Eterniseed › Curriculum › Geneza
Căderea și Prima Ucidere: Geneza 3 și 4
Deschidere
Geneza 3 și 4 povestesc despre rana din care începe întreaga istorie a mântuirii. În grădină șarpele vorbește, rodul este luat, iar bărbatul și femeia care fuseseră goi și nerușinați se ascund și sunt alungați într-o lume acum marcată de trudă și moarte. Apoi, chiar în generația următoare, rana se răspândește: Cain se ridică împotriva fratelui său Abel și pământul bea primul sânge al unui om ucis. Biserica a citit aceste capitole din primele secole nu ca închiderea unei uși, ci ca așezarea scenei — pentru Noul Adam care avea să desfacă ceea ce a făcut primul Adam și pentru Abel cel drept și ucis care prefigurează în tăcere pe Hristos cel drept și ucis. Marii exegeți ai Răsăritului pentru Geneză — Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Efrem Sirul — supraviețuiesc astăzi doar în traduceri moderne încă protejate de drepturi de autor; de aceea ascultăm aici cu Fericitul Augustin din Hipona (354–430), marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl cinstește ca *Fericit* Augustin, citind Geneza într-o cheie pe care întreaga Biserică nedespărțită, Răsărit și Apus, a primit-o. El parcurge această istorie cu mare grijă: arată că moartea a intrat prin păcat, că rădăcina căderii nu a fost rodul, ci mândria, și că în Cain și Abel cele două cetăți ale omenirii sunt pentru prima oară despărțite. Această lecție îl urmează prin această coborâre — și spre mila care deja strălucește în ea.
Citește
Citire
Citește Geneza 3 și 4 — întrebarea șarpelui și mâncarea rodului oprit; ochii deschiși, frunzele de smochin și ascunderea de Dumnezeu; întrebarea Domnului adresată bărbatului, femeii și șarpelui și sentința rostită fiecăruia; făgăduința că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui; alungarea din Eden și heruvimii puși să păzească drumul spre pomul vieții. Apoi citește despre Cain și Abel — cele două jertfe, una primită și cealaltă nu; blânda avertizare a lui Dumnezeu către Cain cel mânios că păcatul stă la ușă și poate fi încă stăpânit; uciderea în câmp, sângele care strigă de pe pământ și semnul pus pe Cain; și în cele din urmă nașterea lui Set și nădejdea că oamenii au început să cheme numele Domnului.
Studiu
De ce a trecut moartea la noi toți prin păcatul unui singur om? Fericitul Augustin răspunde că însăși firea omenească a fost schimbată din rădăcină, astfel încât ceea ce a căzut asupra primilor păcătoși ca pedeapsă se naște acum în copiii lor ca o stare:
Firea lor s-a deteriorat proporțional cu mărimea osândirii păcatului lor, astfel încât ceea ce exista ca pedeapsă la cei care au păcătuit întâi a devenit o urmare firească la copiii lor.Totuși vina nu este niciodată a lui Dumnezeu, care a făcut o făptură bună ce s-a întors spre rău.
Căci Dumnezeu, autorul firilor, nu al viciilor, l-a creat pe om drept. Iar cauza cea mai adâncă a căderii nu a fost deloc rodul, ci o corupție ascunsă a voinței care a precedat fapta exterioară:
Primii noștri părinți au căzut în neascultare vădită pentru că deja erau corupți în ascuns; căci fapta rea nu ar fi fost niciodată săvârșită dacă nu ar fi precedat-o o voință rea.Ce este acea voință rea? Fericitul Augustin o numește fără ezitare —
Iar care este originea voinței noastre rele dacă nu mândria?Mândria este dorința de a fi propriul scop, de a fi ca niște dumnezei în afara lui Dumnezeu; și ea inversează întotdeauna ceea ce caută:
Dorința de a fi mai mult îl face pe om mai puțin; și aspirând să fie de ajuns sieși, s-a îndepărtat de Cel care îi este cu adevărat de ajuns.
Considerați
Considerare
Când Dumnezeu a venit să-i caute, bărbatul și femeia nu s-au pocăit, ci s-au scuzat, bărbatul dând vina pe femeie și femeia pe șarpe. Fericitul Augustin vede în această eschivare o mândrie mai adâncă și mai rea decât primul păcat:
Dar este o mândrie mai rea și mai osândită care caută adăpostul unei scuze chiar și în păcatele vădite. Și el citește noua și amara experiență a rușinii — acoperirea trupului care nu avea nevoie de acoperire — ca semnul drept al unei firi acum în război cu sine:
goliciunea nu era încă rușinoasă, pentru că nu mișca încă pofta acele mădulare fără consimțământul voinței. Boala se răspândește apoi în generația următoare. Cain, a cărui jertfă nu a fost primită, nu vrea să se smerească înaintea lui Dumnezeu sau să-l imite pe bunul său frate;
a fost mișcat de acea ură diabolică și invidioasă cu care cei răi privesc pe cei buni, pentru niciun alt motiv decât că aceștia sunt buni în timp ce ei înșiși sunt răi.Astfel prima cetate a oamenilor este întemeiată în sânge:
Astfel întemeietorul cetății pământești a fost un ucigaș de frate. Biruit de invidie, și-a ucis propriul frate, cetățean al cetății veșnice și pelerin pe pământ.Și totuși aici lentila răsăriteană întrevede deja Evanghelia, căci păstorul drept ucis prefigurează unul mai mare —
El a fost de asemenea o prefigurare a iudeilor care l-au ucis pe Hristos, Păstorul turmei oamenilor, prefigurat de Abel păstorul oilor.
Răspunde
Răspuns
Aceste două capitole țin o oglindă. Minciuna șarpelui — că vom fi mai mult dacă trăim pentru noi înșine — încă șoptește, și Fericitul Augustin a numit unde duce: dorind să fim mai mult, devenim mai puțin. Observă că căderea nu a fost întâi o faptă, ci o voință; rodul doar a făcut vizibilă o inimă care se întorsese deja. Așadar veghează voința. Și când ești prins, nu face ceea ce au făcut Adam și Cain. Bărbatul s-a ascuns și a dat vina; Cain s-a mâniat pe bunătatea fratelui său mai degrabă decât să se rușineze de propriul rău. Cuvântul lui Dumnezeu către Cain stă încă drept cea mai blândă invitație din întreaga tragedie — păcatul stă la ușă, dar nu trebuie să te stăpânească. Calea de ieșire este opusul mândriei: să încetezi a te scuza, să-ți iei vina ca a ta și s-o pui înaintea lui Dumnezeu. Acea mărturisire, spune Fericitul Augustin în altă parte a acestei cărți, este leacul dătător de sănătate al pocăinței. Primul Adam a căzut prin apucare; Noul Adam mântuiește smerindu-se până la moarte. Mergi pe drumul Lui coborâtor al smereniei, și blestemul din Geneza 3 începe, chiar acum, să meargă în sens invers.
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule care ai făcut firea noastră dreaptă și bună și care nu ne-ai părăsit când am căzut prin propria noastră mândrie: vindecă corupția ascunsă a voinței mele înainte ca ea să izbucnească în păcat vădit. Ia de la mine dorința de a fi propriul meu scop și învață-mă că, aspirând să fiu de ajuns mie însumi, mă îndepărtez de Tine, Cel care singur îmi ești de ajuns. Când sunt prins în rău, ferește-mă de mândria mai rea care ascunde și scuză; dă-mi în schimb leacul dătător de sănătate al pocăinței, ca să-mi iau vina ca a mea și s-o aduc la Tine. Fă-mă un Abel și nu un Cain, iubind binele fratelui meu și nu invidiindu-l. Și să lase Noul Adam, Păstorul ucis pentru turma oamenilor, să restaureze în mine ceea ce a pierdut primul Adam. Ție, o, Părinte, împreună cu Fiul Tău și cu Duhul Tău cel Sfânt, fie slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →