Eterniseed › Curriculum › Daniel
Daniel 7 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi intrăm în lumea profundă a viziunii profetice prin îndrumarea atentă a lui Ioan Calvin. În comentariul său la capitolul 7 din Daniel, Calvin arată cum Dumnezeu a pregătit pe credincioși pentru vremuri tulburi prin revelarea succesiunii imperiilor lumii. Cuvintele sale ne amintesc că istoria nu este niciodată aleatoare, ci se desfășoară sub mâna suverană a Domnului. Calvin atrage Biserica într-o încredere mai profundă, îndemnând credincioșii să rămână statornici chiar și atunci când împărățiile se ridică și cad în jurul lor. Pe măsură ce ascultăm expunerea sa, suntem invitați să vedem același Dumnezeu la lucru în zilele noastre, chemându-ne la credință răbdătoare și speranță statornică.
Citește
Citire
Ne îndreptăm acum spre capitolul al șaptelea din Daniel. Luați timp să citiți capitolul încet, observând cele patru fiare care se ridică din mare și pe Cel Vechi de Zile care șade la judecată. Permiteți imaginii să vorbească despre tulburarea pământească și suveranitatea cerească. Pe măsură ce citiți, gândiți-vă cum aceste viziuni au fost date nu pentru a înspăimânta, ci pentru a întări poporul lui Dumnezeu pentru zilele ce vor veni.
Studiu
Calvin începe prin a explica scopul special al acestei viziuni pentru Biserică.
Auziți. Daniel începe să ofere învățătură proprie Bisericii. Căci Dumnezeu îl numise mai înainte interpret și învățător pentru împărații profani. Dar acum îl numește învățător al Bisericii, ca să-și exercite slujba înlăuntrul ei și să instruiască fiii lui Dumnezeu în sânul Bisericii. Trebuie să observăm aceasta mai întâi, deoarece până acum profețiile sale se extindeau dincolo de limitele casei credinței, dar aici datoria lui Daniel este restrânsă la Biserică. El spune: [2]Această viziune i-a fost dăruită în primul an al regelui Belșatar, înainte ca acea schimbare să se întâmple, pe care am văzut-o mai înainte. Mai întâi de toate, trebuie să încercăm să înțelegem planul Duhului Sfânt; adică, scopul și folosul pentru care El i-a descoperit lui Daniel materialul acestui capitol. Toți profeții au ținut înaintea poporului ales speranța eliberării, după ce Dumnezeu i-a pedepsit pentru ingratitudinea și încăpățânarea lor. Când citim ce vestesc alți profeți despre răscumpărarea lor viitoare, am presupune că Bisericii i s-a promis o stare fericită, liniștită și complet pașnică, după ce poporul s-a întors din robie. Dar istoria mărturisește cât de diferit s-a întâmplat. Căci credincioșii ar fi trebuit să obosească și să cadă dacă nu ar fi fost avertizați despre tulburările variate care erau la îndemână. Aceasta, deci, este prima rațiune pentru care Dumnezeu i-a revelat Profetului Său ceea ce vom vedea curând; și anume, că mai rămâneau trei monarhii, fiecare dintre ele urmând-o pe cea dinainte, și că în timpul lor toți credincioșii ar trebui să îndure permanent și constant în încredere pe promisiuni, deși ar vedea întreaga lume zguduită și convulsii severe și chinuitoare predominând pretutindeni. Din această cauză, viziunea lui Daniel despre cele patru imperii este prezentată aici. Poate că va fi mai bine să amânăm rezumatul ei până când Profetul începe să trateze despre fiecare fiară separat. Dar cu privire la primele două versete, trebuie să observăm timpul visului.Calvin prezintă apoi viziunea celor patru fiare care se ridică din marea tulburată.
După ce Daniel a văzut aceste mari frământări care zguduiau pământul în părți diferite, i-a fost oferită o altă viziune. Ceea ce s-a spus deja despre marea tulburată și conflictul vânturilor se extinde la cele patru monarhii, despre care vom trata acum. O anumită pregătire este intenționată când Dumnezeu oferă ochilor Profetului Său o mare tulburată produsă de conflictul vânturilor. Ca și cum ar spune -- după aceste necazuri altele vor izvorî; astfel oamenii vor aștepta în zadar pace și liniște, căci trebuie să sufere sub noi frământări. Acum, felul de necaz este exprimat prin cuvintele: patru fiare ies din mare. De aceea acea zguduire, acele furtuni și acea tulburare confuză a întregii lumi prin succesiunea unei împărății la alta. Cu greu se poate întâmpla ca o împărăție să piară fără să implice altele în ruina ei. O singură clădire abia poate cădea fără ca prăbușirea să fie auzită departe și pământul părând să se deschidă la căderea ei. Atunci, ce trebuie să se întâmple când cele mai puternice monarhii pier brusc? De aceea, în acest verset Daniel arată cum lumea este ca o mare tulburată, deoarece schimbări violente printre imperiile ei erau atunci la îndemână. Compararea imperiilor cu fiarele se explică ușor. Știm cum slava și puterea lui Dumnezeu strălucesc în toate împărățiile, dacă sunt conduse drept după legea echității. Dar deoarece vedem adesea adevărul a ceea ce s-a spus lui Alexandru, -- cele mai mari împărății sunt cele mai mari jafuri, și foarte puțini absorb întreaga putere într-un mare imperiu și exercită o tiranie crudă și excesivă. Aici Profetul compară imperiile cu fiare mari și sălbatice, despre care va trata mai târziu. Acum înțelegem sensul cuvintelor: și putem învăța această lecție din ceea ce se întâmplă de obicei în imperiile lumii; în ele însele, așa cum am spus, sunt cele mai frumoase reflectări ale înțelepciunii, virtuții și dreptății divine, deși cei care obțin supremație foarte rar se recunosc creați divin pentru îndeplinirea slujbei lor. Deoarece, așadar, regii sunt în mare parte tirani, plini de cruzime și barbarie și uitători de umanitate, Profetul marchează acest viciu ca izvorând din ei înșiși și nu din rânduiala sacră a lui Dumnezeu. Să continuăm, --Despre prima fiară, Calvin scrie despre asemănarea ei cu imperiul caldeean.
Este clar că cele patru monarhii sunt descrise aici. Dar nu se cade de acord între toți scriitorii care monarhie este ultima și care a treia. Cu privire la prima, toți sunt de acord în a înțelege viziunea Imperiului Caldeean, care a fost unit cu cel Asirian, așa cum am văzut mai înainte. Căci Ninive a fost absorbită de Caldeeni și Babilonieni; dar Profetul vorbește pe larg despre Imperiul Asirian și Caldeean, care înflorea atunci. Nimeni, totuși, nu ar fi crezut că este atât de aproape de sfârșit; și chiar în noaptea în care Belșatar a fost ucis, am văzut cât de sigur și mândru era cufundat în plăcerile sale și ce mare și nepăsătoare siguranță exista în tot orașul. Această monarhie trebuie deci să ne fie pusă înainte în primul rând. Așa cum în capitolul al doilea acel imperiu a fost numit capul de aur al statuii, tot așa acum este numit un leu; adică, este comparat cu un animal generos. Este cuprins sub imaginea unei fiare, și ferocitatea și atrocitatea sa, așa cum am spus, este denotată prin aceasta; dar cu privire la cealaltă împărăție, i se acordă o anumită superioritate, deoarece lumea devine mereu mai rea. Și deși Cirus a fost un prinț foarte prudent, totuși nu a atins cumpătarea vechilor vremuri; căci ambiția, avariția și cruzimea sa erau nesățioase. Căci Isaia, când vorbește despre Perși, spune: Ei nu doresc nici argint nici aur, ci însetează după sânge omenesc. (Isaia 13:17.)
Considerați
Considerare
Calvin reflectă asupra sensului celor patru vânturi care se luptă pe mare.
El adaugă apoi: Iată! cele patru vânturi ale cerului s-au luptat într-o mare mare. Prefer mult această redare. Interpreții diferă cu privire la vânturi, dar sensul autentic pare a fi acesta; Daniel asumă o comparație universal cunoscută, căci pe pământ solid o astfel de zguduire turbulentă se aude rar ca pe mare, când se ridică vreo furtună puternică. Fără îndoială, el propune aici imaginea unei mări înfurioate pentru a avertiza pe credincioși împotriva unei frământări înfricoșătoare la îndemână, așa cum, dacă marea ar fi agitată de furtuni și înfuriată de vijelii din toate părțile. Acesta este sensul frazei. De aceea numește patru vânturi, pentru a arăta credincioșilor cum mișcarea care ar zgudui globul nu ar fi una singură și simplă, ci că diverse furtuni ar trebui să se ridice împreună din toate părțile -- exact așa cum se întâmplă. Putem vedea uneori pământul mișcat ca și cum o furtună ar arunca marea în toate direcțiile, dar mișcarea va fi totuși una singură. Dar Dumnezeu a vrut să-i arate Profetului Său nu doar o zguduire simplă, ci multe și diferite, exact ca și cum toate vânturile ar trebui să se întâlnească într-un conflict general. Filosofii, într-adevăr, enumără mai multe vânturi decât patru când doresc să trateze despre număr cu precizie, dar este fraza comună să vorbească despre patru vânturi suflând din cele patru sferturi sau regiuni ale globului. Sensul, totuși, este clar și deloc forțat -- lumea fiind ca o mare tulburată, nu agitată de o singură furtună sau vânt, ci de rafale conflictuale diferite, ca și cum întregul cer ar conspira să stârnească frământări. Această viziune la prima vedere a fost foarte amară pentru credincioși, deoarece ei numărau anii prescriși lor de Ieremia; al șaptezecilea an era acum la îndemână, și Dumnezeu le promisese atunci un sfârșit al necazurilor lor. Acum Dumnezeu anunță că nu trebuie să se lase în speranța de odihnă și bucurie, ci mai degrabă să se pregătească pentru a susține năvala celor mai aprige vânturi, deoarece lumea ar fi agitată pretutindeni de furtuni diferite. Ei ar putea bănui poate că Dumnezeu nu-și împlinește promisiunile, dar aceasta ar trebui să fie suficient pentru a le liniști mințile și a-i sprijini cu speranța răscumpărării, când au văzut că nimic nu se întâmplă nici la întâmplare nici din întâmplare. Din nou Dumnezeu a venit în întâmpinarea ispitelor lor ca să nu le piară curajul, învățându-i că metoda răscumpărării lor nu era deloc atât de ușoară pe cât concepuseră anterior din profețiile anterioare. Dumnezeu într-adevăr nu și-a schimbat planurile, căci deși o perioadă lungă trecuse de când vorbise prin Isaia și ceilalți profeți, totuși a vrut să-i pregătească pe evrei împotriva întârzierii, ca să nu le frângă curajul care ar fi necesar pentru a face față unor astfel de mari aflicțiuni. Dar când răscumpărarea s-a apropiat cu adevărat, atunci Dumnezeu a explicat metoda ei mai pe deplin și mai familiar, și a arătat cât de mari și severe erau luptele rămase. De aceea, credincioșii, instruiți de astfel de profeții, ar lupta cu străduință și totuși ar merge constant în cursul lor de credință și răbdare. Urmează acum, --
Răspunde
Răspuns
1. Cum te ajută să știi că Dumnezeu revelează frământări viitoare să înfrunți incertitudinea de astăzi?
2. În ce feluri ai putea fi ispitit să-ți pui speranța în puterile pământești mai degrabă decât în Dumnezeu care stăpânește peste ele?
3. Ce pași poți face în această săptămână pentru a crește în încredere răbdătoare în timp ce lumea din jurul tău continuă să se schimbe?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, Cel Vechi de Zile, care șezi întronat în slavă neschimbătoare și dai stăpânire veșnică Fiului Omului, adorăm domnia Ta dreaptă peste fiecare împărăție care se ridică și cade. Prin harul legământului Tău, întărește inimile noastre să se încreadă că toate puterile pământești slujesc scopului Tău veșnic și ne ține statornici în nădejde până în ziua când sfinții vor primi împărăția care nu va fi nimicită. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →