← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu și inima care se împietrește

Exodul 3-4Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)24 min
Deschidere
Aici Domnul îl cheamă pe Moise din rugul care ardea și nu se mistuia — rugul pe care Biserica l-a iubit ca o prefigurare a Născătoarei de Dumnezeu, care a purtat Focul dumnezeiesc și nu a ars, și a Numelui 'EU SUNT CEL CE SUNT', pe care Cuvântul și l-ar fi însușit în trup. Fericitul Teodoret al Cirului, abordând locurile dificile ale acestor două capitole, se oprește mai ales asupra marii întrebări care tulbură pe orice cititor: dacă Dumnezeu a prevăzut dinainte îndărătnicia lui Faraon și a spus chiar 'Îi voi împietri inima lui Faraon', este Dumnezeu autorul pieirii regelui? Teodoret răspunde cu toată greutatea tradiției antiohiene pentru libertatea voinței și bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu, fiind bun și iubitor de oameni, nu ar pedepsi doar pe baza preștiinței, ci a așteptat dovada faptelor lui Faraon, pentru ca dreptatea pedepsei să fie arătată tuturor. Iar 'împietrirea' nu a fost Dumnezeu forțând un om nevrednic la păcat, ci caracterul ales de sine al unei voințe care a devenit pietroasă sub milă și moale doar sub bici. Pe parcurs Teodoret citește semnele date lui Moise — toiagul devenit șarpe, mâna leproasă curățată — ca prefigurări ale mustrării și ale curățirii; și vede în vorbirea înceată a lui Moise o slavă, căci printr-o voce slabă Dumnezeu a făcut de rușine pe înțelepții Egiptului, așa cum mai târziu prin pescari avea să încurce pe înțelepții lumii. Rugul, Numele, semnele, îndelunga-răbdare — toate acestea, în citirea lui Teodoret, vestesc un Dumnezeu care este drept pentru că este răbdător, și răbdător pentru că este bun.
Citește

Citire

Citește Exodul 3–4 — Moise se întoarce spre rugul care arde și totuși nu se mistuie, iar Dumnezeu strigă: 'Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov'; și când Moise Îi cere numele, 'Dumnezeu a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT… Așa să spui fiilor lui Israel: EU SUNT m-a trimis la voi.' Domnul îl previne: 'Sunt sigur că regele Egiptului nu vă va lăsa să plecați, nici măcar cu mână puternică. Și Îmi voi întinde mâna și voi lovi Egiptul cu toate minunile Mele.' Apoi semnele: toiagul aruncat jos devine șarpe și este luat din nou; mâna pusă la sân iese leproasă ca zăpada și este restabilită. Moise se roagă: 'Nu sunt elocvent… ci sunt încet la vorbire și cu limbă înceată'; iar Domnul răspunde: 'Cine a făcut gura omului?… acum deci du-te și voi fi cu gura ta.' Și Domnul zice: 'Îi voi împietri inima, ca să nu lase poporul să plece'; și: 'Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut… Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească Mie.'
Studiu
De ce nu l-a lovit Dumnezeu pe Faraon îndată, de vreme ce I-a prevăzut dinainte îndărătnicia? Teodoret răspunde că Dumnezeu nu va lăsa ca simpla preștiință să fie temeiul pedepsei, căci aceasta L-ar face să pară aspru: Totuși, fiind bun și iubitor de oameni, El nu consimte să pedepsească doar pe baza preștiinței; mai degrabă așteaptă desfășurarea evenimentelor și arată tuturor dreptatea pedepsei. Întârzierea, deci, nu este slăbiciune, ci dreptate unită cu milă — și Îl justifică pe Dumnezeu în timp ce îl expune pe tiran: atât îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a fost arătată, cât și nelegiuirea și brutalitatea lui Faraon au fost expuse. Apoi Teodoret citește primul semn. De ce un șarpe? Pentru că Faraon, o făptură rațională, se făcuse pe sine fiară prin sălbăticia sa, iar Dumnezeu a transformat chiar toiagul mustrării în chipul acelei brutalități: Dumnezeu a poruncit ca chiar toiagul prin care Îl va biciui să fie schimbat în șarpe, atât pentru a-l mustra de propria sa brutalitate, cât și pentru a-i arăta dușmănia. Iar slăbiciunea vorbirii lui Moise Teodoret o citește nu ca pe un defect, ci ca pe vasul ales al puterii lui Dumnezeu, de o bucată cu metoda Evangheliei: Căci așa cum i-a rânduit pe pescari, vameși și cizmari ca vestitori ai adevărului și învățători ai evlaviei, tot așa printr-o voce slabă și o limbă înceată i-a făcut de rușine pe înțelepții Egiptului. Dumnezeul care lucrează printr-un prooroc gângav este Dumnezeul care avea să predice mai târziu prin pescari — puterea desăvârșită în slăbiciune.
Considerați

Considerare

Acum la locul cel mai greu: 'Îi voi împietri inima lui Faraon.' Teodoret nu va lăsa acest verset să devină o scuză pentru rege sau o acuzare împotriva lui Dumnezeu. El arată că măsurile de mustrare ale lui Dumnezeu, trimise în îndelunga-răbdare, au fost tocmai lucrul împotriva căruia Faraon s-a împietrit, disprețuind bicele moderate ca și cum Dumnezeu nu ar putea face mai rău: Aceste mustrări au făcut inima lui Faraon rezistentă; presupunând că Dumnezeu nu ar putea folosi pedepse mai mari, el a disprețuit bicele moderate. Chiar formularea Scripturii, insistă Teodoret, trădează o voință liberă la lucru, căci spune atât că inima lui Faraon 's-a întărit', cât și că 'a fost împietrită' — două expresii care indică o singură pieire aleasă de sine: Ambele expresii indică caracterul ales de sine al voinței sale. Iar dovada stă în oscilația omului: sub bici s-a înmuiat și a cerut rugăciune; când pedeapsa s-a ridicat, s-a împietrit din nou: Totuși vedem că sub mustrare s-a înmuiat, dar sub îndelunga-răbdare s-a împietrit. Teodoret pecetluiește argumentul cu cuvântul limpede că Dumnezeu nu reface prin forță o fire rea: dacă Faraon ar fi fost rău prin fire, Dumnezeu nu i-ar fi schimbat voința. Așadar împietrirea lui Faraon este o avertizare scrisă pentru noi toți: că mila disprețuită împietrește, că inima devine pietroasă când se trage în jos prin răutate, și că aceeași îndelungă-răbdare care este menită să ne conducă la pocăință poate, dacă este disprețuită, deveni chiar teatrul propriei noastre pieiri.
Răspunde

Răspuns

Citește-ți propria inimă în cea a lui Faraon. Teodoret învață că Faraon nu a fost făcut rău de Dumnezeu, ci s-a împietrit singur, moale sub bici și pietros sub milă — și aceasta este o oglindă ridicată fiecărui suflet care se joacă cu răbdarea lui Dumnezeu. Apostolul spune același lucru: bunătatea lui Dumnezeu te conduce la pocăință, dar o inimă tare și nepocăită adună mânie. Așadar nu disprețui bicele moderate, nici nu te bizui pe îndelunga-răbdare. Când Dumnezeu este răbdător cu tine, nu citi răbdarea Sa ca indiferență și nu deveni îndrăzneț în păcat; citește-o ca bunătatea care îți dă spațiu să te întorci. Iar când te mustră, nu aștepta ca necazul să se ridice înainte de a te înmuia — căci aceasta a fost exact pieirea lui Faraon, să se pocăiască doar cât timp a durut și să se împietrească în clipa în care s-a ușurat. Lasă ca înmuierea ta să fie adevărată și durabilă. Ia mângâiere, de asemenea, în Dumnezeul care lucrează prin slăbiciune. El a trimis un Moise cu limbă înceată să încurce pe înțelepții Egiptului, și pe pescari să încurce pe înțelepții lumii; deci nu disprețui propria ta micime, vorbirea ta șovăielnică, darurile tale sărace. Dacă Dumnezeu este cu gura și cu mâna ta, slăbiciunea ta devine chiar locul unde puterea Sa este arătată. Întoarce-te, ca Moise, spre rugul care arde și nu se mistuie; auzi marele Nume, 'EU SUNT', care este numele Celui care a venit să te mântuiască; și lasă îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu să te conducă, nu la împietrire, ci acasă.
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, care Te-ai arătat lui Moise în rugul care ardea și nu se mistuia, și Ți-ai descoperit Numele, EU SUNT CEL CE SUNT — Numele pe care Cuvântul Tău cel veșnic și l-ar fi însușit pentru mântuirea noastră: Te binecuvântez că ești bun și iubitor de oameni, și nu pedepsești doar pe baza preștiinței, ci în îndelunga Ta răbdare aștepți întoarcerea noastră. Păzește-mă, Doamne, de păcatul lui Faraon, care s-a înmuiat doar sub bici și s-a împietrit sub mila Ta; să nu disprețuiesc mustrările Tale moderate, nici să nu mă bizui pe răbdarea Ta, ci să mă întorc la Tine cu o inimă cu adevărat înmuiată și nu pietroasă. Ia de la mine inima de piatră, așa cum ai făgăduit prin prooroc, și dă-mi o inimă care să Ți se supună și să Te roage. Și așa cum i-ai făcut de rușine pe înțelepții Egiptului printr-o voce slabă și o limbă înceată, și pe înțelepții lumii prin pescari, fii cu gura și cu mâna mea, ca slăbiciunea mea să slujească puterii Tale. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, marele EU SUNT întrupat pentru noi, cu Tatăl și cu Duhul cel preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întrebările despre Octateuh și Cărțile Regilor și Cronici ale Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →