Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 23-24 — cu Gill
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Expunerea lui John Gill asupra întregii Biblii, particular-baptistă. Pe măsură ce deschidem Leviticul capitolele 23 și 24, tratarea atentă verset cu verset a lui Gill ne călăuzește prin sărbătorile rânduite de Domnul, sabatul săptămânal și darurile primelor roade. Expunerea sa subliniază adunările sfinte și semnificația lor durabilă pentru poporul lui Dumnezeu. Împreună ascultăm glasul Duhului, deoarece aceste porunci străvechi îndreaptă spre închinare care cinstește pe Domnul în fiecare generație.
Citește
Citire
Așezați-vă inima și citiți Leviticul 23 până la 24 încet. Observați ritmul vremurilor sfinte, chemarea la adunări sfinte și îndrumările pentru daruri care marchează anotimpurile secerișului. Lăsați textul să vorbească despre odihnă, aducere-aminte și recunoștință înaintea Domnului. Faceți pauză după fiecare secțiune pentru ca cuvintele să se așeze.
Studiu
Gill începe prin a clarifica porunca generală privitoare la sărbătorile Domnului.
Versetul 2. Vorbește copiilor lui Israel și spune-le:..., Spune-le să se adune și apoi spune-le ce urmează, fiindcă toți sunt obligați să țină sărbătorile și să respecte solemnitățile îndrumate mai jos; deși poate că șefii semințiilor și bătrânii poporului au fost chemați împreună, iar cele ce urmează le-au fost încredințate lor, iar prin ei poporului: [privitor la] sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte, acestea sunt sărbătorile Mele; rânduite și poruncite de Dumnezeu și de ținut spre cinstirea numelui Său; acestea sunt numele generale pentru timpurile și anotimpurile sfinte rânduite mai jos; ele sunt numite în general „sărbători”, deși una dintre ele, ziua ispășirii, era, strict vorbind, un post; totuși, fiind o încetare de la orice lucrare și opusă zilelor de lucru, zilelor de trudă și afaceri, este cuprinsă în acest titlu general: nici nu este neobișnuit la alte popoare să numească un post sărbătoare; astfel Aelianus h relatează despre tarentini că, fiind asediați de romani și eliberați de ei, au rânduit în amintirea suferințelor lor o sărbătoare numită post: cuvântul folosit are semnificația de timpuri și anotimpuri statornicite, fixate, rânduite și de convocare sau întâlnire la astfel de timpuri, și aceea pentru săvârșirea închinării și slujirii solemne, ceea ce este adevărat despre toate; căci există anumite timpuri ale săptămânii și lunii fixate pentru ele, iar când poporul se aduna în trupuri și se închina Domnului într-un chip solemn; și acestea sunt numite „adunări”, deoarece poporul era chemat la acele timpuri de preoți și aceasta cu sunet de trâmbiță, Numeri 10:2; și „sfinte”, deoarece despărțite de alte zile și puse deoparte pentru slujbe sfinte: cuvintele pot fi redate, așa cum le redau mulți i: „solemnitățile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte, acestea sunt solemnitățile Mele”; timpuri pentru slujire sfântă, religioasă și solemnă, de rânduiala Lui și spre slava Lui: Aben Ezra pare să înțeleagă toate acestea doar despre sabat, care este menționat imediat, exprimat la plural, deoarece, după cum observă el, sunt multe sabate într-un an; și într-adevăr titlul general al celorlalte sărbători este dat mai târziu, Leviticul 23:4.Gill expune apoi sabatul de odihnă în toate locuințele.
Versetul 3. Șase zile se va lucra,..., Sau se poate lucra de către oameni, orice fel de lucrare îngăduită și muncă cinstită, pentru întreținerea lor și a familiilor: dar ziua a șaptea este sabatul de odihnă; de la orice trudă trupească și muncă de orice fel; tip al odihnei prin Hristos și în El: o adunare sfântă; când poporul era chemat la exerciții sfinte, să se roage și să laude, să asculte Cuvântul și să aducă jertfă: să nu faceți nicio lucrare [în ea]; niciuna deloc, vezi Exodul 31:15; este sabatul Domnului în toate locuințele voastre: alte sărbători erau ținute în sanctuar, în cort sau templu, sau unde se aflau; dar acesta nu era observat doar acolo și în sinagogile lor, ci în casele lor particulare sau oriunde s-ar fi aflat, fie călătorind pe mare sau pe uscat; astfel Targumul lui Ionatan și Aben Ezra îl interpretează. întoarce-te la 'Vârful Paginii'Gill detaliază apoi aducerea snopului primelor roade la preot.
Versetul 10. Vorbește copiilor lui Israel și spune-le:,... Ceea ce se observă în continuare, fiind de datoria lor să facă ceea ce este poruncit: când veți intra în țara pe care v-o dau: țara Canaan, pe care Dumnezeu o dăduse prin făgăduință părinților lor și lor, și pe care urmau s-o moștenească: încă erau în pustiu, unde nu era semănat nici secerat, nici seceriș; astfel legea următoare, deși dată acum, nu putea intra în vigoare până nu intrau în țara Canaan: și veți secera secerișul ei; secerișul orzului, care era cam pe atunci, luna Nisan, și care avea numele Abib, de la orz care era atunci în spic, vezi Exodul 9:31; căci secerișul grâului nu era decât după șapte săptămâni: atunci veți aduce un snop din primele roade ale secerișului vostru la preot; ca să-l folosească așa cum se îndrumă mai jos: acesta este numit un omer în text, care era a zecea parte dintr-o efă, Exodul 16:36; și astfel Iarchi îl interpretează aici; după scriitorii evrei, când snopul era secerat, grâul era bătut și vânturat, uscat la foc, apoi măcinat într-o moară, și un omer, sau a zecea parte dintr-o efă din făina lui era luată, și ulei și tămâie puse peste el, o mână din care fiind pusă pe altar, restul era al preotului; și cu aceasta se potrivește destul de bine relatarea lui Iosif, care spune că în a doua zi a azimelor, care este a șaisprezecea (ziua lui Nisan), din roadele pe care le-au secerat iau o parte; căci nu le ating înainte, socotind drept să-L cinstească mai întâi pe Dumnezeu, de la care primesc belșugul acestor lucruri; și aduc primele roade ale orzului în acest chip, după ce au uscat pumnul de spice, le-au zdrobit și le-au curățat de tărâțe, aduc la altar a zecea parte lui Dumnezeu, și aruncând o mână din ea pe altar, lasă restul pentru folosul preoților; și de atunci înainte este îngăduit să secere public și particular k: aceasta a fost imitată în parte de păgâni: egiptenii, care atribuie invenția roadelor pământului, în special grâul și orzul, lui Isis și Osiris, în amintirea ei și ca mărturie a recunoștinței lor pentru ea, la vremea secerișului, aduc un pumn din primele spice de grâu și, bătându-se lângă ele, o cheamă pe Isis; și în unele cetăți, la sărbătoarea lui Isis, vase cu grâu și orz erau purtate cu mare pompă, după cum relatează Diodor din Sicilia l.
Considerați
Considerare
Gill încheie expunerea desfășurând tipul hristologic din darul legănat.
Aceste întrebări au fost puse și răspunse de trei ori; apoi l-au secerat și l-au pus în coșuri și l-au adus în curte, unde l-au prăjit înaintea focului, ca să împlinească porunca grâului prăjit; apoi l-au pus în mori pentru măcinat fasole și au luat din el a zecea parte (dintr-o efă), care a fost cernută cu optsprezece site; apoi ulei și tămâie au fost turnate peste el, fiind amestecate; și a fost legănat și adus, și o mână luată și arsă, iar restul a fost mâncat de preoți; și când au adus omerul, au ieșit și au găsit străzile Ierusalimului pline de făină și grâu prăjit o, fiind acum deplină libertate de a secera ce voiau: acum acest snop al primelor roade era tip al lui Hristos; fiind de orz, poate însemna starea smerită a lui Hristos în umilirea Sa; și un singur snop pentru tot poporul, poate însemna că Hristos este singurul Mijlocitor, Mântuitor și Răscumpărător: totuși, cum un snop cuprinde multe tulpini și boabe, tot așa Hristos are o îmbinare de binecuvântări în El; da, El i-a avut pe toți ai Săi în chip reprezentativ în El, când a fost jertfit pentru întregul trup al Israelului Său tainic, toți copiii lui Dumnezeu risipiți; felul în care a fost secerat, de persoane delegate de sanhedrin în ajunul unei sărbători a Paștelui, în văzul multor oameni, în afara Ierusalimului, lângă Chedron, se potrivește exact cu prinderea lui Hristos în noapte lângă Chedron, de persoane trimise de sanhedrinul evreiesc, și suferința Sa publică în afara porților Ierusalimului; fiind adus la preoți în curte și treierat, vânturat, uscat și prăjit la foc și măcinat în mori, poate însemna suferințele dureroase felurite ale lui Hristos, prin mijlocirea preoților și bătrânilor poporului; iar uleiul și tămâia puse peste el pot însemna plăcerea jertfei Sale înaintea lui Dumnezeu; iar legănarea lui, învierea Sa din morți, care a fost chiar în ziua în care acest snop a fost legănat; care este primul rod al celor ce dorm în El și care sfințește întregul trup al lor și asigură învierea lor la viața veșnică; vezi 1 Corinteni 15:20.
Răspunde
Răspuns
Cum ar putea sabatul săptămânal să vă remodeleze tiparul de odihnă în această săptămână? În ce feluri vă invită darul primelor roade la recunoștință proaspătă pentru purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Unde simțiți că Duhul vă cheamă să tratați vremurile sfinte ca adunări sfinte mai degrabă decât zile obișnuite?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru anotimpurile rânduite care atrag poporul Tău la închinare. Învață-ne să ținem sabatul ca adevărata odihnă în Hristos și să aducem primele roade ale fiecărui seceriș cu inimi vesele. Fie ca adunările sfinte să ne modeleze săptămânile și viețile. Fie ca amintirea credincioșiei Tale în pustiu să ne susțină acum. Umple-ne de recunoștință care să se reverse în laudă și ascultare. În numele lui Isus ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →