← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Filipeni

Fil 2 — cu Matei Henry

Filipeni 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry oferă o perspectivă bogată asupra chemării apostolului Pavel la unitate și smerenie în capitolul 2 din Filipeni. Reflecțiile sale verset cu verset evidențiază exemplul lui Hristos ca model suprem pentru credincioși. În lecția de astăzi urmăm expunerea atentă a lui Henry, permițând observațiilor sale să ne călăuzească meditația asupra a ceea ce înseamnă a avea mintea lui Hristos. Cuvintele sale ne invită să examinăm atât privilegiile cât și responsabilitățile iubirii creștine. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să trezească o dorință proaspătă de a umbla vrednici de Evanghelie.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 2 din Filipeni. Observă mișcarea fluidă de la îndemn la exemplul lui Hristos, apoi la ascultarea practică. Lasă textul să se așeze în inima ta înainte de a te întoarce la comentariul lui Henry. Cere Domnului să-ți deschidă ochii ca să vezi cum aceste cuvinte străvechi mai modelează și astăzi ucenicii.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a situa capitolul în cadrul îndemnurilor continue ale lui Pavel. Apostolul continuă în acest capitol de unde a rămas în precedentul, cu îndemnuri suplimentare la îndatoririle creștine. El îi îndeamnă pe larg la aceeași gândire și la smerenie, în conformitate cu exemplul Domnului Isus, marele model al smereniei și al iubirii. Aici putem observa, El dezvăluie apoi marea poruncă evanghelică a iubirii de aceeași gândire. I. Marea poruncă evanghelică dată nouă; și anume, să ne iubim unii pe alții. Aceasta este legea împărăției lui Hristos, lecția școlii Sale, uniforma familiei Sale. El o reprezintă (v. 2) prin a fi de aceeași gândire, având aceeași iubire, fiind într-un cuget, de o singură minte. Suntem de aceeași gândire când avem aceeași iubire. Creștinii trebuie să fie una în afecțiune, fie că pot fi una în înțelegere sau nu. Aceasta este întotdeauna în puterea lor și întotdeauna datoria lor și este calea cea mai potrivită pentru a-i apropia în judecată. Având aceeași iubire. Observă, Aceeași iubire pe care suntem chemați să o arătăm altora, alții sunt obligați să o arate nouă. Iubirea creștină trebuie să fie iubire reciprocă. Iubește și vei fi iubit. Fiind într-un cuget și de o singură minte; fără a se împotrivi și a se contrazice sau a urmări interese separate, ci fiind de acord în unanimitate în lucrurile mari ale lui Dumnezeu și păstrând unitatea Duhului în alte diferențe. Aici observă, Henry prezintă apoi pe Hristos Însuși ca model viu pentru credincioși. II. Aici este un model evanghelic propus spre imitare și acesta este exemplul Domnului nostru Isus Hristos: 'Să aveți în voi gândul acesta care a fost și în Hristos Isus', v. 5. Observă, Creștinii trebuie să aibă gândul lui Hristos. Trebuie să purtăm o asemănare cu viața Sa, dacă vrem să avem folosul morții Sale. Dacă nu avem Duhul lui Hristos, nu suntem ai Lui, Rom. 8:9. Acum, care era gândul lui Hristos? El era eminamente smerit și acesta este ceea ce trebuie să învățăm în mod deosebit de la El. 'Învățați de la Mine, căci sunt blând și smerit cu inima', Mat. 11:29. Dacă am fi smeriți la minte, am fi de aceeași gândire; și, dacă am fi ca Hristos, am fi smeriți la minte. Trebuie să umblăm în același duh și în aceleași urme cu Domnul Isus, care S-a smerit până la suferințe și moarte pentru noi; nu numai ca să satisfacă dreptatea lui Dumnezeu și să plătească prețul răscumpărării noastre, ci ca să ne dea un exemplu și ca să-I urmăm pașii. Acum aici avem cele două naturi și cele două stări ale Domnului nostru Isus. Este observabil că apostolul, având ocazia să menționeze pe Domnul Isus și gândul care era în El, profită de acest prilej pentru a se extinde asupra persoanei Sale și pentru a da o descriere particulară a Lui. Este un subiect plăcut și un slujitor al Evangheliei nu trebuie să se considere în afara drumului când este pe acest subiect; orice ocazie potrivită trebuie luată cu promptitudine. El încheie secțiunea centrală urmărind cele două stări ale lui Hristos: umilirea și înălțarea. 2. Aici sunt cele două stări ale Sale, de umilire și de înălțare. (1.) Starea Sa de umilire. El nu numai că a luat asupra Sa asemănarea și chipul unui om, ci și forma unui rob, adică un om de stare umilă. El nu era doar robul lui Dumnezeu pe care Îl alesese, ci a venit să slujească oamenilor și era printre ei ca unul care slujește într-o stare umilă și servilă. Cineva ar crede că Domnul Isus, dacă ar fi să fie om, ar fi trebuit să fie un prinț și să apară în splendoare. Dar dimpotrivă: El a luat asupra Sa forma unui rob. A fost crescut în umilință, probabil lucrând cu tatăl Său presupus la meseria acestuia. Întreaga Sa viață a fost o viață de umilire, umilință, sărăcie și dispreț; nu avea unde să-Și plece capul, trăia din milostenie, era un om al durerilor și obișnuit cu suferința, nu apărea cu pompă exterioară sau cu semne de distincție față de alți oameni. Aceasta a fost umilirea vieții Sale. Dar cea mai de jos treaptă a umilirii Sale a fost moartea pe cruce. El S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. El nu numai că a suferit, ci a fost de fapt și de bunăvoie ascultător; a ascultat legea sub care S-a pus ca Mijlocitor și prin care era obligat să moară. 'Putere am să-Mi pun viața și putere am s-o iau iarăși: porunca aceasta am primit-o de la Tatăl Meu', Ioan 10:18. Și a fost pus sub lege, Gal. 4:4. Se pune accent pe felul morții Sale, care avea în ea toate împrejurările posibile care sunt umilitoare: 'Chiar moarte de cruce', o moarte blestemată, dureroasă și rușinoasă, — o moarte blestemată de lege ('Blestemat este cel spânzurat pe lemn') — plină de durere, trupul fiind pironit prin părțile nervoase (mâinile și picioarele) și atârnând cu toată greutatea pe cruce, — și moartea unui răufăcător și a unui rob, nu a unui om liber, — expusă ca un spectacol public. Astfel a fost condescendența binecuvântatului Isus. (2.) Înălțarea Sa: 'De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult'. Înălțarea Sa a fost răsplata umilirii Sale. Pentru că S-a smerit, Dumnezeu L-a înălțat; și L-a înălțat nespus de mult, hyperypsose, ridicându-L la o înălțime nespusă. El a înălțat întreaga Sa persoană, natura umană precum și cea divină; căci este vorbit despre El ca fiind în chipul lui Dumnezeu precum și în chipul omului. În ceea ce privește natura divină, nu putea fi decât recunoașterea drepturilor Sale sau arătarea și apariția slavei pe care o avea cu Tatăl înainte de a fi lumea (Ioan 17:5), nu vreo dobândire nouă de slavă; și astfel Tatăl Însuși este spus a fi înălțat. Dar înălțarea proprie a fost a naturii Sale umane, care singură pare capabilă de ea, deși în unire cu cea divină. Înălțarea Sa aici constă în cinste și putere. În cinste; astfel a avut un nume mai presus de orice nume, un titlu de demnitate mai presus de toate făpturile, oameni și îngeri. Și în putere: 'Orice genunchi să se plece înaintea Lui'. Întreaga creație trebuie să-I fie supusă: cele din ceruri, cele de pe pământ și cele de sub pământ, locuitorii cerului și ai pământului, cei vii și cei morți. 'La numele lui Isus'; nu la sunetul cuvântului, ci la autoritatea lui Isus; toți trebuie să-I aducă un omagiu solemn. 'Și orice limbă să mărturisească că Isus Hristos este Domn' — orice națiune și limbă să recunoască public stăpânirea universală a Răscumpărătorului înălțat și că toată puterea în cer și pe pământ I-a fost dată, Mat. 28:18. Observă întinderea vastă a împărăției lui Hristos; ea se întinde la cer și la pământ și la toate făpturile din fiecare, la îngeri precum și la oameni și la cei morți precum și la cei vii. — Spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Observă, Este spre slava lui Dumnezeu Tatăl să mărturisești că Isus Hristos este Domn; căci voia Sa este ca toți oamenii să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl, Ioan 5:23. Orice respect adus lui Hristos se întoarce spre cinstea Tatălui. 'Cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine', Mat. 10:40.
Considerați

Consideră

Henry aplică mai târziu aceeași smerenie la purtarea creștină zilnică. Apostolul îi îndeamnă în aceste versete să-și împodobească mărturisirea creștină printr-un temperament și un comportament potrivit, în mai multe privințe. 1. Printr-o ascultare bucuroasă de poruncile lui Dumnezeu (v. 14): 'Fă toate lucrurile, fă-ți datoria în fiecare ramură a ei, fără murmurări. Fă-o și nu găsi greșeli la ea. Ia-ți seama la lucrarea ta și nu te certa cu ea.' Poruncile lui Dumnezeu au fost date ca să fie ascultate, nu ca să fie disputate. Aceasta împodobește mult mărturisirea noastră și arată că slujim unui Stăpân bun, a cărui slujire este libertate și a cărui lucrare este propria ei răsplată. 2. Prin pace și iubire unii față de alții. 'Fă toate lucrurile fără certuri, fără certuri și fără a dezbate unii cu alții; pentru că lumina adevărului și viața religiei sunt adesea pierdute în căldurile și negurile disputei.' 3. Printr-o purtare fără vină față de toți oamenii (v. 15): 'Ca să fiți fără vină și fără prihană, fii ai lui Dumnezeu, fără reproș; ca să nu fiți vătămători față de nimeni în cuvânt sau faptă și să nu dați niciun prilej drept de ofensă.' Trebuie să ne străduim nu numai să fim fără prihană, ci să fim fără vină; nu numai să nu facem rău, ci să nu venim sub bănuiala dreaptă a acestuia. Fără vină și sinceri; așa citesc unii. Fără vină înaintea oamenilor, sinceri față de Dumnezeu. Fiii lui Dumnezeu. Se cuvine ca aceia care stau într-o asemenea relație și sunt favorizați cu un asemenea privilegiu să fie fără vină și fără prihană. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se deosebească de fiii oamenilor. Fără reproș — amometa. Momus era o zeitate critică printre greci, menționată de Hesiod și Lucian, care nu făcea nimic el însuși și găsea greșeli la toți și la toate. De la el toți criticii altor oameni și cenzorii rigizi ai lucrărilor lor erau numiți Momi. Sensul expresiei este: 'Umblă atât de circumspect încât Momus însuși să nu aibă prilej să găsească greșeli la tine, ca cel mai sever cenzor să nu găsească nicio vină la tine.' Trebuie să țintim și să ne străduim nu numai să ajungem în cer, ci să ajungem acolo fără pată; și, ca Dimitrie, să avem o bună mărturie de la toți oamenii și de la adevăr, 3 Ioan 12. În mijlocul unui neam strâmb și pervertit; adică printre păgâni și cei care sunt fără. Observă, Unde nu este religie adevărată, puțin este de așteptat decât strâmbătate și pervertire; și cu cât alții printre care trăim sunt mai strâmbi și mai perverși și mai înclinați să critice, cu atât mai atenți trebuie să fim să ne păstrăm fără vină și fără prihană. Avraam și Lot nu trebuie să se certe, pentru că cananeul și ferezeul locuiau în țară, Gen. 13:7. Printre care străluciți ca niște lumini în lume. Hristos este lumina lumii, iar creștinii buni sunt lumini în lume. Când Dumnezeu ridică un om bun într-un loc, El așază o lumină în acel loc. Sau poate fi citit imperativ: Printre care străluciți voi ca niște lumini: comparați Mat. 5:16, 'Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor.' Creștinii trebuie să se străduiască nu numai să se aprobe înaintea lui Dumnezeu, ci să se recomande altora, ca și ei să-L slăvească pe Dumnezeu. Ei trebuie să strălucească precum și să fie sinceri. — 'Ținând sus cuvântul vieții', v. 16. Evanghelia este numită cuvântul vieții pentru că ne descoperă și ne propune viața veșnică prin Isus Hristos. Viața și nemurirea au fost aduse la lumină prin Evanghelie, 2 Tim. 1:10. Este datoria noastră nu numai să ținem cu tărie, ci să ținem sus cuvântul vieții; nu numai să-l ținem cu tărie pentru folosul nostru, ci să-l ținem sus pentru folosul altora, să-l ținem sus precum sfeșnicul ține lumânarea, ceea ce o face să apară în avantaj în jur, sau precum luminătorii cerurilor, care își revarsă influența departe și larg. Pavel le spune că aceasta ar fi bucuria lui: 'Ca să mă bucur în ziua lui Hristos; nu numai să mă bucur de statornicia voastră, ci și de folosul vostru.' El ar vrea ca ei să creadă că durerile lui au fost bine cheltuite și că nu a alergat în zadar, nici nu a lucrat în zadar. Observă, (1.) Lucrarea slujirii cere punerea în joc a întregului om: tot ce este în noi este prea puțin pentru a fi folosit în ea; ca în alergare și muncă. Alergarea denotă vehemență și vigoare și presare continuă înainte; munca denotă statornicie și aplicare strânsă. (2.) Este o mare bucurie pentru slujitori când percep că nu au alergat în zadar, nici nu au lucrat în zadar; și va fi bucuria lor în ziua lui Hristos, când convertiții lor vor fi cununa lor. 'Care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa bucuriei? Nu sunteți voi, în prezența Domnului nostru Isus Hristos la venirea Sa? Căci voi sunteți slava și bucuria noastră', 1 Tes. 2:19, 20. Apostolul nu numai că a alergat și a lucrat pentru ei cu satisfacție, ci arată că era gata să sufere pentru binele lor (v. 17): 'Da, și dacă sunt turnat ca jertfă și slujba credinței voastre, mă bucur și mă veselesc cu voi toți.' El s-ar putea socoti fericit dacă ar putea promova cinstea lui Hristos, edificarea bisericii și bunăstarea sufletelor oamenilor; deși ar fi nu numai riscându-și, ci punându-și viața: ar putea fi de bunăvoie o jertfă la altarele lor, pentru a sluji credința aleșilor lui Dumnezeu. Ar putea Pavel crede că merită să-și verse sângele pentru slujirea bisericii și noi să credem că merită să ne ostenim puțin? Nu merită osteneala noastră ceea ce el a crezut că merită viața lui? 'Dacă sunt turnat', sau turnat ca vinul din darurile de băutură, spendomai. 2 Tim. 4:6, 'Sunt gata acum să fiu turnat.' El s-ar putea bucura să-și pecetluiască doctrina cu sângele său (v. 18): 'Pentru aceeași pricină bucurați-vă și voi și veseliți-vă cu mine.' Este voia lui Dumnezeu ca creștinii buni să se bucure mult; și cei care sunt fericiți cu slujitori buni au multe motive să se bucure și să se veselească cu ei. Dacă slujitorul iubește poporul și este gata să cheltuiască și să fie cheltuit pentru bunăstarea lor, poporul are motive să iubească pe slujitor și să se bucure și să se veselească cu el.
Răspunde
Unde în viața mea este mintea lui Hristos cea mai necesară acum? Cum aș putea să-i socotesc pe alții mai presus de mine în această săptămână? Ce pas de slujire smerită mă îndeamnă Duhul să fac?
Roagă-te
Părinte milostiv, îți mulțumim pentru mintea lui Hristos descoperită în Cuvântul Tău. Formează în noi aceeași smerenie care L-a condus pe Isus la cruce. Învață-ne să-i socotim pe alții mai însemnați decât noi înșine și să slujim fără plângere. Fie ca viețile noastre să strălucească ca niște lumini pentru că ținem cu tărie cuvântul vieții. Întărește fiecare efort de a ne lucra mântuirea cu frică și cutremur, căci Tu lucrezi în noi. Păzește-ne de mândrie și dă-ne bucuria de a vedea pe alții înflorind în iubirea Ta. Cerem aceasta spre slava Fiului Tău înălțat, Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →