← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Amos

Amos 7-8 — cu Ioan Calvin

Amos 7-8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 7 și 8 din Amos dezvăluie dreptatea răbdătoare dar neînduplecată a lui Dumnezeu față de un popor încăpățânat. Prin viziuni succesive, Calvin arată cum Domnul reține în mod repetat judecata finală, acordând spațiu pentru pocăință pe care Israel o refuză în cele din urmă. Expunerea sa evidențiază atât mila divină cât și realitatea sobră că obstinația prelungită epuizează îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Pe măsură ce intrăm în acest studiu, atenția atentă a lui Calvin la text ne invită să ne examinăm propriile inimi înaintea aceluiași Judecător drept. Fie ca perspectivele sale să trezească o reverență proaspătă pentru Cuvântul lui Dumnezeu și o dorință mai profundă pentru pocăință autentică astăzi.
Citește
Întoarce-te acum la capitolele 7 și 8 din Amos și ascultă glasul Domnului prin viziunile profetului. Citește cu încetineală, observând lăcustele, focul și firul cu plumb care măsoară vinovăția lui Israel. Lasă avertismentele să se așeze în duhul tău, aducându-ți aminte că fiecare cuvânt a fost dat spre învățătura noastră. Cere Duhului să-ți deschidă urechile atât la mila cât și la judecata cuprinse în aceste capitole.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a expune scopul general al viziunilor din capitol. Amos arată în acest capitol că Dumnezeu amânase deja de multe ori pedepsele pe care totuși hotărâse să le aplice poporului; și astfel îi amintește israeliților de perversitatea lor, întrucât au abuzat de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și nu s-au pocăit după un lung interval de timp: căci Dumnezeu își suspendase judecățile în acest scop — ca ei să se întoarcă de bunăvoie pe calea cea dreaptă, așa cum îi atrage de obicei pe oameni prin bunătatea Sa, cu condiția ca ei să fie învățabili. Deoarece această îndelungă răbdare a lui Dumnezeu fusese fără rod, Amos îi mustră pe israeliți, deși avea și un alt scop în vedere: căci oamenii nelegiuiți, știm, atunci când Dumnezeu îi cruță și nu aplică imediat pedepsele pe care le merită, râd de ele și se întăresc pentru viitor, astfel încât nu se tem de nimic; și când Domnul amenință și nu își execută imediat răzbunarea, ei atunci mai ales cred că toate amenințările sunt simple sperietori; și de aceea își întăresc mințile în siguranță și cred că pot să se joace cu Dumnezeu fără consecințe. Întrucât această încăpățânare domnea printre israeliți, Proorocul arată aici în feluri felurite că în zadar se lăudau și disprețuiau astfel în siguranță judecata lui Dumnezeu; căci deși Domnul îi cruțase pentru o vreme, totuși răzbunarea finală nu era departe. Aceasta este suma întregului: dar o asemenea expresie trebuie considerată în ordinea ei. Calvin explică apoi înțelesul primei viziuni cu lăcustele. Prin lăcuste înțeleg acum un fel moderat de pedeapsă. Am văzut în altă parte (Ioel 1:4) că țara fusese atunci aproape mistuită de lăcuste și de viermii care rod și de asemenea dăunători. Dar în acest loc Proorocul desemnează metaforic invazii ostile, care nu pustiiseră imediat întreaga țară, ci o pustiiseră într-o anumită măsură. Aceasta era într-adevăr evidentă pentru toți, dar puțini o priveau ca judecata lui Dumnezeu, așa cum se plânge și Domnul că cei îndărătnici nu iau în seamă mâna celui care lovește (Isaia 10:3,4). Deși israeliții vedeau atunci că pământul lor era mistuit, nu credeau că Dumnezeu era nemulțumit de ei; căci oamenii nelegiuiți nu se examinează de bunăvoie pe ei înșiși și nu își ridică ochii spre cer atunci când Domnul îi pedepsește: căci ei ar crește, ca să zicem așa, stupizi în nenorocirile lor mai degrabă decât să își pună înainte judecata lui Dumnezeu, ca să fie conduși serios la pocăință: aceasta o evită în mod natural aproape toți. De aceea Proorocul spune că aceasta i-a fost arătată în mod deosebit lui. Calamitatea era atunci cunoscută de toți și evidentă înaintea ochilor poporului; dar numai Proorocul, printr-o viziune, a înțeles că Dumnezeu pedepsea în acest fel păcatele poporului: în același timp, scopul special al viziunii era — să îi facă pe israeliți să știe că mâna lui Dumnezeu era reținută, ca să zicem așa, în mijlocul lucrării sale. Ei văzuseră venind dușmanii, simțiseră multe rele; dar credeau că dușmanii s-au retras fie prin noroc bun fie prin alte mijloace. Nu luau în considerare că Dumnezeu îi cruțase, ceea ce era lucrul principal. De aceea i s-a arătat proorocului într-o viziune că Dumnezeu și-a cruțat poporul, deși hotărâse să distrugă întreaga țară. Calvin dezvăluie apoi însemnătatea viziunii cu firul cu plumb. Această viziune ne deschide mai clar ceea ce a vrut să spună Proorocul mai înainte și care era scopul doctrinei sale: intenția sa era să arate poporului că ceea ce câștigaseră prin încăpățânarea lor era doar să îl facă pe Dumnezeu de neînduplecat și să îl determine să nu îi mai cruțe, așa cum făcuse până atunci. Înțelesul este: „Dumnezeu v-a suportat până acum potrivit bunătății Sale, nu vă făgăduiți că va trata vreodată în același fel cu voi; căci neascultarea și îndărătnicia voastră L-au provocat. Deoarece vă vede dincolo de măsură de încăpățânați, trebuie acum în mod necesar să execute asupra voastră răzbunarea finală. Nu există deci acum iertare prevăzută pentru voi; dar așa cum sunteți incurabili, tot așa Domnul din partea Sa va rămâne neschimbat în rigoarea judecății Sale și nu se va întoarce nicidecum la milă.”
Considerați

Reflectează

Calvin reflectă asupra dublei datorii a învățătorilor credincioși din biserică. Să învețe atunci toți învățătorii din Biserică să îmbrace aceste două simțăminte — să fie vehement indignați ori de câte ori văd că închinarea adusă lui Dumnezeu este profanată, să ardă de râvnă pentru Dumnezeu și să arate acea severitate care a apărut la toți Proorocii, ori de câte ori ordinea cuvenită decade, — și în același timp să simpatizeze cu oamenii nenorociți, pe care îi văd alergând cu capul înainte spre pieire, și să plângă nebunia lor și să intervină la Dumnezeu atât cât este în puterea lor; într-un asemenea fel, totuși, încât compasiunea lor să nu îi facă leneși sau indiferenți, astfel încât să fie îngăduitori față de păcatele oamenilor. Într-adevăr, temperamentul minții pe care l-am menționat trebuie posedat, astfel încât ei să poată ieși ca niște mijlocitori înaintea lui Dumnezeu și să implore iertare pentru oamenii nenorociți și nenorociți: dar când vin la popor, în noul lor caracter, ca să fie severi și rigizi, să își amintească de cine sunt trimiși și cu ce porunci, să știe că sunt slujitorii lui Dumnezeu, care este judecătorul lumii, și de aceea nu trebuie să cruțe poporul: aceasta trebuie deci să fie luată în seamă de noi.
Răspunde
Unde în viața ta ai confundat răbdarea lui Dumnezeu cu permisiunea de a continua neschimbat? Cum ar putea firul cu plumb al Cuvântului lui Dumnezeu să îți măsoare astăzi propria inimă? În ce feluri poți cultiva atât o severitate sfântă față de păcat cât și o mijlocire plină de compasiune pentru alții?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care măsori poporul Tău cu firul de plumb al Cuvântului Tău drept, dă-ne har să ne pocăim cât timp răbdarea Ta ne cheamă încă acasă, ca nu cumva inimile noastre să se împietrească și îndelunga Ta răbdare să se epuizeze. Prin Duhul Tău, descoperă fiecare loc strâmb din noi, ca să ne întoarcem în credincioșia legământului și să umblăm cu dreptate înaintea Ta. Ține-ne mereu cu mintea la faptul că judecățile Tale sunt adevărate și mila Ta este singura noastră nădejde. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →