← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 55-56 — cu Barnes

Psalmii 55-56Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În tradiția exegetică clară a erudiției prezbiteriene americane, Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes deschid ușa către Psalmii 55 și 56 cu o atenție constantă și reverentă față de text. Comentariul său ghidează biserica prin strigătele lui David în mijlocul trădării și pericolului, arătând cum Duhul transformă plângerea în încredere. Astăzi ascultăm cu atenție cum Barnes stabilește cadrul istoric și parcurge verset cu verset, lăsând Scriptura să vorbească cu propria sa greutate și mângâiere.
Citește

Citire

Cu Bibliile deschise citim acum cu voce tare Psalmii 55 și 56, permițând vocii depline a psalmistului să răsune. Lăsați cuvintele de strâmtorare și încredere să se reverse peste inimă. Faceți o pauză după fiecare strofă pentru a respira rugăciunile pe care le oferă David, apoi continuați până la nota finală a speranței în Dumnezeu care izbăvește.
Studiu
Barnes începe prin a numi titlul davidic al psalmului și locul său în închinarea publică. Introducere. Acest psalm este intitulat „Un psalm al lui David” și există toate motivele să credem că îi este atribuit în mod corect. Este adresat „mai marelui muzicienilor” – pentru a fi pus de el pe o muzică potrivită, ca să poată fi folosit în închinarea publică a lui Dumnezeu. Vezi notele la titlul Psalmilor 4:1-8. Despre cuvântul „Neginoth” din titlu, vezi de asemenea nota din Introducerea Psalmilor 4:1-8. Ocazia în care a fost compus psalmul nu este indicată în titlu și nici nu poate fi stabilită cu certitudine. Autorul Parafrazei chaldeice raportează psalmul la vremea lui Absalom și la răscoala acestuia, iar aceasta este și părerea exegeților evrei în general. Barnes cântărește apoi cea mai probabilă ocazie din viața lui David. Ei presupun că psalmul a fost compus cu ocazia plecării lui David din Ierusalim, când auzise de răscoală, și că psalmul se referă în mod special la momentul în care, după ce fugise din cetate și ajunsese la urcușul Muntelui Măslinilor, în timp ce totul era consternare în jurul lui, a aflat că Ahitofel era și el printre conspiratori, ceea ce a fost culmea nenorocirii sale, 2 Samuel 15:31. Alții presupun că psalmul a fost compus când David era la Cheila și când, înconjurat de dușmani, se temea că locuitorii acelui loc îl vor preda în mâna lui Saul, 1 Samuel 23:1-12. Dintre toate evenimentele cunoscute din viața lui David, presupunerea care consideră că psalmul a fost compus în timpul răscoalei lui Absalom și în special în momentul în care a aflat că omul în care avusese încredere – Ahitofel – era printre trădători, este cea mai probabilă. Barnes expune apoi mișcarea clară a psalmului de la strigăt la încredere. Toate împrejurările din psalm se potrivesc cu starea sa din acel timp, iar ocazia a fost una în care împăratul prigonit și mult încercat ar fi fost înclinat să reverse dorințele inimii sale înaintea lui Dumnezeu. Paulus și DeWette au remarcat că este evident din psalm că dușmanii la care se referă autorul erau locuitori ai aceleiași cetăți cu el și că pericolul venea din trădare înăuntrul zidurilor cetății, Psalmii 55:1 O. Aceasta pare nu improbabil și se potrivește bine cu presupunerea că scena psalmului este plasată în timpul răscoalei lui Absalom. Cuprinsul psalmului este următorul: (1) Rugăciunea psalmistului ca Dumnezeu să-i asculte strigătul, Psalmii 55:1-3. (2) O descriere generală a necazului și a durerilor sale, ca fiind atât de mari încât a fost copleșit și care l-au făcut să dorească aripile unui porumbel ca să zboare și să fie în odihnă, Psalmii 55:4-8. Barnes încheie schema subliniind chemarea finală de a arunca orice povară asupra Domnului. (3) Cauzele sau izvoarele necazului său, Psalmii 55:9-14; (a) Faptul general că era înconjurat de dușmani; că era violență, ceartă și răutate în cetate, Psalmii 55:9-11. (b) Faptul particular că cineva în care pusese încredere și care fusese prietenul său special s-a dovedit, spre surprinderea sa, a fi printre dușmanii săi și s-a arătat necredincios față de el, Psalmii 55:12-14. (4) Rugăciunea sa stăruitoare pentru distrugerea dușmanilor săi, Psalmii 55:15. (5) Propria sa încredere în Dumnezeu; sprijinirea sa pe îndurarea și protecția divină în vreme de necaz și pericol; și asigurarea că Dumnezeu va interveni în favoarea sa, Psalmii 55:16-21. (6) O îndemnare generală, ca lecție practică din tot ce s-a întâmplat, de a se încrede în Dumnezeu – de a arunca orice povară asupra lui – cu asigurarea că cel drept nu va fi clătinat niciodată, iar cel rău va fi supus, Psalmii 55:22-23.
Considerați

Considerare

Barnes subliniază certitudinea odihnei care îi așteaptă pe cei drepți dincolo de toate furtunile pământești. Dar există o lume în care necazul nu intră niciodată. Acea lume este cerul; în acea lume vom merge curând, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu; și acolo vom găsi odihnă desăvârșită și veșnică. Fără „aripile unui porumbel”, vom zbura curând și vom fi în odihnă. Niciunul dintre necazurile pământului nu ne va însoți acolo; niciun necaz nou nu va răsări acolo ca să ne tulbure pacea. Barnes subliniază legătura trainică formată atunci când credincioșii merg împreună la casa lui Dumnezeu. Versetul 14. Am luat împreună sfat dulce – Margine, „care a îndulcit sfatul”. Literal, „Am îndulcit sfatul împreună”; adică, ne-am sfătuit împreună; ne-am deschis unul altuia mințile și planurile; cu alte cuvinte, am găsit acea fericire unul în altul pe care o găsesc cei care își comunică liber și cu încredere planurile și dorințele – care au acea mulțumire reciprocă ce rezultă din aprobarea planurilor celuilalt. Și am mers la casa lui Dumnezeu în mulțime – Ne-am dus împreună să ne închinăm lui Dumnezeu. Cuvântul tradus „mulțime” înseamnă în mod propriu o mulțime zgomotoasă, o adunare numeroasă. Ideea de aici nu este cea care ar părea să fie transmisă de traducerea noastră – că s-au dus la casa lui Dumnezeu în mulțime „unul cu altul”, ci că amândoi au mers cu marea mulțime – adunarea – mulțimea – care se aduna să se închine lui Dumnezeu. Erau angajați în aceeași slujire, se uneau în închinarea aceluiași Dumnezeu; se asociau cu cei ce-L iubeau pe Făcătorul lor; aparțineau tovărășiei celor ce căutau bunăvoința Lui. Nimic nu constituie o legătură mai puternică de prietenie și afecțiune decât a fi uniți în închinarea lui Dumnezeu sau a aparține poporului Său. Legătura cu o biserică în acte de închinare ar trebui să constituie întotdeauna o legătură puternică de dragoste, încredere, stimă și afecțiune; conștiința de a fi fost răscumpărați prin același sânge al ispășirii ar trebui să fie o legătură mai puternică decât orice legătură de prietenie naturală; iar așteptarea și speranța de a petrece o veșnicie împreună în cer ar trebui să unească inimă cu inimă într-o legătură pe care nimic – nici chiar moartea – nu o poate rupe.
Răspunde

Răspuns

Unde am căutat aripi ca să scap în loc să-mi arunc povara asupra Domnului? Cum întărește amintirea închinării împărtășite când prietenii se dovedesc necredincioși? În ce necaz prezent sunt invitat să am încredere că cel drept nu va fi clătinat niciodată?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule milostiv, când trădarea rănește și teama se ridică, învață-ne să aruncăm asupra Ta fiecare povară, așa cum a făcut robul Tău David, încrezându-ne în eliberarea Ta statornică. Prin Duhul Tău, fixează-ne privirile asupra cetății unde durerea nu intră niciodată și păstrează-ne inimile statornice în nădejdea evangheliei de odihnă veșnică cu Tine. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →