceste versete antice, Calvin ne invită să vedem mâna constantă a providenței la lucru. Vom asculta cuvintele sale, vom reflecta asupra sensului lor și vom răspunde în rugăciune. Fie ca acest studiu să ne întărească încrederea în Dumnezeul care își păstrează legământul de-a lungul generațiilor.
Citește

Citire

Vă invităm să citiți capitolele 1 și 2 din Exod cu încetineală și atenție. Observați creșterea rapidă a familiei lui Iacov, ridicarea unui nou rege, poverile grele puse asupra poporului și curajul liniștit al moașelor. Observați de asemenea nașterea lui Moise și primele indicii ale eliberării. Lăsați textul să vorbească înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a descrie intenția lui Moise la începutul cărții. 1. Acestea sunt numele Este intenția lui Moise să descrie eliberarea miraculoasă a poporului (de unde grecii au dat numele cărții); dar, înainte de a ajunge la aceasta, ne amintește pe scurt că promisiunea dată lui Avraam nu a fost ineficientă, că sămânța lui va fi înmulțită Calvin continuă să examineze rodnicia extraordinară a israeliților. 7. Și copiii lui Israel erau roditori. [8] Cât de mult s-au înmulțit Moise relatează în capitolul 12, și anume la numărul de 600.000, în afară de femei și copii; ceea ce era cu siguranță o creștere incredibilă pentru un timp atât de scurt. Căci, deși se numără 430 de ani de la data legământului cu Avraam până la plecarea poporului, este clar că jumătate din ei trecuseră înainte ca Iacov să coboare în Egipt; astfel încât israeliții au locuit în acea țară doar 200 de ani, sau puțin mai mult — să zicem zece ani în plus. Cum s-ar fi putut întâmpla atunci ca într-un timp atât de scurt o singură familie să fi crescut în atâtea miriade? Ar fi fost o creștere imensă și extraordinară dacă 10.000 ar fi ieșit din fiecare seminție; dar aceasta depășește de mai mult de patru ori acel număr. De aceea anumiți sceptici, văzând că relatarea lui Moise depășește raportul obișnuit al propagării umane și estimând puterea lui Dumnezeu prin propriul lor simț și experiență, refuză cu totul să o creadă. Căci o astfel de este perversitatea oamenilor, că ei caută întotdeauna ocazii de a disprețui sau de a respinge lucrările lui Dumnezeu; la fel de mare este și îndrăzneala și insolența lor încât aplică fără rușine toată perspicacitatea pe care o posedă pentru a-i diminua gloria. Dacă rațiunea lor le asigură că ceea ce este relatat ca o minune este posibil, ei îl atribuie cauzelor naturale — astfel Dumnezeu este jefuit și fraudat de lauda pe care o merită puterea sa; dacă este de neînțeles pentru ei, îl resping ca pe o minunăție. [9] Dar dacă nu se pot aduce să recunoască intervenția lui Dumnezeu decât în chestiuni prin a căror mărime sunt loviți de uimire, de ce nu se conving singuri de adevărul a tot ceea ce simțul comun respinge? Ei întreabă cum poate fi aceasta, ca și cum ar fi rezonabil ca mâna lui Dumnezeu să fie atât de restrânsă încât să nu poată face nimic care depășește limitele înțelegerii umane. Întrucât suntem în mod natural atât de lenți în a profita de operațiile sale obișnuite, este mai degrabă necesar să fim treziți la admirație prin lucrări extraordinare. Calvin abordează apoi ridicarea unui nou rege care l-a uitat pe Iosif. 8. Acum s-a ridicat un nou rege. Când mai mult de o sută de ani trecuseră fericiți în libertate și odihnă, condiția poporului ales a început să se schimbe. Moise relatează că începutul necazurilor lor a provenit din gelozie și din teama neîntemeiată a egiptenilor, deoarece au conceput că pericolul ar putea apărea din această națiune străină, dacă nu se grăbeau să o asuprească. Dar înainte de a ajunge la aceasta, premite că amintirea beneficiilor primite de la Iosif dispăruse, deoarece ar fi putut atenua într-o oarecare măsură cruzimea lor, dacă ar fi rămas neștirbită. Este probabil ca această uitare a recunoștinței datorate lui să fi provenit din moderația lui Iosif; căci dacă ar fi cerut privilegii mari pentru poporul său și imunitate de la tributuri și poveri, amintirea salvării țării de către un israelit ar fi fost celebră timp de multe veacuri; dar se pare că el s-a mulțumit cu ospitalitatea amabilă oferită lor, ca frații săi să poată locui confortabil și fără molestare în țara Goșen, deoarece dorea ca ei să fie acolo ca niște străini până la sosirea timpului eliberării. Și în acest fel a asigurat cel mai bine siguranța lor, ca nu cumva, fiind astfel prinși în capcană, să cadă în plasele distrugerii. Dar în măsura în care moderația omului sfânt nu i-a expus la gelozie și plângere, tot așa ingratitudinea egiptenilor era mai puțin scuzabilă în a uita, după puțin mai mult de un singur secol, acel beneficiu remarcabil, care ar fi trebuit să fie pretutindeni păstrat în monumentele lor publice, ca nu cumva numele lui Iosif să piară vreodată. Nebunia lor, atunci, era intolerabilă, refuzând ca rudele și descendenții săi să locuiască cu ei, deoarece ar fi trebuit să atribuie, după Dumnezeu, siguranța lor și a țării lor lui, sau mai degrabă sub mâna și cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar această boală a fost întotdeauna flagrantă în lume; și cu siguranță este bine pentru noi ca răul să fie întotdeauna răsplata noastră de la oameni pentru bunătățile noastre, ca să învățăm în îndeplinirea datoriei noastre să privim numai la Dumnezeu, deoarece altfel suntem înclinați în mod necuvenit să ne conciliem favoarea și aplauzele pentru noi înșine, sau să căutăm mai multe avantaje pământești. Totuși, nu a fost o răsplată obișnuită pe care israeliții au primit-o cu generozitate timp de mai mult de 100 de ani de dragul lui Iosif, că au trăit confortabil într-o națiune mândră, lacomă și crudă. Cu toate acestea, orice s-ar întâmpla, deși nu numai că suntem lipsiți de orice recompensă, dar chiar dacă mulți dintre cei față de care am meritat bine conspiră pentru distrugerea noastră, să nu regretăm niciodată că am făcut ceea ce este drept; și, între timp, să învățăm că nimic nu este mai eficient pentru a reține dorința de a face rău decât acele legături de legătură reciprocă, prin care Dumnezeu ne-a legat împreună. [12] Dar, deși favoarea conferită de Iosif fusese uitată de toți, rușinea și păcatul ingratitudinii se lipesc în special de rege; în care era mai mult decât josnic să uite prin a cărei industrie și grijă primea un venit anual atât de bogat. Căci Sfântul Patriarh, cumpărând pământul, obținuse a cincea parte din producție ca tribut anual pentru rege. Dar așa sunt obișnuiți tiranii să înghită tot ceea ce li se plătește, fără a lua în considerare prin ce drept este dobândit. Despre creșterea în ciuda aflicțiunii, Calvin scrie: 12. Dar cu cât mai mult. Moise relatează lupta dintre mila lui Dumnezeu și cruzimea regelui Egiptului. Când, așadar, nenorociții israeliți erau tiranic aflictați, el spune că Dumnezeu a venit în ajutorul lor și atât de puternic încât intervenția sa a avut succes. Astfel a fost frustrat acel plan rău și înșelător, pe care egiptenii îl puseseră în mișcare pentru a distruge Biserica. De aici putem și noi concepe speranța că tot ceea ce răii își imaginează împotriva noastră va ajunge la nimic, deoarece mâna lui Dumnezeu este mai mare și va prevala. Dar trebuie să purtăm aflicțiunile cu răbdare, deoarece El vrea ca noi să luptăm împotriva și să ne ridicăm sub greutatea impusă asupra noastră; [16] și deoarece știm că este oficiul particular al lui Dumnezeu să se opună sfaturilor nedrepte, pentru ca ele să nu reușească, să învățăm să ne abținem de la orice înșelăciune și violență, ca nu cumva să provocăm fără motiv pe Dumnezeu. Dar acest pasaj este destinat în special să consoleze pe credincios, ca el să fie pregătit să-și ia crucea mai cu răbdare; deoarece Dumnezeu este suficient pentru a furniza ajutorul, la care mânia celor răi trebuie să cedeze în cele din urmă. Ceea ce se spune în a doua parte a versetului, că egiptenii [17] erau întristați, înseamnă că au devenit mai îngrijorați, pe măsură ce vedeau că nu reușesc nimic și că creșterea lor neașteptată amenința un pericol și mai mare; căci, deoarece se temeau de israeliți înainte de a-i fi aflictat, nu este de mirare că s-au simțit alarmați ca nu cumva să se răzbune când erau provocați. Și de aici poate fi adunată instrucțiunea profitabilă că, în timp ce cei răi procedează la crime oribile pentru a-și asigura siguranța, Atotputernicul le vizitează cu răsplata cea mai dreaptă, că astfel anxietatea lor este sporită. Unii îl traduc: „egiptenii urau poporul lui Israel;” și astfel cuvântul qvph, kutz, este uneori luat, dar construcția pasajului cere traducerea pe care am dat-o.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra naturii miraculoase a creșterii lui Israel. Să concluzionăm, așadar, că, deoarece Moise nu vorbește aici despre cursul natural al procreației umane, ci celebrează o minune nemaiauzită înainte, prin care Dumnezeu a ratificat adevărul promisiunii sale, ar trebui să judecăm despre ea în mod pervers și cu răutate, dacă o măsurăm prin propria noastră rațiune slabă, în loc să medităm cu reverență asupra a ceea ce depășește cu mult toate simțurile noastre. Să ne amintim mai degrabă cum Dumnezeu își mustră poporul necredincios prin Profetul Isaia. (Isaia 51:1) Căci, pentru a dovedi că nu i-ar fi fost greu Lui, în ciuda numărului mic la care israeliții fuseseră reduși, să producă o mare mulțime, El îi îndeamnă să privească în „groapa gropii din care au fost scoși”, și anume pe Avraam și pe Sara care i-a născut, pe care i-a înmulțit deși era singur și fără copii. Anumiți rabini, după obiceiul lor, își imaginează că patru prunci au fost produși la o naștere; căci ori de câte ori întâlnesc un punct care îi perplexează, inventează gratuit tot ceea ce li se potrivește și apoi își impun imaginațiile ca fapte indubitabile; și procedează prostește și inoportun să discute că aceasta este fizic probabilă. Există și creștini care, cu puțină considerație, i-au imitat aici, susținând că ceea ce descrie Moise este în conformitate cu experiența, deoarece fecunditatea anumitor națiuni a fost aproape la fel de mare. Vedem într-adevăr confirmat uneori prin exemple remarcabile ceea ce spune Psalmistul, (Psalmul 107:36), că Dumnezeu „face pe cel flămând să locuiască” în pustie, „ca să pregătească o cetate pentru locuire, și să semene câmpurile, și să planteze vii, care pot da roade de creștere; și îi binecuvântează și pe ei, astfel încât să se înmulțească foarte mult;” la fel și că „El preface un pământ roditor în sterilitate” și îl dezbracă de locuitori; dar intenția lui Moise este să arate că nu a existat niciodată nicio fecunditate care să nu fie inferioară creșterii poporului lui Israel. De aici comparația sa între cele șaptezeci de suflete și mulțimea care a ieșit din ele, ca această binecuvântare specială a lui Dumnezeu să fie distinsă de cazurile obișnuite; de aici și expresiile acumulate, care sunt fără îndoială menite pentru amplificare, că „erau roditori și se înmulțeau din abundență și se multiplicau și deveneau foarte puternici; și țara era plină de ei.” Căci repetarea adverbului, Meod, Meod, marchează o abundență neobișnuită. Nici nu resping conjectura unora că în cuvântul srph, sharatz, există o metaforă luată de la pești, dar nu știu dacă este foarte solidă, deoarece cuvântul este folosit în general pentru orice multiplicare. Calvin leagă schimbarea după generația lui Iosif de designul providențial al lui Dumnezeu. 6. Și Iosif a murit. Rabinii concluzionează ignorant din această expresie că Iosif a murit primul dintre frații săi, în timp ce este evident că ceilalți au fost trecuți cu vederea și numele său a fost menționat în mod expres pentru a-i face onoare, ca fiind singurul care avea atunci autoritate. Cât timp au supraviețuit tatălui lor, Moise nu spune, ci marchează doar începutul schimbării — atât cât să spună că israeliții au fost tratați omenesc pentru un spațiu considerabil de timp; astfel încât condiția celor care au coborât cu Iacov era tolerabilă, deoarece, liberi de orice nedreptate și tiranie, se bucurau în liniște de ospitalitatea acordată lor. În același timp, ne face să înțelegem că, când toată acea generație a dispărut, dorința și memoria țării Canaanului, pe care nu o văzuseră niciodată, ar fi putut dispărea din mințile descendenților lor, dacă nu ar fi fost treziți cu forță să o caute. Și fără îndoială, deoarece acel popor era uituc și nepăsător în a medita asupra îndurărilor lui Dumnezeu, Dumnezeu nu ar fi putut prevedea mai bine mântuirea lor decât permițându-le să fie încercați și aflictați cu cruzime; altfel, ca și cum originea lor ar fi fost în Egipt, ar fi putut prefera să rămână pentru totdeauna în cuibul lor, și prin acea indiferență speranța moștenirii promise ar fi fost ștearsă din inimile lor.
Răspunde

Răspuns

Cum afectează amintirea promisiunilor antice ale lui Dumnezeu viziunea voastră asupra dificultăților prezente? În ce moduri ați putea fi tentați să uitați îndurările trecute așa cum a făcut noul rege? Unde vedeți puterea lui Dumnezeu la lucru chiar atunci când planurile umane caută să i se opună?
Roagă-te

Rugăciune

Stăpâne Suveran, care Ți-ai adus aminte de legământul Tău cu urmașii lui Avraam în mijlocul robiei amare din Egipt și ai întors planurile lui Faraon ca să slujească scopurilor Tale, susține-ne prin același har credincios când întunericul apasă asupra poporului Tău. Dă-ne inimi care să se teamă de Tine mai presus de orice putere omenească și să umble în ascultare liniștită de Cuvântul Tău. Împlinește toate promisiunile Tale în Hristos, spre lauda numelui Tău glorios. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →