← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 25-26 — cu Ioan Calvin

Leviticul 25-26Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Leviticul 25-26 deschide o fereastră spre credincioșia legământului lui Dumnezeu cu Israel. Prin expunerea atentă a legilor jubileului și a prevederilor sabatice, Calvin arată cum aceste statute străvechi au modelat încrederea, dreptatea și închinarea poporului. Perspectivele sale dezvăluie realitățile spirituale mai profunde din spatele răscumpărării pământului, eliberării slujitorilor și binecuvântărilor promise. Pe măsură ce urmăm tratamentul verset cu verset al lui Calvin, suntem invitați să reflectăm la felul în care Cuvântul lui Dumnezeu continuă să cheme poporul Său să se odihnească în providența Sa și să trăiască ca cei răscumpărați prin har. Această lecție se inspiră direct din cuvintele lui Calvin pentru a ne călăuzi meditația de astăzi.
Citește

Citire

Acordă-ți acum timp să citești Leviticul capitolele 25 și 26 încet și cu rugăciune. Ascultă temele recurente ale odihnei, răscumpărării și ascultării de legământ. Observă instrucțiunile detaliate privind anul jubileului, eliberarea slujitorilor și binecuvântările sau blestemele promise. Lasă textul să-ți modeleze înțelegerea grijii lui Dumnezeu pentru poporul Său și chemarea Sa la sfințenie. Revino la aceste capitole adesea pe măsură ce reflectezi la comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a aborda proclamarea jubileului. 8. Și să numeri șapte. Al treilea fel de Sabat urmează, care era compus din patruzeci și nouă sau de șapte ori șapte ani. Acesta era cel mai ilustru Sabat, deoarece starea poporului, atât în privința persoanelor, cât și a caselor și proprietăților, era reînnoită; și deși în acest fel Dumnezeu avea în vedere binele public, dădea ușurare celor săraci, ca libertatea lor să nu fie distrusă, și păstra de asemenea ordinea stabilită de El Însuși; totuși nu încape îndoială că El adăuga astfel un stimulent suplimentar pentru a-i îndemna pe evrei să cinstească Sabatul. Căci era un fel de memorial impunător al odihnei sfinte, să vezi sclavi emancipați și devenind brusc liberi; case și pământuri întorcându-se la foștii posesori care le vânduseră; și în fine toate lucrurile asumând o față nouă. Ei numeau acest an Iobel, de la sunetul cornului de berbec, prin care se proclama libertatea și restituirea proprietății; dar, după cum am spus, trăsătura sa principală era solemnitatea care le arăta că sunt despărțiți de alte națiuni pentru a fi o națiune deosebită și sfântă pentru Dumnezeu; ba chiar reînnoirea tuturor lucrurilor avea referire la aceasta, ca, fiind răscumpărați din nou în marele Sabat, să se consacre cu totul lui Dumnezeu, Eliberatorul lor. Despre posesia perpetuă a pământului, Calvin scrie: 23. Pământul să nu se vândă pentru totdeauna. Deoarece rațiunea acestei legi era specifică copiilor lui Avraam, prevederile sale cu greu pot fi aplicate altor națiuni; căci o împărțire atât de egală a pământului s-a făcut sub Iosua, încât moștenirea a fost distribuită între seminții și familii; ba chiar, pentru ca posesiunea fiecărui om să fie mai sfântă, pământul fusese împărțit prin sorți, ca și cum Dumnezeu prin propria Sa mână i-ar fi așezat în stațiunile lor separate. De fapt, acea împărțire era, ca să zicem așa, un decret inviolabil al lui Dumnezeu Însuși, prin care memoria legământului trebuia menținută, prin care moștenirea pământului fusese promisă lui Avraam și posterității sale; și astfel pământul Canaanului era un arvun, sau un simbol, sau o oglindă a adopțiunii pe care se întemeia mântuirea lor. De aceea nu este de mirare că Dumnezeu nu a vrut ca acest beneficiu inestimabil să se piardă vreodată; și, ca să nu se întâmple acest lucru, ca un tată prevăzător al unei familii, El a pus o restricție asupra copiilor Săi, pentru a-i împiedica să fie prea risipitori; căci, atunci când un om are suspiciuni față de moștenitorul său, îi interzice să înstrăineze patrimoniul pe care i-l lasă. Așa, deci, era condiția poporului antic; totuși nu poate fi transferată în mod nediscriminatoriu altor națiuni care nu au avut nicio moștenire comună dată lor. O urmă a acesteia apare în dreptul de răscumpărare; [156] dar, deoarece acesta depinde de consimțământul părților și este, de asemenea, un mod special de contract, nu are nicio legătură cu legea lui Moise, care a restaurat în întregime atât oamenii, cât și pământurile, (în anul jubileului, [157]) Faptul că Dumnezeu ar numi pământul Canaanului al Său este, ca să zicem așa, să-Și afirme domnia directă [158] (dominium,) cum o numesc ei, asupra lui; așa cum El exprimă imediat mai clar sensul Său, unde spune că copiii lui Israel locuiesc în el ca oaspeții Săi. [159] Căci deși condiția lor era cea mai bună în care pot fi așezați proprietarii drepți și perpetui, totuși, în raport cu Dumnezeu, ei nu erau decât chiriașii (coloni,) Lui, trăind acolo doar după voia Sa. În fine, Dumnezeu revendică proprietatea liberă (fundum) pentru Sine, ca amintirea faptului că El le-a acordat-o să nu le scape vreodată. Calvin se îndreaptă apoi spre tratamentul slujitorilor evrei. 39. Și dacă fratele tău. El merge acum mai departe, adică, ca cel care și-a cumpărat fratele să-l trateze cu umanitate și nu altfel decât pe un slujitor angajat. Am văzut, într-adevăr, chiar mai sus, că munca unui sclav este estimată la de două ori mai mult, deoarece umanitatea stăpânului său nu va merge niciodată atât de departe încât să-și răsfețe sau să-și cruțe sclavul ca și cum ar fi un angajat. Nu este, deci, fără motiv că Dumnezeu pune o restricție asupra acelei reguli, despre care experiența arată că a fost adesea tiranică. Totuși El nu prescrie mai mult decât au făcut filozofii păgâni, [150] și anume, ca stăpânii să-și trateze sclavii ca pe niște slujitori angajați. Și acest principiu al dreptății ar trebui să prevaleze față de toți fără excepție; dar deoarece era dificil să prescrie aceeași regulă în privința străinilor ca și în privința fraților lor, este promulgată o lege specială, ca cel puțin să observe moderație față de frații lor, cu care aveau o moștenire și o condiție comună. În primul rând:. deci, se prevede în privința sclavilor evrei ca ei să nu fie tratați aspru și disprețuitor ca niște captivi (mancipia;) și apoi ca sclavia lor să ia sfârșit în anul jubileului. Dar aici apare întrebarea, deoarece libertatea lor le fusese acordată anterior în al șaptelea an, de ce este acum amânată până la al cincizecilea? Unii depășesc dificultatea presupunând că [151] dacă jubileul avea loc în timpul celor șase ani, ei trebuie atunci eliberați, deși nu împliniseră întregul termen; dar aceasta este o presupunere prea forțată. Punctul de vedere care mi se potrivește cel mai mult este că cuvântul yvl, yobel, este extins să însemne fiecare al șaptelea an sau, în orice caz, că moderația față de acei sclavi este prescrisă în mod special celor mai expuși violenței și altor tratamente vătămătoare. Căci ei nu ar fi îndrăznit să-i asuprească după bunul plac pe sclavii lor, care urmau să fie curând liberi; dar aceia care, prin găurirea urechilor, se supuseseră unei perioade mai lungi de sclavie, ar fi fost hărțuiți mai scandalos, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit. Și această opinie o adopt liber, că deși sclavia lor a durat până la jubileu, totuși stăpânii lor trebuiau să-i trateze cu moderație și umanitate. Acest lucru este confirmat și de ceea ce urmează imediat, unde se poruncește ca copiii să fie eliberați împreună cu tații lor, ceea ce nu s-a întâmplat în al șaptelea an.
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceste legi de promisiunile de binecuvântare pentru ascultare. 3. Dacă veți umbla în rânduielile Mele. Avem acum de-a face cu două pasaje remarcabile, în care el tratează în mod expres despre răsplățile pe care slujitorii lui Dumnezeu le pot aștepta și despre pedepsele care îi așteaptă pe călcătorii legii. Am observat deja, într-adevăr, că orice ne promite Dumnezeu cu condiția de a umbla în poruncile Sale ar fi ineficient dacă El ar fi extrem în examinarea lucrărilor noastre. De aici rezultă că trebuie să renunțăm la toate legămintele Legii, dacă dorim să obținem favoarea lui Dumnezeu. Dar deoarece, oricât de defectuoase ar fi lucrările credincioșilor, ele sunt totuși plăcute lui Dumnezeu prin intervenția iertării, de aici depinde și eficacitatea promisiunilor, și anume, atunci când condiția strictă a legii este moderată. În timp ce, deci, ei se întind înainte și se străduiesc, răsplata este dată eforturilor lor, deși imperfecte, exact ca și cum și-ar fi îndeplinit pe deplin datoria; căci, deoarece lipsurile lor sunt puse în afara vederii prin credință, Dumnezeu cinstește cu titlul de răsplată ceea ce El le dăruiește în mod gratuit. În consecință, „a umbla în poruncile lui Dumnezeu” nu este exact echivalent cu a împlini tot ce cere Legea; dar în această expresie este inclusă îngăduința cu care Dumnezeu îi privește pe copiii Săi și le iartă greșelile. Promisiunea, deci, nu este fără rod în privința credincioșilor, în timp ce ei se străduiesc să se consacre lui Dumnezeu, deși sunt încă departe de desăvârșire; conform învățăturii Profetului, „Voi cruța pe cei care se tem de Mine, ca un om cruță pe fiul său care îi slujește,” (Maleahi 3:17;) ca și cum ar spune că ascultarea lor nu ar fi acceptabilă pentru El pentru că era vrednică, ci pentru că El o vizitează cu favoarea Sa părintească. De aici reiese cât de nebună este mândria celor care își închipuie că Îl fac pe Dumnezeu datornicul lor, ca și cum conform înțelegerii Sale. În cele din urmă, Calvin reflectă asupra naturii pământești a acestor răsplăți. Restricția răsplății, care este menționată aici, la această viață pământească și trecătoare, face parte din instrucțiunea elementară a Legii; căci, așa cum harul spiritual al lui Dumnezeu era reprezentat poporului antic prin umbre și imagini, tot așa același principiu se aplica și răsplăților și pedepselor. Împăcarea cu Dumnezeu le era reprezentată prin sângele vitelor; existau diverse forme de ispășire, dar toate exterioare și vizibile, deoarece substanța lor nu apăruse încă în Hristos. Din același motiv, deci, deoarece o cunoaștere atât de clară și familiară a vieții veșnice și a învierii finale nu fusese încă dobândită de Părinți, așa cum strălucește acum în Evanghelie, Dumnezeu a arătat în cea mai mare parte prin dovezi externe că era favorabil poporului Său sau ofensat de ei. Deoarece astăzi Dumnezeu nu ia răzbunare deschisă pe păcate ca odinioară, fanaticii deduc că El și-a schimbat aproape natura; ba chiar, pe această pretenție, maniheii [207] și-au imaginat că Dumnezeul lui Israel era diferit de al nostru. Dar această eroare izvorăște din ignoranță grosolană și rușinoasă; căci, ne distingând modurile Sale diferite de a lucra, ei nu ezită să-L taie pe Dumnezeu Însuși în două în mod nelegiuit. Pământul nu se mai crapă acum ca să înghită pe cei răzvrătiți: [208] Dumnezeu nu mai tună din cer ca împotriva Sodomei: El nu mai trimite foc asupra cetăților nelegiuite ca în tabăra israelită: șerpii de foc nu mai sunt trimiși să provoace mușcături mortale: într-un cuvânt, astfel de instanțe manifeste de pedeapsă nu mai sunt prezentate zilnic înaintea ochilor noștri pentru a-L face pe Dumnezeu înfricoșător pentru noi; și din acest motiv, deoarece glasul Evangheliei sună mult mai clar în urechile noastre, ca sunetul unei trâmbițe, prin care suntem chemați la tribunalul ceresc al lui Hristos. Să învățăm deci să tremurăm la acea sentință, care alungă pe toți cei răi din împărăția lui Dumnezeu. Așa, pe de altă parte, Dumnezeu nu apare, ca odinioară, ca răsplătitor al poporului Său prin binecuvântări pământești; și aceasta pentru că noi „suntem morți și viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu;” deoarece ni se cuvine să fim conformați cu Capul nostru și prin multe necazuri să intrăm în împărăția cerurilor. Astfel, cu cât ne apasă mai mult adversitățile, cu atât mai vesel ni se cuvine să ne ridicăm capetele, până când Hristos ne va aduna în părtășia slavei Sale și să urmărim cursul chemării noastre pentru nădejdea care ne este pusă înainte în ceruri; într-un cuvânt,
Răspunde

Răspuns

Cum aprofundează tratamentul jubileului de către Calvin încrederea ta în providența lui Dumnezeu? În ce fel ar putea principiile răscumpărării și eliberării să-ți modeleze relațiile de astăzi? Unde simți că Dumnezeu te invită să te odihnești mai deplin în promisiunile legământului Său?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care în credincioșia legământului ai rânduit odihna Sabatului și anul de veselie ca să proclami libertatea și să arăți grija Ta suverană pentru pământ și poporul său, învață-ne să ne încredem cu totul în providența Ta și să extindem dreptatea și mila față de semenii noștri. Împlinește aceste umbre în Hristos, Răscumpărătorul nostru, care a cumpărat libertatea noastră și a asigurat moștenirea noastră veșnică prin sângele Său. Prin Duhul Tău Sfânt, dăruiește-ne har ca să ne odihnim în promisiunile Tale și să umblăm în ascultare bucuroasă până în ziua aceea mare a eliberării finale. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →