← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Plângerile lui Ieremia

Plâng. 4 — cu Matei Henry

Plângerile lui Ieremia 4Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea verset cu verset a lui Matei Henry la Plângerile 4 oferă o voce pastorală statornică prin ruinele Ierusalimului. Comentariul său urmărește durerea prorocului de la templul profanat până la străzile înfometate, ancorând mereu întristarea în dreptatea și îndurarea lui Dumnezeu. Astăzi mergem împreună cu Henry prin aceste versete, lăsând observațiile sale cumpătate să ne modeleze propriul răspuns la suferință și judecată. Cuvintele sale ne invită să vedem atât groaza consecințelor păcatului, cât și zorii slabi, dar siguri, ai restaurării. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să folosească perspectivele lui Henry pentru a ne adânci evlavia față de sfințenia lui Dumnezeu și speranța noastră în credincioșia legământului său.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Plângerile 4 încet, poate cu glas tare. Observă imaginile crude ale aurului care și-a pierdut strălucirea, ale copiilor leșinați de sete și ale conducătorilor odinioară cinstiți reduși la umbre. Lasă lamentația alfabetică unică a capitolului să te cuprindă fără a grăbi explicațiile. Cere Domnului să-ți deschidă inima atât la greutatea judecății Ierusalimului, cât și la primele indicii ale îndurării promise la sfârșitul capitolului.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a descrie schimbarea tristă și jalnică care a venit peste Ierusalim. Elegia din acest capitol începe cu o lamentare a schimbării foarte triste și jalnice pe care judecățile lui Dumnezeu au făcut-o în Ierusalim. Cetatea care odinioară era ca aurul, ca aurul cel mai curat, atât de bogată și de strălucitoare, desăvârșirea frumuseții și bucuria întregului pământ, a devenit întunecată și s-a schimbat, și-a pierdut strălucirea, și-a pierdut valoarea, nu mai este ceea ce a fost; a devenit zgură. Vai! ce schimbare este aici! Henry se îndreaptă apoi spre disprețul revărsat asupra prinților și preoților Sionului. II. Prinții și preoții, care erau într-un mod special fiii Sionului, au fost călcați în picioare și abuzați, v. 2. Atât casa lui Dumnezeu, cât și casa lui David erau în Sion. Fiii ambelor case erau prețioși din acest motiv, că erau moștenitori ai privilegiilor celor două legăminte ale preoției și regalității. Ei erau comparabili cu aurul curat. Israel era mai bogat în ei decât în comori de aur și argint. Dar acum sunt socotiți ca niște ulcioare de lut; sunt zdrobiți ca niște ulcioare de lut, aruncați ca niște vase în care nu este nicio plăcere. Au sărăcit și au fost duși în robie și, prin aceasta, au devenit umili și disprețuiți, iar fiecare îi calcă în picioare și îi insultă. Observă, disprețul arătat poporului lui Dumnezeu trebuie să fie pentru noi un motiv de lamentare. Henry deplânge apoi înfometarea copiilor mici în timpul asediului. III. Copiii mici au murit de foame din lipsă de pâine și apă, v. 3, 4. Mamele care alăptau, neavând carne pentru ele însele, nu aveau lapte pentru pruncii de la sân, astfel încât, deși în dispoziție erau cu adevărat milostive, totuși în fapt păreau crude, asemenea struților din pustiu, care își lasă ouăle în praf (Iov 39:14, 15); neavând hrană pentru copiii lor, au fost siliți să-i neglijeze și să facă tot ce puteau ca să-i uite, pentru că era o durere pentru ele să se gândească la ei când nu aveau nimic pentru ei; în aceasta erau mai rele decât focile, sau monștrii marini, sau balenele (cum redau unii), căci acestea își scoteau sânul și dădeau să sugă tinerilor lor, ceea ce fiica poporului meu nu va face. Copiii nu se pot descurca singuri ca oamenii mari; și de aceea era cu atât mai dureros să vezi limba copilului care suge lipindu-se de cerul gurii de sete, pentru că nu era nicio picătură de apă ca s-o umezească; și să auzi copiii mici, care abia puteau vorbi, cerând pâine de la părinții lor, care nu aveau ce să le dea, niciun prieten care să-i poată ajuta. Pe cât de jalnice sunt gândurile noastre despre această situație, pe atât de recunoscătoare ar trebui să fie gândurile noastre pentru marea belșug de care ne bucurăm și pentru hrana potrivită pe care o avem pentru noi și pentru copiii noștri și pentru cei din casa noastră. Henry continuă observând că până și nazireii au împărtășit nenorocirea comună. V. Persoane care erau de seamă prin demnitate, ba poate chiar prin sfințenie, au împărtășit cu alții nenorocirea comună, v. 7, 8. Nazireii ei sunt extrem de încărcați. Unii înțeleg prin aceasta doar pe cei de seamă ai ei, tinerii domni, care erau foarte curați, și îngrijiți, și bine îmbrăcați, spălați și parfumați; dar nu văd de ce nu am putea înțelege prin aceasta pe acei oameni evlavioși dintre ei care s-au despărțit pentru Domnul prin jurământul nazireilor, Num. 6:2. Că au existat astfel de oameni printre ei în vremurile cele mai degenerate reiese din Amos 2:11, Am ridicat dintre tinerii voștri nazirei. Acești nazirei, deși nu trebuiau să-și taie părul, totuși din pricina dietei lor cumpătate, a spălărilor lor dese și mai ales a plăcerii pe care o aveau în a se închina lui Dumnezeu și a sta de vorbă cu El, ceea ce le făcea fețele să strălucească precum a lui Moise, erau mai curați decât zăpada și mai albi decât laptele; neconsumând vin sau băutură tare, aveau un ten mai sănătos și o înfățișare mai veselă decât cei care se desfătau zilnic cu sângele strugurelui, precum Daniel și tovarășii săi cu linte și apă. Sau poate denota marele respect și venerație pe care toți oamenii buni îl aveau pentru ei; deși poate la ochi nu aveau chip nici frumusețe, totuși, fiind despărțiți pentru Domnul, erau prețuiți ca și cum ar fi fost mai rumeni decât rubinele și lustruirea lor ar fi fost de safir. Dar acum chipul lor este schimonosit (cum se spune despre Hristos, Isaia 52:14); este mai negru decât cărbunele; arată jalnic, în parte din foame și în parte din durere și nedumerire. Nu sunt cunoscuți pe străzi; cei care îi respectau acum nu iau seama la ei, iar cei care fuseseră intim cunoscuți cu ei abia îi mai recunosc, căci înfățișarea le era atât de schimbată de nenorocirile care au însoțit asediul lung. Pielea li se lipește de oase, carnea fiind cu totul mistuită și topită; s-a ofilit; a devenit ca un băț, uscat și tare ca o bucată de lemn. Observă, este un lucru de mult deplâns că chiar și cei care sunt despărțiți pentru Dumnezeu sunt totuși, când judecăți pustiitoare sunt răspândite, adesea implicați cu alții în nenorocirea comună.
Considerați

Cugetă

Henry introduce cuvântul de încheiere al capitolului cu o speranță, făcând referire la psalmii lui David. Psalmii de lamentare ai lui David se încheie de obicei cu vreun cuvânt de mângâiere, care este ca viață din morți și lumină care strălucește din întuneric; la fel face și această lamentare aici, în acest capitol. Poporul lui Dumnezeu este acum în mare necaz, înfățișarea lor toată jalnică, perspectivele lor toate înfricoșătoare, iar vecinii lor răuvoitori, edomiții, îi insultă și fac tot ce pot ca să-i ațâțe pe distrugătorii lor împotriva lor. Astfel a fost violența lor împotriva fratelui lor Iacov (Obadia 10), astfel ura lor față de Ierusalim, despre care au strigat: Dărâmați-l, dărâmați-l, Ps. 137:7. Acum se vestește aici, spre încurajarea poporului lui Dumnezeu, Henry încheie declarând că pedeapsa hotărâtă a Sionului va fi curând împlinită. I. Că se va pune capăt necazurilor Sionului (v. 22): Pedeapsa nelegiuirii tale este împlinită, fiică a Sionului! nu plinătatea acelei pedepse pe care o merită, ci a aceleia pe care Dumnezeu a hotărât și a determinat să o aplice și care era necesară pentru a împlini scopul, slăvirea dreptății lui Dumnezeu și îndepărtarea păcatului lor. Robia, care este pedeapsa nelegiuirii tale, este împlinită (Isaia 40:2), și El nu te va mai ține în robie; așa se poate citi, la fel de bine ca, nu te va mai duce în robie; El va întoarce din nou robia ta și va lucra o eliberare glorioasă pentru tine. Observă, necazurile poporului lui Dumnezeu nu vor continua mai mult decât până când și-au făcut lucrarea pentru care au fost trimise.
Răspunde
1. Unde în propria mea viață sau comunitate văd „aurul devenit întunecat” prin neglijență sau păcat? 2. Cum mă mișcă suferința celor nevinovați din acest capitol spre mijlocire? 3. Ce speranță trag din promisiunea că Dumnezeu nu-și va mai duce poporul în robie pentru totdeauna?
Roagă-te
Doamne milostiv, pe măsură ce privim la pustiirea pe care poporul Tău a îndurat-o din pricina păcatului, învață-ne să ne mâhnim pentru propriile noastre fărădelegi și să ne încredem în dreptatea măsurată a mâinii Tale. Susține prin Duhul Tău pe cei ce suferă astăzi de foame și dispreț, și adu la capătul hotărât certarea copiilor Tăi, întorcând iarăși robia lor. Fă-ne să trăim ca unii care se odihnesc atât în asprimea cât și în bunătatea Dumnezeului nostru până la întoarcerea lui Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →