← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Galateni

Galateni 6 — cu Matthew Henry

Galateni 6Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Galateni capitolul 6 oferă o fereastră clară în preocupările gemene ale apostolului: dragoste caldă și practică între credincioși și loialitate statornică față de evanghelia harului. În două secțiuni concentrate, Henry arată cum aceste teme aparțin împreună, ghidând cititorii de la îndatoririle zilnice de restaurare și generozitate spre o respingere decisivă a oricărei învățături care ar adăuga lucrări umane la crucea terminată a lui Hristos. Expunerea sa măsurată ne invită să examinăm atât conduita noastră față de unul altul, cât și temeiul laudei noastre. În lecția de astăzi, urmăm secvența lui Henry, permițând observațiilor sale să ne modeleze citirea, reflecția și rugăciunea.
Citește
Fă o citire lentă și plină de rugăciune a întregului capitol șase din Galateni. Ascultă tonul blând, dar ferm, pe care Pavel îl folosește când trece de la îndrumări despre restaurarea celor căzuți și purtarea poverilor la refuzul său îndrăzneț de a se lăuda cu orice altceva decât cu crucea. Observă cum capitolul se încheie cu o binecuvântare care așază întreaga epistolă sub harul Domnului Isus Hristos.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a învăța restaurarea cu blândețe a celor căzuți. I. Suntem învățați aici să ne purtăm cu blândețe față de cei surprinși într-o greșeală, v. 1. El prezintă un caz obișnuit: Dacă un om este surprins într-o greșeală, adică este adus la păcat prin surprinderea ispitei. Este un lucru să surprinzi o greșeală prin planificare și deliberare și o hotărâre deplină în păcat, și alt lucru să fii surprins într-o greșeală. Acesta din urmă este cazul presupus aici, și în aceasta apostolul arată că trebuie folosită o mare blândețe. Cei care sunt spirituali, prin care se înțelege nu numai slujitorii (ca și cum numai ei ar trebui numiți persoane spirituale), ci și alți creștini, mai ales cei de forma superioară în creștinism; aceștia trebuie să restaureze pe un astfel de om cu duhul blândeții. Aici observă, 1. Datoria la care suntem îndrumați — să restaurăm pe un astfel de om; trebuie să ne străduim, prin mustrări credincioase și sfaturi potrivite și la timp, să-i aducem la pocăință. Cuvântul original, katartizete, înseamnă a pune la loc o încheietură, ca un os dislocat; în consecință, trebuie să ne străduim să-i punem din nou la loc, să-i aducem la ei înșiși, convingându-i de păcatul și eroarea lor, îndemnându-i să se întoarcă la datoria lor, mângâindu-i într-un simțământ al milei iertătoare de acolo, și, după ce i-am recuperat astfel, confirmându-ne dragostea față de ei. 2. Modul în care aceasta trebuie făcută: Cu duhul blândeții; nu în mânie și patimă, ca cei care triumfă în căderile unui frate, ci cu blândețe, ca cei care mai degrabă plâng pentru ei. Multe mustrări necesare își pierd eficacitatea fiind date în mânie; dar când sunt gestionate cu calm și tandrețe și par să pornească dintr-o afecțiune sinceră și preocupare pentru bunăstarea celor cărora li se dau, ele sunt susceptibile să facă o impresie cuvenită. 3. Un motiv foarte bun pentru care aceasta trebuie făcută cu blândețe: Considerându-te pe tine însuți, ca nu cumva să fii și tu ispitit. Trebuie să ne purtăm cu mare blândețe față de cei surprinși în păcat, pentru că niciunul dintre noi nu știe dacă nu cumva va fi și cazul nostru la un moment dat. Și noi putem fi ispitiți, da, și învinși de ispită; și de aceea, dacă ne considerăm pe noi înșine în mod drept, aceasta ne va dispune să facem față de alții așa cum dorim să ni se facă în astfel de cazuri. El continuă cu îndrumări despre purtarea poverilor între credincioși. II. Suntem îndrumați aici să purtăm poverile unii altora, v. 2. Aceasta poate fi considerată fie ca referindu-se la ceea ce merge înainte și astfel ne poate învăța să exercităm îngăduință și compasiune unii față de alții, în cazul acelor slăbiciuni, nebunii și infirmități care ne însoțesc prea des — că, deși nu ar trebui să le trecem cu vederea cu totul, totuși nu ar trebui să fim severi unii cu alții din cauza lor; fie ca o poruncă mai generală și astfel ne îndrumă să simpatizăm unii cu alții sub diferitele încercări și necazuri pe care le putem întâlni și să fim gata să ne oferim reciproc mângâierea și sfatul, ajutorul și asistența pe care circumstanțele noastre le pot cere. Pentru a ne stimula în acest sens, apostolul adaugă, ca motiv, că astfel vom împlini legea lui Hristos. Aceasta înseamnă a acționa în acord cu legea poruncii Sale, care este legea dragostei și ne obligă la o îngăduință și iertare reciprocă, la simpatie și compasiune unii față de alții; și ar fi, de asemenea, în acord cu modelul și exemplul Său, care au forța unei legi pentru noi. El ne suportă sub slăbiciunile și nebuniile noastre, este atins de un simțământ comun al infirmităților noastre; și de aceea există un motiv bun pentru care ar trebui să menținem aceeași atitudine unii față de alții. Observă, Deși ca și creștini suntem eliberați de legea lui Moise, totuși suntem sub legea lui Hristos; și de aceea, în loc să punem poveri inutile asupra altora (cum făceau cei care îndemnau la respectarea legii lui Moise), ne convine mult mai mult să împlinim legea lui Hristos purtând poverile unii altora. Apostolul, fiind conștient cât de mare piedică ar fi mândria pentru condescendența și simpatia reciprocă pe care le recomandase și că o părere de sine ne-ar dispune să-i cenzurăm și să-i disprețuim pe frații noștri, în loc să le suportăm infirmitățile și să ne străduim să-i restaurăm când sunt surprinși cu o greșeală, el (v. 3) ia deci măsuri de precauție împotriva acestui lucru; el presupune că este un lucru foarte posibil (și ar fi bine dacă nu ar fi prea comun) ca un om să se creadă ceva — să aibă o părere favorabilă despre propria suficiență, să se considere mai înțelept și mai bun decât alți oameni și capabil să le dicteze și să le prescrie — când în realitate nu este nimic, nu are nimic substanțial sau solid în el sau care să poată fi temei al încrederii și superiorității pe care și-o asumă. Pentru a ne descuraja să cedăm acestei atitudini, ne spune că un astfel de om nu face decât să se înșele pe sine; în timp ce îi impune pe alții, pretinzând ceea ce nu are, el pune cea mai mare înșelătorenie asupra sa și mai devreme sau mai târziu va simți efectele triste ale acesteia. Aceasta nu-i va câștiga niciodată stima, nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii buni, pe care este gata să o aștepte; el nu este mai liber de greșeli și nici nu va fi mai sigur împotriva ispitelor pentru părerea bună pe care o are despre propria suficiență, ci mai degrabă mai predispus să cadă în ele și să fie învins de ele; căci cel ce crede că stă are nevoie să ia seama să nu cadă. În loc deci să îngăduim o astfel de dispoziție vanitoasă, care este atât distructivă pentru dragostea și bunătatea pe care o datorăm semenilor noștri creștini, cât și vătămătoare pentru noi înșine, ne-ar conveni mult mai bine să acceptăm îndemnul apostolului (Fil. ii. 3), Să nu faceți nimic din ambiție sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să socotească pe altul mai presus de sine. Observă, Îngâmfarea de sine nu este decât autoînșelare: așa cum este incompatibilă cu acea dragoste pe care o datorăm altora (căci dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 1 Cor. xiii. 4), tot așa este o înșelătorenie asupra noastră înșine; și nu există o înșelătorenie mai periculoasă în lume decât autoînșelarea. Ca mijloc de a preveni acest rău, Henry îndeamnă în continuare la generozitate față de cei care învață Cuvântul. IV. Creștinii sunt îndemnați aici să fie liberi și generoși în întreținerea slujitorilor lor (v. 6): Cel ce este învățat în Cuvânt să împărtășească celui ce învață, din toate bunurile. Aici putem observa, 1. Apostolul vorbește despre aceasta ca despre un lucru cunoscut și recunoscut, că, așa cum sunt unii care trebuie învățați, tot așa sunt și alții care sunt rânduiți să-i învețe. Slujba slujirii este o instituție divină, care nu este deschisă în comun tuturor, ci este limitată doar la cei pe care Dumnezeu i-a calificat pentru ea și i-a chemat la ea: chiar și rațiunea ne îndrumă să facem o deosebire între învățători și învățați (căci, dacă toți ar fi învățători, nu ar fi nimeni de învățat), iar Scripturile declară suficient că este voia lui Dumnezeu să facem așa. 2. Este Cuvântul lui Dumnezeu în care slujitorii trebuie să învețe și să instruiască pe alții; ceea ce au de propovăduit este Cuvântul, 2 Tim. iv. 2. Ceea ce au de declarat este sfatul lui Dumnezeu, Faptele xx. 27. Ei nu sunt stăpâni ai credinței noastre, ci ajutători ai bucuriei noastre, 2 Cor. i. 24. Este Cuvântul lui Dumnezeu care este singura regulă a credinței și vieții; la aceasta trebuie să se preocupe să o studieze, să o deschidă și să o îmbunătățească pentru edificarea altora, dar nu trebuie să fie considerați mai departe decât vorbesc conform acestei reguli. 3. Este datoria celor care sunt învățați în Cuvânt să-i susțină pe cei rânduiți să-i învețe; căci trebuie să împărtășească cu ei din toate bunurile, să contribuie în mod liber și cu bucurie, din bunurile cu care Dumnezeu i-a binecuvântat, ceea ce este necesar pentru subzistența lor confortabilă. Slujitorii trebuie să se dedice citirii, îndemnării, doctrinei (1 Tim. iv. 13); nu trebuie să se încurce cu treburile acestei vieți (2 Tim. ii. 4), și de aceea este potrivit și echitabil ca, în timp ce seamănă altora lucruri spirituale, să secere lucrurile lor trupești. Și aceasta este rânduiala lui Dumnezeu însuși; căci, sub lege, cei care slujeau despre lucrurile sfinte trăiau din lucrurile templului, tot așa Domnul a orânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie, 1 Cor. ix. 11, 13, 14.
Considerați

Consideră

Henry încheie prin a contrasta caracterul învățătorilor cu al său. I. El le dă adevărata caracterizare a acelor învățători care se străduiau să-i seducă, în mai multe privințe. Ca, 1. Erau oameni care doreau să facă o arătare frumoasă în carne, v. 12. Erau foarte zeloși pentru lucrurile exterioare ale religiei, gata să observe și să oblige pe alții să observe riturile legii ceremoniale, deși în același timp aveau puțin sau deloc respect pentru evlavia reală; căci, așa cum spune apostolul despre ei în versetul următor, nici ei înșiși nu țin legea. Inimile mândre, deșarte și carnale nu doresc nimic mai mult decât să facă o arătare frumoasă în carne și se pot mulțumi cu atâta religie cât să le ajute să mențină o astfel de arătare frumoasă; dar adesea aceia au cel mai puțin din substanța religiei care sunt cei mai preocupați să facă o arătare din ea. 2. Erau oameni care se temeau de suferință, căci îi constrângeau pe creștinii dintre neamuri să fie circumciși, doar ca să nu sufere persecuție pentru crucea lui Hristos. Nu era atât de mult din respect pentru lege, cât pentru ei înșiși; erau dispuși să doarmă într-o piele întreagă și să-și salveze încărcătura lumească și nu le păsa dacă făceau naufragiu credinței și al unei conștiințe bune. Ceea ce urmăreau în principal era să placă iudeilor și să-și mențină reputația printre ei și astfel să prevină necazul la care Pavel și alți credincioși ai doctrinei lui Hristos erau expuși. Și, 3. O altă parte a caracterului lor era că erau oameni cu spirit de partidă și care nu aveau zel pentru lege mai departe decât o servea scopurilor lor carnale și egoiste; căci doreau ca acești creștini să fie circumciși, ca să se laude în carnea lor (v. 13), ca să poată spune că i-au atras de partea lor și au făcut prozeliți din ei, al căror semn îl purtau în carne. Și astfel, în timp ce pretindeau că promovează religia, erau cei mai mari dușmani ai ei; căci nimic nu a fost mai distructiv pentru interesul religiei decât luarea de parte și formarea de partide.
Răspunde
Unde ar putea Duhul să te îndemne să restaurezi pe cineva cu blândețe mai degrabă decât cu judecată? Cum schimbă faptul de a-ți dovedi propria lucrare modul în care vezi eșecurile semenilor credincioși? În ce mod concret poți semăna Duhului în această săptămână în loc de a semăna cărnii?
Roagă-te
Părinte milostiv, prin Duhul Tău, dă-ne putere să-i restaurăm cu blândețe pe cei surprinși într-o greșeală, aducându-ne aminte de propria noastră slăbiciune, și să purtăm sarcinile unii altora, ca să se împlinească legea lui Hristos. Păzește-ne de autoînșelare și de a obosi în facerea binelui; pune lauda noastră doar în crucea Domnului nostru Isus Hristos, ca să umblăm după rânduiala noii creații și să primim pacea și îndurarea promise poporului Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →