← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 99-100 — cu Matei Henry

Psalmii 99-100Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În lecția de astăzi Matei Henry ne călăuzește prin Psalmii 99 și 100, două cântări care celebrează domnia suverană a Domnului și invită fiecare ținut la închinare plină de bucurie. Henry ne ajută să vedem cum revelarea Vechiului Testament despre sfințenia și guvernarea lui Dumnezeu pregătește calea pentru bucuria evangheliei. Pe măsură ce ascultăm, ni se reamintește că adevărata laudă izvorăște din cunoașterea a cine este Dumnezeu și a modului în care El își conduce poporul cu dreptate și îndurare. Lăsați-i perspectivele să ne atragă inimile să-L înălțăm împreună pe Domnul.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte cuvântul viu al lui Dumnezeu în Psalmii 99 și 100. Citește capitolele încet, permițând chemarea de a tremura înaintea Împăratului sfânt și îndemnul de a-I sluji cu bucurie să se așeze adânc în tine. Observă cum ambele psalmi trec de la domnia Domnului la răspunsul plin de bucurie al poporului Său. Cere Duhului să-ți deschidă urechile și glasul pentru închinare astăzi.
Studiu
Henry începe prin a stabili domnia Domnului ca temelie a întregii religii. Temelia întregii religii este așezată în acest adevăr: că Domnul domnește. Dumnezeu guvernează lumea prin providența Sa, guvernează Biserica prin harul Său și pe amândouă prin Fiul Său. Trebuie să credem nu doar că Domnul trăiește, ci că Domnul domnește. Aceasta este triumful Bisericii creștine și aici a fost triumful Bisericii iudaice: că Iehova era Împăratul lor; și de aici se deduce: 'Să tremure popoarele', adică: 1. Să tremure chiar și supușii acestei împărății; căci rânduiala Vechiului Testament avea mult din teroare. La Muntele Sinai, Israel și chiar Moise însuși s-au temut și s-au cutremurat peste măsură; și atunci Dumnezeu era înfricoșător în locurile Sale sfinte. Chiar și când apărea în favoarea poporului Său, făcea lucruri înfricoșătoare. Dar acum nu am venit la muntele acela care ardea cu foc, Evr. xii. 18. Acum, când Domnul domnește, să se bucure pământul. Atunci El stăpânea mai mult prin puterea fricii sfinte; acum El stăpânește prin puterea iubirii sfinte. 2. Cu mult mai mult să tremure vrăjmașii acestei împărății; căci El îi va aduce fie la ascultare de sceptrul Său de aur, fie îi va zdrobi cu toiagul Său de fier. Domnul domnește, deși popoarele se agită de indignare; deși își istovesc duhurile, mânia lor este zadarnică. El Își va așeza Împăratul pe dealul Său sfânt Sion, în ciuda lor (Ps. ii. 1-6); mai devreme sau mai târziu, îi va face să tremure, Apoc. vi. 15 etc. Domnul domnește, să se miște pământul. Cei ce I se supun vor fi întemeiați și nu vor fi mișcați (Ps. xcvi. 10); dar cei ce I se împotrivesc vor fi mișcați. Cerul și pământul vor fi zguduite și toate neamurile; dar împărăția lui Hristos este ceea ce nu poate fi mișcată; lucrurile care nu pot fi zguduite vor rămâne, Evr. xii. 27. În acestea este continuitate, Isa. lxiv. 5. El continuă să descrie președinția lui Dumnezeu atât în treburile sfinte, cât și în cele civile printre poporul Său. I. Psalmistul afirmă două lucruri: 1. Dumnezeu a prezidat în treburile religiei: El șade între heruvimi (v. 1), ca pe tronul Său, ca să dea lege prin oracolele de acolo rostite, ca pe scaunul îndurării, ca să primească cereri. Aceasta era cinstea lui Israel: că aveau printre ei Șechina sau prezența specială a lui Dumnezeu, însoțită de sfinții îngeri; templul era palatul regal, iar Sfânta Sfintelor era camera de prezență. Domnul este mare în Sion (v. 2); acolo este cunoscut și lăudat (Ps. lxxvi. 1, 2); acolo este slujit ca mare, mai mult decât oriunde altundeva. El este înalt acolo, mai presus de toate popoarele; precum ceea ce este înalt este expus privirii și privit în sus, tot așa în Sion desăvârșirile firii dumnezeiești apar mai vizibile și mai strălucitoare decât oriunde altundeva. De aceea, cei ce locuiesc în Sion și se închină acolo să laude numele Tău cel mare și înfricoșător și să-Ți dea slava cuvenită, căci este sfânt. Sfințenia numelui lui Dumnezeu îl face cu adevărat mare pentru prietenii Săi și înfricoșător pentru vrăjmașii Săi, v. 3. Aceasta este ceea ce cei de sus adoră: Sfânt, sfânt, sfânt. 2. El era totul în guvernarea lor civilă, v. 4. Așa cum în Ierusalim era mărturia lui Israel, unde se suiau semințiile, tot așa erau așezate scaune de judecată, Ps. cxxii. 4, 5. Guvernarea lor era o teocrație. Dumnezeu l-a ridicat pe David să domnească peste ei (și unii cred că acest psalm a fost scris cu ocazia așezării liniștite și fericite a acestuia pe tron) și el este împăratul a cărui putere iubește judecata. El este tare; toată tăria lui o are de la Dumnezeu; și tăria lui nu este abuzată pentru a susține vreo nedreptate, cum se întâmplă adesea cu puterea marilor principi, ci iubește judecata. El face dreptate cu puterea Sa și o face cu plăcere; și prin aceasta era un tip al lui Hristos, căruia Dumnezeu i-ar da tronul tatălui Său David, ca să facă judecată și dreptate. El are putere să zdrobească, dar tăria Lui iubește judecata; El nu domnește cu asprime, ci cu moderație, cu înțelepciune și cu gingășie. Poporul lui Israel avea un împărat bun; dar ei sunt învățați aici să privească la Dumnezeu ca la Cel prin care domnește împăratul lor: Tu întemeiezi dreptatea (adică Dumnezeu le-a dat acele legi excelente prin care erau guvernați) și Tu împlinești judecata și dreptatea în Iacov; El nu doar prin providențele Sale imediate a executat și impus adesea legile Sale, ci a avut grijă de administrarea dreptății printre ei prin magistrații civili, care domneau prin El și prin El hotărau dreptatea. Judecătorii lor judecau pentru Dumnezeu, iar judecata lor era a Lui, 2 Cron. xix. 6. Trecând la Psalmul 100, Henry insistă asupra chemării ca toate ținuturile să slujească Domnului cu bucurie. Aici, I. Îndemnurile la laudă sunt foarte stăruitoare. Psalmul răspunde într-adevăr titlului: Un psalm de laudă; începe cu acea chemare pe care am întâlnit-o de mai multe ori în ultima vreme (v. 1): 'Faceți un vuiet de bucurie Domnului, toate ținuturile voastre sau tot pământul, toți locuitorii pământului'. Când toate neamurile vor fi ucenicizate și evanghelia propovăduită fiecărei făpturi, atunci această chemare va primi răspuns deplin. Dar, dacă privim psalmul precedent ca pe (cum l-am deschis) o chemare adresată Bisericii iudaice de a se bucura în administrarea împărăției lui Dumnezeu sub care se afla (așa cum primii patru psalmi dinaintea lui erau calculați pentru zilele lui Mesia), acest psalm, poate, a fost destinat prozeliților care veneau din toate ținuturile la religia evreilor. Oricum, avem aici: 1. O invitație puternică de a-L închina pe Dumnezeu; nu că Dumnezeu ar avea nevoie de noi sau de ceva ce avem sau putem face, dar voia Lui este ca noi să slujim Domnului, să ne închinăm Lui și să ne ocupăm în aceasta; și nu doar să-L slujim în toate ascultările de legea Sa, ci să venim înaintea prezenței Sale în rânduielile pe care El le-a rânduit și în care a promis să Se manifeste (v. 2), să intrăm în porțile Lui și în curțile Lui (v. 4), să stăm la El printre slujitorii Lui și să rămânem acolo unde El ține curte. În toate faptele de închinare religioasă, fie în taină, fie în familiile noastre, venim în prezența lui Dumnezeu și Îl slujim; dar mai ales în închinarea publică intrăm în porțile și curțile Lui. Poporului nu i se permitea să intre în locul sfânt; acolo intrau doar preoții ca să slujească. Dar să fie poporul recunoscător pentru locul său în curțile casei lui Dumnezeu, unde era admis și unde își dădea ascultarea. 2. Mare încurajare ni se dă, în închinarea adusă lui Dumnezeu, să o facem cu bucurie (v. 2): 'Slujiți Domnului cu bucurie'. Aceasta lasă să se înțeleagă o prezicere că în vremurile evangheliei ar trebui să fie prilej special de bucurie; și prescrie aceasta ca o regulă a închinării: 'Să fie Dumnezeu slujit cu bucurie'. Prin bucuria sfântă Îl slujim cu adevărat pe Dumnezeu; este o cinste pentru El să ne bucurăm în El; și trebuie să-L slujim cu bucurie sfântă. Închinătorii evangheliei trebuie să fie închinători bucuroși; dacă Îl slujim pe Dumnezeu în dreptate, să-L slujim cu bucurie. Trebuie să fim dispuși și gata, bucuroși când suntem chemați să urcăm la casa Domnului (Ps. cxxii. 1), privind aceasta ca mângâierea vieții noastre să avem comuniune cu Dumnezeu; și trebuie să fim plăcuți și veseli în aceasta, să spunem: 'Este bine să fim aici', apropiindu-ne de Dumnezeu, în fiecare datorie, ca de Dumnezeu, Bucuria noastră cea mare, Ps. xliii. 4. Trebuie să venim înaintea prezenței Lui cu cântare, nu doar cântări de bucurie, ci cântări de laudă. 'Intrați în porțile Lui cu mulțumire', v. 4. Nu doar să ne mângâiem pe noi înșine, ci să-L slăvim pe Dumnezeu cu bucuria noastră și să-I dăm Lui lauda pentru ceea ce avem noi plăcerea. 'Mulțumiți-I și binecuvântați numele Lui'; adică: (1) Trebuie să primim ca o favoare să fim admiși în slujba Lui și să-I mulțumim că avem libertate de acces la El, că avem rânduieli instituite și ocazie continuă de a-L aștepta în acele rânduieli. (2) Trebuie să amestecăm lauda și mulțumirea cu toate slujbele noastre. Acest fir de aur trebuie să treacă prin fiecare datorie (Evr. xiii. 15), căci este lucrarea îngerilor. 'În toate mulțumiți', în fiecare rânduială, ca și în fiecare providență.
Considerați

Considerare

Henry încheie expunerea prin a prezenta bogatele motive de laudă găsite în caracterul și legământul lui Dumnezeu. II. Materia laudei și motivele ei sunt foarte importante, v. 3, 5. 'Cunoașteți ce este Dumnezeu în Sine și ce este El pentru voi'. Notați: Cunoașterea este mama evlaviei și a toată ascultarea: jertfele oarbe nu vor plăcea niciodată unui Dumnezeu care vede. 'Cunoașteți-o; cugetați și aplicați-o, și atunci veți fi mai apropiați și mai statornici, mai lăuntrici și mai serioși în închinarea adusă Lui'. Să cunoaștem atunci aceste șapte lucruri despre Domnul Iehova, cu care avem de-a face în toate faptele de închinare religioasă: 1. Că Domnul este Dumnezeu, singurul Dumnezeu viu și adevărat, că El este o Ființă infinit desăvârșită, autoexistentă și autosuficientă și izvorul a toată ființa; El este Dumnezeu și nu un om ca noi. El este un Duh veșnic, de neînțeles și independent, prima cauză și ultimul scop. Păgânii se închinau făpturii fanteziei lor; lucrătorul a făcut-o, deci nu este Dumnezeu. Noi ne închinăm Celui ce ne-a făcut pe noi și toată lumea; El este Dumnezeu, iar toate celelalte pretinse divinități sunt deșertăciune și minciună și ca acestea El a triumfat. 2. Că El este Creatorul nostru: 'El ne-a făcut și nu noi înșine'. Găsesc că sunt, dar nu pot spune: 'Eu sunt cel ce sunt', și de aceea trebuie să întreb: 'De unde sunt? Cine m-a făcut? Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu?' Și este Domnul Iehova. El ne-a dat ființă, ne-a dat această ființă; El este atât Făcătorul trupurilor noastre, cât și Tatăl duhurilor noastre. Noi nu ne-am făcut, nu ne-am putut face. Este prerogativa lui Dumnezeu să fie propria Sa cauză; ființa noastră este derivată și dependentă. 3. Că, prin urmare, El este proprietarul nostru de drept. Masoreții, schimbând o literă în ebraică, citesc: 'El ne-a făcut și ai Lui suntem' sau 'Lui Îi aparținem'. Punând ambele citiri împreună, învățăm că, deoarece Dumnezeu ne-a făcut și nu noi înșine, de aceea nu suntem ai noștri, ci ai Lui. El are un drept incontestabil la noi și la toate lucrurile și proprietate asupra lor. Ai Lui suntem, ca să fim acționați de puterea Lui, dispuși de voia Lui și închinați slavei și cinstei Lui. 4. Că El este conducătorul nostru suveran: Noi suntem poporul sau supușii Lui și El este prințul nostru, rectorul sau guvernatorul nostru, care ne dă lege ca agenți morali și ne va chema la socoteală pentru ceea ce facem. 'Domnul este Judecătorul nostru; Domnul este Legiuitorul nostru'. Nu suntem liberi să facem ce vrem, ci trebuie să ne facem întotdeauna conștiință de a face cum ni se poruncește. 5. Că El este binefăcătorul nostru darnic. Nu suntem doar oile Lui, la care are dreptul, ci oile pășunii Lui, de care are grijă; turma hrănirii Lui (așa se poate citi); de aceea oile mâinii Lui; la dispoziția Lui pentru că sunt oile pășunii Lui, Ps. xcv. 7. Cel ce ne-a făcut ne întreține și ne dă toate lucrurile bune din belșug ca să ne bucurăm de ele. 6. Că El este un Dumnezeu al îndurării și bunătății infinite (v. 5): 'Domnul este bun și de aceea face bine; îndurarea Lui este veșnică'; este un izvor care nu poate fi secat niciodată. Sfinții, care acum sunt vasele sfințite ale îndurării, vor fi, în veșnicie, monumentele preamărite ale îndurării. 7. Că El este un Dumnezeu al adevărului și credincioșiei inviolabile: 'Adevărul Lui rămâne din neam în neam' și niciun cuvânt al Lui nu va cădea la pământ ca învechit sau revocat. Făgăduința este sigură pentru toată sămânța, din veac în veac.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează adevărul că Domnul domnește reverența și bucuria ta zilnică? În ce feluri poți aduce bucurie mai degrabă decât simplă datorie în următorul tău act de închinare? Ce aspect al bunătății, îndurării sau adevărului lui Dumnezeu te mișcă cel mai mult să-I binecuvântezi numele astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule Sfânt, Tu domnești în maiestate de neapropiat peste națiuni, totuși ai făcut poporul Tău oile pășunii Tale și ne-ai chemat să ne închinăm la muntele Tău cel sfânt. Prin Duhul Tău, învață-ne să tremurăm înaintea dreptății și sfințeniei Tale, slujindu-Te cu bucuria care se revarsă din mila Ta veșnică. Fie ca fiecare inimă și adunare să înalțe numai numele Tău cel mare și înfricoșător, până când Te vom vedea față în față. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →